2,840 cititori

Bun așa (#1)

Boșilor, am o veste bună. Mă rog, nu știu cât e de interes pentru toată lumea, în țara unde suntem obișnuiți să piratăm orice, dar pentru mine a fost o lejeră revelație. Ia fiți atenți aici:

Începând din 13 noiembrie 2017, serviciul online HBO GO este disponibil prin abonare directă în România. HBO GO este disponibil pe computer, smartphone, tabletă, PlayStation 3 și 4, Chromecast, Apple TV 4 și anumite modele de televizoare smart Samsung. Fiecare abonat HBO GO poate înregistra până la cinci dispozitive și poate urmări HBO GO simultan pe două dintre ele. Toți abonații noi care aleg această opțiune vor avea acces gratuit timp de o lună la conținutul HBO GO. După prima lună, prețul lunar pentru serviciul HBO GO va fi de 19,99 lei. Plata abonamentului se va face prin cardul bancar folosit pentru înregistrare.

Ce înseamnă asta? Păi inseamnă că de-amu puteți să le urați multă “la revedere” providerilor care ofereau serviciul HBO GO după cum voia mușchiulețu’ lor sau după cum le dictau interesele. Iar eu mă bucur de mor că nu mai trebuie să stau la mila domniilor lor dacă e.

Bref, dacă ai un smart tv sau un Chromecast (cum are fratele vostru), vii seara acasă, scoți telefonuțu’ din buzunar și te uiți direct pe televizor la ce-ți poftește inimioara.

Gata, încheiat transmisiunea în direct. Am zis că merită să știți.

mihai_vasilescu_game_of_thrones

4,486 cititori

M-am săturat să fiu șmecher!

În urma textului în care m-a mâncat în dos să povestesc ce s-a întâmplat cu bietul Pulix după ce-a plecat în excursie la ferma de pisici, am primit o grămadă de sfaturi și păreri despre ce și cum ar fi trebuit să fac în situația dată (mă rog, și miștouri, dar p-astea mi le-am asumat dinainte să scriu). După cum mă așteptam, cele mai multe dintre sfaturi au fost ok și le mulțumesc celor care și-au rupt din timp ca să mi le trimită.

Dar am rămas uimit să constat că mai bine de un sfert dintre comentariile primite au fost reproșuri de genul “trebuia să-l îngropi într-un parc sau în grădina de la bloc, ce naiba”. Iar în momentul în care, siderat, le răspundeam “cum naiba să fac așa ceva?”, concluzia era: “eee, de parcă știe cineva ce faci tu acolo”. Și toate astea erau exprimate la modul serios, adică au existat oameni care m-au certat zdravăn sau m-au luat la pwlă pe motiv că n-am dat o fugă în Herăstrău să îngrop motanul undeva la rădăcina unui copac. Fix ca-n (v)estul sălbatic sau pe-acolo, de parcă Herăstrăul e parcul lu’ tata. Continuarea

4,404 cititori

Nu mai lăsați visurile să treacă pe lângă voi!

Taică-meu, tatăl tâmplarului să-l ierte, a visat toată viața lui la o căsuță de piatră. Probabil pentru că fusese copil din ăla sărac lipit care a crescut într-o căsuță de lut atât de mică și prăpădită că eu am rămas în stare de șoc când am văzut-o prima oară. Pur și simplu nu înțelegeam cum de avuseseră loc șapte persoane intr-o singură cameră ale cărei dimeniuni nu treceau de dormitorul nostru de acasă. Poate din cauza asta sau poate văzuse pe undeva vreo casă de piatră care-i rămăsese lui la suflet, cert e că daca era să-l asculți povestind nimic n-ar fi fost mai frumos pe lumea asta. Continuarea

5,541 cititori

Funcționarul cap de maimuţă

Vineri a murit Pulix. Otrăvit. Habar nu am dacă a pus gura pe ceva aiurea sau vreun suflet de român creștin și milos n-a mai avut loc de el, cert e că a plecat spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii sau cum s-o numi treaba asta la pisici.

Am bocit oleacă, după care mi-am zis că nu am cum să las motanul în stradă, măcar atât pot să fac pentru el, să-l îngrop undeva. Dar unde? Că în plin centrul Bucureștiului nu prea găsești locuri de veci pentru pisici. Mă rog, ar fi ceva în Piața Victoriei, dar acolo nu mai e loc de elefantul îngropat deja de ăia din Guvern.   

Până la urmă unul dintre colegii de birou și-a adus aminte că-l cunoaște pe tipul care are o parcare cu plată chiar lângă clădirea unde avem biroul și s-a dus să-l întrebe dacă nu ne lasă să săpăm o groapă în spate de tot unde e o fâșie de pământ. Tipul, arab de felul lui, nici n-a stat pe gânduri când a auzit despre ce e vorba. Instant mi-a făcut rost de-o sapă (no joke) și mi-a arătat unde pot să sap “groabă bentru bisicuță”.

Continuarea

2,372 cititori

Sper c-ați văzut asta (#7)

Este că vă plictiseați? Mă gândeam io. 

Așa că luați de-aici două minute de spot publicitar d-ăla de nu știi cum să găsești batista mai repede. Nu pentru că v-ar da lacrimile, doamne ferește, dar sigur-sigur or să vă curgă nițel ochii de la curent. 

Dacă deja l-ați văzut, uitați-vă la cel de anul trecut. Este DE-MEN-ȚI-AL și ăla. 

2016:

 

mihai_vasilescu_mozthemonster

2,834 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 91)

Hai că săptămâna asta a fost o recoltă mai bună de articole de pe bloguri. Luaț’ de citiț’. 

  1. Cine crește generația de mâine? (vreau să-i mulțumesc public lui arhi pentru acest text);
  2. Cele 5 etape ale despărițirii la bărbați;
  3. Hai să băgăm o ședință despre nimic;
  4. Binele clientului sau practica lui „nu știu”;
  5. Etapele prin care trece un om cândva gras;
  6. Nimicul, generația următoare;
  7. Cât e de ieftin să trăiești în cele mai pitorești 5 locuri din lume;
  8. 190.000 de utilizatori au fost de acord să-mi facă ordine pe birou (muhahaha);
  9. Dragi romani, vă scriu din anul 2036;
  10. Fabrica de oameni acri;

mihai_vasilescu_cititori

6,794 cititori

Copilule, pregătește-te să devii ce spune maică-ta!

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Fetița se uită pe geamul tramvaiului la un afiș cu un spectacol de teatru.

– Mami, când o să fiu mare vreau să mă fac actriță.

– O să te faci doctoriță sau judecător!

– Ba nu! Mă fac actriță!

Dar imediat si-a dat seama că e pe un teren minat și brusc, a schimbat tonul vocii și s-a uitat în sus la mă-sa cu ochi mari, rugători:

– Pot să aleg eu ce vreau să mă fac, nu? Continuarea

4,247 cititori

Un fel de gafă și nu prea

Treaba e că aș fi vrut să vă povestesc cum râd singur de juma de oră pe motiv că sunt în tren și fix în faţa mea o tipă de naţionalitate care îmi scăpa a întrebat o româncă extrem de grasă, care stă în picioare, dacă nu cumva vrea să stea jos în locul ei.

La care a noastră s-a uitat în jos și a mormăit ultragiată ceva în sensul că “mvai, dar cum așa ceva că eu nu sunt pregnant”. 

Strâineza a băgat un “oh, sorry” și și-a văzut de treabă, grasa s-a înroșit toată, lumea mustăcea în jur și io râd singur, pă interior, de-atunci. 

Dar din cauza politicăl corectnesului n-am cum să vă povestesc, pentru că practic n-am voie sub nicio formă să scriu cuvântul “grasă” și mi-e prea lene să tastez de pe telefon, de două ori, “persoană cu tulburări de ordin comportamental și dezechilibru de greutate”. 

Așa că v-o povestesc altă dată.

4,843 cititori

Ce să vă fac dacă nu v-a plăcut munca

Sunt cel mai mare fan al articolelor care îți dezvăluie cum poți să faci să reușești în afaceri și în viață, la numai 23 de ani, după ce ai izbutit, prin muncă susţinută, să atragi o finanțare de jumătate de milion de euro. 

Astea-s, frate, motivaționale adevărate cum mai citeam doar pe vremuri despre un italian care a venit în România cu ultimii lui 400 de dolari, a dat drumul la un biznis și, jbam, a devenit fondatorul Romstal. Sau despre băiatul ăla din Ploiești, Sebastian parcă-l chema, care s-a lăsat de baschet pentru că era pasionat de IT și după câțiva ani de muncă asiduă a ajuns șefu’ dă la șefii la companiile de IT din spațiul carpato-danubiano-pontic. Și alte reușite de genul ăsta cu care ne-au tot prostit pe care ni le-au prezentat tot felul de publicații de-a lungul timpului și în care ni se explica clar, ca la proști, că singura soluție ca să reușești în viață este munca. Pentru că se știe, așa merg lucrurile în România, dacă muncești ai, dacă nu, n-ai. Voi nu vreți să munciți, d-aia n-aveți.

Continuarea

4,455 cititori

Mno, pățăști

Să vă povestesc una dintre cele mai șmechere chestii care mi s-au întâmplat anul ăsta.

Mdeci, am ajuns aseară acasă și m-am pus pe canapea cu gândul să stau așa un pic, să mă hodinesc, după care să mă pun să scriu textul cu antreprenorii minune pe care-l tot am în cap de vreo două zile. Și ghici ce? Am adormit lemn și m-am mai trezit fix acum când vă scriu chestia asta.

Practic e ca și cum mi-aș fi făcut un cadou de ziua mea, nu? 

P.S. Primului pe care-l aud cu “ai îmbătrânit, Vasilescule” o să-i zic ceva de doamna mă-sa.

mihai_vasilescu_somn

6,964 cititori

Poveste de supraviețuitor

Pe Peter îl cunosc doar de pe Facebook. Ne simpatizăm reciproc, dar cam la atât s-a redus până acum interacțiunea noastră. Habar n-aveam de povestea lui și mi s-a cam ridicat părul pe mâini ieri când mi-a trimis-o. O aveți mai jos.

Am să va spun o poveste din care sper să rămâneți cu ceva. Nu este o poveste tristă, este o poveste reală care se termină cu bine, și asta nu pentru că îmi plac filmele cu happy end, ci pentru că este simpla realitate. Unii vor spune că a fost noroc, alții vor spune că a fost soarta, mie îmi place să spun că a fost rezultatul unei rețete perfecte: medicație, cam 12 ani, de la citostatice puternice cum ar fi Vincristine, la insipidul bariu utilizat pentru imagistică, până la simple pastile de durere, plus mult, foarte mult optimism. Cam 40 de ani până acum. Continuarea