[drumul spre Punta de Tarifa – Ziua 3]

Șase luni fără țigări. Azi.

Mi-a fost teamă de excursia asta la volan. Nu de ea în sine, cât de faptul că era prima oară când conduceam la drum lung fără să fumez. Pentru mine, fumatul la volan era una dintre marile plăceri ale acestei vieți. Să fiu singur în mașină, să-mi ascult muzica și să fumez, ce putea fi mai mișto?

Da, da, șoc și groază, știu că vă e greu să înțelgeți (mai ales nefumătorilor), dar fumam în mașină. Dacă eram cu mașina mea, fumam țigări normale. Dacă eram cu mașinile altora, fumam electronice. Vedeți voi, electronicele au avantajul că mirosul ăla de șosete umede nu rămâne. Dacă aerisești bine locul în care ai fumat, se duce orice urmă de miros. Pe când la țigările clasice e jale, nu mai iese mirosul de la fumul care se impregnează în orice. Nfine, fumam, asta e important.

De-aia zic că mi-a fost teamă, dar mi-a fost degeaba. Nu doar că am uitat complet de țigări, dar prima oară când mi-am adus aminte că mi-era frică să nu cumva să vreau să fumez, eram deja în ambuteiaj la intrarea în Budapesta.

Gata, m-am liniștit complet. Dacă am trecut și testul „volanului” înseamnă că țigările și-au pierdut orice putere asupra mea.

Ceea ce vă urez și vouă. Mă rog, nu tuturor, doar distinșilor fumători care au în intenție să se lase.

Altfel, am ajuns aseară la Sanremo, după ce m-a plouat tot drumul, de la Bled, cu spume. Ploua ca-n iad, vă spun. La un moment dat se întunecase atât de rău și din cer curgeau șuvoaie-șuvoaie, iar temperatura coborâse sub 10 grade, c-am început să mă întreb ce-oi căuta eu aici și unde mă duc. Nfine, om mai vedea azi cum se prezintă vremea.

N-am ce poze să vă las, c-am ieșit din cameră doar să mânănc.

sursa foto: freepik.com