Tocmai am comis sacrilegiul suprem, prieteni.

Am ajuns la Sanremo, că aici dorm în noaptea asta. M-am cazat și-am ieșit să mănânc ceva. Doar că plouă și e înnorat, ăștia sunt cu geci de iarnă pe ei, doar eu baletez zglobiu prin bălți, în pantalonii mei scurți și-n tricou.

Prin urmare, ca să nu mai stau să dârdâi (plus că mi-era și foame rău), m-am înfipt în primul mecdonalț. În Italia, ragazzi, țara unde se mănâncă cel mai bine din Europa, eu mi-am luat meniu de la mec. De mi-a crăpat obrazul de rușine când am scos cardul să plătesc.

Problema e că acum am impresia că toți italienii pe lângă care trec se uită la mine cu un aer de „vaffanculo, mascalzone” care mă neliniștește teribil. Sunt aproape convins că și recepționera s-a uitat urât pă mine când am intrat.

Ce să mai discutăm, de-aici încolo mai am doar să intru într-o pizzerie și să strig cât pot de tare:

– Prego, io voglio una grande pizza con l’ananas e molto ketchup!

Și de mâine nu mai auziți de mine.

P.S. Poza e chiar din Sanremo.