Nu, că trebuie să vă povestesc asta.

Ieri a fost o zi din aia în care nu mi-am propus să fac absolut nimic. O aștept pe Mara să vină azi, ca să începem să colindăm, așa că doar m-am învârtit pe-aici, pe lângă Marbella. Am dat o fugă la Tarifa, că dacă tot era la o azvârlitură de băț cel mai sudic punct al Europei, de ce să nu?

Faza e că, la întoarcere, m-am oprit să mănânc la un restaurant din ăla de pe marginea șoselei.

Aici trebuie să fac o paranteză. Unele dintre cele mai bune experiențe culinare din Spania le-am avut pe la niște restaurante din astea de pe marginea șoselei. De altfel, din când în când, eu și Mara ne aducem aminte de cea mai bună tocăniță de caracatiță pe care am mâncat-o ever, tot într-un un restaurant de pe marginea șoselei.

Din păcate, nu mai țin minte unde era, că m-aș fi dus acolo din nou doar pentru tocănița aia. Am închis paranteza.

Așadar, am oprit, am parcat mașina fix în fața restaurantului și mă duceam spre intrare. La una dintre mesele de afară stătea în picioare un cetățean spaniol, care fuma și care mă văzuse când am parcat. Când am trecut pe lângă el, am auzit:

– Buenos dias.

Nu m-am mirat, sunt deja obișnuit cu asta, cei mai mulți dintre spanioli zâmbesc și dau bună ziua la un simplu contact vizual. Așa c-am răspuns:

– Buenos dias.

Și-am trecut de el spre intrarea în cârciumă.

Când, aud din nou:

– Este es el nuevo Renault Clio?

Mă opresc, mă întorc:

– Si.

– Por favor, puedo ver como es por dentro?

– Claro, sin problema.

Dacă n-ați înțeles, înseamnă că n-ați văzut nici măcar o telenovelă la viața voastră, deci nici nu mă mai obosesc să vă traduc.

Mergem la mașină, îi dă roată, ajunge la portiera șoferului:

-Puedo sentarme un momento al volante?

– Por supuesto, claro que si.

A intrat, s-a pus la volan.

Bănene, nu vă puteți imagina ce bucuros era, îi lumina fericirea în ochi mai ceva decât farul de la Marbella.

M-a întrebat dacă poate să pornească motorul, am dat din cap că da.

După care a urmat testul meu suprem de spaniolă. În sensul că m-a întrebat ce motor are, iar eu a trebuit să mă forțez din tot străfundul cortexului meu să-i explic în spaniolă cum e cu motorul.

Pe această cale, le mai transmit o dată ălora de la ꓓսolіngo să-și bage aplicația în… Că e plină de crocodili vorbitori, urși care patinează și bătrânei care dansează tango, dar să mă învețe cum zic „motor de 1,8 litri și 160 de cai, full hibrid” nu s-ar fi obosit. Nfine…

Între timp, mi se conectase și telefonul singur la Android Auto. I-a plăcut și asta.

Pe când se întâmplau toate astea, îl văd că-și scoate telefonul și sună pe cineva. Nu știu dacă era soția, iubita, amanta, sora sau mama, cert e că era o femeie căruia omul nostru i-a explicat, foarte fericit, că se află în el nuevo Renault Clio. Que pena que no estes aquí para verlo (aia e, io v-am zis că nu v-ați uitat la telenovele).

După ce a închis, mi-a explicat c-au vrut să facă test drive cu Clio nou, că și-l dorește mi mujer, dar că n-au avut încă timp să meargă la un dealer pentru treaba asta. Așa am aflat și cine era femeia.

Am râs, mi-a mulțumit și ne-am luat la revedere. Am ieșit din mașină, el a mai rămas la o țigară, eu am intrat în restaurant.

Și-acum vine faza pentru care v-am povestit toată această întâmplare, altfel cât se poate de banală.

Cine credeți voi c-a venit să-mi ia comanda? Da, exact.

Și cine credeți voi c-a mâncat gratis bocadillo con jamon? Da, exact.

Și nu, nici n-a vrut să audă de bani. În momentul în care am scos portofelul și-am insistat să plătesc, efectiv s-a schimbat la față, așa c-am renunțat. Uneori trebuie să înțelegi când trebuie să te oprești ca să nu jignești omul.

Uite, frate, că mai există pe lumea asta și fapte bune care rămân nepedepsite.

Apropo, de când am ajuns în Spania, mă hrănesc aproape exclusiv cu bocadillo con jamon, de zici că mi-e frică să nu se termine nаіbіі jamonul din țara asta.

Deși, în ritmul ăsta, prieteni, mi-e frică să nu-l termin eu. 🤷‍♂️