Băi, deci pur și simplu m-am pus în fսnd pe nisip exact aici, între palmierii ăștia, și-am stat o oră și jumătate fără să fac absolut nimic, doar m-am uitat la valuri.

Iar eu sunt genul de individ care nu stă la plajă decât sub umbrelă, dar acum pur și simplu am simțit nevoia să fac asta.

A fost atât de lungă iarna asta, a durat o eternitate, părea că nu se mai termină vreodată. De fapt, nu iarna a fost lungă, ci frigul ăla nеnoroсit, care a durat din noiembrie. Când părea că e gata, s-a terminat, mai găsea un pic de resurse să revină. Șase luni, prieteni, șase luni.

Mai mult ca sigur am rămas cu sechele, de-am simțit nevoia să mă bag în soarele ăsta și să stau așa, ca ρɾѻѕtu’, de nu mă mai înduram să mă ridic.

La toate astea s-a mai adăugat și senzația aia mișto pe care o ai când vezi marea prima dată în an.

Știți ce zic, nu? Când calci pentru prima dată pe plajă și te izbește mirosul ăla sublim de valuri sărate.

Practic, singurul lucru de care aș mai avea nevoie acum ar fi niște bocadillo con jamon, ca să pot să declar ziua asta cea mai mișto din ce-a trecut din 2026.

Glumesc, iubito, cea mai mișto zi a fost aia în care m-am însurat cu tine. Meam, a fost cât pe ce…