Vine metroul. Cei doi îndrăgostiți tomnatici urcă fără să se desprindă dintr-o prelungită îmbrățișare romantică. Sunt practic un corp comun care rămâne în dreptul ușii, în timp ce noi, toți ceilalți de pe peron, ne uităm la ei așteptând totuși sa se dea la o parte. Dar nu, iubirea lor e mai presus de chestiile astea lumești. Cei doi rămân acolo, în dreptul ușii, îmbrățișați și eterni. Moment în care, de undeva din spatele meu se aude tare:
– Las-o un pic din brațe că vrem să urcăm și noi. Continuarea
