– Mai deschideți un geam, vă rog.
– Se face curent.
Numai într-un metrou din București poți să auzi acest dialog halucinant. Ce contează că toți stau înghesuiți ca sardelele, cu transpirația curgând șiroaie, dacă o tanti de la jumatatea vagonului a hotărât că se face curent, geamul ăla va rămâne închis pe vecie. Pentru că nu poți sa te joci cum vrei tu cu sănătatea femeii. Continuarea
Sunt rupt de ce se întămplă în spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu stau pe net și nu intru pe Facebook decât din când în când și nu mai mult de câteva minute. Așa că habar nu am dacă s-a întâmplat ceva notabil în țară și, sincer să fiu, nici nu prea mă intersează. Comentariile voastre le văd, dar nu apuc să vă răspund, c-ar însemna să stau doar cu ochii în telefon. Pe scurt, vreau să mă bucur de vacanța asta după un an al naibii de greu. Prin urmare, o să cam citiți chestii de pe aici sau, pentru alte subiecte, o să așteptați să mă întorc. 🙂
Am vrut să vă pun niscaiva poze, dar, din păcate, mi-a fost imposibil oricât m-am chinuit. Viteza ăstora de net e pe undeva pe la nivelul dial-up-ului din anii 2000 de la noi. Și nu glumesc deloc, poza de mai jos e singura pe care am reușit, printr-un miracol, s-o descarc. Mi-aș fi făcut hot-spot, dar să vezi ce, în cameră până și netul de pe telefon se mișcă tot cu viteza melcului turbat. Sper să meargă mâine netul mai cu vână și să pun mai multe.
Radarul uman, cunoscut si sub numele de cea mai mișto femeie din lume, este un pic mai, cum să zic eu ca să mă-nțelegeți, este un pic mai discretă așea. În sensul că nu prea suportă să mă vadă povestind pe Facebook, sau pe blog, chestii care au legătură cu viața personală. A ei, nu a mea, desigur.
Nu vreți să știți ce-mi aud urechile de fiecare dată când mă mai mănâncă pe mine undeva să postez chestii care au legătură cu distinsa dumneaei persoană sau, mai rău, de fiecare dată când folosesc sintagmele „cea mai mișto femeie din lume” și „radarul uman”. Chiar nu vreți să știți.
Nfine, v-am povestit toate astea doar ca sa înțelegeți contextul și cam la ce riscuri mă voi expune scriind cele ce vor urma. Stați că vă zic acuș. Continuarea
Azi o să facem un exercițiu de imaginație. Dacă vreti, desigur, nu e obigatoriu.
Băieți, hai să ne imaginăm că ajungeți într-o zi acasă și stăpâna inimilor voastre mari și curoajoase vă anunță solemn:
– Dragă, eu vreau să mă apuc de videochat. Și să știi că nu e vorba numai despre bani, dar vreau să mă redescopăr, simt că sunt făcută pentru meseria asta. Continuarea
Care sunteți mai vechi pe aici poate vă aduceți aminte că anul trecut pe vremea asta scriam despre o meserie nou-nouță, pe numele ei Tapster. Iar dacă nu mai știți, vă reîmprospătez eu memoria acuș. Jobul de Tapster a fost inventat și scos pe piață de oamenii de la Pilsner Urquell care-și doresc de la tapsteri un singur lucru: fiecare bere consumată să fie turnată la modul desăvârșit de fiecare dată, pentru că numai așa stratul cremos de spumă va păstra prospețimea berii și va face ca fiecare înghițitură să aibă gustul perfect.
Între timp lucrurile au evoluat, a avut loc și concursul pentru alegerea primului tapster din România, concurs pe care l-a caștigat Dorin Adrian Mihai, cel care a devenit oficial Country Tapster Pilsner Urquell.
Mă gândeam că poate vă interesează să aflați, un an mai târziu, cam cu ce se mănâncă meseria asta Nu de alta, dar pe mine m-a interesat suficient de tare cât să-i pun omului niște întrebări. Ia fiți atenți aici. Continuarea
Cam asta se întâmplă când e august și toată lumea în vacanță: n-am avut de unde să străng mai multe articole. Mno, aia e.
Ies de la metrou și mă scurg încet spre casă. Undeva mai în fața mea, un bătrân plimbă un câine care pare la fel de bătrân ca el. Câinele se oprește, se opintește de două ori de spate și face un caca scurt în mijlocul trotuarului.
Bătrânul se oprește și el, pune jos sacoșa de rafie din mâna stângă, scoate o revistă veche, foarte veche, o revistă cum mai găseam eu la mama, la Vâlcea, prin debara când eram copil, și începe, la propriu, să șteargă rahatul câinelui de pe jos. Câinele asistă impasibil, probabil îl mai văzuse făcând asta de atâtea ori.
Imediat dupa ce-a leșinat în timpul discursului lui Iohannis, John, soldatul american, a intrat pe mâna medicului militar al batalionului.
– Spune-mi exact cum s-a întâmplat. Vreau să știu tot ca sa-mi dau seama ce ai.
Soldatul se conformează și începe să raporteze:
– Yes, sir! Stăteam în poziție de drepți, în formație, lângă camarzii mei și la un moment dat în jurul meu parcă s-a făcut întuneric beznă. Dar nu m-am speriat, am început să înaintez prin întuneric ca printr-un tunel foarte- foarte lung. La un moment dat, la căpătul tunelului am început să întrezăresc lumină. Dar nici atunci nu m-am speriat, m-am îndreptat, fără frică, spre lumină.
Probabil ați văzut ieri c-au donat băieții de la Metallica un sfert de milion de euro pentru spitalul pe care-l construiesc cei de la Dăruiește Viața. Dar nici n-am apucat bine să-mi scot pălăria în fața lor, c-a început hate-ul pe Facebook:
Astea-s momentele când, după ce mă enervez singur ca prostul, în fața calculatorului, mi se face silă și, pentru a nu știu câta oară, mă întreb care sunt resorturile, cum trebuie să fii construit ca să te uiți la un gest mișto și să vezi numai conspirații și căcat? Unde mai pui că de data asta hate-ul nu venea de la “ceilalți”, ci de-aici, din bula noastră de “tineri frumoși și liberi”. PLM! Continuarea
Las și eu astea aici, ca să nu mai fie bănuiți pe nedrept bărbații acestei lumi.
1) Jumătate dintre numerele de telefon care-l apelează sunt de la “instalator”, “mecanic”, ”zugrav”, ”geamgiu”. Nu, nu e nimic dubios, chiar dacă n-ați mai avut de doi ani nicio lucrare în casă, iar mașina n-a mai fost în service de pe vremea când nu ieșise din garanție. Se știe că nu poți să pui bază în meșterii ăștia și trebuie să-i ții aproape. Ce, ați văzut voi mecanic sau instalator serios?