5,739 cititori

Suntem plini de ură

Ieri, după ce dimineața mi-a fost făcută praf de fetița care nu înțelegea de ce doamne-doamne a trebuit să-l cheme la el pe taică-său, am ajuns la birou și-am citit chestia asta.

Pe scurt, o scursură umană (al cărui nume nici măcar nu merită menționat aici) se bucură pentru că o mamă și fetița ei, în vârstă de un an și jumătate, au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni. Accident în urma căruia mama a murit și fetița e la spital, în comă. Iar bucuria dezaxatului provenea de la faptul că femeia era de meserie jandarm. Continuarea

2,921 cititori

Dacă tot e vinerea aia

Există două feluri de oameni: cei care abia asteaptă Black Friday-ul și cei care abia așteaptă să spună că ei nu-și cumpără nimic de Black Friday.

În fine, treaba e că azi puteam să scriu cel mai bun text al meu, articol care să ia premii internaționale puteam să pun azi aici, că era tot degeaba. Toată lumea stă cu site-urile dă cumpărături online deschise și cu degetele arătătoare pe F5. [Între noi fie vorba, chiar aveam pregătit ceva tare]

Până după orele 13-14 încolo nu crește nici iarba. Nu interesează pe nimeni nici dacă-l arestează pe Dragnea, dacă divorțează Tăriceanu și se însoară a șasea oară (sau a șaptea?) sau dacă dintr-o dată duamna Dăncilă capătă capacitatea miraculoasă de a gândi.

Așa că, hai mai bine să vedem ce v-ați luat de blec fraideiu’ ăsta. Sau ce-ați fi vrut să vă luați.

Cât despre mine, io sunt din ăla din a doua categorie.

 

 

4,807 cititori

București versus provincie

Fără intenția mea, s-a stârnit ieri pe-aici o mini-dispută București versus provincie. Dar dacă tot s-a stârnit, mi-am zis s-o continuăm și azi, dar pe bune, cu argumente.

Locuiesc în orașul ăsta din 92, practic am trăit aici mai mult decât la Vâlcea, deci cred ca pot să afirm că sunt bucureștean. Îmi place Bucureștiul și, cel puțin în acest moment al vieții mele, nu mă văd trăind în alt oraș din spațiul carpato-danubiano-pontic, deși la un moment dat am luat serios în considerare c-aș putea să mă mut la Cluj, Sibiu, Brașov sau Tmișoara (toate patru îmi plac la fel de mult).

E orașul de unde se dă tonul în țara asta. E orașul unde nu se doarme niciodată. E orașul unde poți să mergi oricând la un concert bun sau un spectacol de teatru, la un meci, sau la aproape orice vrea mușchiul tău de ipster iubitor de frumos. E, fără nicio urmă de îndoială, orașul cel mai mișto din România.

Și totuși, în toți anii ăștia de când locuiesc aici, pot să număr pe degetele de la o singură mână de câte ori am asistat la scene de altruism adevarat, la scene în care cineva a fost dispus, complet dezinteresat, să ajute sau să facă un bine cuiva din jur.

Continuarea

4,838 cititori

Suflete pierdute

Aveți idee cam cum se întâmplă lucrurile la metrou dimineața între 8.30 și 10.00 sau seara între 17.30 și 19.00? Că dacă nu, vă povestesc eu, deși cred că aveți suficientă imaginație ca să nu fie nevoie. Practic, să spun că e full ar fi un biet eufemism. Și pe peroane și în vagoane stau oamenii lipiți unii de alții ca sardelele în cutiile alea pătrate, de nu mai e nevoie să te ții de nimic, te susțin corpurile celor din jur fără nicio problemă. Exită stații unde nu se urcă nimeni pentru că, să vezi ce, nu coboară nimeni, deci nu există spațiul fizic necesar pentru încă una-două persoane in plus. Continuarea

4,102 cititori

Câteva sfaturi utile pentru agățat pe Facebook

Da, știu, am mai scris despre acest subiect. Dar, pentru că în continuare văd numai neinițiați in jur, am zis că nu strică să mai reluăm o dată lista de sfaturi  pentru donjuanii dă facebook. Cu plăcere.

– I-ai cerut prietenia și ți-a dat-o. Te rog eu mult de tot nu-i trimite instant un mesaj cu “bună, mulțumesc pentru accept”, deși ai impresia că e semn de politețe. Nu e. Doar o să pari un fraier coclit și o s-o mai pui și în postura neplăcută în care va trebui să răspundă ceva. Vouă vă place să vorbiți cu necunoscuți? Exact, nici lor.

– Nu te apuca să-i dai like-uri la poze mai vechi de câteva zile. Da, știu, vrei să-i transmiți cât e de minunată și cum soarele pălește în comparație cu ea. Dar la primele like-uri la poze de acum juma’ de an, tot ce vei reuși să obții va fi o sprânceană ridicată și întrebări de genul “ce naiba e în neregulă cu ăsta?”. Plus impresia că-i folosești fotografiile pe post de material de inspirație pentru ofrande aduse zeului Onan. Și nu vrei asta, crede-mă. Continuarea

4,855 cititori

Ăștia nu mai au nicio limită

Scrisesem altceva pentru azi, dar m-a enervat mizeria asta atât de tare, că m-am răzgândit. Despre ce e vorba? Pe scurt (pentru că de pe telefon se vede greu și poate nu vă dați seama ce scrie), am lăsat mai jos o citație primită de Robert Tiderle (owner Papaya Advertising).

Omul trebuie să se prezinte la Direcția Pentru Investigații Criminale (wtf?) ca să dea socoteală pentru clipul “Copiii referendumului“, iar citația a fost emisă ca urmare a unui memoriu făcut de 13 parlamentari (parlamentarii sunt cetățenii ăia care ajung în Parlamentul României pentru că NOI i-am ales). Continuarea

10,615 cititori

Patru lucruri pe care un bărbat adevărat nu le face niciodată

Dacă nu știați deja, o să vă spun eu acum că doar în momentele de cumpănă ale vieții lui, un bărbat arată cu adevărat cine este, ce poate, și își exprimă cu adevărat măsura curajului. Adică momentele în care se luptă cu toate spaimele lui lăuntrice și totuși reușește să le învingă și să iasă la liman:

– Când trebuie să ajungă la doctor. Un bărbat adevărat mai bine se înroleaza în legiunea străină sau se angajează tăietor de lemne la Cercul Polar decât să ajungă pe mâna vreunui cetățean din ăsta, purtător de stetoscop, absolvent al facultății de medicină. Și nu pentru că i-ar fi frică, ci pentru că știe deja tot ce-ar putea să-i se spună si consideră vizit la spital doar o pierdere de vreme.

Continuarea

7,830 cititori

Unde se duc nunțile simple când se duc?

De-a lungul acestei vieți am auzit de nenumărate ori faza cu nunta minimalistă. Ce e nunta minimalistă? Păi e atunci când viitorii miri îți povestesc înflăcărați despre o chestie lejeră unde vor fi prezenți doar el și ea, prietenii apropiați și câinele Rex, într-un decor simplu, dar feeric în simplitatea lui, care diferă de la caz la caz doar în funcție de gradul de imaginație. Fie pe o pajiște cu narcise, fie la o cabană în munți, fie pe o barcă pneumatică în Herăstrău sau pe un pachebot danez în apele teritorale ale Maltei.

Dar, indiferent de peisaj, laitmotivul era întotdeauna același: “cât mai simplu, frate, noi o să ne îmbrăcam la blugi și tricouri, iar ceilați pot să fie în bermude și teniși, nu ne intersesează. Ah, și fără muzică proastă și fără rude pe care nu le-am mai văzut niciodată în viață sau invitați necunoscuți.”. Hai, ziceți voi că nu vă suna cunoscut. Că mie nu-mi ajung degetele de la mâini și de la picioare să număr de câte ori am auzit câte o pereche visând așa. Continuarea

10,592 cititori

Stăm pe un butoi cu pulbere

Am prins odată o alarmă cu bombă pe aeroportul Charles de Gaulle. Pe de o parte m-am ofticat că s-a dus ulii de suflet avionul meu (cred c-a plecat mai târziu cu vreo trei-patru ore), dar pe de altă parte mi-a plăcut tare de tot să văd și eu de la fața locului cam ce înseamnă o alarmă de genul ăsta într-un perimetru unde ăia care se ocupă știu exact ce-au de făcut, nu se uită mirați în stânga și-n dreapta așteptând să li se dea și să li se facă.

Acolo, pe aeroportul ăla imens și full de călători, nu cred c-a durat mai mult de treizeci de secunde de la momentul când au anunțat prin boxe că este o situație de urgență care necesită evacuarea, până au scos pe toată lumea afară. În timp ce prin stație încă mai rula anunțul, de nicăieri au apărut niște cetățeni soldați echipați ca-n filmele cu teroriști. Nu strigau, nu făceau mișcări bruște, nu erau agitați, nu puneau mâna pe tine. Continuarea

23,363 cititori

Spitalul Sanador pune batista pe țambal?

Duminică la prânz, când am fost pe la birou să văd ce fac Suzana și Vasile, am trecut prin față pe la Sanador și-am văzut un car de reportaj al protv-ului care trasmitea ceva de la fața locului. Nu înțelegeam ce.

Abia seara, la știri, m-am prins despre ce era vorba, când am văzut ce s-a întâmplat. Totuși, dacă n-aș fi cunoscut topografia locului, habar n-aș fi avut că nenorocirea s-a întâmplat la Sanador, pentru că numele spitalului n-a fost pronunțat nicio clipă (cel puțin nu în cadrul știrilor protv de duminică seara). Acum mi-e foarte clar de ce:

“În consecință, vă solicităm să vă abțineți de la difuzarea unor informații false și defăimătoare, directe sau indirecte, referitoare la Spitalul Clinic SANADOR sau stabilirea existenței unei culpe în sarcina acestuia, unitatea noastră urmând a întreprinde toate măsurile necesare către toate autoritățile competente în vederea tragerii la răspundere precum și acoperirea tuturor prejudiciilor cauzate.”

Pare că cetățenii de la Sanador ar cam vrea să nu vorbească nimeni despre asta, nu? Well… Continuarea

6,410 cititori

Virgilică

Am fost ieri cu Suzana și Vasile la veterinar pentru vaccin. Când am intrat în cabinet, doamna doctor (cred că era nouă sau ceva, că parcă n-o mai văzusem pe-acolo) se uită mirată la Vasile și conchide sigură pe ea:

– Ăsta e corcit cu Norvegiană de Pădure.

Înțelegeți? Vasile al meu, orfan și crescut cu biberonul, e mare Norvegian de Pădure. M-am bucurat de parcă se descoperise că e taică-meu rudă cu Prințul Charles. Atât mi-a trebuit. Când am ajuns din nou în firmă, am informat pe toată lumea să aibă grijă cum se poartă cu Domnul Vasile, pentru că e rasă pură, nu vreun cotoi amărât, da?

La care unul dintre colegii mei ridică ochii din laptop și se uită așa mai chiorâș la mine:

– Ți-am povestit cu Pinscherul pitic?

Continuarea