E foarte posibil să nu știți despre ce e vorba, dar vă povestesc acum. În bula mea văd din ce în ce mai mulți oameni revoltați, sau măcar amuzato-intrigați, de discursurile a doi cetățeni ultra-ortodocși, pe numele lor Papahagi și Neamțu. Ba chiar, după ce-am asistat la ultima ispravă virală, am pus și eu botul, mă gândeam că, da, ăștia doi chiar ar putea să devină periculoși dacă ajung să manevreze mase mari de oameni. Continuarea
Category Archives: din jurul meu
Nouă tipuri de bărbați care te ajută să dai cu aspiratorul
Bărbații sunt cele mai serviabile și săritoare ființe de pe planeta Pământ. Motiv pentru care, imediat ce observă că apare vreun tub de aspirator în raza lor vizuală, își oferă ajutorul și cunoștințele fără să precupețească vreun efort. Diferă doar modul în care o fac, desigur.
1. Grăbitul. Ca să te ajute să termini treaba mai repede, ridică ambele picioare în același timp și țâțâie nemulțumit din cauza acestui efort, total neașteptat, pe care este nevoit să-l depună. Iritat, aproape că uită să soarbă din berea pe care abia și-o desfăcuse. Continuarea
Sectanți moderni: militanții anti-avort
Sincer, până de curând nu prea m-a interesat subiectul “avort la cerere”. Pentru că, în naivitatea mea, credeam că lucrurile sunt mai mult decât clare și fiecare femeie are dreptul să decidă. Dar se pare că lucrurile nu stau chiar așa și că la ora asta există, în România, 60 de spitale care refuză avortul la cerere. Majoritatea, dacă nu toate, invocând motive religioase.
Vorbim despre spitale de stat, da? Adică cele care trăiesc din taxele plătite de noi. Te duci să faci întrerupere de sarcină, dar nu se poate, pentru că nu vrea doamne-doamne. Și asta deși în România avortul la cerere, până în 14 săptămâni (vârsta fătului), este legal. Well, deja sună interesant, sună a ilegalitate, nu?
N-ai voie să te bucuri dacă n-ai fost #fandemic
Există așa un fel de trend pe interneți că n-ai voie să te bucuri de victoriile lui Halep dacă nu i-ai urmărit cariera încă de la junioare. Dar ce zic eu de la junioare, dacă nu știi tot ce-a făcut de pe vremea când a văzut pentru prima oară o rachetă de tenis, e clar, ești fan de conjunctură și de rezultat, prin urmare n-ai voie să te bucuri. Sau bucură-te singur, nu te apuca să-ți strigi bucuria pe rețele că e de porc. Continuarea
Influencerii noștri de toate zilele
Am mai scris pe-aici despre cei care se autointitulează „influenceri” și nu mi-am schimbat părerea între timp. Eu, dacă aș lucra într-o agenție de PR, si-ai veni la mine să te prezinți „influencer”, ți-aș sterge în secunda doi numele din baza de date și nu te-aș contacta în veci. Continuarea
Am râs cu lacrimi
Eram la metrou, am văzut chestia de mai jos la Cetin și-am râs cu lacrimi. Și eu și cetățeanul care aștepta metroul lângă mine.
Cine naiba are nevoie de teatru?
A trecut aproape un an de când scriam articolul ăsta. Articol pe care l-am muncit și l-am documentat vreo două zile și care, în afară de un share al lui Marius Manole, aproape că n-a avut reacții din partea celor implicați mai mult sau mai puțin direct.
Din păcate, în ciuda „performanțelor deosebite” ale doamnei primar, despre care vorbeam acum un an, duminică seară, actorii au fost nevoiți să iasă în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva tăierii bugetelor și a concedierii personalului din teatre.
Cu legea pre lege călcând
Zilele trecute a lăsat cineva pe blog acest comentariu:
“Imi place chestia cu locurile de handicapati. se vede ca-i povestita de unul din Romania. :))) care vede chestiile prin realitatea traita zi cu zi in romania, pt ceilalti (a se citi cei care traiesc dincolo) nici nu se mai discuta asa ceva de ani de zile. bineinteles ca si ei au avut o perioada de acomodare, ca doar nu au neuronii plantati in alte pozitii, dar deja face parte din constiinta nationala, ADN, trasatura de neam 🙂 sau cum i-o mai zice, sa nu parcheze pe acele locuri. adica stii ca nu parchezi acolo la fel cum stii ca trebuie sa respiri ca sa ai aer ca sa nu mori asfixiat. puterea obisnuintei si a exemplului cred ca sunt o a doua natura in societatile care au inceput procesul de civilizare acum ceva timp.” Continuarea
De parcă mie mi-a dat
În fața mea merg agale două adolescente. Sunt blonde, drăguțe și ciripesc întruna. Dau să le depășesc, dar nu pot, că din față vine un cuplu, tot adolescenți. Se țin de mână. Ea duce, în mâna cu care nu-l ține strâns pe el, un trandafir roz. Trec pe lângă noi fără să ne observe. Nici nu puteau, aveau ochi doar unul pentru celălalt. Continuarea
Să fii primul și să nu câștigi nimic
Nu înțelgeam apetența asta pentru a câștiga competiții inexistente și pentru a fi primii în situații care nu numai că nu contează, dar n-au nici măcar o urmă de miză.
Vorbesc despre cetățenii care vor să fie primii la intrarea în metrou cu aceeași îndârjire cu care vor să fie primii și la ieșirea din metrou. Despre cum aceiași cetățeni, sau alții, vor să câștige bătălia și pentru scara rulantă. În fiecare dimineață asist la veritabile lupte cot la corp pentru cine ajunge primul la scara aia blestemată, de zici că sus îi așteaptă nemurirea sau măcar marele premiul la loto. Continuarea
Cum liniștești un ipohondru
Un fost coleg se tot plângea de vreo câteva zile că i-a ieşit o umflătură pe spate. Deși părea ceva superficial, la nivelul pielii, și-a zis că n-ar fi rău să-i confirme treaba asta și cineva de specialitate, respectiv un doctor. Mă rog, între noi fie vorba, omul era oricum oleacă ipohondru, se ducea la medic și dacă se trezea într-o dimineață sughițând mai strașnic. Imediat ar fi făcut niște asocieri din care ar fi reieșit că are măcar cancer la colon, combinat cu prostată mărită si pancreas deficitar. Ferească Dumnezeu să fi și strănutat, că nu mai venea la muncă măcar o săptămână şi-şi trecea pe fişa de concediu “preinfarct”. Continuarea