Articol scris de Iulia.
…
Eu, când aud bancuri cu blonde, râd, de ce să mint… doar că uneori râd mai așa, cu juma’ de gură.
Nu de alta, dar am zile în care a) pot să jur că multe dintre bancurile cu blonde au fost create pe baza ilustrei mele persoane și b) mă întreb eu pe mine însămi cu maximă mirare, cum dracu de supraviețuiesc…
Par egzamplu:
Noi avem o masă. Din aia la care mănâncă oamenii. Masă la care mănânc și eu, singură ori alături de ăilalți oameni din casă, la care îmi beau cafeaua, ba uneori mai și lucrez.
La masa aia, mie îmi place să stau de multe ori picior peste picior.
Acu, tre să înțelegeți că noi avem masa asta de vreo 8 ani de zile, adică de când ne-am mutat în casa asta. Deci nu e ca și cum poziția ori dimensiunile ei ar trebui să mă ia în vreun fel prin surprindere.
Cu toate astea, mi se întâmplă – și încă deloc răruț – ca atunci când îmi deplasez cracul A întru așezarea peste cracul B, pentru obținerea poziției „picior peste picior”, să îmi f*t strașnic o bubuială la rotulă fix în cantul blatului mesei mai sus menționate.
E, dar zilele trecute m-am autodepășit cu brio. Nu numai că mi-am bubuit rotula de masă, ci am repetat mișcarea de nu mai puțin de 3 (dada, TREI!) ori în decursul a doar câteva ore. Și da, de fiecare dată m-am bubuit fix, dar fix în același loc.
Și, ca încoronarea tâmpeniei mele să fie deplină, am mai executat una.
Noi avem niște câini, da? Care câini, logic, mănâncă. Și fac asta din niște castroane, care sunt amplasate în niște suporturi, precum în imaginea de mai jos:
În perioadele de neutilizare, castroanele împreună cu suporturile aferente șed frumușel aliniate pe treptele de la intrarea în beci. Treaptă – suport, următoarea treaptă în jos – următorul suport, ați prins ideea, da?
Mno, și în Ziua Celor 3 Bubuieli ale Rotulei, cum ne pregăteam noi să hrănim de seară șeptelul, mă duc eu voios în beci să aduc suporturile cu castroanele. Reușesc să le aduc în casă pe primele 3 fără nici un incident, dar când ajung la al patrulea, fac cumva o mișcare greșită și, în loc să apuc să-l înșfac, reușesc să-l dezechilibrez, moment în care suportul dă să o ia în viteză la vale pe treptele care mai erau până jos de tot, în beci.
Și ce credeți că am putut să face eu, cu mintea-mi strălucită?
Nu vă bateți capul dacă n-ați ghicit, că vă zic: am decis că cel mai bun mod în care să împiedic blestemăția de suport să se ducă la vale este, nu-i așa, placându-l cu piciorul. Mai exact, cu rotula, că aia era la nivel.
Da. aceeași rotulă.
Nu cred că mai trebuie să vă explic cam care a fost debitul de sudalme pe care am putut să mi le adresez, că dacă mă apuc să le redau aici, îi taie Oculta accesul la net lu’ Vasilescu pe cinci generații de acu încolo.
Să zicem doar că am reușit să sudui câteva minute bune fără să mă repet.
Da’ ce, credeți că asta-i tot? Nțț.
Nu mai departe de azi dimineață.
Omul din dotare își face o cafea. Pe care și-o manufacturează la ibric, că așa bea el cafeaua. Pune apa la fiert, face are de făcut, după care oprește aragazul.
Aragaz care nu e aragaz, e de fapt plită electrică. Nu că ar fi extrem de relevant în context, că atât plita electrică, cât și aragazul clasic au același prost obicei: de a mai rămâne fierbinți o bucată după ce le-ai folosit.
Singura diferență e că plita electrică e gândită așa, mai pentru tâmpiți ca mine și, după ce o oprești, cât timp încă mai frige, lângă butonul aferent ochiului pe care l-ai folosit, apare un mare și roșu H. De la HOT, adică fierbinte, tuto care ești tu tută!
Ete, fleoșc! Mă face pe mine un H mare și roșu! Eu am de treabă cu o caserolă în care era ceva, ceva pe care voiam să îl mut în alt recipient. Ambele, pe plită, în partea care nu fusese utilizată.
Când să pun mâna pe caserolă, își bagă coada Necuratu’ și fac ce fac și o scap, iar o parte din conținut se revarsă pe plită. O parte din partea revărsată ajunge, logic, în zona încă fierbinte.
De unde, evident, în nețărmurita-mi înțelepciune, dau să o apuc cu deștele, direct.
Ține stă acuș cu degetuțele în albuș de ou, hmm, ține credeți?!?
Încep să cred că purtarea unei căști de protecție prin casă n-ar fi chiar cea mai deplasată idee…
Voi? Cum stați pe capitolul ăsta? Mai întregi la minte decât mine?
La mine, e cumva invers. Adica descopar o vanataie, doua, trei, prin diverse locuri si incerc sa-mi dau seama de la care colt de masa sau pat provine.
Comentariu beton!11
Pfff, alea sunt la ordinea zilei – am permanent măcar 3-4 vânătăi de.proveniență necunoscută 🤦♀️
La fel, soro!
Arsuri nenumărate si lovituri în gambă.
Cu rotula nu am prea încercat.😅
Zi minunată!
🤗🤗🤗
Nu prea fac eu trăsnăi de genul ăsta, dar acum vreo două săptămâni, într-o dimineață, cred că mi s-au dezaliniat toate astrele.
De câțiva ani am o problemă: indiferent la ce oră mă culc, pe la 5:45–6:00 mă trezesc. Fără alarmă, fără nimic. Inclusiv în weekend. Și mă oftic, pentru că îmi amintesc cu nostalgie vremurile în care aș fi dat orice să pot dormi până târziu.
Ei bine, în dimineața cu pricina m-am trezit la 5:30. M-am uitat la ceas și mi-am zis că n-are rost să mai dorm jumătate de oră. Mai bine cobor, îmi fac o cafea și ies în curte la o țigară.
Zis și făcut. Afară era destul de frig și încă întuneric, așa că m-am înfofolit într-o pătură pufoasă, mi-am luat cafeaua, țigările și m-am instalat confortabil în curte. Atât de confortabil încât parcă nici nu-mi mai venea să mă mișc.
Bag țigara în gură, țin cafeaua într-o mână și cu cealaltă încep să caut bricheta. În buzunarul stâng, în dreptul, iar în stângul. Nimic. Mă pipăi peste tot, că știam sigur că o băgasem în buzunarul pijamalei.
„Bă, unde dracu’ e bricheta aia?”
La un moment dat, ca să mă pot căuta mai eficient, hotărăsc să pun ceașca pe măsuța din fața mea. Fiind încă întuneric, o așez mai mult pe pipăite.
Îi dau drumul.
Pleosc!
Toată cafeaua se varsă.
Mă uit buimac, încercând să înțeleg ce naiba s-a întâmplat. Și atunci descopăr: bricheta era pe masă. Iar eu, din toată suprafața mesei, reușisem să pun ceașca fix pe brichetă.
Adică rahatul ăla de brichetă pe care o tot căutam de câteva minute era exact obiectul pe care tocmai îmi pusesem cafeaua.
M-au apucat toți dracii. Nu atât pentru cafeaua pierdută, cât pentru că eram atât de bine înfofolit în păturica aia, atât de comod instalat, încât ideea de a mă ridica și de a o lua de la capăt mi se părea o nedreptate cosmică.
În fine, mă ridic, îmi fac altă cafea, mă întorc și reușesc până la urmă să o savurez. Îmi recapăt liniștea, îmi spun că a fost doar un accident stupid și că ziua poate continua.
După o vreme îmi amintesc că trebuie să se trezească și nevastă-mea. Hai să-i fac și ei o cafea, să fiu un soț drăguț.
Îi fac cafeaua, îi pun mierea, exact cum îi place, amestec frumos cu lingurița și las ceașca pe blat. Mă întorc să opresc și să curăț espressorul.
Și când mă întorc, nu știu cum dracu’ reușesc, dar lovesc cu mâna stângă lingurița rămasă în ceașcă.
Pleosc! Din nou.
Cafeaua se varsă pe blat, se prelinge pe fețele sertarelor și ajunge până pe podea.
De data asta nici măcar nu mă mai enerva că trebuia să fac a treia cafea. Mă scotea din minți faptul că trebuia să șterg blatul, să curăț sertarele, să spăl pe jos și abia după aceea să mă apuc iar de espressor.
Așa că, Iulia, nu știu dacă sunt mai întreg la minte decât tine, dar pot spune că în dimineața aia am reușit performanța de a vărsa două cafele înainte ca restul familiei să se trezească.
Și culmea, bricheta am găsit-o!
Aia pe care pusesem eu mâna și o căutam prin buzunare, rămăsese lângă espressor 🤦. Cea de pe masă de afară, era de backup.
Comentariu beton!30
Ahahahaha, cunosc! Nimic nu-mi f*te zenul mai rău decât nenorocirile matinale care mă împiedică să îmi beau cafeaua în liniște.
Eu beau cafea la filtru și cel mai crunt e când am un acces de tâmpenie și pun cafea în aparat fără să pun rahatul ăla de filtru de hârtie… Și rezultă zaț peste tot, și tre să curăț toată șandramaua înainte să-mi pot face altă cafea și… 🤬
Comentariu beton!15
Soro, chestiile astea nu țin de culoarea părului, ci de cât suntem noi de… extraordinare! 😂😁
Comentariu beton!13
🤣🤣🤣 probabil!
Eu reusesc in fiecare seara sa vars sau sa imi cada ceva mancare pe masa. Nu reusesc sa pun ceva in farfurii fara sa nu dau si pe langa. De unde si remara: „Typisch mama” de la domnul sot si remarc ca adolescentul din dotare incepe sa preia replica.
De lovit, reusesc sa ma lovesc si eu, problema e ca uit de unde am capatat vanataia. Si culmea e ca eu nu ma invinetesc asa usor.
Domnul sot reuseste cu succes sa se muste pana la sange in acelasi loc de mai multe ori pe zi sau in d3curs de 3 zile (limba, buza, obraz) pana la sange.
Și eu mai fac d-astea, de dau pe lângă, iar musiu soț nu ratează niciodată ocazia să îmi zică: na, și tu cerți copilul că dă pe lângă! Păi dacă asta vede în casă? 🤣
Soțul meu îmi spunea „blonda supremă” și era mereu atent la mine. Doar că nu reușea niciodată să mă protejeze. Căzături pe stradă, pe scări, cele mai dese. În casă, oho câte am! Acroseu cu capul la fiecare ușă de dulap suspendat. La una am dat așa de tare încât a ieșit din țâțâni și sărit în spatele meu. Era dulapul mamei, nu s-a supărat prea tare pentru că era ocupată să îmi oprească sângerarea. La casa nouă, am pus dulapurile mai sus, nu mai dau cu capul dar nici nu mai ajung la rafturile de sus. Eu nu mai dau cu capul în ele. Dar fi-miu da! 😂
Mai spun?
PS: m-am vopsit blondă acum mulți ani, la sfatul soțului. Să fie totul clar 😂
Comentariu beton!15
🤣🤣🤣🤣
Și eu am dulapurile puse sus sus și nu, nu ajung la rafturile de sus decât cu scărița, dar măcar nu-mi crăp dovleacul la fiecare două zile 😁
Păi, da! Este bună scărița. Pentru cine are curajul să o folosească. Eu nu am 😂
da’ masa? masa e OK? are familia unde mînca? te-ai gîndit să iei și pentru tine, la cafea măcar, un suport de ăla?
I’ll see myself out…
ah, și o să știu nivelul de blesteme după rezultatul negocierilor cu fie-mea să poarte aparatul dentar!
Dada, masa #rezistă 💪
Și nu, nu m-ar ajuta un suport din ăla, că probabil m-aș împiedica de el și aș împrăștia cafea pe o rază de 2 mile. Am încercat la un moment dat să nu mai beau cafea din cană, ci dintr-un pahar din ăla termoizolant, cu capac. Era metalic. Mi l-am scăpat pe picior. Am revenit la cană 🤷♀️
Succesuri la negocieri, bine nu te văd 😁
Din ce observ pe aici și din experienta personala, cam toate se întâmplă când încercăm sa interacționam cu tehnologia și „avantajele” omului modern. Dacă, printr-un mic efort de imaginație, ne-am gândi cum ar comenta un om al pesterilor aici, ar fi ceva de genul:
– m-am trezit ca s-a stins focul. Colegul responsabil cu focul lipsește motivat. Tocmai ce a fost mâncat de un tigru cu o zi în urma și noi nu ne-am mai numărat, că încă nu s-au inventat cifrele și nu știm cum. Întuneric fiind am dat cu capul de un colt de stâncă pe care îmi propusesem să-l rașchetez de vreo câteva rasarituri. Dar am uitat și oricum nu am cu ce… Femeia mea tot insista cu cremenea aia sa aprindă niște surcele dar, pentru ca noaptea a plouat, nu prea ii iese. Ii dau doua scatoalce, asa, din principiu, sa vadă ca și azi tot șef sunt și ma duc afara sa vad cum răsare soarele. Și dacă mai răsare. Am emoții întotdeauna, ca încă nu înțeleg treaba asta cu astrele și rotația pământului. Mi-e foame. Fur mâncarea câinelui care se pare ca a fost mai vrednic decât mine ieri și o înghit asa, cruda, ca deh, nu avem foc. Ascult atent zgomotele naturii și ma gândesc la viitor. Oare ce o zice Iulia peste vreo 10000 de ani când da de trei ori cu partea sensibila a piciorului în bucata aia de lemn pe care mănâncă? O fi și ea atenta sa ascundă lemnele de ploaie și s-o prinde oare ca focul doare?
Comentariu beton!17
🤣🤣🤣🤣🤣
Pfoai, ce comentariu mișto! Aoliooo, imi beau cafeaua in pat!!! Ce mi s-o întâmpla?😁🤣🤣🤣
Articolul ca articolu’, da’ comentariile…. 🥰
In urma unei re(dez)organizări a bucătăriei am scos de acolo o masă. Nu foarte mare, semiplianta cu un blat greu de nu-stiu-ce, rezistent la zgarieturi si agresiuni termice. Mi-am amintit ca o prietena zicea ca i-ar trebui si ei asa ceva, am sunat-o „perfect, vine baiatul s-o ia”. Baiatul a venit cam dupa o săptămâna. In ăst timp masa a stat „semipliata” sprijinita de un perete intre usa băii si a bucatariei. Adica blatul sprijinit de perete si picioarele adunate cumva in sus, ca un cuier la inaltimea umerilor mei. Am trantit-o dacat de 2 ori (pe picioarele personale) dar am tri vânătăi pe umarul drept si doua pe cel stâng. Dacă mai intarzia copilul (35 de ani) o zi, poate echilibram vanataile.
Aoleu, da, obiectele sprijinite de pereți sunt extrem de periculoase! Bine măcar că s-a lăsat doar cu vânătăi și nu ți-a rupt vreun deșt de la picioare drăcia!
Draga mea,
La mine nu există dată să folosesc cuptorul și să nu mă ard. DE FIECARE DATĂ. In timp ce port mănuși de silicon și îmi repet că trebuie să fiu atentă ca să nu mă ard
Am spray Oximed în dulapul din bucătărie.
Soțul meu zice că mi-ar trebui mănuși din alea care au sudorii că echipament de protecție.
Semnat,
Încă o blondă (doar șuvițată)
Și mie mi s-a sụgerat (ia să vedem, păcălesc filtrul să nu mă bage la carantină? 😁) să îmi iau mănuși din alea cu zale, de măcelărie, pentru când manevrez cuțite, precum și alte echipamente de protecția muncii, atât prin bucătărie, cât și la executarea altor activități casnice 🙄
PS: săptămâna trecută am constatat că s-a terminat oximedul. Cum? Căutându-l frenetic, după ce fi-miu a decis că e o idee bună să își bage degetele în prăjitor, să scoată o felie de pâine 🤦♀️
Inercati si metoda babeasca de a baga degetele fripte in făină. Nu am crezut nici eu, dar a functionat. Le am ținut vreo 10 minute pana m a lasat durerea. Sper totusi sa nu aveți nevoie…
Si la mine se consuma multa crema de vanatai 🫣.
@Mojo, asta cu făina n-o știam, dar albușul de ou de la frigider e mă-sa!
În timp ce citeam despre masa ta din bucătărie, dau să îmi pun picior peste picior 😄, îți dai seama ce s-a întâmplat, da? Eu sunt plină de vânătăi în genunchi de la masa aia. Are un sistem prin care se poate mări care e ceva mai jos decât blatul propriu zis, pe mijloc undeva. Exact unde stau eu de obicei. Cine naiba ne-o fi pus să luăm așa ceva? Mereu îmi pun întrebarea asta. Oricum toți prietenii noștri preferă să stea în curte când vin la noi, avem un spațiu în care putem încălzi iarna. Se fumează, se face grătar lângă, d’astea. Hai ca i-am pus gând rău azi:)
Sora mea! 🤣
Te înțeleg perfect Iulia!
Se întâmplă foarte des să se nǎpusteascǎ masa sau patul spre mine și nu reușesc să mă feresc la timp.
Acum ceva ani ne-am făcut mobilă de bucătărie și de dormitor la comandă și l-am rugat pe meșter ca toate laturile să fie rotunjite 😂
Ăsta e singurul regret pe care îl am și eu legat de mobila noastră de bucătărie – că nu mi-a venit ideea să cer canturi rotunjite.
Acu îmi trece prin cap, de fiecare dată când mă izbesc de vreo ușă sau un sertar.
Imi belesc un deget. La propriu, de fiecare dată când repar sau fac ceva în casă sau la mașină. Every fucking time, nu există nici o excepție. Nu știu de ce, universul, chakrele, habar n-am. Există si o parte bună, năpasta se gândește de 2 ori inainte să mă roage să fac ceva prin casă 💪
Iote de asta se întâmplă, să vezi ce nevastă empatica ai! 😆🤣🤣🤣
@Stefan, o fi vreun mecanism de auto-protecție împotriva muncilor casnice 😆
🤦 mi-am amintit că am avut o perioadă ciudată când practic îmi uitam degetele mâinii drepte pe stâlpul mașinii atunci când închideam portiera, câteva luni am avut unghiile „plum” de nu mai trebuia manechiură, erau atât de dureroase încât era destul de dificil să fac lucruri care necesitau precizie și finețe. Bine că a trecut perioada aia 😊 alta este cu scosul tăvilor din cuptor, normal, cu mâna fără mănușă. Câteodată mă gratulez minute în șir pentru „istețime”. Pentru blatul de la bucătărie m-am rugat de specialist în fel și chip dar nu s-a putut tăia pe semirotund sub nicio formă 🤦 am cumpărat un șoricel de la Leroy și o să îl rotunjesc într-o zi când sunt singură acasă și apoi îl fac să arate frumos cu cant și ce mai trebuie. Blondă în adâncul sufletului 🤷
Aaaaa, m-a durut pe mine numa când m-am gândit la treaba cu unghiile și portiera! 😱
Parcă suntem rude…😁
Om fi, mai știi? 😆
Vânătăi de care nu știu, deschis ușa de la terasa peste degetul mare, închis ușa de la terasa, sa nu audă vecinii, apoi înjurat la greu propria persoană, vărsat ieri de trei ori ibricul cu aceeași mișcare, evitat să calc motanul pe coada, rezultat lovit cu soldul de calorifer, evitat luat la șuturi motanul, care se baga în picioarele mele exact în zilele mele proaste, dar reușit sa cad peste masă, (și nu e mâță mica, are 8 kg), căzut pe scari (am scări in spirala), ca n-am aprins lumina…..sunt o minune.
Când căutam casă, am fost să vedem una, care s-a dovedit a fi destul de ok, dar avea scară în spirală. Am făcut iute cale întoarsă, că numa oase rupte vedeam, și la mine, și la fi-miu 🫣
Eu nu trebuia sa am degete mici la picioare. Bine, nici rotule, la cat de des incerc sa le sparg prin colturile paturilor.
Dar puterea mea secreta e sa cad. Ma impiedic asa, din nimic, si cad. Am comis-o asa:
– in frageda tinerete, primul an de munxa, ma duceam la corporatie gatita pruna, costum cu fusta si tocuri, de mana cu sotu pe scari la metrou, ma impiedic si ma opresc 5 trepte mai jos. Am ajuns la birou plansa -de-manual pt exemple de trauma in caz de violenta conjugala
– tanara mama cu copilul de 1 an in brate, in curtre la bunicca, mi-aluneca picioarele si cad ca- n Stan si Bran, fix pe spate. Copilul a aterizat pe moale, eu nu am patit nimic. Martorii povestesc si n ziua de azi cum m-am ridicat singura de jos, bine merci, inainte sa aiba ei timp sa vina sa ma ajute.
– duc copilul mare la tenis, avea vreo 7 ani, cad in fund pe scari, noroc ca erau scarile late ca altfel as fi aterizat pe coloana. Asta s a lasat cu stat in pat o saptamana ca se vag fisurase coccisul. Bietul proprietar al salii, antrenorul lu fimiu, a stat cu mare teama de-un proces.
– la mare in Croatia, pe stanci, mi-aluneca slapii, iar pac pe spate, dqr pe teren plat, no damage, prietenii martori au ramas traumatizati.
Si-au mai fost, dar ultima fuse vara asta ce-a rrecut , tot in Croatia, ne plimbam prin satucul unde stateam, seara, pe niste stradute inguste, italian style asa, mi-aluneca piciorul stang spre exterior, cedeaza glezna, cad in fata in genunchiul drept si palma dreapta. F spectaculos, s-au si oprit 2 englezi sa ma ajute, ea in baston, el in carje, si-acu rade familia de mine pe chestia asta. La dreptul curgea sange ca-n ER, stangul se umflase instant, aia voiau sa cheme ambulanta, sotul m-a lasat cu fii-mea si a plecat sa caute apa sa ma spele, ce sa mai, de povestit la nepoti. Am mers la plaja in baston vreo 2 zile si urma de la julituri se vede si acum, dar altfel fu ok, fara ghips sau alte nebunii.
Asa ca da, Iulia, you are not alone. Si nu, nu-s blonda, n-are nicio legatura.
Soro… Ce să zic, cred că tu ai nevoie de echipament de protecție mai mult decât mine! Da’ e bine că ești vie și nu ți-ai dat totuși damage major 🤗
Execut aceeași mișcare la birou. Colegii s-au obișnuit cu zgomotul și mârâielile de după că nu se cade să înjuri pe tarlaua corporatistă.
Acasă e mai nasol pentru că am multiple surse de vătămare.
Azi e zi de curățenie și sper să mă ferească universul de bube noi.
Pe mine mă agresează în mod obișnuit colțurile mobilei și singura explicație este că se mută malefic ca eu să nu observ. Mai adun vânătăi de la ușile metroului (sã pună, dom’le, niște garnituri de cauciuc mai moale pentru toți tâmpiții ca mine care cred că e ultimul metrou de pe pământ), iar recent am reușit să cad în tramvai, că n-aveam de unde să mă țin și când a pus o frână, m-am dus grămadă pe podea. Al naibii, n-am căzut și eu pe cineva pe moale, parcă s-au dat toți la o parte să-mi facă loc să cad. Dar cred că cel mai tare m-a atacat bolardul mic, diabolic apărut în calea mea (să trăiești, dom’ primar, să mai pui că mai sunt trotuare libere). Am căzut artistic peste el, mi-am julit nasul, coatele si genunchii și am mers așa însângerată, dar demnă până acasă. Uneori cred c-ar fi bun un costum de protecție, ca de astronaut așa.
Eu mă împiedic de colțul patului sau al mesei aproape zilnic, ambele sunt în aceeași poziție din 1996.
@(alta) Iulia: cand eu spun ca esti my sista from another mother 🤗 Fix la fel cu masa, eu am impresia ca face intentionat ca sa ma lovesc eu. De asemenea am un talent deosebit de a ma lovi in cot, exact in punctul acela pe care il cunoastem toti. Plus ca nu am inteles niciodata de ce vasele Pyrex fierbinti trebuie sa arate fix la fel ca la temperatura ambianta 😁
Eu cred că avem o problemă gravă de perspectivă atunci când ne mobilăm casele. Toată lumea se concentrează pe persoana care locuiește acolo: ce gusturi are, ce personalitate, ce stil de viață, ce preferințe… O întreagă psihologie de doi bani! Pentru mine, problema nu este persoana, ci obiectul. Omul se adaptează, învață să trăiască, își schimbă obiceiurile, poate chiar își schimbă partenerul. Dar obiectul rămâne acolo, imperturbabil, ocupând spațiu, consumând atenție și pretinzând respect. O canapea nu trebuie să fie comodă, trebuie să aibă caracter. Un dulap nu trebuie să fie practic, trebuie să inspire autoritate. Iar o măsuță de cafea trebuie să fie suficient de prost poziționată încât să-ți lovești degetul mic de ea de cel puțin trei ori pe săptămână. În fond, nu noi ne mobilăm casele. Obiectele ne aleg pe noi, ne colonizează sufrageriile și, în cele din urmă, ne transformă în chiriași. Persoana e doar un accesoriu decorativ.
Toată viața am pățit de-astea. Măcar acum dau vina pe vârstă 🤭
😂 eu sunt bruneta, dar blonda in suflet. Pe lângă accidente de genul pe care le-ai povestit, blondul se manifesta si la nivel de logica exprimata in cuvinte. Am momente cand creierul meu este atât de încărcat si cu atât de multe tab-uri deschise, încât vorbesc fara sa gândesc. Sau asa imi place sa ma păcălesc. Doua mici exemple:
1. Eu: nu doresc livrare, ridic eu coletul din Otopeni
DHL: Nu se mai poate ridica din Otopeni, de la 1 ianuarie.
Eu: Ok! 1 ianuarie. În ce zona este?
2. Vine Fan Courier, colet cu plata ramburs. Îmi spune ca este 50 de lei.
Ii dau 10 lei. Mulțumesc!
FC: Este 50 lei
Eu: Știu, lasati asa. Mulțumesc.
FC: dar este 50!
Eu: da, stiu. Lăsați asa!
Pana la urma am înțeles si eu ca erau 50, nu 5.