Niciodată, absolut niciodată, indiferent despre ce subiect am scris, nu am primit atâtea blesteme și înjurături cum am primit azi.

De la cine? Vă zic eu de la cine. De la românii cu credință în suflet și în inimi, de la blânzii credincioși care și-au pogorât lumina credinței asupra mea.

Pentru că azi am îndrăznit să scriu un text care le-a tulburat profund „credința” celor care vor să-l păcălească pe Dumnezeu semnalizând cât de credincioși sunt ei. Și cum poți să semnalezi mai bine dacă nu prin înjurături și blesteme?

Vă zic, de la „să-ți moară familia în cancer” și „lasă c-o să ai tu nevoie de Dumnezeu, nesimțitule” până la amenințări cu moartea și bătaia, n-a existat ceva ce să nu vină spre mine.

Am șters câteva sute de comentarii, până la urmă am renunțat. Cine sunt eu să mă pun în calea fericirii lor? Iar dacă fericirea lor e să mă înjure și să mă blesteme pe mine, ei bine, altfel se va uita Dumnezeu la ei după ce m-au luat la pluă, nu?

Cred că e de prisos să mai spun că 90% dintre blesteme și înjurături erau scrise complet agramat. Până la urmă, nu e de mirare, lucrurile se leagă.

Când nu te duce capul nici măcar cât să-ți înveți limba este exclus să te ducă să înțelegi că Dumnezeu ăla în care crezi tu nu prea îndrăgește blestemele și înjurăturile nici măcar atunci când îi iau apărarea.

Că dacă erai cu adevărat credincios, încercai să mă faci să te înțeleg, nu să sari să mă spurci și să-mi dorești moartea. Nu știu, dar în capul meu nu prea se pupă „Dumnezeu e iubire și lumină” cu „să-ți luam familia-n pluă”. Numa’ zic.

Oricum, pentru ei e mult prea mult să înțeleagă lucruri din astea simple. Pentru că, nu-i așa, după cum ne-a învățat patriarhul Teo: un om care știe ceva te contrazice, dar un om care crede în ceva te omoară!

Și fix așa este!