A venit din nou acea perioadă a anului în care aproape 500.000 de mii de români se așază la coadă la lins o grămăjoară de oase care poartă pomposul nume de „moaștele sfintei Parascheva”. Foarte bine, e treaba lor, cine sunt eu să mă pun cu gusturile oamenilor?

Doar că nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă jumătatea asta de milion de oameni, care se pregătesc să se julească la genunchi și la coate târându-se împrejurul unor bucăți de cadavru mumificat, ar decide brusc că vor să devină de mâine dimineață mai buni? Cum ar fi să înceapă să se respecte pe ei înșiși sau, și mai tare, pe cei din jur?

Cum ar arăta România dacă cei 500.000 de români, care n-au nicio problemă să stea la cozi ce ajung și la trei kilometri, pentru o iluzie, ar citi măcar o carte pe an? Una singură. Nici nu contează din ce domeniu. Poate să fie cartea aia și „Cei trei muschetari” sau „Pinocchio”. Vă dați seama ce-ar însemna 500.000 de cărți citite de către 500.000 de români?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar alege să se spele pe dinți zilnic? Sau cum ar fi să facă măcar două dușuri pe săptămână? Vă dați seama ce-ar însemna? Nu de alta, dar aș putea să pun pariu pe orice că Dumnezeul ăla în care cred ei nu-i vrea nici proști, nici îngălați.

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să meargă la un singur spectacol de teatru pe an? Unul singur. Vă dați seama cam ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar dona în fiecare lună câțiva lei pentru o cauză umanitară (nu, cutia milei nu este o cauză umanitară) sau unor familii nevoiașe? Vă dați seama cam ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să fie civilizați în trafic în fiecare zi a vieții lor? Vă dați seama ce-ar însemna?

Cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să iasă la dat zăpada când ninge? Vă dați seama ce-ar însemna?

Cum ar fi, așa în general, dacă cei 500.000 de români ar alege să fie civilizați pur și simplu? Să nu mai scuipe pe stradă, să nu mai fie violenți, să spună „te rog” și mulțumesc”, să respecte legile si regulile, să sără nesolicitat în ajutorul cuiva care are nevoie, să nu mai vorbească la telefon pe speaker, pe scurt, cum ar fi dacă cei 500.000 de români ar decide să facă ceva bun, ORICE, pentru țara asta. Vă dați seama cam ce-ar însemna?

Ca să n-avem discuții de genul „cine ești tu să te iei de credința oamenilor?”, o să vă rog să mai citiți o dată primul paragraf. Nu mă iau de nimeni și de nimic, e treaba lor ce vor să pupe, eu doar îmi imaginam cum ar fi ca pe lângă pupatul moaștelor să se întâmple și măcar una dintre cele enumerate mai sus.

Ah, și încă ceva, știu că o să vă vină greu sa credeți, mai ales dacă faceți parte dintre cei 500.000, dar între „credință” și „religie” este o mare diferență. După mintea mea, atâta câtă e ea, prima te eliberează, în timp ce a doua te face prizonierul unor dogme și obiceiuri cel puțin stupide.

Atât pentru azi.