10,166 cititori

N-a știut

Când mi-am dat seama că ajung la muncă înainte de ora 9.00, m-am panicat îngrozitor și m-am dus repede la mega. Că știi cum e, dacă-i obișnuiești așa, vor avea mereu pretenția să ajungi la birou la ore din astea imposibile. Și-am calculat corect, la mega era coadă. Am pus repede niște chestii în coș și m-am așezat și io.

După care apare Doamna care trece relaxat pe lângă toată lumea și se duce întins la prima casă.

Continuarea

13,021 cititori

Hai să votăm banane

Vă pregătisem altceva pentru azi, dar am citit pe Facebook, la Mihai Matei, bijuteria de mai jos. Nu știu dacă ați văzut-o deja, dar n-aveam cum să nu-l rog s-o las și aici, că ne regăsim mulți în ce-a scris și pentru că mai sunt doar cinci zile până dumnică.

Sunt unul dintre copiii născuți în anii ‘80. Ni se mai spune decreței. Am fost crescuți printre șoapte despre libertatea din vest, cu foamea și cheia la gât. Continuarea

6,116 cititori

Scurt sau lung?

Nici măcar nu eram mulți la coadă, patru inși, cu tot cu mine. Ceea ce nu l-a împiedicat pe cetățeanul care vorbea preocupat la telefon să treacă pe lângă noi, sa se bage în față și să ceară dezinvolt, tare, fără să-și întrerupă importanta convorbire:

– Un pall mall albastru.

– Scurt sau lung?

– Nici scurt, nici lung, că domnu’ n-a stat la coadă.

Ăsta din urmă eram, bineînțeles, eu. Știți, câteodată nu mă pot abține și gura pleacă fără s-o mai controleze creierul. Cred. Continuarea

5,057 cititori

Aglomerație mare, moncher

Mdeci să vă povestesc.

Sâmbătă am făcut o haiducească la volan. A trebuit s-o aduc pe mama în București pentru un examen rmn. Niște dureri de spate a căror sursă nu reușește s-o depisteze nimeni în toată Vâlcea aia. A propos, mi se pare foarte cool că în toate clinicile private un rmn costă de la 1000 de lei în sus (mama a avut de examinat două zone, prin urmare a plătit „modesta” sumă de 1800 de lei), dar interpretarea vine abia după zece zile. Lucrătoare. Femeia aia moare de dureri de spate, dar abia după două săptămâni poate să afle și de la ce i se trag, deși stă cu rezultatele de la rmn în mână. Și asta la privat. Șmecheră treabă.

Continuarea

13,275 cititori

Mușchii mei creier nu are

Dimineață, megaimaj, coadă. Scrolez și aștept, scrolez. Un cetățean trece imperial pe lângă toți fraierii de la coadă și se proptește în față. Nu mai scrolez. Vorbesc:

– Șefu’, matale nu știi sau nu vrei să stai la coadă?

Cetățeanu’ se întoarce spre mine și mă scanează din cap până-n picioare. Probabil n-a tras o concluzie foarte încurajatoare vizavi de modesta-mi persoană. Îl înțeleg perfect, nici eu nu mă plac prea mult când mă mai văd accidental în vreo oglindă. Mai ales dimineața. Cred că de-aia s-a și încruntat așa.

Continuarea

6,381 cititori

Instinctul de șmecher. La români

Acum vreo câțiva ani, când s-a dat legea care prevede ca iarna să pui naiba cauciucuri de iarnă pe mașină, evident că la primii fulgi de nea, nici mai devreme, nici mai târziu, s-a dezlănțuit iadul, în sensul că toată lumea s-a înghesuit la vulcanizări în aceeași zi. Și eu tot acolo, normal, că doar nu era să mă ducă creierul să fac asta cu o săptămână mai înainte, când era soare și frumos afară și practic n-avea cum să-ți treacă prin cap c-o să ningă în decembrie. Dăăă.

Mă rog, stați că nu despre cât nu mă duce pe mine capul mi-am propus să vă povestesc, altceva voiam să zic. Când am ajuns la vulcanizare deja era o coadă imensă. Rapid a apărut lângă mine un angajat, paznic sau ceva, care mi-a dat un bon de ordine. Aveam numărul 45. Tot el m-a băgat într-o parcare și mi-a zis s-aștept până-mi vine rândul sau până albesc. Care-o fi să se întâmple prima. Ceea ce am și executat.

Continuarea

4,006 cititori

Cum scăpăm de statul la coadă

Am mai spus de multe ori pe-aici că în ultimii ani am ajuns să fiu dependent de card, rezolvând astfel spinoasa problemă a umblatului cu cash după mine. Și lucrurile ar fi mers în continuare sublim, dacă treptat n-aș fi realizat că mai am o problemuță din aceeași zonă. Și anume, nu suport cozile, frate. Indiferent la ce-ar fi ele. Că sunt la administrația financiară, la ghișeul de la Poștă, la megaimaj sau la tonetele cu bere de la concerte, urăsc să mă așez în spatele unor necunoscuți și să staaaau așa degeaba sperând să se întâmple vreun miracol care să-i facă pe toți cetățenii din fața mea să dispară brusc.

Continuarea

4,961 cititori

Pentru ăla micu’, mânca-ț-aș!

Ieri, pe la prânz, am avut chef să ma porcesc cu niște calorii în exces. Multe calorii. Și unde puteam să fac asta mai bine decât la un fast-food? Așa c-am dat o fugă la ăla cu nume de proaspăt președinte american, din Buzești.

Stăteam de vreo cinci minute la coadă, când a intrat o țigancă cetățeancă de etnie nu foarte clar definită ce ducea în brațe un copil suficient de mare cât să fure singur de prin magazine. Practic „sugarul” era doar un pic mai scund decât mine, dar mai împlinit. Evident, mama Dolores asta s-a dus glonț în față, pișându-se pe toată lumea și ignorându-i suveran pe toți cei care-i spuneau să se ducă în plm la coadă. Continuarea

5,462 cititori

Cică nu e bine să lași pisicile fără nume

A sosit acel moment în care o să vă rog să ajutați un biet suflet nevinovat de pisică motan să nu rămână nebotezat. Este vorba fix despre gingașul din fotografiile de mai jos, un prea-minunat maidanez cu față de înger și apucături de Don Juan cu coadă. Ăăă… pardon… un metis de rasă europeană cu maniere de gentleman cu mustăți, am vrut să zic, să nu mă trezesc că mă dă naiba în judecată pentru defăimare și folosirea neadecvată a termenilor. Continuarea

6,691 cititori

“Cichicean” de la Mega

Acum am un nou Mega Image în raza mea de acțiune, mai precis, ăla de la Victoriei. De, schimbi locu’, schimbi norocu’. Și pentru că dimineața coada ajunge uneori la dimensiuni astronomice (uneori am impresia că ar putea înconjura Planeta Venus; de două ori), până ajung să aud că-mi este adresat mie eliberatorul “casă liberă”, stau și io și casc ochii la oameni ca vițelul la poarta nouă. Continuarea

90,157 cititori

Părinţii tâmpiţi îşi cresc copiii “normal”?

Eram la coadă la megaimaj și în spatele meu o tipă vorbea tare la telefon. Iar când zic “tare” vă rog să vă imaginați că pe o rază de cinșpe metri doar un deficient hipoacuzic n-ar fi putut urmari convorbirea. Sau cineva care ar fi avut dopuri de cauciuc adânc vârâte în urechi. Dar pentru a doua variantă nu bag mâna în foc, pen’că avea totuși o voce puternică. Continuarea