Textul de astăzi începe cu o rugăminte către voi, știu că mulți o să simțiți nevoia să fiți violenți în limbaj, dar am să vă rog să vă abțineți. Gen să nu înjurați și să nu vorbiți prostii, că n-o să vă las comentariile.
Motivul fiind că omul despre care scriu astăzi îmi e prieten și pur și simplu n-aș vrea să văd că se apucă lumea să-l înjure pe aici.
Acum, că am stabilit astea, hai să vă zic despre ce e vorba.
Omul meu, pe care o să îl numim generic Sebastian, pentru că n-am nici cea mai mică intenție să vă las numele real, s-a trezit într-o situație extrem de neplăcută.
Sebastian are de vreo câțiva ani un cățel. Tot de vreo câțiva ani, Sebastian are și o soție. Ce nu are de vreo câțiva ani, ci doar de vreo câteva luni, este un copil.
Pe scurt, în familia lui Sebastian, formată din el, soție și cățel, a mai apărut și o a patra persoană, sub forma unui copil.
Toate bune și frumoase până când copilul a început să facă niște paraziți pe care se pare că îi ia de la cățel. Sau îi dezvoltă după ce i-a luat de la cățel, habar n-am, nu înțeleg exact despre ce e vorba.
Au fost la doctor, au tratat copilul, se părea că totul e ok, după care iar au apărut în ecuație paraziții luați de la câine. Problema a devenit repetitivă, paraziții pleacă, paraziții se întorc, vina fiind de fiecare dată a cățelului.
Moment în care în familie au început să apară discuții de genul că poate ar trebui dat câinele. Și când zic discuții, a se înțelege că soția lui Sebastian înclină spre varianta asta, în timp ce, evident, Sebastian nu.
Să ne înțelegem, de iubit îl iubesc amândoi, câinele ăla e cu ei doi dintotdeauna, dar soția pare mai dispusă să accepte varianta în care cățelul pleacă din casă, dacă în felul ăsta dispar și problemele copilului.
Când mi-a povestit toate astea, mi-a picat fața, pentru mine pur și simplu n-ar exista această variantă în care să trebuiască să dau câinele. N-aș mai fi eu, n-aș mai fi om după ce l-aș da. E ca și cum aș avea doi copii și m-ai pune să-l dau pe unul dintre ei, că e mai bolnăvicios și-l îmbolnăvește și pe celălalt. No fucking way!!!
Da, știu, un copil nu e egal cu un câine, bla bla bla. E ok, puteți să mă înjurați, mi se fâlfâie glorios de ce credeți voi. Pentru mine, câinele ăla care stă cu mine în casă are drepturi depline de membru al familiei, nu există vreun scenariu conform căruia să-l scot din casă de bună voie. Punct.
Cert este că atunci când mi-a spus Sebastian că se gândesc din ce în ce mai serios că trebuie să dea câinele, i-am zis că, dacă-l dă, eu nu mai vorbesc cu el niciodată.
Și nu neapărat pentru că mi-aș propune asta, dar nu cred c-aș mai putea să vorbesc cu cineva care a hotărât să-și dea câinele din casă după câțiva ani.
Bine, aș putea să vă spun că discuția asta avea loc într-un cadru în care erau mai mulți oameni și automat au apărut și sugestii de genul: „mai bine dai copilul!”. Nfine, răutăți gratuite. 😀
Acum, revenind la tonul serios, ce-ați face voi în locul lui Sebastian?
Întreb serios, pentru că eu i-am sugerat să se mute într-un apartament care să aibă o cameră în plus față de câte are acum, iar aia să devină camera câinelui. Și-n felul ăsta câinele si copilul n-ar mai veni in contact. Sebastian stă în chirie, deci se poate muta relativ lejer dacă-și dorește asta.
Da, mi-a zis că s-a gândit la varianta asta, dar ar exista o mică problemă. Copilul și cățelul sunt îndrăgostiți unul de celălalt, se caută în permanență și vor să fie împreună.
Înțeleg drama, dar eu n-aș mai ține cont de toată această dragoste împărtășită și chiar i-aș separa până la momentul în care copilul ar fi suficient de mare încât să nu mai aibă probleme din cauza câinelui.
Îmi asum că e foarte posibil să vorbesc prostii, mai ales că nu m-am lovit niciodată de această problemă a paraziților de la animale. Și dacă nici eu n-am pupat în bot milioane de câini si pisici, apăi n-a mai pupat nimeni.
Prin urmare, tot ce pot să fac este să vin să vă întreb și pe voi: ce-ați face în situația asta?
Și vă întreb asta pentru că nu o dată, când v-am întrebat lucruri, au venit de aici sugestii sau soluții care nu mi-ar fi trecut prin cap niciodată.
da’ la veterinar au încercat? cu copilu’ zic! că porcu-i 90% om…
Comentariu beton!13
Ia mai lasă un comentariu, că nu înțeleg de ce ți s-a dus în spam.
Fix la asta ma gandeam: veterinarul, ce parere are?
ăsta este unul dintre reelsurile mele favorite, enjoy:
https://www.facebook.com/share/v/18jqM75EHD/?mibextid=wwXIfr
Cea mai simplă soluție, un veterinar ff bun și un alergolog pediatru ff bun.
Așa am procedat și s-a conviețuit de minune de la 0 luni copilul, cu pisică și cățel ca tovarăși 24/24. Apropo, copilul are alergie la cai, dar practică echitație cu un Aerius la bord.
Comentariu beton!31
Complicată treaba🙈 eu nu aș da câinele, clar. Aș fi făcut altfel lucrurile. Dar nu pot să zic cum, ca imi iau un hate 😂😂😂și am operație în juma de oră cred :)))
Hă? Ce operație ai?
Zi și cum ai fi făcut, că nu iei hate aici pe blog.
@Naga, sper ca totul să fie bine, este problema despre care ai mai vorbit aici acum ceva vreme?! Sanatate ❤️🤗
Cred că aș începe prin a face absolut toate analizele medicale imaginabile, atât copilului cât și câinelui. La cei mai buni pediatri / alergologi / veterinari existenți în România. Aș întreba pe forumuri străine. Etc etc. Paraziții ăia, orice ar fi ei, nu pot fi ATÂT de rari încât să nu se mai confrunte nimeni cu așa ceva, să nu fie documentați în literatura de specialitate.
Refuz să cred că e un parazit de ăla care este documentat la numai 258 de persoane de pe glob.
Comentariu beton!25
Așa cred și io.
Da, asta e de făcut. N-o fi unicat parazitul ăla și nici reacția copilului la el. Există medici, probabil i-au găsit deocamdată doar pe cei care le-au dat soluția simplă: dați cîinele.
E fff tagic ca trebuie sa aleaga, foarte tragic si foarte trist. Insa stiu si cum e sa aiba copilul, mai ales bebelusul, „o ceva” la stomac, parazit, bacterie, ce-o fi, si sa nu-i dai de cap. Sa stai sa te uiti cum nu are pofta de mâncare, plange de foame, slabeste si, eventual, mai face si kaka verde (bai, verde verde ca iarba) in pampers. Eventual sa mai auzi si corul cunoscutilor intonand refrene clasice de genul „sigur e ceva grav”, ” ciudat ca dr nu stiu ce are, poate e asa grav ca nu va spune nimeni”, „o s-ajungi cu el la operatie”, etc. Stiti cum zic?
In acest context, eu as cauta o solutie temporara. As da spre crestere catelul unui prieten care are caine (Iuliei , de aici din gasca de ex, mai qm eu alta prietena detinatoare de catel careia i-as da si copilul sa l creasca, nu doar catelul, etc) si care, desigur, ar accepta sa-l ia. Bunicilor sau altor rude apropiate. Sa stiu ca e ingrijit bine, ca il pot vedea des sa stiu cum ii merge. Si in functie de cum se vindeca si echilibreaza copilul, as lua inapoi si catelul, de indata ce se poate.
Pentru ca da, uneori, cand sanatatea copilului o cere, iei si masuri disperate. Nu doresc nimanui sa aiba parte de asta, dar se poate intampla. Bine ca Sebastian stie ce are bebe si cum ar scapa de ce are. Se gasesc solutii. Ii doresc multa sanatate bebelusului!
Comentariu beton!17
am șters comentariul în care sugeram să ducă copilu’ la veterinar; am vrut să fiu ghiduș, da’ cred că rezolvarea, dacă există, de acolo ar trebui să vină; pentru că, părere de neofit, logica îmi spune că trebuie identificat factorul de mediu care favorizează apariția paraziților la necuvîntător;
soluția ta nu mi se pare OK, nu poți izola cîinele într-un apartament; eventual o casă cu curte și padoc sau așa ceva…
Eu aș cere sfatul unui medic veterinar extrem de bun pentru deparazitarea câinelui. Soluția este eliminarea parazitului, nu îndepărtarea câinelui. Nu cred că este singurul copil care se atașează de un câine cu care se joacă. Problema cu încă o cameră nu cred că este necesară, mai ales că ei se caută reciproc
Comentariu beton!23
Exact așa gândesc și eu, că trebuie să încerce să scape câinele de paraziți, nu să scape de câine. Dar cred că s-a gândit și Sebastian la asta și ceva n-a mers.
E greu de luat o astfel de hotărâre.
Asta e si parerea mea. Veterinarul ce zice? Doar daca dupa ce s-au cautat toate solutiile, poti sa iei in discutie si varianta dat cainele. Si da, cunosc un caz cand oamenii au trebuit sa dea animalul din casa, un fel de soarece care traieste intr-un terrarium. Nu stiu cum animalul cu pricina a luat un parazit care s-a transmis la copilul adolescent. Partea mai nasoala e ca parazitul putea deveni fatal pentru copil. Iar soarecele nu mai putea scapa de parazit. Chiar a trebuit eutanasiat.
Cu riscul de a fi blocat, eu as da cainele in sensul de gasit alta familie. Este trist, dar cea mai realista solutie. Si in familia extinsa avem un caine care tot asa, a trebuit sa schimbe casa pentru ca nu se intelegea cu copilul mic al familiei anterioare si a trebuit sa-l dea. A fost o solutie buna si pentru copil si pentru caine.
Comentariu beton!16
Am asteptat sa mai zica cineva asta, ca sa nu fiu prima…cu parere de rau, si eu as face la fel, as da cainele. Nu am caine, am pisici si copil. Una din pisici este cu noi dinaintea copilului, dar daca ar pati ceva copilul (ceva grav, in genul a ce e descris in articol), as da pisica.
Catelul fiind tinut in casa,probabil ca are toate deparazitarile facute la zi,as vorbi cu un veterinar,as vorbi si cu un medic aleorgolog,analize,etc. Cainele nu l as da,exact cum ai spus este un membru al familiei.
Eu zic să dai și numele paraziților că e posibil să se fi confruntat deja cu ei o parte din cititorii de pe aici.
Am avut prieten cu problema asemănătoare, diar că era vorba de pisică. Soluția a fost medic alergolog pentru copil și veterinar pentru pisică, cu pisica ținută la clinică 1 lună pe perioada tratamentului. Repetat analizele la pisică și rezolvat problema.
Copilul acum e mare și pisica e în continuare cu ei în apartament.
Comentariu beton!12
Uite că asta am uitat să întreb, habar nu am ce fel de paraziți. 🤷♂️
Înainte să citesc comentariile, asta voiam și eu să zic. Întreabă-l numele parazitului că sunt mai multe șanse să se găsească o rezolvare.
Sigur de la cățel se infectează copilul ? Părinții nu se infectează și ei cu parazitul minune ? Ar trebui investigată temeinic treaba asta așa cum zicea cineva într-un comentariu mai sus : veterinar + infectionist + laborator
Comentariu beton!17
Dacă ține să aibă și câine odată cu copilul mic,apoi să se ocupe ca de un al doilea copil.E greu financiar să faci asta,mai cu seamă că este chiriaș omul,dar altă soluție nu e.Și dacă nu poți,oferă altuia posibilitatea să aibă grijă de câine,fiindcă pentru un copil e foarte greu plimbatul prin doctori de toate specializările. Sigur,o rudă,un apropiat,cineva care oferă siguranță.
De ce e greu financiar sa te ocupi de câine ? Daca ți ai luat animal trebuie sa iei in considerare și faptul că și animalul respectiv are nevoie de vaccinări la zi daca îl ții în casă . Atât pt sănătatea lui cât și a proprietarului sau in cazul de față și a copilului. Efectiv trebuie vorbit cu un veterinar bun despre parazitul respectiv ..sigur există soluții sa scape animalul de parazit. Și copilul dus la alergolog și respectiv imunizarea copilului. Daca îndepărtezi copilul de animal ..nu faci decât mai rău …mai ales că amândoi se caută reciproc ..deci nu poți să ii izolezi unul de altul. Și prin eliminarea animalului sensibilizezi copilul și mai mult. Am avut aici o vecina carea avea câine și avea „spital” acasă ..tot timpul dezinfectat și sterilizat și s a ales cu un copil foarte sensibil. Nu mi se pare in regula sa dea câinele . Dar oricum la final e alegerea lor .
@Emilia,un om care stă cu chirie,cu familie,are mai multe cheltuieli oricum comparativ cu un om singur,așa am văzut eu discuția..nu toți suntem bogații Europei.
As incerca toate variantele inainte de a lua in considerare sa dau cainele.
Aici ar intra toate analizele posibile atat la copil cat si la caine, separarea fizica in alta camera sau mutarea la casa cu cainele in curte, tot ce mi-ar trece prin minte.
Depinde si de reactia copilului la parazitii respectivi. Adica una e sa aiba o alergie temporara, tratabila sau ceva fara urmari permanente si alta e sa faca un soc anafilactic sau ceva de genul asta.
Daca ar fi vorba de ceva care ar pune viata in pericol, cu durere, insa i-as separa fizic. Ca sa fie clar: si daca ar fi vorba de alt copil, tot i-as separa in cazul asta. Asta nu inseamna ca „l-as da”, doar ca as face cumva sa fie imposibil sau macar foarte putin probabil sa mai ia parazitii respectivi.
Un veterinar bun probabil a fost deja consultat. Din pacate, chiar dacă tratează câinele nu ajută la nimic. Câinii sunt gazde temporare pentru unii paraziți. Îi ia de undeva. Nu face boala dar e gazdă pentru ouă. Poate ar trebui să schimbe locurile de plimbare. Atunci poate nu mai aduce câinele paraziți în casă.
Sau să ia un apartament cu curte. Acolo pot să igienizeze și să reducă riscul de contaminare.
Colilul crește și o să învețe să se spele pe mâini. E singura variantă la care mă pot gândi.
Camy, are toate deparazitarile facute – sau nu.
Ai mei au produs copil si au adus copilul in casa stapinita de un motan, unde sint si ei tolerati (atit timp cit furnizeaza plic). Pe la 3-4 luni ale complicatiei numita Damian, au relocat motanul la o prietena. Mentionez ca nora mea este medic veterinar. Au facut separarea respectiva, au facut analize serioase dar cu cei doi separati. Au gasit cauza problemei copilului, au rezolvat si au adus motanul inapoi in casa lui. Nu pot lasa poza, v-ati topi sa ii vedeti impreuna pe Pamuk si Damian. Dar da, au separat intii ca sa rezolve copilul. Suna cinic, dar statistic vorbind copilul are speranta de viata mai mare si e important sa plece sanatos la drum. Altfel e chin de toate partile.
Comentariu beton!17
Prima chestie la care mă gândesc e sa tratezi câinele, periodic daca e nevoie. In felul asta nu se mai îmbolnăvește copilul sau cel puțin nu așa des. Dar presupun că la asta s-au gândit deja
Întâi aș încerca să elimin cauza bolii, adică veterinar bun și tratament adecvat în paralel cu investigații serioase bebelușului, poate fi altă cauză decât câinele, zic nu dau cu parul. Câteodată este dificil de detectat cauza unei probleme de sănătate și spune asta cineva care din cauza ignorării unui rezultat ciudat al unei analize a trecut printr-o operație și ani de dureri îngrozitoare culminând cu un pui de cancer pe care un medic bun a reușit să-l depisteze și să-l trateze. O cameră în plus nu rezolvă problema pentru că tot vor intra în contact, asta dacă este vinovat câinele. Atenție sporită la alimentație, igienă personală și a casei, a băii în special, chestii mărunte care par inofensive, a detergenților folosiți la spălarea hăinuțelor și veselei, îmi trec multe prin cap 🤷 dacă ar fi bolnav câinele sigur și el s-ar resimți.
Nemaivorbind că, de vreme ce copilul e atât de atașat de cățel, e foarte posibil să plătești psiholog pediatru ani de zile. Și e o foarte mare posibilitate să-l nenorocești pe viață, mai ales după ce va afla motivul pentru care ai dat câinele.
Da, îmi pot imagina ce ar putea crede despre psiholog în general niște oameni care iau în calcul să se despartă de un membru al familiei fără să încerce absolut tot posibilul, doar pentru că e soluția cea mai simplă 🙄.
Ce paraziți, nene?
Educa copilul să nu mai stea bot în bot cu câinele. Bum, problem solved!
Doamne, îi urăsc din tot sufletul pe cei ce își pun problema să abandoneze câinele, nu înțeleg cum poti. Mai ales ăștia care au ținut câinele în casă, pe lângă ei.
Câinele ăla te vede ca pe un părinte, ca pe un membru al familiei, ca pe lumina ochilor, tu cum poți să nu îl vezi la fel?
Eu am câine lângă mine de când eram copil, e ca o extensie a mea. Fără câine, aș fi beteaga!
poate-ar trebui sa tac, dar ma enerveaza rau atitudinea asta transanta, fara sa fii in poveste.
asta cu educatia… serios?
aia cu abandonul cainelui… serios? gata, de maine il da afara, in strada?
bum, solved? serios? tu crezi ca omul asta nu a facut tot ce-a putut? asta ai inteles tu?
ai copii? au fost bolnavi? tot dintr-o suferinta in alta, fara sa-i dai de cap?
baaaa!!!
@moatza, stai, mă, că n-a zis că dă câinele pe stradă, a zis „abandoneze”. Or tot abandon e și dacă-l dai altei familii.
Totusi, cum educi un xopil de cateva luni si un caine care-l iubeste sa stea departe unul de altul? In teorie e usor, in practica, insa…
Unde mai pui ca ar putea fi mai daunator pt ambii sa fie permanent frustrati, decat sa fie despartiti un timp, pana se rezolva problema. Numa’ zic, nu-mi asum ca stiu toate datele problemei.
dupa mine, daca-l dai cuiva, e plasare, daca-l dai pe drum, e abandon.
mi se pare diferit.
hai sa va zic o poveste de sambata trecuta.
vineri seara aude fiu-meu un miorlait jalnic de pisica. dar rau, si jalnic, si disperat.
ei au pisica, viata lor. deci impact major la corason.
sta, sta, coboara si merge la curtea de peste drum, unde este in curs de constructie o cladire si s-au pripasit niste pisici cu pui.
un pisoi mic, portocaliu, rebegit, murdar, cu ochii pe jumatate lipiti de boala, mieuna disperat.
i-a adus o patura, l-a sters la ochi cu niste tifon cu ser, i-a adus mancare… dar n-a putut sa-l lase acolo.
l-a adus in casa, l-a spalat, l-a uscat, l-a mangaiat… G, pisica lor era deja in suferinta.
a dormit cu ei in pat din prima, G a lor i-a abandonat, s-a simtit tradata si s-a dus pe-un fotoliu.
a doua zi au venit la noi cu G, pisoiul a ramas acasa.
efectiv am vazut-o pe G trista, nu a mai stat cu noi la masa, s-a dus pe-un pervaz la soare si acolo a ramas. nimic n-a interesat-o.
cat au fost la noi, au pus poza pisoiului pe-un grup local cu animalute. dupa un sfert de ora a sunat un coleg, ca pisoiul seamana exact cu cel pe care-l pierdusera (murise) in urma cu o luna si nevasta-sa il vrea neaparat.
s-au dus, i-au cumparat un mic trusou si l-au dus colegului.
acum primesc pe grupul WA al familiei updates dese cu starea lui Tedi in noua casa, victima colaterala, deh!
Câinele poate trăi cu altă familie şi în principiu e competent să trăiască singur. Copilul are nevoie de părinți ca să supraviețuiască.
Acum dacă copilul are ~9 luni înțeleg că-l caută pe câine, sunt amândoi pe jos şi mai şi linge podeaua practic.
Dacă aş fi în locul lui Sebastian aş încerca să separ spațiul câinelui de al copilului, si să-l deparazitez si pe câine, eventual să-l feresc de viermi şi pe el. Ideal ar fi să o ajute pe nevastă-sa cât mai mult cu igiena câinelui şi copilului…Dacă nu şi nu atunci l-aş da deşi nu ştiu cine caută câine cu viermi.
Povestea spune că au scăpat de viermi dar paraziții intestinali sunt tenace, e greu să scapi de ei şi dacă nu ai sursa în casă. Nu prea înțeleg cum au reuşit să declare copilul de câteva luni vindecat şi apoi să facă iar. La 3 luni nu se târa cu câinele.
Hai să vă spun și eu o poveste.
Născut în ’63 și crescut la bloc, apartament cu 2 camere, cu părinții. Toată copilăria am tânjit după un câine. Dar atât de tare încât la 16 ani am fost la munci agricole cum era bunul obicei pe atunci. La scos și încărcat cartofi. Pe câmp plin de șoareci. Am adus 2 acasă, îi țineam pe balcon într-o carafa din aceea de sticlă pentru apă. Îi hrăneam și îngrijeam acolo, bașca îi scoteam la plimbare prin casă din când în când. Atât de mare era dorința de a avea animal de companie. Vorbim deja de un afolescent de16 ani. Când băieții au sau mă rog ar trebui să aibă alte preocupări.
Până aici zic eu nimic spectaculos totuși, mulți copiii au rămas în suflet cu această neîmplinite la vârsta de adult.
Anii trec, schimb orașul de domiciliu, stare civilă, apare copilul în viața mea, apoi nepoata. Eu tot la bloc. 3 camere, nepata am crescut-o până la 23 de ani la noi în casă căci mama ei lucrează în străinătate.
După anul 2 de Medicină nepoata face o depresie urâtă care recidivează după un an. Disperare, alea, alea. Nu insist.
Acum 2 ani primește de ziua ei un pui de teckel, negru cu pete de foc. Această rasă e pe podiumul preferințelor mele. Cu lacrimi în ochi m-a rugat să îl ținem. Aici vin cu o paranteză și fac precizarea că sunt în temă cu părinții/bunicii care au preluat creșterea câinelui după ce copiii/nepoți s-au plictisit de ei. Chestie care durează de obicei câteva luni. Cu toate astea am fost de acord să îl ținem având în vedere starea ei medicală.
Au trecut de atunci 2 ani, starea depresivă a nepoatei nu a revenit, medicația joacă aici un rol important dar îmi place să cred că și câinele are un rol important.
Între timp nepoata s-a mutat în chirie cu prietenul ei, continuă Medicina, câinele de luni până vineri e la noi iar în week-end e la ei.
La început, când mă lingea cățelu’ pe mâini fugeam și mă spălam. Doamne ferește să mă lingă pe față. Primele semne de întrebare mi le-am pus când mergeam cu patrupedu’ la veterinar. Doamna doctor îl lăsa să o lingă pe față și se pupa cu el. Spunea că nu a avut în viața ei nici o problemă derivată din chestia asta. Nu zic și nu susțin că are dreptate. O povestesc așa ca și fun fact.Acum Kairo doarme cu noi în pat.
Datorită vieții, conjunctural suntem o familie fericită. E tot ce contează zic.
Multe vise împlinite odată ce a aterizat în viețile noastre.
Nu mi-aș mai putea închipui viața fără el.
Comentariu beton!18
ce ziceai ca ai adus de pe camp? soareci?
io cred ca de-asta ti-ai ales nickname-ul asta 😆
Si eu ma pup cu ciinii care imi plac si nu, nu am avut niciodata nimic.
Dar asta depinde de imunitatea fiecaruia probabil.
@moatza nickname-ul derivă din pasiunea față de modelismul feroviar unde am o colecție de câteva sute de modele CFR.
Adică adun precum un hârciog.
Solutia nu e deloc simpla, emotional, e distrugatoare de suflete.
Dar pragmatic vorbind, asta e solutia, sa-i desparti, copil de animal.
De-aici incepe sa fie un pic mai limpede, la fel de greu, dar stii clar ce trebuie sa faci: plasezi cainele cat mai bine posibil. Faci pe naiba sa gasesti o casa care sa-l accepte si sa-l iubeasca, eventual sa poti sa-l vizitezi, cu toate ca in situatii de-astea, cred ca-i mai bine sa doara doar o data.
Am exclus certitudinea rezultatelor medicale, presupun ca e stabilit clar, cert, ca animalul e cauza bolii copilului.
Ma tot gandesc….
Eu am câine de când mă știu, câinele e ca o extensie a mea, e parte din mine. Probabil am imunizat și copiii din sângele meu sau poate am avut noroc și ai mei stau bot în bot cu câinii de când s-au născut. Ulterior și cu pisicile🙄
Nu știu ce înseamnă să ai copil bolnav și clar nu aș da câinele orice ar fi.
Dar o mamă se aruncă în foc pentru copilul ei, așa ca nu știu.
Dacă chiar nu exista scăpare, dacă chiar au eliminat toate variantele, au fost la toți medicii, atunci….
Din poziția de mamă cu copii și câini sănătoși, sunt ferm convinsă ca nu există posibilitatea să plece câinele din casă, câinele pleacă odată cu mine.
Dar dacă aș avea copilul îmbolnăvit de câine, taică-su, bunici, orice, aș îndepărta răul cu toată suferința.
Sunt si mama, am si catel, deci inteleg problema din ambele perspective. Eu m-as muta la casa si i-as face cainelui un padoc mare si i-as separa pana ar mai creste copilul si ar putea sa intre in contact fara a pune probleme serioase copilului. Bineinteles, deparazitat cainele prin metode diferite, cu tratament de la veterinar bun. Mutarea ar ajuta si cainele sa scape de parazitii din zona (cainele nostru, cand stateam la bloc, avea constant probleme digestive, manca toate prostiile de pe jos – vorbim de diaree exploziva, din astea… cand ne-am mutat la casa, surpriza, nu mai are nimic). Varianta 2, mutat cainele la un membru al familiei extinse – parinti, frati, prieteni buni (am o prietena care are catel si l-as lua eu daca nu ar mai putea sa il tina, si invers). Varianta 3, gasit alta familie pentru catel, daca cele de mai sus nu sunt posibile… din pacate, cand e copilul mic, mama are instincte materne f puternice si mai e si hormonala, asa incat orice pune in pericol copilul devine un obstacol….
Găsit altă familie pentru cațel = abandonat câinele. Dar de ce nu găsit altă familie pentru copil? Nu de tot, temporar, până mai crește. 🤷
Dacă e musai, as încerca să plasez câinele temporar undeva, pe la familie, rude, prieteni etc Dacă nu există soluții, aș renunța la cățel. Csf, ncsf, animalele nu sunt la același nivel ca oamenii pt mine 😬
Dar ai avut animal vreodată? Și nu mă refer la hamster sau tarantulă.
In urmă cu 3 ani când a apărut Alfie(al patrulea câine) în familia noastră am avut o situație. La un moment dat Dragoș (fiul meu care atunci avea 21-22 de ani) a început să se umple de ceva bube. În general pe mâini, picioare. Ne-am gândit ce schimbare am făcut în ultimul timp în casă. Evident apariția bubelor coincidea cu apariția lui Alfie la noi în casă. Dragoș a fost și mult plecat în perioada respectivă, când era plecat bubele dispăreau, când era acasă apăreau. Erau urate pentru un tânăr! Umbla tot cu mânecă lungă și pantaloni lungi să nu se vadă bubele. Dragoș fiind mare, evident că nu ne-am gândit să renunțăm la Alfie. În primă fază nu l-am mai lăsat pe Alfie la Dragoș în cameră, și Dragoș a limitat cât s-a putut interacțiunea cu Alfie. Bubele în continuare apăreau! Menționez că nu am făcut analize sau consultații medicale. Am vorbit cu un medic veterinar și a spus că este posibil ca Dragoș să dezvolte o alergie la părul lui Alfie. Ceilați câini ai noștri sunt metis de bichoni, câini recomandați persoanelor care dezvoltă alergi. Alfie are părul aspru și diferit de al bichonilor și deci de la el îs bubele lui Dragoș! Ne-am împăcat oarecum cu ideea, dar totuși trebuia găsită o soluție. Dragoș nu se putea afișa nicăieri cu bubele , plus că îi dezvolta și mâncărime, se scarpină la sânge. Până într-o zi când am auzit la TV/radio că este epidemie de ploșnițe! De pe la hotelurile din Europa. În vara aceea Dragoș a fost la Paris și prin aproape toata Europa! Le putea aduce de oriunde.Dar dacă?!?! Am chemat un specialist în ploșnițe. A cercetat omul camera lui Dragoș! Patul lui Dragoș era compromis! L-am aruncat la gunoi! Era o canapea extensibilă care avea mult burete și nu aveam garanția că vor ieși toate ploșnițele. Oricum voia Dragoș un pat de dormitor! În living și dormitorul nostru nu au ajuns. Trei igienizări am făcut! Trei cu firma specializată și eu am făcut de fiecare dată când făceam curățenie, cu un călcător vertical cu abur și spray anti insecte. Au dispărut și bubele lui Dragoș. Ce vreau să spun cu această poveste interminabilă? Uneori soluția este lângă noi. Și nici măcar nu ne gândim la ea. Ne agățăm de singura explicație pe care o considerăm logică! Și nu vedem dincolo de ea.
Am niște prieteni care au trecut prin ceva asemănător. Soluția a fost un alergolog bun pentru copil și un veterinar competent pentru câine. Fetita nu avea nimic, caiinele avea niste paraziti. A implicat costuri destul de mari, cainele trebuia dus saptamanal la 100 km departare, veterinarul era scump, medicamentele si ele scumpe. Copilul era mai sensibil, de aceea părinții convietuiau, de când câinele era puppy, cu paraziții lui, dar nu aveau simptome. S-a rezolvat! Și cainele cu fetița au fost de nedespărțit.
Nu sunt vreun medic sau ceva.
Câinele ia paraziții de undeva că e din parc, de pe trotuar, din aer, nu contează. Ok, dă câinele altcuiva, copilul nu rămâne tot în zona aia? Nu poate băga o piatră de pe stradă în gură și să ia de acolo? Că mă îndoiesc că ambii, câine și copil, stau doar în casă 24/7 și părinții nu au călcat într-un caca pe stradă de când era Băsescu președinte.
Am 2 copii, 14 câini, 5 pisici. Nu stau toți în casă (patrupedele, zic, copiii stau), dar copilul mic (6 ani) se joacă cu toți.
Săptămâna trecută am terminat deparazitarea la cățelul mic pentru că elimina muuulți viermișori scurți și agitați, și am întrebat veterinarul dacă îi iau ceva copilului. Mi-a spus că poate sta cu câinele nas în nas și să nu ia nimic și se poate că o dată să pună mana pe ceva afară și să ia de acolo. Dacă vreau să fac analize, dar să nu dau preventiv nimic.
Un singur câine l-am relocat( tot in familie, dar la alta adresă) pentru că l-a mușcat pe cel mare, dar le-am explicat că dacă se repetă treaba asta următorul relocat e unul dintre ei. 😁
Uite, nu am pretenția ca acest comentariu să fie un sfat medical 100% dar poate fi o pistă de urmărit.
Se poate să fi luat paraziții de la câine dar la fel de bine poate că a luat de la parinti.
Deparazitarea se face la toți din casă în același timp.
Adică se deparazitează câinele, copilul și părinții și se dă o noua doza după 14 zile la oameni.
Acum ceva timp promovam o soluție foarte bună deparazitară intern pentru oameni.
Pot să intru și n amănunte dacă vrei.
Dar ideea este simplă se face deparazitarea trei zile pentru oxiuri și cinci zile pentru giardia se ia un singur flacon pe zi și la adulți și la copii.
Există și variante numite ‘naturiste’ care sunt promovate ca fiind mai blânde cu ficatul sau fiind pe natural nu afectează organismul, dar albendazolul despre care spun odată că se dă pe rețetă de la medicul specialist sau de la medicul de familie și în al doilea rând o cură de deparazitare afectează ficatul exact în aceeași măsură în care îl afectează o farfurie mare de cartofi prăjiți.
Adică fix aproape zero.
Siropurile ‘ naturiste’ de semințe de dovleac sau mai sunt altele de la o firma străină nu fac același lucru.
De ce se face rapel după 14 zile de la prima doză?
Pentru că această soluție omoară adulții dar ouăle depuse eclozează cam în ziua 12 (-11 12 )și atunci de aia se face în ziua 14 ca să fii sigur că omori tot ce ai ieșit din ou, dar că larvele alea nu apucă să depună la rândul lor ouă.
Partea asta cu parazitozele la copii (bine am înțeles că nu se aplică in cazul ăsta pentru că acel copil are doar câteva luni) dar parazitozele la copii sunt cel mai frecvente la începutul școlii și grădiniței pentru că tu poate ți- deparazitezi pe al tău, dar sunt alți 20 în grupă care nu au același tratament și atunci se ia din nou parazitul.
Fac aceasta comparație că să subliniez că poate reinfectarea a venit de la părinți nu neapărat de la câine.
Și dacă sunt bunici care vino în vizită foarte des care pun mâna pe farfurii pe mâncare pe copil să l schimbe etc trebuie și ei deparazitați ca să nu fie purtători și să dea înapoi parazitii și ouăle la cei din casa.
Pe scurt e posibil să nu ia de la câine ci e posibil să ia direct de la părinți, pentru că odată ce un vierme este în casă, este peste tot și la adulți și la copii și la animale.
De aceea trebuie făcută cura și la câine și la părinți și la copil, odată cuigiena foarte riguroasă .
Prosoapele spălate la temperaturi foarte înalte, fiecare cu prosopul lui cel puțin o perioadă, la fel lenjeria de pat dezinfectată la temperaturi înalte și spălat mâinile foarte bine după fiecare folosirea toaletei sau după schimbarea scutecului copilului.
Și din experiența mea de acasă ca părinte de adolescent de fapt de doi adolescenți că și motanul cam tot așa la vârsta adolescenței este ….
Am un motan mare care are aproape 9 kg și da îi fac deparazitare periodică deși el nu iese din casă și Da facem și noi deparazitare cu acest albendazol poți odată /de două ori pe an.
Analizele nu au mai arătat paraziti la niciunul dintre noi de multa vreme.
Sunt mama, am copil și câini . Înțeleg problema de ambele părți. Copilul meu a fost des bot in bot cu câinii familie și nu am avut niciodată nici o problema. Dar atât copilul cât și câinii au fost cu vaccinurile (copilul și câinii) și deparazitările (câinii) la zi. In ceea ce privește sănătatea atât cea a copilului cat și cea a câinilor nu am reduceri. Toate la timp. Din păcate cunosc și persoane care , considera că deparazitările , care ar trebui teoretic făcute o data la 3 luni (interne – tenie și alți viermișori ) , respectiv o data pe luna (externe, purici, căpușe – in special în perioadele cu temperaturi crescute) e ok daca sunt făcute o data pe an sau deloc . Și de aici apar unele probleme…nu zic că prietenul asta Sebastian ar fi in cazul respectiv, zic doar că am astfel de cunoștințe. Am crescut cu animale , la bunici la țară și nu am avut niciodată nimic. Copilul meu are contact zilnic și cu alte animale , nu doar cele de acasă și tot nimic. Înțeleg disperarea părinților , dar soluția nu este sa dea câinele ci sa investigheze și să trateze paralel în același timp că să scape de parazit in ambele părți …și să schimbe locul de plimbare al câinelui.
De preferat schimbat locul de plimbare ..nu în parc ci pe câmp..e mai sănătos :)))…mai steril cel puțin ..la câte chimicale arunca țăranii/ producătorii agricoli pe câmpuri , șansele să mai găsiți paraziti acolo sunt relativi mici. ..oricum mult mai mici decât în parc. O altă măsură importantă , in afara de schimbarea locului de plimbare, întreruperea contactului cu alți câini , respectiv alte animale pe toată perioada investigațiilor și tratamentului copilului și câinelui
Probabil acel parazit se plimba intre ei, pentru ca ar trebui tratati toti membrii familiei.
Un veterinar foarte bun( eventual de la Spitalul Veterinar), un alergolog foarte bun, eventual doctori din centre medicale mari, nu doar pediatru sau doctor de familie.
Daca se da cainele, sa fie dat undeva in familia extinsa, prieteni, cu posibilitate de vizitare, cu posibilitatea de al recupera cand v a mai creste copilul.
Mai este un risc la caini, sa sufere asa de mult dupa stapan/familie( in cazul asta si copil) ca s dati( chiar daca viitorul proprietar are curte, conditii) incat sa nu mai manance, sa bea apa si se imbolnavesc de suparare si chiar pot muri( stiu caz).Sau isi schimba atitudinea in noua familie, latra, rod, nu se acomodeaza si ajunge noul proprietar sa l dea( aia nenorociti, chiar in strada).
Multa sanatate tuturor!
Si asta trebuie de luat in calcul.
Hai ca am vazut ca unii au scris sa incerce sa duca copilul la veterinar. Acum serios vorbind….am avut o prietena care avea niste paraziti….pe care nici un laborator uman nu ii detecta…..a incercat la un laborator veterinar….Cu rezultatul.a mers la un medic infectionist si a rezolvat problema
As schimba veterinarul cu unul super bun, exista niste oameni foarte smart in Bucuresti, pe partea asta si sunt cei de la cabinetul cu care Kola Kariola lucreaza. Dupa care, un alt doctor pentru copil. E prima data cand aud de un asemenea caz si am multi prieteni cu copii care au si caini. Iar cei mici si cainii cresc impreuna, fara probleme.
Nu zic ca nu pot aparea si probleme medicale, dar chiar nu as renunta la caine pana nu am epuizat toate ipotezele medicale posibile si imposibile.