Am citit săptămâna trecută comentariile de la postarea cu fiul lui Călin Georgescu, ăla care ar fi câștigat Balonul de Aur și, băi, oameni buni, vă spun cât se poate de sincer că mi s-a făcut groaznic de frică.

Mai ales că n-a fost singura performanță extraordinară a familiei Georgescu despre care am aflat săptămâna trecută. A mai circulat și o postare în care însuși Călin Georgescu ar fi câștigat Premiul Nobel.

Și, ce să vezi, și acolo au explodat comentariile de felicitare. Oamenii erau în delir, îl felicitau pe marele laureat, se bucurau pentru recunoașterea internațională și erau mândri nevoie mare că, în sfârșit, valoarea românească este apreciată la nivel mondial.

Practic, într-o singură săptămână, familia Georgescu a reușit să aducă în România și Balonul de Aur, și Premiul Nobel. Dacă mai circula o postare că nevastă-sa a câștigat Eurovisionul, probabil se lăsa cu manifestații de bucurie în Piața Victoriei.

De-aia spun că mi s-a făcut groaznic de frică. Și nu pentru că niște oameni au pus botul la o știre falsă. Se mai întâmplă, că doar de-aia se și cheamă fake news, ca să păcălească lumea.

Dar aici vorbim despre cu totul altceva. Vorbim despre niște oameni care au citit că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur și că taică-său a primit Premiul Nobel și nu li s-a părut absolut nimic suspect. Nimic, bă, nimic. Dimpotrivă, s-au apucat să-i felicite, să le ureze succes în continuare și să se umfle în pene de mândrie că, uite, dom’le, ce valori dă România lumii.

Acum, ce mi se pare mie cu adevărat fascinant e că oamenii ăștia nu trăiesc într-un univers paralel doar când vine vorba despre fotbal sau premii Nobel.

Nu, prieteni, ei sunt aceiași oameni care, în timpul pandemiei, deveniseră peste noapte specialiști în virusologie, imunologie și vaccinuri. Aceiași care îți explică acum, cu o siguranță de sine absolut impresionantă, cum funcționează economia mondială, ce interese ascunse are NATO, cine conduce planeta și ce strategii militare ar trebui să adopte marile puteri.

În general, oameni care n-au nicio îndoială despre nimic. Ei știu. Au înțeles. S-au prins cum stă treaba.

Și, desigur, noi, ceilalți, suntem proștii. Noi, ăștia care mai citim câte ceva, care încercăm să verificăm o informație înainte să o luăm de bună, care avem nesimțirea să credem că un medic s-ar putea să știe mai multe despre medicină decât un taximetrist care a văzut trei filmulețe pe TikTok.

Noi suntem spălații pe creier, înțelegeți? În timp ce ei sunt „treziți în conștiință”. Au acces la adevăruri pe care restul omenirii nu le poate pricepe, probabil pentru că noi încă mai credem în apă și în formula ei chimică.

Apropo de asta, să nu uităm că vorbim despre aceiași oameni care au ascultat toate aberațiile debitate de Georgescu, de la apa care nu e H₂O până la poveștile cu Gaza vine de la gaz sau cu medicina care a fost inventată pentru frică, și n-au avut nici măcar pentru o secundă curiozitatea să se întrebe dacă omul ăla nu cumva vorbește prostii.

Nu. Dacă a zis Georgescu, înseamnă că știe el ceva. Ceva ce nouă, muritorilor de rând, ni se ascunde.

Și aici ajungem la partea care mi se pare mie cu adevărat înfiorătoare.

Nu prostia în sine mă sperie. Prostia a existat dintotdeauna și o să existe cât timp o să mai umble oameni pe planeta asta. Problema apare când prostia vine la pachet cu o încredere nemărginită în propriile capacități intelectuale.

Când omul care nu e în stare să-și dea seama că o poveste despre Balonul de Aur câștigat de fiul lui Georgescu e o glumă vine să-ți explice că tu ești manipulat, că nu gândești cu capul tău și că trebuie să te trezești.

Când lipsa de educație devine motiv de mândrie, când competența este luată la mișto și când orice om care chiar se pricepe la ceva este automat suspect că face parte din cine știe ce conspirație mondială.

Și știți ce e cel mai rău?

Că oamenii ăștia nu se limitează la a scrie tâmpenii pe internet. Nu rămân acolo, în comentariile de pe TikTok, unde am putea să râdem de ei și să ne vedem de viețile noastre.

Nu, prieteni, oamenii ăștia ies din casă. Au convingeri politice. Își urăsc semenii pentru că au alte păreri. Și, cel mai important, votează.

Iar când merg la vot, nu contează că unul dintre ei tocmai a felicitat un fotbalist imaginar pentru câștigarea Balonului de Aur, în timp ce altcineva a petrecut câteva ore citind, documentându-se și încercând să înțeleagă ce propun candidații.

Amândoi primesc câte un buletin de vot. Amândoi pun ștampila. Și ambele voturi valorează exact la fel.

Ca să fie foarte clar, nu spun că ar trebui să fie altfel. Așa funcționează democrația și așa trebuie să funcționeze.

Dar asta nu înseamnă că nu am voie să mă îngrozesc când văd câți oameni sunt absolut convinși că au înțeles toate secretele universului, dar care, în același timp, îți vor răspunde fără nicio ezitare că rezultatul operației aritmetice 6 – 2 × 2 este 8.

Și, dacă mă întrebați pe mine, asta e una dintre cele mai mari probleme ale societății în care trăim.

Nu faptul că există oameni care nu știu.

Ci faptul că există din ce în ce mai mulți oameni care nu știu, nu vor să afle, dar sunt gata oricând să-ți explice de ce tu ești prost și ei dețin adevărul absolut.

Eventual imediat după ce termină de scris „Felicitări, campionule!” sub postarea cu Balonul de Aur. Sau „Meritați din plin, domnule președinte!” sub aia cu Premiul Nobel.