[drumul spre Punta de Tarifa – Ziua 5]

Ieri am avut cea mai scurta deplasare din această excursie: 281 kilometri. Fix atât am făcut de la Perpignan până la Tarragona.

Nu-mi place să mă opresc după ce abia m-am pus la volan, dar îmi doream de multă vreme să văd orașul ăsta care e la nici o oră de Barcelona. Niciodată nu m-am îndurat s-o fac. Lasă că m-am oprit acum și bine am făcut. Am dat de un oraș aflat în pre-sezon estival, adică aproape gol, fără înghesuială și aglomerație.

Dar cu sau fără multă lume, Tarragona este o bijuterie, fraților, este un oraș extrem de frumos și (iar asta e cel mai ciudat) mi s-a părut o copie la scară mai mică a Barcelonei.

Nu știu, e posibil să fiu nebun, dar sigur sunt subiectiv când e vorba despre Spania, adică țara pe care eu o consider cea mai mișto din Europa. Și nu numai.

Apropo, ieri pe când mă duceam spre plaja pe care o s-o vedeți în pozele de mai jos, am avut o revelație. Am descoperit ce are Spania atât de special de-mi place atât de mult. Și nu mă refer nici la limbă, nici la oameni, nici la mâncare, nici la locuri, nici la climă (care este de departe cea mai mișto din Europa), nici la nimic palpabil să știți.

Este ceva dincolo de toate astea, ceva ce are numai Spania, ceva ce mă atrage aici în mod inexorabil și nu-mi dădeam seama ce. Până ieri când am ajuns pe plajă și-am avut revelația: lumina, prieteni, lumina este motivul.

Spania are o lumină specială. Mă refer, să știți, la lumina de afară, de pe timpul zilei, nu la altceva. Când afară e soare, Spania are o lumină specială pe care n-am mai văzut-o în nicio altă țară.

Nu știu cum să explic, că nu dețin atâtea cuvinte în vocabular, dar este ca și cum lumina de aici are miere în ea. E ca și cum de la soare până la pământ lumina trece printr-un fagure uriaș pe care noi nu-l vedem, dar el e acolo.

Iar faza cea mai tare este că pe măsură ce te duci spre Andalusia cantitatea de miere din fagurele ăla crește și lumina se face din ce în ce mai galbenă. Și totul culminează cu Sevilla, locul unde lumina are o culoare atât de galbenă că dacă treci o felie de pâine cu unt prin ea, sunt convins c-o să capete aromă de miere.

Da, e o metaforă, dar să știți că e atât de aproape de adevăr.

Acestea fiind zise, weekend mișto să aveți. Vă las cu cele câteva fotografii.