7,484 cititori

Mai ușor cu ironia în subteran

Mă urc în metrou. E oleacă aglomerat, dar am văzut și mai și.

Cetățeanul care șade pe scaunul în fața căruia reușesc să mă proptesc stă liniștit picior peste picior. Chestie care în mod normal m-ar deranja foarte puțin spre deloc, dacă talpa lui stângă nu s-ar odihni imperial pe genunchiul meu drept. Îl împing ușurel, în timp ce arunc ironic:

– Scuze că ți-am deranjat piciorul. Continuarea

20,950 cititori

Dragă domnule Barna

A sosit timpul să plătiți pe cineva să vă facă PR. Iar dacă aveți deja, a venit vremea să-l dați afară și să angajați pe altcineva, a venit vremea să luați un om capabil să vă spună în față: ”Dacă publicați fotografia asta, eu îmi dau demisia”. Și-o să vă explic imediat de ce.

Pentru că oamenii obișnuiți, oamenii ale căror voturi vă interesează, vor să se asocieze cu cei puternici. Iar dumneavoastră ați postat o poză în care apăreți alături de nimeni în drum și v-ați mai și lăudat cu ea. Cam câtă putere credeți că transmite isprava asta? Continuarea

5,625 cititori

Chemați-l pe Filipeti

Articol scris de Ionuț.

Dulie mi-a adus aminte de Filipeti. Cine e Filipeti? Stați să vă zic.

Am avut la un moment dat o problemă urgentă pe unul din șantierele unde lucram. Trebuiau agățate de tavanul unei hale niște șufe care urmau să susțină un cadru de fier. Mă rog, nu intru în amănunte. Ideea era că, într-o dimineață, mă sună directorul că urmează să sosească cadrul, iar șufele încă nu sunt puse, iar ăia nu au de ce să-l agațe și nu pot aștepta după mine. Continuarea

7,416 cititori

Dulie

Eram la volan, mă duceam spre Munchen, și-i dădeam tare că n-aveam de gând să mă opresc nicăieri. Nu că n-aș fi vrut, dar singurii bani pe care i-ai fi găsit pe la mine prin buzunare de-abia îmi ajungeau să mănânc și să bag benzină. Așa că, între să dorm în vreo parcare de prin Austria sau să ajung dintr-o bucată la Munchen, am ales a doua variantă.

Aproape se înserase, trecusem și de Sibiu de ceva vreme, mă îndreptam vertiginos spre Nădlac când am observat că nu nu-mi merge un far pe faza scurtă. Hai s-o rezolv la vreun service până trec granița, zic, ca să nu mă potcovească vecinii unguri cu vreo amendă pe care oricum n-aveam cu ce s-o plătesc.

Continuarea

5,825 cititori

Legile sunt doar pentru proști

În această viață am fost la o singură conferință de presă susținută de un politician și mi-a venit să vomit, să fac atac de apoplexie și să omor pe cineva, toate astea în același timp. Omul fusese ministru măcar într-un guvern post-decembrist (dacă nu cumva chiar în două), guvern în care n-a făcut nimic în afară de a-și crește averea lui personală, lucru care nu-l împiedica să abereze voios la conferință și sa le explice celor de față cum o să ducă el România pe cele mai înalte culmi de prosperitate și cum, dacă va ieși el președinte, PIB-ul va geme sub propria-i greutate și, pe scurt, va scoate țara din noroi de-or să emigreze jumatate din nemți și-or să vină aici, doar-doar o să-i lăsăm să ne spele wc-urile. Continuarea

6,769 cititori

La ce naiba folosește o mașină de spălat vase?

Pe vremea când radarul uman încă nu era radar uman (adică era, dar n-aveam de unde să bănuiesc asta) și se mulțumea doar cu statutul de cea mai mișto femeie din lume, m-a invitat într-o seară să mâncăm la ea. Probabil voia să mă testeze, voia să se asigure, fără eventuali martori, că nu cioflăi și nu mestec cu gura deschisă sau ceva. Având în vedere că n-a fugit nimeni pe Jepii Mici după experiența asta, probabil c-am trecut testul cu bine. Probabil.

Dar dacă tot absolvisem magna cum laude, mi-am zis că e acum ori niciodată, trebuie s-o impresionez definitiv și irevocabil. Așa că, după ce ne-am ridicat de la masă, am zis flegmatic că vreau să spăl eu vasele. Un veritabil act de curaj, aș spune, având în vedere că nu mai atinsesem o farfurie și un burete de vase, simultan, din cuaternarul timpuriu. Dar mă bazam pe faptul că spălatul de vase e ca mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată.

Continuarea

5,097 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 184)

Ce, vă plângeți cumva c-a venit frigul? Să nu v-aud. Când era cald nu vă convenea, acu’ răbdați și voi niște friguleț. Hai, că în nici 5 luni se face cald la loc.

Dincolo de orice glumă, sunt la un pas de depresie la gândul că vine iarna. Serios, îmi vine să-mi iau câmpii și să plec undeva unde n-au auzit de ger și zăpadă.

Mdar până plec io, luați de citiți.

  1. Tare asta;
  2. Goluri mai multe, glezne mai fine;
  3. Incompetenţa învăţată;
  4. Nu vreau să mă gândesc cum e tac’su-mare;
  5. Cu sfânta jărghie peste păcătoasele buci;
  6. Nu ajungi să cunoști un om până nu-l vezi la all inclusive;

5,646 cititori

Ficusul nu înflorește niciodată

Am avut norocul (sau ghinonul, depinde din ce unghi privești) să asist la două răsturnări de situație spectaculoase în țara asta.

Prima a fost în ’96, când a fost ales Emil Constantinescu președinte și s-a ieșit în Piața Universitătii de bucurie. Pentru că era prima dată, după revoluție, când românii se scuturau de rămășițele fostului regim comunist. Sau, cel puțin, așa credeam pe atunci. Continuarea

4,824 cititori

Cam ăsta ar trebui să fie viitorul

În Normandia n-am prea văzut, probabil din cauză că soarele e mai rar la vedere prin zonă, dar în sudul Italiei era plin de case cu panouri solare pe acoperiș. Cred și eu, la cât soare au ăia acolo, trebuie să facă ceva să-l pună să producă și altfel, nu numai scoțându-le din buzunar turiștilor, morți de sete, câte doi euro pe sticla de cola la jumătate.

Iar dacă la italieni am înțeles, că, na, sunt oamenii în pas cu tehnologia, treaba e c-am văzut o grămadă și la poporul, frate și prieten, bulgar. Chestie care m-a depășit în totalitate, pentru că, după știința mea, castraveții nu au nevoie de cine știe ce energie ca să crească mari și să ajungă în salatele de roșii ale românilor. Continuarea

9,745 cititori

Cum ar fi să nu mai fiți penibili?

Dacă n-ar fi existat Facebook-ul, probabil n-aș fi ajuns să nu-i mai suport, dar uite că ușor-ușor mi s-a luat și nu mai pot cu ăștia care, o dată la două propoziții, trebuie să bage un „al meu” sau „a mea” când se referă la cei cu care sunt într-o relație. “Al meu a mers la budă”, “a mea nu mai merge la budă” și alte formulări similare a căror acțiune propriu-zisă contează mai puțin spre deloc, scopul principal fiind făcutul de paradă.

Pentru ei vreau să las și io aici câteva considerații de bun-simț. Continuarea