5,188 cititori

La cinci minute de metrou

Astăzi o să vorbim despre un subiect care probabil vă va deveni pe loc foarte simpatic: agenții imobiliari din spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu despre toți, desigur, doar despre cei care înfloresc ușor realitatea, ca să folosesc un dulce eufemism pentru „mint de îngheață apele”. Mno, cu toții știm minciunile care însoțesc multe dintre anunțurile imobiliare, dar doar câteva sunt cele de top, adică alea care te fac să pui mâna pe telefon si să suni, fericit c-a dat norocul peste tine.

De departe cea mai gogonată e aia cu „la cinci minute de metrou”. Oamenii știu prea bine că în București practic aproape că nu se mai poate circula cu mașina, așa c-o bagă p-asta cu distanța mică până la metrou, convinși fiind c-o sa funcționeze mai ceva ca mierea pentru muște. Și să vezi ce, chiar funcționează. Când îmi căutam ceva să mă mut, am fost să văd un apartament, undeva prin zona Iancului, aflat la cinci minute de metrou, evident. Oamenii nu mințiseră, fix cinci minute am făcut, doar că eram cu mașina. Continuarea

4,272 cititori

Cum poți să faci bani dintr-un blog

Am mai spus pe-aici că din când în când mai primesc întrebări legate de făcutul banilor din blog. De cele mai multe ori sunt întrebat cum s-ar putea face bani repede, dar alteori primesc decisiva: „Auzi, dar tu faci ceva bani cu blogul ăla? Sau îl ții doar așa de plăcere?”. Întrebare care de multe ori sună mai așea, mai a „sărăcie, tu ai ce mânca sau mori de foame?”.

Da, da, poate nu credeți, dar oamenii chiar întreabă asta. Și nu prietenii, de obicei primesc întrebări de genul ăsta de la persoane pe care abia dacă le cunosc. Doar trăim în țara în care poți auzi un „boss, ce salariu ai?” chiar și la coada la mega.

M-am gândit oleacă dacă să scriu sau nu, din nou, pe subiectul ăsta și până la urmă am ales s-o fac, din două motive. Primul, ca să înțelgeți mai bine de ce mai vedeți pe-aici articole advertoriale. Și-al doilea, pentru că e plin internetul de sfaturi, care mai de care mai stupide, venite de la cetățeni care n-au produs un leu din scris în viața lor. Ceea ce nu-i împiedică să fie experți în domeniu, evident.

Continuarea

5,097 cititori

N-am nicio idee

Dacă m-ați fi întrebat acum câțiva ani ce-mi doresc de ziua mea, n-aș fi știut ce să răspund.

În schimb, dacă mă întrebați azi, e cu totul și cu totul altă poveste și v-aș spune răspicat:

– N-am nici cea mai vagă idee, în plm.

Așa că, ce voiam sa zic, mai bine nu mă mai întrebați.

8,081 cititori

Mamele de fete sunt de vină pentru cum vor arăta bărbații fetelor lor

Am dat zilele trecute peste textul ăsta și m-am enervat oleacă. Dacă vreți să-l citiți, sunteți invitații mei, dacă nu, vă lămuresc eu în doi timpi si trei mișcări despre ce e vorba. Pe scurt, autoarea învinuiește mamele de băieți pentru faptul că-i cresc ca pe niște pămpălăi neajutorați care vor aștepta tot de la femeile de lângă ei. Și când zic „tot”, mă refer la chestii d-astea domestice: spălat, mâncat, călcat, sex oral și anal. Glumeam, desigur, analul iese din discuție.

În fine, revenind, de ce m-am enervat? Păi în primul rând de la grava eroare de logică pe care-și bazează domnișoara autoare articolul, adică asta:

Cand eram mica ma frustra maxim faptul ca fratele meu era mereu scuzat de la orice cu motivul: EL E BAIAT! Innebuneam pur si simplu! Zilnic cand veneam de la scoala ma suna mama si ma intreba un singur lucru: “I-ai facut de mancare fratelui tau?”

Tu chiar nu vezi, femeie, că nu despre frate-tău e vorba aici? Ci despre TINE! Tu ești aia pe care mă-ta o responsabilizează în ecuația asta. Chiar nu sesisezi că frate-tău nu trebuie să facă nimic, în schimb ce tu ești aia care trebuie să faca ceva, deci responsabilitatea e la tine?

Continuarea

3,592 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 142)

Hai că de săptămâna viitoare simt eu că se schimbă vremea și se mai încălzește pe-afară. Până atunci, luați de citiți, că duminica viitoare parcă văd c-o ardeți numai pe la grătare.

  1. Lasă totul pe ultimul minut, române;
  2. Poate de-aia ești nervos;
  3. Un arădean a cerut instanței s-o oblige pe vecina lui să-i devină amantă;
  4. Irina Margareta Nistor traduce înjurăturile din „Narcos: Mexic“;
  5. Încă unul pe care-l stresează la maxim porcăria aia cu ieșitul din bulă;
  6. Da’ oare ce-o să zică lumea?
  7. Un moment rar și mișto din fotbal;

4,958 cititori

WELL

Am mai povestit pe-aici c-am lucrat 15 ani în vânzări, după care mi-am descoperit vocația de băgător de seamă pe interneții patriei și-am reușit să-mi văd visul cu ochii. Mai precis să-mi scot definitiv din vocabular cuvinte și expresii precum „target”, „comandă”, P&L, KPI, „raport” și altele de genul ăsta care-mi dau coșmaruri și acum. Serios, mă mai trezesc plângând noaptea, pe motiv c-am visat că nu mi-am făcut targetul și iar nu iau comision luna asta. Lasă, nu mă invidiați, că acum au intrat altele: „buget”, „idei”, „campanii”, „feedback negativ” și „nu ești bun de nimic”, d-astea.

În fine, nu despre asta voiam să va povestesc, ci despre clădirea în care mi-am petrecut toți cei 15 ani. Un mastodont de construcție, toată numai din beton din ăla de buncăr anti-rachetă, localizat, ați ghicit, în Pipera. Normal, unde altundeva poate funcționa o corporație serioasă?

Continuarea

7,160 cititori

Nesimțirea e fascinantă

Sunt fascinat de cetățenii ce reușesc să aibă convorbiri telefonice, care conțin detalii relativ initime despre viețile lor, în vagonul de metrou supra-aglomerat. Relaxați, cu voce tare, de parcă sunt singuri cuc în livingul din casa de la țară, unde se mai aude doar troznetul lemnelor care ard ușurel în șemineu. Sunt fascinat, vă spun, de fiecare dată când îi întâlnesc mă uit la ei plin de admirație mută.

Pot să înțeleg că te sună șeful chiar când ești în metrou și n-ai de ales, trebuie să-i răspunzi, că nebunul dracu’ e în stare să te dea afară sau să te lase fără prima de Crăciun. Pot să înțeleg c-ai lăsat copilul bolnav acasă și în condițiile astea răspunzi la telefon chiar dacă ești într-o întâlnire privată cu Papa. Pot să înțeleg când „arde” ceva și vei răspunde în orice condiții. Pot să înțeleg chiar și nevoia de a-ți hrăni glanda, până la urmă foamea e cea care ne-a împins să ne dăm jos din copaci, să scurmăm după râme și, în cele din urmă, să ajungem bipezi.

Continuarea

4,551 cititori

Vești extraordinare pentru băutorii de bere

Iată că a sosit acel moment pentru care toți băutorii de bere care citesc acest blog (și nu numai) mă vor pomeni până la plecarea spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii și dincolo de ea. Acel moment în care toți băutorii de bere de pe acest blog (și nu numai), care n-au imprimantă acasă, vor da fuga la cel mai apropiat centru de copiere să-și tipărească acest text în câteva sute de exemplare. Așa să fie, să le aibă la îndemână dacă e nevoie.

Acel moment când toate soțiile/iubitele/prietenele/amantele vor deschide ușile frigiderelor, vor vedea sticlele de bere frumos aliniate și vor conchide ciudos: “nu mai lua de bun tot ce zice Vasilescu ăla”.

Continuarea

4,020 cititori

Altruismul e boală rară

L.E. E gata, cele 7 flacoane de albumină vor ajunge unde exact unde trebuiau să ajungă. Vă mulțumesc!

Am primit acest email, semnat Anda. Vi-l las aici exact cum a venit la mine în inbox:

Bună seară, Mihai,

Mama s-a stins săptămâna trecută. Suferea de mai mulți ani de ciroză hepatică, iar în august fusese diagnosticată cu hepatocarcinom. Long short story, am 7 flacoane de albumină 20% de 100 ml. E o soluție perfuzabilă de care pacienții cu ciroză (și nu numai) au nevoie în mod regulat, care e al naibii de scumpă și care nu e decontată de CNAS. Aș vrea să le donez unei persoane care are nevoie. De aici rugămintea mea: dacă știi pe cineva, dacă poți afla de cineva care chiar are nevoie, te rog să-mi spui. Cu drag le dau, să fie de folos.

Îți mulțumesc.

Seară bună!

În primul și în primul rând vreau să spun că mi se pare o dovadă de mare altruism să poți și să vrei să faci bine unor necunoscuți, când tu nici nu ți-ai măcinat bine durerea după dispariția mamei. Lucru pentru care mă înclin. Continuarea

5,668 cititori

Nume de cod “Selaru”

Articolul de azi este scris de cea care comentează aici sub numele de @singlemum. Probabil este unul dintre cele mai puternice texte de pe acest blog. O să înțelegeți de ce zic asta, după ce-o să-l terminați de citit.

Senzația pe care o ai când intri în sala de lectură a CNSAS este aceea de scufundare în tenebroasele măruntaie ale unui organism putred. La mesele de studiu găsesti oameni cu stive de dosare în față, într-o liniște și-o atmosferă de mormânt. Arhivele cu dosarele victimelor Securității, îngălbenite de timp și legate cu sfoară, unul peste altul, sunt destine și vieți cuprinse între două coperți, destine pentru care Securitatea a fost Dumnezeu.

Starea de rău se instalează imediat ce iți dai seama că nu te uiți la niște dosare, ci la niște oameni morți. Acolo, între cele două coperți, pe filele numerotate cu roșu, e viața Numelui de Cod. Filă cu filă, rând cu rând, sunt minutele, zilele, anii celui “lucrat”. Așa se exprima Securitatea când făcea referire la persoana pusă sub ancheta: ” Obiectivul lucrat”. O sintagmă limpede ca apa chioară. Continuarea