[Ziua 11]

După ce-am ajuns la Tarifa, am mai rămas două zile în La Línea de la Concepción (așa se numește orașul unde eram cazați), că mai aveam chestii de văzut în zonă.

Pe scurt, că-s rupt și e doișpe noaptea când scriu, în una dintre zile am fost să vedem Ronda și în alta Cádiz. Ambele sunt foarte mișto, dar Cádiz e mai mult de atât. Cádiz este superb, dar pe lângă asta, în Cádiz m-aș muta mâine dimineață, atât de mult mi-a plăcut.

Am făcut poze mai mult de pe plajă, dar tot vă puteți face o idee. Le găsiți mai jos, scrie pe ele care sunt din Cádiz. Tot mai jos o să găsiți și un video din Ronda care o să vă taie respirația.

Am mai văzut, că tot erau în drum, plaja de la Bolonia și dunele de nisip de la Duna De Valdevaqueros. Prieteni, la dunele astea din urmă am rămas cu gura căscată, pentru că nu mai văzusem niciodată așa ceva.

Probabil ca doar în deșert poți să mai găsești ceva de genul, dar cum eu n-am fost în vreun deșert până acum… Aveți un video mai jos, dar cert e că nu-ți dai seama de pe filmare cât de mari erau cu adevărat dunele alea de nisip.

Ah, era să uit, am avut timp să dăm o fugă și-n Gibraltar. Granița e la cinci minute de mers pe jos de hotelul în care stăm. A fost o experiență inedită să trec per pedes într-o altă țară.

Timp să-l vizităm nu prea am avut, în schimb am urcat pe Rock of Gibraltar, că eram curios cum e view-ul de sus. O fi el spectaculos, dar mult mai mișto sunt maimuțele.

A fost pentru prima oară în viața asta când am interacționat cu animale sălbatice aflate în stare de libertate, la ele acasă. Eram pur și simplu fascinat de ele, nu-mi venea să cred câte sunt și cum stau așa liniștite printre oameni, știind extrem de clar că nimeni nu le face nimic.

Ba dimpotrivă, tot ele erau scandalagioaice și puse pe făcut tâmpenii. Am asistat cum un maimuțoi a încercat să-i fure rucsacul unei franțuzoaice și când femeia n-a vrut să i-l dea, tot maimuțoiul s-a enervat și-a început să înjure pe limba lui. Un golan. 😊

Gata.

Aseară am ajuns la Sevilla, o sa revin pe subiect.

Azi pleacă Mara acasă și sunt trist. 🙁 Nici măcar de bilet la Real – Barça n-am făcut rost, ca să-mi mai treacă tristețea.

Vă las cu videourile și pozele.

RONDA

;

DUNA DE VALDEVAQUEROS

FOTO