6,483 cititori

Voi vă mai uitați la televizor?

M-am uitat multă vreme la show-urile de la protv. Până când, ușor-ușor, în goana după cifre și audiență au devenit, pe rând, nefrecventabile. La „Romănii au talent” am renunțat când am constatat amar că numai cazurile sociale au talent în Romănia, iar cu „Vocea României” n-am mai putut încă de acum două sezoane.

Continuarea

8,459 cititori

Pulimea sunt eu

În ceea ce mă privește, doar Ceaușescu mai reușise performanța să mă facă să-l ascult și să nu aud ce spune. Știu că mulți dintre voi ați prins vremurile alea, deci înțelegeți exact la ce mă refer. Omu’ repeta, obsedant, aceleași chestii, încât până la urmă creierul ceda și refuza să mai compileze.

Constat, din păcate, că în zilele noastre domnul nostru Iohannis a reușit exact același lucru: pur și simplu nu mai aud ce spune. A repetat de atâtea ori aproape aceleași lucruri, a observat la nesfârșit cu atenție și îngrijorare, încât acum, dacă nu-mi propun să fac eforturi să-l înțeleg, îmi zboară cuvintele lui pe lângă urechi ca acceleratul de Iași prin halta de la Târgu Frumos.

Continuarea

11,149 cititori

N-a știut

Când mi-am dat seama că ajung la muncă înainte de ora 9.00, m-am panicat îngrozitor și m-am dus repede la mega. Că știi cum e, dacă-i obișnuiești așa, vor avea mereu pretenția să ajungi la birou la ore din astea imposibile. Și-am calculat corect, la mega era coadă. Am pus repede niște chestii în coș și m-am așezat și io.

După care apare Doamna care trece relaxat pe lângă toată lumea și se duce întins la prima casă.

Continuarea

15,934 cititori

Bucureștiul e mort, doar că nu știe încă

Nu-mi amintesc să mai fi plecat vreodată de la Tineretului de-abia cu al treilea metrou. Poate când se mai întâmpla câte un eveniment neprevăzut, pe vreuna dintre magistrale, dar n-a fost cazul ieri, trenurile veneau binișor, cam la un minut jumatate distanță unul de celălalt. Cu toate astea, de-abia am reușit să mă urc în al treilea, lipit, la propriu, de cei din dreptul ușii.

În timp ce mă chinuiam să nu mă las cu toată greutatea pe săraca fată care se nimerise în dreptul meu, mă gândeam cam ce soluții aș avea să ajung la muncă, dacă va fi la fel de aglomerat în fiecare dimineață. Și-am tras concluzia tristă că n-aș avea.

Continuarea

7,635 cititori

La ce v-a folosit școala?

Aș vrea să-l cunosc și eu pe geniul care a hotărât să le fure o săptămână de vacanță copiilor ca să înceapă școala, ieri, pe 9 septembrie. Și asta doar pentru că le trebuie mai mult timp să predea kilometrii ăia de materii, absolut inutile, care nu vor folosi nimănui niciodată. Continuarea

8,213 cititori

Prima zi de școală în alte vremuri

Norocul meu a fost că orașul era relativ mic și că, probabil, simțul meu de orientare este înnăscut, altfel prima mea zi de școală s-ar fi putut lăsa cu niscaiva urmări.

Nu știu dacă mai e cazul să precizez că prima mea zi de școală s-a petrecut pe vremea când în spațiul carpato-danubiano-pontic dacii liberi încă nu erau așa de liberi, nici măcar nu terminaseră tunelul pe sub Bucegi, în schimb se construia de zor socialismul revoluționar. Iar asta mai mult ca sigur trebuie să aibă legătură cu faptul că ai mei nu s-au gândit niciun moment să vină cu mine la școală în prima zi. Nu că nu și-ar fi dorit, dar n-ar fi avut cum. Continuarea

3,123 cititori

Ce mi-a plăcut (săptămâna 182)

Văd că tot subțire stăm la capitolul articole. Cred că nu s-a întors lumea din vacanțe încă.

  1. Copiii chinuiți de părinți ultracompetitivi și de „doamne” ambițioase;
  2. Tu de ce melodie stupidă nu poți scăpa? (V-aș putea răspunde și eu la întrebarea asta, dar se face foc și pară radarul uman. Care radar uman a lălăit toată vacanța o melodie venită de undeva din analele muzicii ușoare românești și care mi-a rămas adânc săpată pe cortex);
  3. Discreție și empatie;
  4. Preliminarii Euro 2020, faza pe canapea. România – Spania 1- 2: Tătăl nostru;
  5. Urgența ta nu este și urgența mea;

3,865 cititori

Sunt greșite

Guvernul României, biroul duamnei Viorica. Doi băieți termină de cărat ultimele bucăți din comanda de 400 de dicționare explicative ale limbii române.

Duamna Viorica trece pe lângă stiva de dex-uri și deschide unul la întâmplare. Citește două trei cuvinte și zâmbește încântată. Știa și ea ce înseamnă „casă”, „câine” și „copac”, nu era nevoie să comande dicționare pentru atâta lucru, dar na, dacă așa a ordonat Liviu. Continuarea

3,959 cititori

S-au egalizat valorile

Mă distrează foarte tare cam tot ce se întâmplă în fotbalul românesc, dar și mai tare mă amuză discursurile oficialilor de dinaintea fiecărui meci al echipei naționale.

Dacă urmează să jucăm împotriva unei echipe mari, discursul este pe genul: „Spania nu mai e ce-a fost, mingea e rotundă, și ei au tot două picioare, dacă se concentrează băieții putem să-i batem”. Dar, ori că nu se concentrează băieții, ori că mingea nu mai e chiar așa rotundă, ori că mai știu eu ce ghinoanele naibii se întâmplă, că după meci se ajunge tot la: „am jucat cu o echipă mare, am făcut tot ce-am putut, asta este, capul sus, c-am pierdut doar o bătălie”.

Continuarea

5,024 cititori

Să vă uitați la asta, da?

Inițial am vrut să scriu câte ceva despre războiul dintre cele șase specii extraterestre care vor controlul Pământului, după care mi-am adus aminte de povestea de mai jos și-am amânat aberațiile pe teme ezoterico-fantasmagorice pentru o proximă ocazie.

Mai jos aveți, fără îndoială, una dintre cele mai tari chestii pe care le-am văzut eu în această viață. Nu pot să descriu în cuvinte cam câtă admirație simt pentru tipul ăsta. Știți, de obicei, am prostul obicei să admir oamenii care realizează lucruri pe care eu nu cred c-aș fi în stare să le fac. Iar ce-a făcut băiatul ăsta, cu plaja asta, chiar nu cred c-aș fi fost capabil să fac. Cel puțin, nu în această viață. Continuarea

8,802 cititori

Tu cine ești?

Citeam ieri, pe sărite, articole din urmă, de pe alte bloguri, ca să mai recuperez ce-am pierdut cât am bănănăit în vacanță, și-am dat peste o idee foarte tare la Cetin.

Și mă gândeam sa facem și noi asta. Pentru că de strâns, ne-am strâns destul de mulți pe aici, dar nu știm mare lucru unii despre ceilalți. Ba chiar, în rarele ocazii când cineva și-a mai spus măcar vârsta, am avut surprize mari. De-aia îmi spuneam că poate e o idee bună.

Continuarea