M-am activat de la postarea pe care v-am lăsat-o și-n selecția de duminică.
De la ea, dar mai ales de la comentarii, când am văzut cât de mulți oameni au fost marcați, într-un fel sau altul, de unii dintre profesorii pe care i-au avut în școală.
Aproape că i-am invidiat când mi-am dat seama că eu n-am avut niciun profesor care să-mi fi marcat câtuși de puțin existența și dezvoltarea. Nici în sens pozitiv, inspirațional, nici în sens negativ. Zic de ăia de la școală, că acasă am avut parte de unul care m-a marcat suficient.
Problema e că nu-mi dau seama dacă a fost vina mea sau a lor. Nu știu, poate eram eu îndeajuns de nesimțit și dezinteresat de tot ce înseamnă școală, încât să nu mă afecteze în niciun fel nici dacă l-aș fi avut profesor de matematică pe Țițeica și de română pe Titu Maiorescu.
Da, m-au certat și pe mine profesorii, unii m-au umilit sau m-au făcut albie de porci, alții doar îmi recitau aia cu brânza bună în burduf de câine, dar mă interesa părerea lor exact cum m-ar fi interesat producția de orz a Uruguayului.
Bine, ca să fiu corect până la capăt, nu mă interesa absolut deloc nici când mă lăudau. Singura diferență era că în acest caz scădeau dramatic șansele să mănânc bătaie de la maică-mea. Ceea ce nu pot spune și despre situația anterioară.
Poate că e vina lor, poate chiar m-ar fi influențat în vreun fel dacă ar fi existat printre profesorii mei măcar unul despre care să pot spune că era ceva excepțional, că de-abia așteptam orele lui ca să-i sorb cuvintele și să mi le notez pe caiete sub firmă de citate.
Nici pomeneală de așa ceva, profesorii mei erau de două feluri.
Decrepiți și sătui până peste cap de învățământ, de școală, de colegi, de elevi, de TOT. Se vedea pe ei, li se citea în tot ce făceau și în fiecare respirație că vin la școală din obligație, că ar fi preferat că fie in orice alt loc, doar la școală nu, dar n-aveau de ales.
Ceilalți erau cei relativ decenți care încă nu ajunseseră precum decrepiții, dar doar din cauză că erau mai tineri. În rest, era evident pentru oricine că tot în direcția aia se îndreptau.
Ambele categorii aveau însă în comun același lucru: zero chemare. Niciun fel de vocație pentru domeniul ăsta și pentru ce făceau, școala era pentru ei doar o meserie ca oricare alta, toți ar fi putut fi la fel de bine lăcătuși mecanici prelucrători prin așchiere sau funcționari la poștă. Nicio diferență.
Ah, ba nu, mint, mai era și un al treilea fel de profesori: profa aia de fizică bună în draci.
Eram în liceu când profesorul nostru de fizică a lipsit pe motive medicale vreo câteva săptămâni si i-a ținut locul o tipă care cred că era în primul ei an de profesorat. Nu-mi mai aduc aminte decât că se numea Dana Nuștiucum și că era genul ăla nu doar frumoasă, dar și plină de sex appeal. Da, ei pot să zic că-i sorbeam vorbele și că de-abia așteptam următoarea oră de fizică, doar că motivele erau cu totul altele decât excelența în profesorat.
Vă zic, și în zilele noastre mă mir că n-au orbit măcar jumătate dintre băieții care o aveau la clasă. Sau că nu ne-a crescut păr în palmă.
Nfine, revenind, e cumva trist că singura amintire cât de cât ok despre profesorii mei din generală și liceu este asta, nu?
Despre ăia din facultate nici nu mai vreau să pomenesc, erau mult mai ne-profesori decât toți cei pe care-i avusesem până atunci.
Pe voi v-au marcat în vreun fel profesorii? Aveți vreun exemplu din ăla de să vă dea lacrimile când vă amintiți? Sau, dimpotrivă, vreunul căruia să-i purtați pică peste ani?
N-aveți idee ce curios sunt.
Profu’ de mate (diriginte-n V – VIII) un jeg penal. Neîncrederea lui în mine m-a ambiționat al dracu’ tocmai ca să-i demonstrez că se-nșeală. Ș-am făcut-o.
Profesoara de franceză din gimnaziu a fost o tembelă.
Profesoarele de engleză din generală și liceu au fost ambele niște bunăciuni de nota 10*. 🤤🤤🤤
Nu-i de mirare că la mine engleza-i ca a doua limbă maternă.
Comentariu beton!30
Văd că nici tu n-ai prea avut mentori care să-ți schimbe cursul vieții printre profesori. 😛
Nu, nu. 🤣🤣🤣
Și al meu a fost diriginte pe 5-8 tot de mate. Nu era jeg dar o luase oleacă razna.
Cu atâția profesori ptoști,ce fel de oameni or fi ieșit?🤔😄
Am două exemple, ambele din liceu. Un profesor de istorie și unul de limba română.
Am scris pe blog despre fiecare dintre ei. În cazul profesorului de istorie, am primit comentarii inclusiv de la foști elevi de ai săi din generația anilor ‘80 ❤️ Ajunseseră la blog căutând efectiv după numele dumnealui. Unul dintre ei chiar mi-a mulțumit că am scris și că astfel rămâne o mărturie a omului extraordinar care a fost (domnul profesor a murit în 1996, la vârsta de 64 de ani).
Cum erau? E greu de descris în câteva cuvinte. Caractere puternice, extrem de bine pregătiți, dedicați profesiei, integri, iubeau copiii, detestau învățatul pe de rost și aveau umor. Asta așa, pe foarte, foarte scurt.
Niciunul dintre ei nu mai există. Dar amintirea lor, iată, trăiește pentru totdeauna. N-o să-i uit niciodată, pur și simplu mi-au înseninat zilele, care în liceu au fost destul de întunecate pentru mine (din motive de sănătate și probleme de familie).
Oamenii ăsta au fost efectiv o lumină.
Am pus la link articolul despre domnul profesor de istorie 🙂.
Comentariu beton!64
Care link, Greta? Chiar as citi. 🙂
@Oana A,
Acesta:
https://scrisori-de-sertar.blogspot.com/2011/06/fost-odata-cel-mai-drag-profesor.html?m=0
Mulțumesc! 🙂
Multumesc, Greta, am citit si sunt fericita pentru tine ca a existat un asemenea profesor in viata ta. Si, Doamne, cat de constiincioasa esti la scris, te felicit!
Eu sunt cea care îți mulțumește, Oana! 🙂 Da, toți elevii dânsului am fost foarte norocoși 🙂
Dar nu mă simt deloc harnică la scris în ultima vreme… Sunt într-o perioadă dificilă, care durează de 5 săptămâni deja și nu prea îmi arde de nimic.
Sper din tot sufletul să se încheie cu bine și să mă-ntorc la scris, că tare mult îmi place…
Pe mine m-a „marcat” profa de geografie, doamna Tupangiu, care mă scapă de ora de mate, care îi aparținea soțului ei, domnul Tupangiu. Cum? Ne întreba care avem cireși pe-acasă, iar eu eram unul dintre cei care mă ridicam să-i spun că am, dar, de fapt, n-aveam. Voiam doar să scap de Tupangiu care avea oră după ea pentru că plecau împreună la Băilesti, ei nefiind din localitatea unde predau. Mergeam pe la cunoștințe, vecini, și găseam eu cireșe, fructe ceva.. Îl luam și pe colegul de bancă să culegem împreună. M-a marcat fiindcă era frumoasă, de-asta am dat exemplul.
Comentariu beton!15
„vi țelsovetic!” era la Romașcu, de mate, gratularea cînd nu știai; nu cred că a marcat pe cineva în sens negativ; btw, așa era pronunția, el de altfel vorbind foarte corect;
cu „elementul” cutare te scotea la tablă Jenel (aka Legea, aka Legionaru’); la fizică; învățai, ce drac să faci…
profa aia bună, la noi era umpic mai matură; și de chimie; se numea Tînăru… 🤣
Eu am avut un profesor de limba română în liceu care, atunci când nu mai puteam sta locului după 3 ore fără pauză, nu ne mai scotea din: „rahați cu ochi”, dar doar atât mai putea, la 70 de ani. Altul, de istorie, care mânca din servietă cât timp dădeam lucrare de control, dar era de gașcă.
În rest, viața mi-a fost și îmi este marcată (în mare parte, în sens pozitiv) în continuare de vreo 5 (unii foști) profesori, pentru că sunt din familie, dar la școală m-au terorizat doar vreo 2: profesoara de vioară din a IV-a și profesorul de matematică din gimnaziu. Sper că au murit în chinuri îndelungate.
Vocațional vorbind, în ziua de azi eu nu cunosc profesori cu chemare, în afară de, cum altfel, nevastă-mea, care e singura care se dedică 150% și, din cauza asta, nu cred că prinde vârsta de pensionare anticipată. Nu dau vina pe elevi sau pe părinți, că am fost și suntem și noi și elevi, și părinți. Nu am nicio concluzie.
0
Comentariu beton!18
Costica, ai uitat (sau nu?) de Brandusa Dobrita.
As mai adauga pe dl. Lungu, profesor de matematica, mie personal mi-a influentat parcursul.
aaaa, ce frumos…
doamnei Dobriță i-am fost umpic de proteje, mic, gras și sîsîit… cum dracu’; dumneaei avea 2 dintre „calități”, nu era deloc grasă; protejat, că citeam mult, pînă la teza dintr-a opta, cînd mi-a dat 9 (sau 8), pentru că n-a fost capabilă să-mi aprecieze la justa valoare o metaforă; spuneam că lanul de porumb era așa de înalt încît „nu se vedea cal și călăreț!”; știi că pe la 6-7-9 ani a jucat într-un film cu Caramitru? ăsta era soldat, murea, calul îi fugea, iar dumneaei striga după animal: „călusuleee… călusuleee…”; ceea ce a executat și unul dintre colegi în lunea de după prezentarea filmului; a ieșit cu sînge, eufemistic vorbind…
Lungu? am fost în clasă cu fata lui cea mare (sau mijlocie, dunno); ăsta era în stare să învețe matematică și o vază cu sau fără flori!
Stiu :), ne-a povestit la clasa ca facuse pneumonie in urma filmarilor. Balada pentru Mariuca se numea filmul.
Amintiri
Pe mine da, profesoara de limba română, de latină, educație civică și dirigintă (clasele 5-8), în același timp 😅, cu care am păstrat legătura până astăzi. Și au trecut vreo 25 de ani de când am terminat clasa a 8 a.
O femeie și o profesoară extraordinară, dar nu prin faptul că era de gașcă, ci prin faptul că ne-a format ca oameni, fiind exigentă, dar nu la modul ăla tiranic, ci făcându-ne să înțelegem importanța școlii. În comparație cu dânsa, profesoara de limba română din liceu a fost pistol cu apă…
Comentariu beton!18
Am
De ala bun si de ala rau
Proful de englza, Mihai Avadanei, fie-i tarina usoara. Omul era la alt nivel.
A intrat o data in clasa si ne-a spus: ‘hai sa citim un fragment din Asimov, pe care l-am tradus pr BBC’ (facea asta, avea contract cu aia). Ne-a introdus astfel in lumea lui Asimov. Ce sa zic. A venit alta data (asta m-a marcat chiar mai tare), revoltat ca daduse peste ‘Sonetele intirziate ale lui Shakespeare in traducere imaginara’, traduse pt BBC de o pictorita. Era sugrumat de revolta, ne-a explicat ca femeia tradusese cu dictionarul si asta nu se face, ca sint expresii, ca daca vrei sa te apropii de Shakespeare trebuie sa folosesti anglo-saxona din scrierile lui. Si ca el le-a scris la aia la BBC si a criticat traducerea, iar baietii aia i-au zis: va rog. Traduceti si trimiteti. Bai, si am vazut/auzit/simtit prin toti porii traducerea aia, mai ales dupa ce ne-a explicat ce si cum (thou in loc de you, thee in loc de yours etc). Era muzica.
Am avut si profesori cu vendete personale pe mine. Nu intelegeau ce caut eu, olimpica la romana si cu asa aplecare spre ambele: engleza si franceza, la liceu de mate-fizica. Eu voiam Negruzzi si gata. Proful de mate s-a pus pe mine intr-a Xa, m-a lasat corigenta trimestrul I. A fost cosmar pt mine. In trimestrul 2 am luat 8 in teza, mi-a pus din oficiu (jur) doi de 3 in oral, pentru ca ‘media 8 e prea mare pentru o corigenta’. Tot a iesit un 6. Scapasem. Trimestrul 3 (ma si pregateam pt treapta a 2a) am luat 9 in teza, scena s-a repetat.
Am inteles atunci cum sta treaba si m-am dat la o parte in fata trenului. Am dat treapta tot la Negruzzi, dar la mate-mecanica. Oricum voiam sa fac Dreptul. Am intrat. Cu mentiunea ca subiectele erau comune. As fi intrat si la mate-fizica. Dar a fost mai bine asa. Pe domnul Avadanei l-am avut prof in ultimii doi ani, nu as fi avut experienta daca as fi fost la mate-fizica.
Intr-a XIIa i s-a explicat mamei ca ‘profesorii in cancelarie nu stiu cum sa o catalogheze pe Nella: prea desteapta sau prea impertinenta’. Ce sa zic. Asta era, nu raspundeam la comenzi stupide.
Diriginta din ultimii doi ani deasemeni o femeie fabuloasa, care realiza ca ne pasa de istorie cit negru sub unghie. A stiut sa se apropie de noi si da, am invatat si istorie, de dragul ei. Sa nu o dezamagesc.
Dar da, profesori cu zero vocatie, si mai si viciati de politic, am avut cu duiumul. Prefer sa mi-i amintesc pe cei care merita.
Comentariu beton!33
De profa de chimie v-am povestit. A, maica-mea mai era si ea de bio-chimie, niciodata nu am stiut daca persecutia de la liceu avea vreo legatura cu asta.
Dirigu din generala, prof de mate f bine „cotat”, pedagogie zero. Eram prima din clasa (parte fiindca eram desteapta, parte din cauza presiunii de acasa) si rupeam olimpiadele. In cls 7 am ajuns la faza pe tara. Unde am esuat lamentabil, dar, hei, era prima data cand avea un elev ajuns acolo. Laude? Incurajari? Neah. A spalat cu mine pe jos, din fericire doar verbal, o ora intreaga, in clasa, pt nota f proasta obtinuta.
In liceu, insa, chiar am avut cativa profesori de tinut minte. Proful de istorie, o enciclopedie ambulanta si un domn de moda veche (in sens bun) care era in stare sa ne tina ore intregi la povesti, fara sa ne dam seama ca el preda lectia. De 1 si 8 martie nu asculta fetele si nu dadea teste fiindca „doamnele trebuie pretuite, dragalasilor!”. Diriginta din 11-12, profa de romana, careia ii datorez notele mari la bac si multe adevaruri de viata, tinute minte pentru totdeauna. Proful de fizica, genul tiran-glumet-sadic dar foarte „de gașcă”. Ne dadea video in amfiteatru, discutam filme, facea excursii la munte (la alea nu ma lasau au mei), qvea un umor negru si sec de-mi mergea direct la neuron. Tot el iti punea 2 fara sa clipeasca si absente fara sa respire daca meritai. O foarte figura. La polul opus, proful de geografie, un mitocan total, (si misogin, am inteles eu ani mai tarziu), de 1 si 8 martie asculta numai fete si avea grija sa ne dea note intre 2 si 5.
In facultate nu m-a prea marcat niciunul (poate doar profa de la cursul de analiza, la cursul ei am realizat ca matematicile superioare nu prea sunt de mine).
Comentariu beton!15
Da, tot ceva de genul asta si cu profa noastra de chimie si de fizica. Doar ca pe invers. Era frumoasa si tanara si a facut TBC, cred. Asa ca a lipsit o perioada. In locul ei a venit un mârlan betiv care la un moment dat a constatat ca eu tremuram. M-a scos in fata clasei si si-a batut joc de mine, razand de tremuratul meu. Nu mai zic ce vorbe duioase mi-a adresat.
Alta a fost invatatoarea si profesoara de română. Mi-a ars vreo doua cu metrul peste mana ca a tasnit sangele ca la fantana arteziana. Acum vreo 10 ani m-am intalnt cu ea. Inca locuieste in acelasi cartier unde m-am nascut. Afland cu ce ma ocup, a zis ca noi copiii lui E, am fost intotdeauna altfel decat ceilalti. Nu a putut sa zica mai inteligenti sau ca ne-a placut cartea🤷♀️. A fost modul ei de a recunoaste ca am reusit in viata.
Comentariu beton!14
A fost modul ei de a admite ca poate a fost idioata. Atentie. Folosesc un cuvint decent, ma apuca sindromul Tourette cind citesc ce ai scris. Cum sa te umileasca din cauza tremuratului?? Da. Idioti au fost, sint si vor mai fi.
Eu copil de 12 ani, scoasa in fata clasei, pusa sa-mi intind mainile si bratele, ras in hohote, comentat. Ce m-a uimit atunci e ca nici un copil din clasa nu i-a tinut isonul. Nu mai stiu cum il cheama, dar mutra de betiv nu i-am uitat-o.
Comentariu beton!13
profesoara de limba română din clasa a 5-a m-a marcat pozitiv pentru că m-a învățat gramatica. nu mai țin minte definițiile, dar știu câți „i” să pun si când să-i pun, știu când să pun cratima la „miau/mi-au”. etc.
începând din clasa a 6-a am fost la altă școală, undeva la țară, unde profesorul de matematică emana miros de rachiu și Carpați, profesorul de limba română prefera romul iar profesorii de muzică, desen, educație tehnologica, educație fizică, biologie își „ascundeau” rachiul in cola, măcar aia nu duhneau atât de crunt. procesul educațional era la nivel „conspectați lecția din manual”🙁
Comentariu beton!11
Profa aia de limba română nu te-a marcat suficient, pentru că începi propozițiile cu literă mică. Hai, te tzuk! 🙂
0
Comentariu beton!11
🤭 eu am setat tastatura să scrie cu litere mici, am avut ceva probleme cu scrierea adresei de e-mail și de atunci a rămas așa.
Profesorul de română din gimnaziu, care se încăpățâna să-mi spună „Sanda”, ma scotea din minti in condițiile in care nu era nicio Sanda in clasa si eu am detestat mereu diminutivele numelui meu.
Profesoara de franceză din gimnaziu si, apoi, din liceu, datorită căreia am devenit profesoară de franceză.
In facultate, am avut un profesor, la Traduceri, Luca Pițu pe numele lui. Era cunoscut ca vorbitor ocazional la Europa Liberă (anii ´80, da?). De fiecare dată când aveam curs cu el, ne gândeam cu frică: vine sau nu vine? L-au arestat sau nu? Reușea să facă un Brainstorming sângeros până iesea traducerea perfectă.
Comentariu beton!30
Am avut în liceu o profesoară de engleză foarte tare. În 1991, când am început liceul părea venită din altă lume: ne învăța cântece pe care le ascultam la magnetofon, vedeam împreună filme și apoi le comentam, ne punea să scriem poezii în română sau engleză, etc. Abia așteptam orele ei și erau multe pentru că am fost la intensiv engleză.
Surpriză uriașă a fost acum câteva luni când m-a sunat o fostă profesoară de limba română tot din liceu. Știa că eu cu soțul meu am fost nedespărțiți din clasa a noua și, când a aflat că el nu mai este a vrut să îmi fie alături.
Despre profesorii care nu mi-au plăcut nu spun nimic acum, nu vreau să mă enervez de dimineață.
Comentariu beton!20
Când la şcoală se serveşte balast cu tirul, nu e de mirare că atunci când ne facem mari, suntem experţi în orice. Asta e rodul sistemului în care înveţi de toate ca să nu fii bun la nimic.
„an veaţă ie bine să şti orce” – vorba de căpătâi a românului cu brătări de aur, că-i meserie!
Cred că rolul şcolii ar trebui să fie precum cel al unui scouter: să descopere în viitorul adult, potenţialul maxim pe care îl poate da într-un domeniu în care adultul se simte confortabil şi se implică în mare parte, din plăcere.
Chestiile de bază se fac în primii 4 ani de şcoală, apoi trebuie începută conturarea unei direcţii până în clasa a 8-a, ca mai apoi copilul să aleagă cu plăcere un liceu de specialitate. Şi care să fie cu adevărat de specialitate.
Ah…şi încă o chestie de rahat care era, poate mai şi este la scoală: programul. Un elev nu ar trebui să stea mai mult de 4 ore la clasă, cel puţin până în clasa a 8-a. E efectiv plictisitor! Orele nu ar trebui să dureze mai mult de 30 minute. Nu mai intru în detalii şi cu metodele de ascultare/ verificare…
Comentariu beton!17
Da.
Învățătoarea, dna Grigorescu.
În gimnaziu, diriginta din clasele I-VIII, dna Popescu, și profa de istorie, Troncotă.
În liceu, dirigu, Manolache, și profu de engleză, Gălășanu.
În facultate, profu de Acționări, al cărui nume, din păcate, nu mi-l mai amintesc.
Doamna Troncotă ❤️ am găsit-o pe fb. Clasa a 7a (la 190). Genial de bună, cum reușea să ne captiveze.
Am avut și alți, câțiva, profesori profesori. La Română gimnaziu & liceu. Biologie gimnaziu.
Dar mult mai mulți niște neinteresați, neinteresanți, indolenți, nepregătiți. Unii chiar răi, agresivi, obsedați doar de pătrățica lor.
Și așa sunt și acum, la fel, aproape toți. Am copil la liceu, așă că știu despre ce vorbesc, nicio îmbunătățire, din păcate, ba chiar pare mai rău.
Mi-am mai adus aminte de 2 profesori.
Fizică, liceu, clasa a12-a, cred. Clasă de filologie, demult nu mai știa nimeni urmă de fizică. Și omul ar fi putut să ne lase în pace, să nu se complice, cum făceau cu noi la matematică. Dar el ne spunea concepte de fizică ca pe niște povești, nu făceam probleme, discutam concepte. Și ne dădea lucrări în genul Scrieți o povestire SF în care să folosiți conceptele învățate. Am făcut o poveste de nota 10 în care m-am folosit de efectul Doppler.
Și filosofie, tot ultimul an de liceu. Impecabil predat și organizat materia, și ce discuții. Am dat la bac filosofie oral, aproape fără nicio pregătire, doar cu ce am învățat la clasă. Pregătire în sensul de învățat înainte de examen, nu de meditații. Nu aveau ai mei bani de meditații la nimic. Și da, de la el știu că e musai să spunem filosofie și nu folozofie.
Un lazarist.
Manolache e cel care preda electronica?
Galasanu s-a dus.
Daca ma gandesc singura chestie desteapta pe care m-a invatat un profesor e:” nu mai plange, romana si literatura iti trebuie tie? Te duci la Bucuresti la ASE, te angajezi si faci bani seriosi! „Eu plangeam ca facusem un dezastru la Olimpiada de romana. Profa era de romana si ma sfatuia de bine. O avut dreptate, ASE a fost o alegere foarte buna pentru talentele si caracterul meu.
In rest tot asa: sictiriti, alcoolici, usor psihopati si un mic pedofil, profu’ de sport care vroia sa faca sport doar cu fetele si ne punea sa facem flotari ca sa nu ni se lase sanii (facepalm).
Profu de mate de la liceu mi-a pus un 9 la matematica (eu daca eram de un 6) doar pentru ca am scris un exercitiu la tabla dictat de el, unul foarte lung. De ce? Pentru ca aveam uniforma un pic mai sus de genunchi iar cand ridicam mana sa scriu mi se ridica si mai sus. La un moment dat mi-am dat seama ce se intampla dar nu am reusit sa zic nimic, in schimb m-am simtit expusa mai ales ca toti baietii din clasa chicoteau. Mai era si dirigintele nostru. De atunci m-am dus la scoala numai cu pantaloni pe sub uniforma.
Diriginta, am urat-o din tot sufletul. Era asa, din topor, si nu prea ma inghitea fiindca eram introvertita. Si acum sunt, dar gestionez mai bine. In generala si liceu am fost o ciudata fiindca asa ma simteam pe atunci, si nici profesorii sau invatatoarea nu ma ajutau.
Ca pozitiv, am avut o profesoara de engleza sarcastica, mistocara ce mi-a placut la nebunie. Si de mine se lua, doar ca imi placea de ea. Si un profesor de istorie pasionat de comunism si regimuri dictatoriale (nu le admira, le relata). Mi-a placut maxim si am invatat foarte usor la el, doar citind, fara sa tocesc. Ambii ne organizau seri de filme la liceu si mergeam cu interes si placere. Si da, asa nu era in comunism, era prin anii 2000. Profesori de genul celor din postare am avut si eu, nu m-au traumatizat musai, eram destul de amortita in copilarie si violenta, fie si minora, nu ma marca. Palme cu rigla peste maini (invatatoare) sau palme peste cap (profesor barbat) am primit si eu. Si cand ma gandesc acum, imi vine sa plang fiindca realizez ca atunci nu simteam nimic si blocam ceea ce simteam, aveam acasa parintele care facea de astea (tatal, ca maica mea statea picior peste picior si fuma). Deci cine stie, poate m-au marcat.
Comentariu beton!11
As nota si eu aici pe profesorii Dan Florita Seracin (limba si literatura romana) si Dorin Pacurar (economie), care mi-au fost profesori la liceul Coriolan Brediceanu, Lugoj. Adaug si pe dnul Bancu (dirigu’ – fizica), dnul profesor Dinu (matematica), dna profesoara Elena Lazar (filozofie), dnul profesor Borcan (chimie).
Din generala imi aduc aminte de profa de istorie. (Mai intai trebuie sa spun ca de atunci detest istoria). Profa era o doamna micuta, simpatica, director de scoala, diplomata, per total o femeie normala spre placuta, dar, ruperea s-a produs in ziua in care ne-a adus lucrarile (dezastru, ale tuturor, dupa cum ne-a spus) si o aud zicand: Alinuta, pe lucrarea ta am varsat niste cafea si am cum sa ti-o dau asa, pe tine te ascult. Din momentul ala s-a dus naibii totul
De aceste nedreptati isi dau seama inclusiv copiii din clasele I-IV, caam 3 copii si am experimentat de toate
Din liceu imi aduc aminte de doua profesoare:
– profa de franceza care ne zicea „uvreaza usa” si notele le luam doar pe lucrari, in care trebuia sa facem rezumatul lectiei. Nu tu net, nu tu acces la chatgpt…Nota 5 era perfecta
– profa de fizica care, daca te scotea la lectie, obligatoriu insirati in fata clasei, facea sa iti inghete si mintea si respiratia si, desi cu o seara inainte repetasei toata materia, din scoarta in scoarta, amuteai pe data si nu mai stiai nici cum te cheama. Inevitabil se termina cu datul cu capul de tabla si cu niste „alintari” de te facea una cu pamantul
– din facultate imi aduc aminte de profa de statistica, era spaima tuturor. Aveam colege bursiere, din alea care toceau de erau fara cusur la examene, dar la materia ei au reusit sa se bucure ca niste mici copii cand au luat nota 6. Pentru mine aceasta profesoara a fost profesorul coordonator la lucrarea de licenta, atat de mult am placut-o si m-a placut. E drept ca si eu am ajutat la treaba asta, de teama examenului ma duceam la seminarii la 2 grupe, ca sa fiu sigura ca inteleg materia, si chiar am inteles-o si la examen, cand am luat nota 10 mi-a spus profa: era imposibil sa nu iei nota maxima, ca ai facut cursurile in dublu exemplar ( m-ar fi si picat daca nu stiam, nu avea nicio apasare)
Eh, profu’ de statistică! Te pica fără să clipească dacă nu știai. Dar reglai cu el la restaurantul Corona cu două sticle de vin. Dacă știam de asta atunci, nu mai toceam.
Am si exemple de profesori care m-au marcat, dar nu ca elev ci ca parinte: invatatoarea baiatului meu cel mare, o doamna corecta, dreapta Carmen Dinu (mi-a parut rau ca nu am putut sa mai astept un an sa ii fie invatator si baiatului cel mic) si diriginta din gimnaziu a baiatului cel mare Felicia Smoleanu, o doamna atat de implicata ca aveam activitati comune parinti-copii si asa am legat niste frumoase prietenii. La sfarsit de clasa a VIII am avut si noi banchetul parintilor
Comentariu beton!11
Eu se pare că am fost mai norocos, am avut parte de mulți dascăli cu vocație.
Prima a fost învățătoarea, doamna Mînzariu. Care nici măcar nu era învățătoare ci profesoară de biologie care, nu se știe cum, a ajuns stăpîna unei clase numeroase, cu 47 de copii.
În gimnaziu am avut un diriginte de nota 10, domnul Pralea, profesor de geografie. Dur cîteodată dar a fost omul care și-a rupt din timpul său liber să ne poarte prin excursii în munți.
Tot în gimnaziu am avut o profesoară foarte faină de istorie, doamna Dumitrescu.
De asemenea trebuie să o menționez pe domna profesoară de muzică. Nu îmi mai amintesc numele ei, ci doar porecla. Îi spuneam Cruela, asemeni personajului din 101 Dalmațieni. Mereu aranjată, mereu elegantă, mereu cu haine de blană și duhnind a parfum. Ea ne aducea în clasă un pick-up și ne punea să ascultăm muzică clasică pe discuri de vinil. Nu ne-a terorizat deloc cu teorie muzicală și lucruri despre biografia compozitorilor.
La liceu prima profesoară care îmi vine în minte este doamna profesoară Popescu, de matematică. A venit la noi abia în clasa a XI-a. Femeia asta avea o determinare fantastică și prin muncă și talent a reușit să ridice nivelul clasei. La sfîrșitul liceului nu era elev la noi în clasă care să aibă mai puțin de nota 8. Și eram la un liceu bine cotat, cu pretenții. Pînă la urmă am ajuns să fac facultatea de matematică.
Tot la liceu am avut o profesoară excelentă de istorie, doamna Dobrescu. Întrebările, lucrările de control erau de genul: explicați, de ce s-a întîmplat cutare eveniment, argumentați…Ea m-a învățat să fac legături, sinteze. Eram la clasă de profil informatică și am ales să dau bacul la istorie.
Și în fine al treilea profesor de liceu căruia îi port o frumoasă amintire a fost domnul Necula, profesor de informatică. Un tip exigent, pretențios dar și extrem de inteligent. Cînd se plictisea, juca șah cu calculatorul și cîștiga. De asemenea, juca cu noi șah în orb: adică el stătea la catedră și doar nota mutările. Noi, elevii, stăteam în spatele clasei cu tabla de șah și piesele în față și ne consultam înainte de a face o mutare. Evident, tot el cîștiga. Iar apoi, de la catedră ne explica unde am mutat greșit și ce trebuia să facem.
Privind ce ditamai poveste a ieșit..mă simt norocos.
Comentariu beton!35
Ce subiect pe sufletul meu!
O să las doar exemplele pozitive astăz și voi menționa și numele, mai ales că unii citesc pe aici.
Eu mi-am dorit să fiu profesor de matematică din clasa a V-a și am trecut la informatică în ultimul an de liceu. Astfel, pe timpul gimnaziului, liceului și facultății am analizat bine metodele de predare și modul în care se raportau profesorii la elevii și studenții lor. Din cei puțin peste o sută oameni întâlniți am realizat o listă cu cei care mi-au fost exemple pozitive.
1. Radu Liliana – limba și literatura română – gimnaziu
Mi-a plăcut atât de mult cum preda și cum reușea să fie suficient de autoritară cât să fim atenți la ore, dar și să se facă plăcută, încât am mers în fiecare an la olimpiada de lingvistică, doar pentru că mai voiam ore cu dânsa. Am luat 9.8 la evaluarea națională doar cu ce făceam la clasă.
2. Badea Corina – informatică – pregătire liceu
Eu am vrut să fac performanță la informatică, iar acest lucru nu îl puteam realiza doar cu orele de la liceu, așa că am ales să fac pregătire cu altcineva. Aici nu am experiența clasei, dar mi-a plăcut că preda prin deducție și cum mă ajuta să abordez problemele ca să pot găsi eu răspunsurile la ele.
3. Călinescu Oana – limba engleză – liceu
A fost diriginta mea. Legat de modul cum preda, mi-a plăcut că ne încuraja să vorbim între noi și să ne exprimăm liber ideile. Aveam proiecte cu teme diverse (artă, importanța unei țări, dacă am fi conducătorul unui regat pentru o zi, dans pe epoci) și se muncea destul de mult pentru ele, dar ne distram. Era strictă pe parte de teorie și gramatică (orice limbă vorbim trebuie să o facem corect), dar explica logic. Ca dirigintă a fost omul la care mergeam cu orice problemă aveam la școală și o rezolva. Singura condiție pe care o avea era să știe ea prima dacă făceam vreo tâmpenie, nu să afle de la un alt profesor.
4. Petre Oana – limba franceză – clasa a IX-a
Este unul din cei doi profesori cu care am studiat această limbă și mi-a plăcut. Explica atât de logic și clar și avea la fiecare oră o activitate recreativă.
5. Mușat Cristina – limba engleză – clasa a XII-a
Diriginta mea a fost în concediu de maternitate în ultimul semestru de liceu și atunci am făcut limba engleză cu altcineva. Am dezbătut comportamentul unor personaje din cărți în acele ore. A fost gură de relaxare în acea perioadă.
6. Nițescu Daniela – fizică – gimnaziu
A fost diriginta mea din gimnaziu. În ceea ce privește orele de fizică, mi-a plăcut cum utiliza foarte des metoda simulării (vedeam întâi experimentul și apoi urma partea teoretică). Ca dirigintă a fost distractivă: am mers în excursii, la muzee, la teatru și în parc destul de des.
7. Beșleagă Camelia – chimie – liceu
De la dânsa am învățat că trebuie să tratăm orice facem cu seriozitate. Era strictă pe parte de notare (făcea testele, care erau grile și probleme, astfel încât își putea da seama dacă nu ai învățat ceva), dar îmbina foarte bine teoria cu practica. Am făcut foarte multe experimente și activități practice. Singurul minus pe care îl are este că e prietena mamei din facultate și cu mine a fost mai severă, deoarece știa că mă pasionează și avea așteptări.
8. Mărăcine Virginia – facultate (CSIE)
Am făcut două discipline în doi ani diferiți de facultate. Mi-a plăcut că tot ce explica era legat de realitatea din acel moment. Totodată, se asigura că înțelegem ceea ce explica la fiecare curs și seminar.
9. Botha Iuliana – master
Explica pornind întotdeauna de la cazuri din realitate și realiza aplicații care simulau foarte bine procesul pe care ar fi trebuit să îl faci și pe un proiect real.
Cam aceasta ar fi lista cu profesorii care îmi sunt modele.
Comentariu beton!22
Am fost la un liceu de top. Absolut același sentiment. În generala am mai avut profesori cu vocație în liceu erau și blazați și slăbuți și fără skills de pedagogie.
Invatatoarei din ciclul primar ii pastrez o amintire frumoasa, dar nu intr-atat incat sa-mi ramana la suflet.
Dar din gimnaziu, am facut limba romana cu dna profesoara Ana Arghiroiu, pe care am mai pomenit-o pe blogul asta. Femeia asta a fost pentru mine definitia cuvantului profesor, adica asa cum cred eu acum, la anii maturitatii, ca trebuie sa fie un profesor. Severa cand era cazul, dar blanda, intelegatoare, cu tact pedagogic intotdeauna.
Datorita ei mi s-au intiparit in minte niste cunostinte care mi-au fost extrem de folositoare peste ani. Tot ce stiu in materie de gramatica este ceea ce am invatat in cei 4 ani in care mi-a fost profesoara in gimnaziu. Avea atat metoda de predare, cat si ambitia ca elevii ei sa nu fie nevoiti sa ia meditatii. Si ne-a spus asta de multe ori.
Un alt profesor pe care l-am indragit era cel de franceza. Aveam usurinta de-a invata usor limbi straine, iar el a „exploatat” aceasta placere a mea.
Si doar pentru placerea mea, cu ajutorul lui, peste ani, am cunoscut-o si am luat ore de franceza in particular cu dna profesoara Sanda Oprescu, minunat profesor si traducator de limba franceza, o doamna de o noblete si eleganta deosebite. Orele petrecute cu dansa si cu Richy, pechinezul ei, care cred ca stia mai multa franceza decat toti cei care trecuseram pe-acolo, imi aduc si-acum emotie in suflet.
Comentariu beton!23
Am facut Matei Basarab in perioada 82′-86′ – am avut profesori foarte buni spre excelenti. Am invatat de placere (cu exceptia economiei politice, o mizerie de nedescris).
Da, am avut-o pe tovarasa invatatoare Tantareanu, care era interesata de plocoanele primite de la parintii si bunicii unor copii, care copii evident ca primeau note cu 1-2 pucte mai mari chiar daca nu stiau de acea nota… apoi la mediile de sfarsit de an, criteriile de premii acordate, ce sa vezi, nu erau mediile ci… ceva mult mai materialist… Vaya Con Dios!
Da, am avut profi buni de care imi amintesc cu mult drag, insa toti la facultate, care nu a fost facuta in ro.
Profesori pasionati care ne transmiteau pasiunea lor, care ne respectau, ne iubeau, erau oameni cu coloana vertebrala.
Profesorul responsabil de licenta noastra, cind a venit sa ne anunte ca un coleg al nostru a avut un accident de moto si e la spital, plingea aproape spunind ca va face tot posibilul ca sa isi poata termina anul.
O profesoara, la master, ne-a cerut scuze pentru ca trebuie sa ne puna note, caci notele nu au relevanta, dar sistemul este prost facut si doar asa putem avea diploma.
Profesoara de filosofie care ne facea lectii „la cerere”, noi decideam de subiectul care va fi dezbatut.
Profesorul de istorie greaca care ne primea la usa, salutindu-ne pe fiecare in parte ca si cum era invitatii lui, nu elevi.
Tare imi e dor de ei… si unii s-au dus pe alte plaiuri…
Comentariu beton!17
Vreau sa citesc articolul Gretei, dar nu stiu unde e linkul.
https://scrisori-de-sertar.blogspot.com/2011/06/fost-odata-cel-mai-drag-profesor.html?m=0
@Cris 🙂
Dacă dai click pe numele meu mai sus, te duce direct la articol.
Mulțumesc!
La scoala nimic, la liceu nimic.
La facultate, doar doua exemplare. Amandoi barbati, veneau la cursuri in costum cu cravata si vorbeau de iti venea sa le faci statuie in timpul asta. Ma duceam de drag sa ii ascult. Am luat 10 la examenele lor doar fiind atenta la ce spuneau.
Vorbesc de facultatea de medicina. Doi. Fix doi. Restul, nu scriau corect in limba romana si i-am desconsiderat din primele 5 minute.
Comentariu beton!12
În primul rând, imi amintesc cu drag de doamna învățătoare, care m-a ajutat să mă integrez într-un colectiv deja format, eu venind de la Cluj (și vorbind cu accent) în clasa a 3 a. Ce tabere frumoase am mai avut! Tot doamna învățătoare l-a avut elev 4 ani pe băiatul meu, care a fost și el bucuros să o aibă învățătoare. În al doilea rând, doamna profesor de franceză și diriginta noastră, care a făcut toate eforturile să ne fie bine și de la care am reușit să învăț franceză astfel încât munca mea se bazează pe această limbă, nici nu mi-am dat seama in clasa a 12 a cât am reușit să acumulez, dar peste ani când am dat un test la un interviu toate informațiile erau acolo. O doamnă foarte sufletistă de care cred că multi (aproape toți?)isi amintesc cu drag. Apoi aș zice doamna profesor de română din clasele 5-8, era foarte dură, ni se părea, dar te făcea să te concentrezi pe materie, pe mine cel puțin la modul constructiv, nu de groază (deși iti mai era si putin groază haha). Si apoi la liceu doamna de română (și latină) care ne explica literatura si apoi ne ajuta pe noi să gândim, citeam câte un text și trebuia pe rând toți din clasă să spunem ceva despre acel text, o idee despre ce semnificație are. Și domnul de istorie ține ore foarte interesante și domnul de informatică ne canta la chitară…domnul de sport făcea glume și ne mai destindea atmosfera.
Băiatul meu a avut noroc de o diriginta în clasele 9-12, de engleza, o doamnă implicată, blândă, care mi se pare că l-a motivat și ajutat foarte mult.
Sigur că din păcate sunt și mulți care fac rău și chiar fără să vrea, tot la băiatul meu, in 5-8, diriginta, deși preda foarte bine, nu știa să se poarte cu copiii de aceasta vârstă. Era un băiat prieten cu al meu, parintii divorțați, mama bătută de tatăl copiilor, stat în spital, a fost martor la diverse scene și i-am zis dirigintei, poate suntem cu totii mai blânzi cu băiatul și-mi zice „Dumneavoastră sunteți ca soțul meu, credeți că orice copil poate fi salvat.” Am fost dezamăgită de declarație (și apoi lipsa de îndrumare și ajutor), copiii având 11 ani la acea vreme și da, consider că se puteau face lucruri. Alt băiat avea un comportament nepotrivit, avea CES sau ceva, nu era cu rea intenție și l-a ridicat de 2 ori in fața colegilor și a spus „ai mințit”. Ceilalți elevi s-au simțit validați de doamnă și s-au purtat și mai urât cu el, nu avea niciun prieten. În fine, mă bucur că mai există și profesori dedicați, dar pare că din ce in ce mai puțini.
Eu am avut doi pe care cumva i-am perceput diferit.
1. Clasa a IX-a la un renumit liceu pe vremea aceea – Gh.Lazar, Sibiu. 1987. Adevarul e ca eram un tip sclipitor la matematica, mostenire de la taica-meu. Majoritatea am avut un soc in primele saptaman, legat de abordarea de la liceu fata de scoala. Aveam un profesor extrem de sever de mate, o piesa grea a liceului, care in fiecare ora asculta in ordinea de la catalog, in primele 20 de minute. Inutil sa spun ca se dadeau multe note sub 4. Ma rog, eu luam de regula 10, dar tot imi crea o oarecare stare inconfortabila. Dupa cateva luni, a venit o inspectie de la Bucuresti, din ultima banca, inspectorul a dat o problema mai dificila si a zis ca asteapta pe cineva sa o rezolve. Floare la ureche, am iesit si am rezolvat-o imediat. A doua ora, in fata clase, profu’ mi-a multumit si a zis ca nu mai are rost sa ma asculte vreodata, eram singurul care-si facea media doar din notele de la lucrari. A fost pentru prima data cand am simtit respect din partea unui om de mare calitate.
2. Clasa a XII-a, 1990. Vine o profesoara noua de engleza, doamna Carmen Johannis. A fost o amintire frumoasa, o tipa extrem de frumoasa si diferita fata de ce stiam noi. Din pacate, prea tarziu pentru a deveni pasionat de limba lui Shakespeare.
Comentariu beton!18
Daca stau sa ma gandesc la profesorii mei imi dau seama ca am avut de toate tipurile: batrani plictisiti si satui de predat, amici cu elevii dar superficiali, tineri abia iesiti de pe bancile scolii cu dorinta si ambitia de a face din noi elevi de nota 10 (aici am avut doua categorii: cei din generala, inainte, de 89 care foloseau metode de corectie acum interzise – profa de mate ne lovea la palma cu o bucata de lemn – si cei de dupa revolutie, din liceu – imbracati „la moda”, prietenosi dar corecti), profesori prea indulgenti si profesori sariti de pe fix (aruncau cu buretele, cu creta, cu catalogul in elevii mai galagiosi, urlau) dar nici unul din acestia nu mi-a fost un mentor, nici unul nu m-a facut sa iubesc sau sa excelez intr-o materie. In generala multi erau partinitori si lucrau doar cu aia „buni” restul, minimul necesar iar in liceu chiar daca erau unii de treaba ori erau la materiile care nu ma interesau ori era prea tarziu.
PS: am avut si eu un profesor de fizica 😀 venise sa suplineasca pentru cateva luni cand eram la liceu. Tanar, frumos, elegant, au fost cele mai frumoase ore de fizica din toti anii de scoala.
Profesori săriți de pe fix că aruncau burete, cretă, catalog? Apă de ploaie!
La istorie, în generală, am avut un profesor impozant. Nu știam eu atunci, dar ajunsese la generalâ de la liceul Șaguna, Brașov. Pare-se ca gura cam slobodă politic. Preda lecția și fix sub nasul lui, în rândul din mijloc, doi colegi chicoteau cu glumele. S-a oprit profesorul, s-a uitat fix la ei în jos și a început să se înroșească. Glumeții nici nu au remarcat că s-a așternut tăcerea. Cu o singură mișcare, dreapta i-a măturat de pe scaune, unul peste altul, jos între bănci. Următoarea mișcare a fost să apuce un scaun. Băi, au fost două sărituri olimpice de la sol și au pușcat afară din clasâ, cu scaunul zburând după ei. Scena a fost atât de impresionantă că colegul de lângă mine a început să hohotească. Gigantul roșu imediat s-a mișcat către el, dar instinctul de conservare era dezvoltat la coleg și a vărsat adrenalina, s-a prelins prin spatele meu (eram ultima bancă în fund) și-a tăiat-o pe lângă perete afară. Io încercam să imit Sfinxul.
Se pare ca istoria are ceva influente ciudate, unul dintre profesorii „nervosi” era prof de istorie (celalalt de geografie).
Da, am avut o profesoara de istorie în liceu. Absolut genială, nu accepta niciodată să îi turui lecția ca pe poezie, ci te punea să faci conexiuni logice între evenimente. Cred că chestia asta m-a făcut să înțeleg mai bine politica și în special politica externă. Apoi ne-a dus într-un weekend la Jilava la Fortul 13 cu un supraviețuitor și mi s-a părut extraordinar să întâlnesc unul din ultimii supraviețuitori ale acelor orori. Mi-a marcat viața și profesoara mea de meditații la fizică cu care mai discutam lucruri despre viață. Era o tipă extrem de relaxată, după o viață grea și mi-am dorit să ajung ca ea.
În rest…aia a fost. Pentru ei era un job, pentru mine era un ritual social obișnuit, nu pot să îi judec decât pe cei abuzivi. Ce sens avea să ne chinuie? Până și pe cei neglijenti îi înțeleg mai mult.
Am avut un diriginte de geografie în liceu. Din clasa noastră au rezultat 3 economiști, un prof de fizică și „de restul” ingineri. Geografia nu era chiar prioritatea noastră . Dar dom’ profesor a înțeles. Nu pot spune decât că aș dori oricărui adolescent un astfel de profesor. Ca argument – din cei 22 care mai suntem in viața, 22 l-au sunat să -l felicite de ziua lui la 92 de ani.
Comentariu beton!26
Am o poveste care leagă ambele tipuri de profesori.
În generală am avut-o dirigintă pe profesoara de engleză, o comunistă imbecilă care transforma orele de engleză în adevărate anchete de poliție politică: investiga cine a tras cu biluțe de hârtie în portretul tovarășului, îi scotea în fața clasei pe cei care mai chiuleau la ore și îi lovea cu rigla peste degete, în fine, mă opresc cu exemplele că-mi crește tensiunea.
Am ajuns la liceu, iar în clasa a noua, fiind evident praf la engleză, era să rămân corigent. Am avut însă norocul unei profesoare răbdătoare care a văzut că e ceva de capul meu și m-a ajutat să-mi ridic nivelul. Am dezvoltat o pasiune atât de mare, încât am început să învăț singur acasă, spre uimirea alor mei, care știau că fac de obicei doar strictul necesar pentru școală.
Ei bine, am ajuns ulterior să câștig bani frumoși cu limba engleză, iar șansa a făcut să mă întâlnesc după mulți ani cu acea profesoară și să-i mulțumesc că mi-a schimbat viața fără să știe.
Comentariu beton!25
Am amintiri foarte plăcute cu câțiva profesori.
În general, m-au impresionat lucruri din afara catedrei, care arată pasiunea pentru ceva – să vrei să excelezi în ceva, să îți dorești să fii mai bun, să ceri mai mult de la alții și de la tine.
M-au mai impresionat calitățile umane ale unor profesori.
Au fost și situații, nu rare, în care am fost dezamăgit.
Ca idee, mi se pare că se pune foarte puțin accent pe metoda de transmitere a informației. Cum ajungi să-l faci pe elevul din fața ta să învețe, ce metode aplici, cum îl faci să înțeleagă mai ușor, să fie captivat și atras, cum îi livrezi mesajul?
Se lucrează mult la mesaj și, în opinia mea, foarte puțin la meta- (cum să faci ceea ce faci?).
Un exemplu în acest sens e că înveți 12+ ani în școli și nu ai aproape niciun curs pe tema „cum citești, cum îți faci temele, cum înveți, cum te pregătești pentru examen, cum iei decizii care afectează procesul de învățământ și viața educațională, de la alegerea unei cariere, la cum decizi ce facultate e pentru tine?”.
La fel, meta-ul lipsește și în procesul de educație în sine.
Comentariu beton!17
N-am avut profesori care să-mi fie ghizi în viață. Învățam pentru că îmi plăcea, eram isteață și prindeam repede nu trebuia să tocesc. Bine, învățam și pentru că nu aveam curaj să vin acasă cu o notă mică, că era jale și începeau urletele:,, de-aia te trimit la școală, ca să înveți, nu să mă faci de râs,,… Îi țin minte pe toți profesorii, majoritatea erau trecuți de 40 și erau de-ăia sătui de viață și cu frica de partid, preocupați să-i omoare cu bătaia pe cei care nu învățau. Nu-mi plăcea limba rusă și nici fizica și automat nici profele, dar aveam note bune, pentru că vânam notele. In liceu aveam un profesor de contabilitate, ursuz și al dracu, care avea boală pe mine. Mă acuza cât sunt machiată ( aveam genele lungi și negre)și mă trimitea la baie să mă spăl, spunându-mi:,, duduiță ai fost la discotecă și ai uitat să te speli?,, Am avut profesori care ne vorbeau urât. În generală profu de mate se enerva pe câte unul care nu învăța și ne spunea,, ce dracu aveți mă în capul ăla, doar câh, n-aveti creier, cretineilor,,. In schimb cel din liceu stătea câte o orã cu câte un exercițiu pe tablă își ștorcea creierul și apoi spunea,, continuăm data viitoare…,, Directoarea adjunctă din liceu stătea dimineața la intrare și făcea control de bentițe, matricole și tunsori. Avea foarfeca în buzunar și dacă nu-i plăcea cum aveau elevii părul îi tundea pe loc. In schimb bărba-su era un cretin, profesor de merceologie, pipăia toate fetele și ne spunea,, ce bune de pulă v-ați făcut ,,. Nu aveam curaj să ripostăm și nici să povestim acasă, că așa era atunci. Am foarte multe amintiri cu fiecare prof în parte, dar e mult de povestit.
Cred ca am scris deja in articolul precedent al lui @Mihai, eu nu am avut profesor care sa ma umileasca sau sa ma bata. Poate, cel mult, niste ironii din partea profei de chimie sau de sport din generala, dar nu conta, nu-mi placeau materiile, nici persoanele.
In rest, am avut profesori severi, dar drepti, de la care am invatat carte: „Tovarasa invatatoare”, „tovarasa diriginta de matematica” (ghilimelele sunt pentru ca asa li se spunea pe vremuri, nu in sensul peiorativ), cu care am pastrat legatura multi ani dupa ce am terminat scoala.
Doi profesori consider ca m-au marcat durabil, in sensul ca de atunci, din clasa a V-a si pentru totdeauna, mi-au placut materiile lor. Este vorba de Dorin Matei de istorie (a plecat când eram intr-a VIII-a la „Magazin istoric”, a fost redactor-sef) si Elena Iatan de româna (am avut-o doar intr-a V-a si spre marea mea bucurie la meditatii inainte de treapta. Era foarte severa, in clasa noastra nici un elev nu avea 10, si 9 unul singur, moi!).
In facultate, domnul profesor Ovidiu Niculescu. Foarte bun profesional – uman, hm, hm… Si acuma, dupa 30 ani, imi amintesc de teoriile culturale ale lui Hofstede si de managementul japonez vs american.
Ca să îi mulțumesc pe ai mei (nu am reușit niciodată) trebuia să excelez în toate domeniile plus treburile casnice aferente la nivel pro, așa că amintirile mele despre profesori sunt așa și așa, ce mi-a rămas întipărit în memorie prea multă vreme a fost concluzia dirigintei mele: „păcat de ea că e proastă de bună, o să-i mănânce câinii din traistă, nu o să reușească nimic în viață!” și apoi proful de rezistența materialelor care a conchis că la el nimeni nu poate avea media 10 și mi-a trântit un 3 doar pentru că putea. În schimb profesorul Fulgescu (latină și română) la un eseu mi-a dat un 10 magna cum laude 😁 era un tip mișto când era în toane bune, cred că era 1976/77.
A existat un profesor de istorie absolut îngrozitor, știa el că bătaia era ruptă din rai, umbla cu o bucată de cablu cu metal în interior (cred că era un cablu electric foarte gros) și la orice i se părea în neregulă lovea fără milă, nimeni nu avea curajul să intervină, toți erau golani sau potențial golani dacă nu erau ținuți în frâu cu violență. Vremuri apuse mi-ar plăcea să cred.
@Adriana, cam tot pe vremea aia, dirigintele — care era și profesor de istorie:
(Long story short, primise în cutia poștală o scrisoare de amenințare, dar am aflat mult după…)
Intră în clasă și, contrar obiceiului de a asculta pe cineva la începutul orei, zice:
— Scoateți caietele și luați notițe, astăzi trecem direct la lecția nouă.
S-a apucat de scris la tablă; când s-a umplut, a șters-o și a luat-o de la capăt, și tot așa timp de 40 de minute. Nu știu câte table a umplut, că eu cu colegul de bancă aveam preocupări intelectuale: jucam „Spânzurătoarea”. N-am scris nimic.
După ce a terminat, zice:
— Toată clasa în picioare și caietele deschise la lecția de azi!
Pe rândul de la geam erau numai băieți. Niciunul nu scrisese tot de pe tablă. Jap-jap, câte două palme peste față la fiecare. Eu cu colegul eram pe rândul de la ușă și ne hăhăiam că urmam noi și să vezi ce o încasăm (pe rândul din mijloc erau numai fete!).
Șoc și groază: a continuat cu rândul din mijloc, după care a sunat soneria sau o fi obosit, dracu’ să-l ia… a bătut două treimi din clasă…
Era cumva din Sibiu dobitocul?
Pfuai, l-am uitat tocmai pe profu’ de geografie dintr-a XI-a, Octavian Mândrut, autor de manuale, un om extraordinar, de pus pe rana. Sunt convinsa ca datorita meditatiilor pe care mi le-a dat am intrat la facultate.
1 bucata profesor. Politehnica, Facultatea de Energetica, Stanescu was the name.
In anul 2, examenul de semestru la tehnologia materialelor, m-a pus sa fac o piesa la un strung din 1920 (avea ethicheta metalica cu anul fabricatiei). M-am uitat la el, m-am uitat la strung, am iesit din examen, m-am dus la secretariat si mi-am luat dosarul de acolo si dus am fost. Catre ASE, sa verific daca a cazut bila. Pot zice ca mi-a facut un bine, nu aveam nici o vocatie catre inginerie si pe de alta parte nu am avut in an nici macar o ingineritza wanna be care sa fi meritat efortul de a termina facultatea aia.
O figură pitorească acest prof. C.D. Stănescu, așa se recomanda. După decembrie `89 s-a schimbat radical, a devenit mai cooperant cu studenții, mai ales dacă îi desenau figurile cu roșu și verde. 🤣 Dar am auzit multe povești nașpa despre el de dinainte de revoluție și despre cum unii s-au răzbunat în ianuarie `90 pe el și pe mașina lui.
Din toata scoala, inclusiv facultatea, imi amintesc de putini profesori cu drag. Adica oameni de la care am avut de invatat ceva si pe care i-am admirat. Mai multi – jigodii, oameni rai, fara vocatie. Si destui, oameni de care imi amintesc ca fiind doar OK, nimic marcant.
Din cei de care imi amintesc cu deosebita placere:
– profesoara de franceza din liceu: eu n-am avut parte de diriginti buni in toata scoala. Aceasta doamna, pe langa faptul ca preda franceza excelent, avea un stil fantastic de a se apropia de adolescenti, de a vorbi chestiuni de viata, de a rade. Am ramas amici dupa 25 de ani.
– un profesor din facultate, materie tehnica, as in domeniu, cu exact aceleasi caracteristici. Invatam cu drag si plecam de la orele lui si cu materie sanatoasa si utila, dar si totdeauna bine dispus.
– alt profesor din facultate, o somitate chiar si pe atunci in materie (baze de date). Imi pare rau si azi ca in facultate lasam invatatul pe planul doi, altfel as fi ajuns sa lucrez in domeniu, ca multi colegi. Pe langa cunostintele vaste, avea un obicei extraordinar – in pauzele dintre ore punea la proiector concerte de muzica buna din anii 70, 80, 90.
Dar imi amintesc si de jigodii, care-s multe, dar o sa ma rezum tot la 3:
– prima jigodie, un profesor din facultate, ultimul examen din ultimul an. Un tampit cu o materie inutila (nu cred ca a folosit cuiva vreodata dupa facultate). Am picat examenul, iar la restanta a turuit intai jumatate de ora, ca niste loaze ii fura lui din timpul alocat studiului, ca risipim banii parintilor. Examenul a fost dat la misto, nu aveai cum sa il iei decat daca toceai papagaliceste sau copiai. 6 intrebari clasice, 10 minute/intrebare, apoi venea si tragea linie, sa nu mai scrii peste. Si daca tot i-am rapit timpul lui pretios alocat studiului (era un june de 61 de ani), dupa examen a scos pe toti cei 40-50 de studenti in fata, sa citeasca lucrarile. Cuvant cu cuvant.
2 oameni au trecut din toti – unul care cred ca invatase pe de rost tot si unul care copiase cu handsfree. Pe mine chiar a vrut sa ma loveasca. Cred ca l-as fi calcat in picioare daca isi indeplinea gandul.
Toti colegii erau oi, se faceau ca nu intelegeau ca examenul a fost la misto. Am fost singurul care a facut reclamatie la decanat si ulterior toti au primit cinciucul, inclusiv eu. Altfel, ciuciu licenta si habar n-am ce urma, ca eram ultima generatie de 4 ani, urmatorii erau cu 3 ani, alte materii, alta organizare.
– diriginta din clasele a XI-a si a XII-a. Profesoara de matematica, maruntica si rea. Nu a tinut vreodata dirigentia. Preda lectiile exact cat sa nu poata spuna nimeni ca nu-si face treaba. Daca voiai insa mai mult, desigur, pregatire particulara. Mai avea si un obicei jegos – la ascultare, daca faceai perfect, nota era 9. 10 punea numai in lucrari scrise (desigur, daca era cazul). Asa ca daca voiai media 10, nu prea aveai cum. Si pe mine m-a afectat mult, pentru ca pe vremea aia bursele erau putine si n-am mai reusit sa iau (ehei, il injura lumea pe Bolojan, dar pe atunci cu 9.70 pierdeam si cea mai mica bursa).
Individa avea preferati si nepreferati. Eu eram in categoria 2. Si cel mai mult m-a deranjat ca desi am terminat clasa a XII-a ca sef de promotie, la premiere m-a strigat al doilea. Si ma privea triumfator – na, ti-am facut-o.
– diriginta din gimnaziu, Dumnezeu sa o ierte, ca nu mai e. O femeie rea dar care tinea o masca de blandete greu de dibuit cand esti copil. Avea obsesii pentru ezoterism, duse la extrem, dar problema mea a fost alta.
Cand am terminat clasa a cincea, s-a facut contabilitatea pentru fondul clasei si lipseau cativa banuti. O suma ridicola, in banii de azi cam 20-25 de lei. Eu am descoperit discrepanta (dupa ce ma pusese sa calculez). La acea ora cand s-a discutat speta, nu a parut deranjata, dar a doua zi a venit in clasa plangand teatral si a zis ca ea nu mai suporta sa fie acuzata de hotie, ca in toata viata n-a patit asa, ca ea va lasa clasa noastra sa fie alt diriginte, ca de la un individ lasa o clasa asa buna – si m-a aratat cu degetul – apoi a iesit bocind.
Mai erau vreo 3 saptamani pana se termina clasa a cincea. In saptamanile alea, a continuat teatrul, a venit la urmatoarea ora cu banii „furati” in monede si a impartit fiecarui copil din clasa. Erau monede de 100 de lei cu Mihai Viteazul, mari si grele. In dreptul meu le-a trantit pe banca si a urlat – „NA! IA-TI SI SATURA-TE!” si iar a iesit bocind fara lacrimi. In urmatoarea secunda, multi copii mi-au aruncat monedele in cap, iar mai multi urlau ca „din cauza ta ne lasa doam’ diriginta” si „du-te si cere-ti iertare”.
In saptamanile acelea, doam’ diriginta intra si peste profesorii mai tineri la orele noastre. Doar la cei tineri, desigur. Batea la usa (eu deja stiam cine e), intra cu pasi rari si spunea printre dinti – „aveti grija, domnule profesor/domnisoara profesoara, aici in clasa sunt detectivi, daca furati, imediat va dau in vileag, eu va previn”, iar se facea ca plange si iesea.
Nu doresc nimanui sa treaca prin stresul ala, mai ales la 10-11 ani. Ajungeam acasa si plangeam pana nu mai puteam. Am fost si la cancelarie, convins fiind ca am jignit-o, sa-mi cer iertare, m-a dat afara.
Eu nici nu gandisem ca ea a furat. Ce se intamplase – ea ma pusese sa fac calculele. Pe mine direct. Dupa ani, sunt convins ca intentionat, ca sa descopar lipsa si sa inceapa mizeria.
Povestea era mai albastra. Avea un fiu, mai mic ca mine cu un an, partener de baschet si fotbal, care devenise foarte nesimtit de cand mamica lui imi era diriginta. Un bully. Cu cateva zile inainte, nu i-am mai suportat talentele si i-am tras un sut in fund. A plecat acasa aruncand un „lasa ca vezi tu ce-ti face mama”.
Asa ca doam’ diriginta a gasit solutia. Si am inteles si ca avea de gand sa preia clasa fiului ca diriginta, planul era perfect.
Comentariu beton!15
Băi, ce colecție de profi ai adunat!
Penali si diabolici ultimii trei dar cea mai rea e diriginta! De ce nu o cauti sa-i dai o mama de bataie?
Unele profesoare erau isterice rau, parca nu erau in toate mintile, aveau in ele agresiuni si rautati de speriat..
Vezi ca am scris de doua diriginte. Cea din gimnaziu a murit acum un an. Cea din liceu probabil traieste, dar mama de bataie n-ar fi solutia, pentru ca tot eu as avea de suferit.
M-am gandit s-o caut si s-o spurc, dar m-as cobori la nivelul ei si probabil i-as da satisfactie.
M-am gandit la diriginta care te-a terorizat cu banii din fondul clasei dar am omis ca a murit. Pe aia nu mai poti sa o bati, din pacate. Doamne iarta!
M-am infuriat rau citind ce ti se intampla la scoala, la varsta la care suntem atat de vulnerabili la abuzuri pentru ca nu ne putem apara si mi-am adus aminte ca ai povestit aici ca si parintii tai erau severi si te pedepseau mult si pe nedrept si m-am infuriat si mai rau. Sper ca azi iti este bine, ca ai in viata ta oameni de treaba. 🙂
In gimnaziu am avut o dirigintă, profesoară de istorie, care mima interesul pentru elevi și făcea vizite inopinate la domiciliile elevilor de unde pleca cu atenții (murături, stofe, dulceață, seturi de pahare etc).
Idem și la mine. Profesoara de chimie, dar dirigintă doar în clasele 6 și 7, fără a lua vreo ‘amintire’. Bafta mea porcească că de cele două dăți când m-a vizitat eram la birou răsfoind manualele, chiar dacă în pijama. De regulă doar frecam menta, alternând cu tăiatul frunzelor.
Evident că duduia rubensiană mai și inflorea caracterizarea, toți vizitații deveneau elevi-problema.
Exemplu de profesor care m-a marcat – Mihaela Zisu – proferoara de engleza din liceu (context – cel mai bun liceu din oras, clasa de mate-fizica, eu venita de la „sat”, unde nu am avut profesori calificati de engleza/franceza)
M-a fascinat efectiv cu modul ei de a preda (am invatat cu drag si de placere) si datorita ei am ajuns unde sunt – am facut facultatea de litere, am lucrat ca traducator aproape 10 ani (pe urma m-am mutat la audit). Ce e si mai fain e ca am ramas prietene pe urma si chiar daca am plecat din tara de aproape 18 ani, ne intalnim de fiecare data cand merg acasa.
Comentariu beton!12
HCC Alba Iulia. Este?!
Proful de limba română din clasele V -VIII, îl adoram.
Apoi la liceu, clasă mate-fizică i-am apreciat pe prof de istorie, cel de limba română care era de nivel universitar zic eu și pe profa de engleză.
Negativ un inginer, profesor de materii tehnice, care a cam dorit să mă lase corigent … Nu i-a ieșit din fericire.
Mai pe negativ:
Doamna Nuti de la gradinita. “Pare cam prostuta, dar cum a priceput ceva, tine minte”, i-a adresat mamei mele. Ma altoia cu rigla peste patura cu care eram acoperita in timpul somnului de pranz, daca ma intorceam de pe-o parte pe alta si aveam ochii deschisi. Am fost un copil tare molcom, dar si atunci si acum consideram somnul din timpul zilei ca pe o pierdere. Adica noaptea ce scop mai avea?!
Tovar’sa invatatoare Hosciuc. Aplica corectii fetelor, cu rigla, iar baietilor, cu trasul puternic de urechi. Nu miscam, nu respiram in banca, anii ’80. “Nu e buna la romana, nu stiu ce sa ma fac cu ea”, i-a spus mamei, si, totusi, in clasele 3 si 4 am fost aleasa, tot de ea, si la olimpiade de romana si la cantarea romaniei. Peste ani, cand la liceu fiind, tatal meu mi-a facut cadou un calculator de buzunar, mi-am calculat intr-o doara toate notele si mediile obtinute in clasele 1-4. Am descoperit cu stupoare ca toate calculele facute de ea au fost eronate, astfel incat sa obtin doar mentiune si un singur premiu 3. Foarte multi colegi (mai mult colege) aveau parintii fie medici, fie piloti, fie distinse doamne cu x functii ce trebuiau (subliniat) sa fie cu coronita in prima linie (cartier Baneasa, aeropoarte alea-alea). Fa-ul si Rexona alor mei nu puteau sa ajunga la nivelul orhideelor, kent-ului sau amigo-ului celorlalti!
Mai pe pozitiv:
Profesoara de muzica din clasa a 8-a. Prima doamna, cu adevarat doamna, ce ne-a tratat ca pe niste viitori adulti si nu doar ca pe niste carpe de sters pe jos. A fost prima figura oficiala ce ne-a vorbit despre iubire, emotii, sentimente, relatii de prietenie versus amor dintre fete si baieti. Cumva reusise sa ne apropie si sa nu mai fim atat de speriati de diferentele dintre sexe.
Profesoara de fizica din liceu. “Domnisoarelor, stim cu totii ca ora mea e obligatorie. Cum voi sunteti la uman-bilingv haideti sa stabilim impreuna la ce ma astept de la voi la lucrarile de control si ce sa facem in restul timpului. Asa ca haideti sa vorbim despre simbolistica”. Prin puterea exemplului si in urma explicatiilor primite, cu totii reuseam macar de-un sapte!
Iar la facultate, in primul an, la prima ora. Profesoara (parca dupa numele ei) Mariana Popa imi transmite ca mi-a dat zece la examenul de admitere “de mila”. M-a sicanat si la examenul din vara, m-a picat ca sa ma impulsioneze sa iau zece in toamna. I-am transmis ca doresc sa ma marit, nu am timp de invatat, si nu plec de la catedra pana nu ma trece. Mi-a dat sase. De-atunci am invatat sa invat doar pentru mine, notele sunt pentru ei, iar banii de bursa oricum erau foarte putini (asta imi spuneam ca sa ies din tristete; orice ban de fapt, conta atunci)!
Le-am reținut pe profesoarele din școala generală pe care le-am avut la matematică și română. Mi s-au părut niște profesoare foarte bune care au modelat felul în care am învățat să gândesc. De asemeni, prima profesoară de fizică m-a făcut să iubesc fizica. Nici n-a mai contat ce fel de profesori de fizică am mai avut după, dar fizica a rămas una din materiile preferate.
Din liceu rețin doar că m-am dus la orele de matematică de la altă clasă pentru că de la profesoara mea nu înțelegeam nimic.
Dar profesorul pe care am să-l recomand oricui are nevoie, profesorul pasionat de ce face și cu dorința de a-i învăța și pe alții, este un profesor de matematică pe care l-a avut fiică-mea în clasa a VII-a, la școala 97 (da, aceeași din articolul de duminică). Era un profesor tânăr care se purat cu lejeritate la clasă, care a făcut din matematică, o joacă în care i-a antrenat pe majoritatea copiilor. Din păcate, influența părinților copiilor care nu erau interesați de învățat (nici copii, nici părinți) au dus la înlocuirea lui în clasa a VIII-a. Înainte de examenul de capacitate, s-au întâlnit cu profu (Puiu îi ziceau copiii) care i-a încurajat și i-a asigurat că sunt suficient de pregătiți pentru orice liceu își doresc.
Eu nu stiu cat te poate marca un profesor. Daca ti-a fost amant(a) sau ati fost la Olimpiada Internationala de Matematica/Robotica din SUA impreuna inteleg dar in rest ? 😀
Tu si inca 30+ de copii ati stat cu el cateva ore pe saptamana. In general ati facut chestii plictisitoare ca la noi asa e gandit invatamantul, plictisitor si anost.
Dar m-a facut prost si idiot ! Asa si ? L-ai prins la nervi si cel mai probabil in momentul ala ai fost putoare, prost si idiot. La fel o sa ai si mai tarziu sefi sau clienti la lucru.
Trebuie sa treci peste. 😀
Citește comentariile la postarea despre care zic.
Cam așa a fost și la mine ca la Mihai – învățam ca să evit scandalul de acasă, atât.
Aș zice că un profesor trebuie să fie mai degrabă bun pedagog decât genial la materia lui. Wittgenstein era … Wittgenstein și tot bătea elevii care i se păreau prea înceți la minte.
La profi am nimerit câțiva dobitoci siniștri pe care am ură și azi. Dar majoritatea erau indivizi obișnuiți, „mecanici prelucrători“ care veneau la școală ca să ia și ei un salariu de undeva. Aveam cu ăștia un fel de pact tacit de neagresiune – noi nu le făceam probleme, ei nu ne făceau probleme.
La istorie am avut noroc de profi faini și în generală și la liceu. Știau să povestească, să explice corelațiile dintre evenimente. Sau poate îmi plăcea mie istoria că avea sens – se băteau unii pentru pământ, pe resurse sau că aveau boală unii pe alții.
Când, în schimb, auzeam de cotangentă și de matrici simțeam cum începe să-mi iasă fum din neuronii suprasolicitați.
Bine, nu mi-au folosit la nimic – nici derivatele, nici alegoria morții-nuntă, nici istoria. Dar măcar la istorie orele erau faine.
cum sa nu – ca ex. negativ tovarasa inv. Neagu Maria de la sc. n° 79 din buc. ff buna ca dascal (era renumita) insa o nemernica ca om. mai bine spus neom. v’am mai povestit in art. ala cum a rupt un metru pe spinarea unei colege din clasa. si cum multi colegi au ramas cu sechele – facut pipi in pat sau cazut parul la fete – ANI MULTI dupa din cauza fricii si teroarei imense fata de dansa.
mie personal mi’a spus ca sunt debila mintal (?) si c’ar trebui sa ma duca ai mei la o scoala speciala pt copii inapoiati. vreo 20 ani mai tarziu am aflat ca le spusesera la fel si altor colege din clasa. DAR asta nu m’a incalzit cu nimic … timp indelungat m’am crezut proasta DIN CAUZA dansii:(
in schimb DATORITA dnei. prof. Salomie Cristina din cl. V-a am iubit lb. engl. la max. fiind asta materia mea pref. pana la sf. liceului (la spanioli) si io cea mai buna din clasa. cel mai bun ex. (pozitiv de data asta) de cat de MULT influenteaza un prof. un elev/student in mii de forme diverse.
si acum bomba: in luna dec. pe 31 inainte de rev. am dat de dansa dupa 37 ani!! de mult o cautam si nu m’am lasat. thanks for being the most loving teacher for us. missU indeed!! DaisY
tot ce pot sa zic este ca sunt surprins ca lumea isi aminteste una,alta. eu imi amintesc din ce in ce mai putin din liceu, deloc din generala si am uitat invatatoarea, care de fapt a fost mai singura persoana cu vocatie si care credea in ce face.
Ar trebui să fiu ingrat ca să zic ceva rău de învățătorii și profesorii mei, ținând cont de situația mea, elev surd într-o școală normală în vremurile socialiste. Cred că problemele mele specifice au ecranat cumva implicarea mea, eram destul de detașat. Merită să menționez pe învățătoarea mea, Maria Cocan, m-a pescuit din altă clasă și băgat în a ei. Cel mai mult însă cred că m-a ajutat profesoara de română și totodată directoarea școlii, doamna Marilena Rotaru. Doamnă, nu toa’șă. M-a ajutat enorm să capăt încredere în mine. Aveam aproape 10 pe linie la română dar eram incapabil de o analiză gramaticală cât de cât. Imaginați-vă că o dată pe săptămână dimineața mă băga o oră în biroul ei directorial să ronțăi la gramatică. Așa a ajuns toată suflarea profesorală a școlii să mă știe.
Deci, n-am avut probleme negative, ba dimpotriva au încercat să mă ajute, să compensez handicapul meu. Nu știu dacă se poate numi excepție profesoara de chimie din liceu. Primisesem ca diriginte un profesor de tehnologie, băiat de gașcă, dar n-am fost pe fază când alți colegi au făcut mișto cumva de profesoara aia. Drept consecință, ea a devenit diriginta nostră, doar așa ca să ne facă viața amară. 2 ani de chimie searbădă, acră și înțepată. A da, a încercat și să mă exmatriculeze, făceam pe atunci lupte la club cu răsunet, Dinamo (Brașov) și primeam scutiri să nu merg la practica agricolă, că mă antrenam – doar că dumneaei le ignora. I-a făcut o vizită antrenorul și apele s-au liniștit.
Puțin context. Am fost elevul care mergeam la școală săptămâni întregi fără să deschid ghiozdanul acasă. Am trecut de la un an la altul doar pe baza memoriei, rețineam ce se preda în clasă.
Profesor care mi-a schimbat viața? Este, doamna Ciornei, profesor de fizică la liceu, clasa a IX-a.
Citeam mult, orice prindeam numai să nu fie manuale. 😁 Într-o bună zi rămâne mama acasă după ce vine de la schimbul 1, total pe invers față de planurile mele, să citesc nu știu ce povești nemuritoare. De musai pun mâna pe cartea de fizică și citesc o lecție de câteva ori, în condițiile în care a doua zi aveam teză la fizică.
Vine teza, subiectul cade exact lecția care o citisem. Scriu fără frâne, vreo 2 pagini.
A doua zi se aduc tezele. A mea avea, scris frumos cu roșu, nota 9, barată cifra 9 și lângă un 2(doi), dublu ca mărime. Explicația? ,,Ești un elev de nota 3, ai copiat, altfel nu se explică. Mai dai o dată teza ora viitoare, în cabinetul directorului adjunct, te pregătești din aceleași lecții.”
În condițiile în care știam că sunt bolovan am cerut să dau teza pe loc, același subiect. Am fost refuzat fără drept de apel.
Uite așa atunci a fost ultima zi de liceu a lui șloimii, mi-am luat ghiozdanul și n-am mai călcat la școală. Un an mai târziu,la 16 ani, eram muncitor necalificat la o fabrică de conserve pentru imensul salariu de 1750 lei.
Clar că mi-a schimbat viața dar nu sunt convins cum, în bine sau în rău?
Comentariu beton!11
Mai multi profi asa si asa sau chiar imbecili, dar nu m-au afectat mai mult decat pe moment.
In schimb, imi amintesc si acum si in vecii vecilor cred ca-mi voi aminti cum ne zicea profa de istorie din generala ca orice eveniment istoric are cauze, desfasurare si consecinte.
Profa de chimie din generala – severa, dar cu harul meseriei, iubea chimia si explica foarte bine.
In liceu modelul meu a fost profa de engleza; putina teorie, multe exercitii. Multi faceau meditatie (unii doar ca sa fie, unii pentru drept sau politie), dar n-am inteles niciodata de ce. Intelegeam totul din clasa, am dat examenul Cambridge, plus ca era si severa si intelegatoare in acelasi timp, asta mi se pare cel mai bun indicator pentru un profesor bun.
La facultate, profesoara cu care mi-am facut licenta e incredibil de inteligenta si mereu mi se parea ca atunci cand vorbeste se pogoara duhul logicii si intelegerii asupra mea. Si destul de severa la note si asteptari de la studenti.
Nu las prea des comentarii pe blog, cred ca le poti numara pe degetele de la o mana, dar m-ai atins cu subiectul asta.
Doi profesori m-au “marcat”, sa zicem, in toti cei multi ani de scoala. Unul de la clasa, altul nu.
Primul este fosta mea invatatoare care, la o ora de educatie fizica, mi-a spus sa ma misc mai repede ca si-asa sunt cam grasuta. Sa ne intelgem, eram clasa a 2-a, aveam 8 ani si NU ERAM GRASA. Doar ca nu ma incadram in genul schelet. Eram “normala”. Ei bine, acum, la 39 de ani inca ma vad grasa (desi, dupa cantar sau daca ma vezi pe strada, ma incadrez lejer la categoria “slaba”).
Apoi, ceea ce m-a marcat cel mai mult si inca ma doare este ceea ce mi-a spus in clasa a 7-a un profesor de romana, un betiv, care nici macar nu preda la mine la clasa. Eram in curtea scolii, in pauza, cu un baiat pe care il placeam mult si care, intamplator, era ruda cu acesta. Nu stiu de ce era si proful pe acolo, dar baiatul l-a intrebat ceva de genu’ “va place prietena mea, don profesor?”, iar jegul ala uman ii raspunde: “Năsoasa asta ai gasit-o si tu?”. Da, aveam nasul mare, dar eram un copil, naibii. Atat de umilita nu stiu daca m-am simtit vreodata in viata mea… Oricum, am rezolvat problema acum 4 ani cand mi-am facut rinoplastie.
Am avut profesori buni și profesori mai puțin buni 😊 dar, ca tine, nici pe mine nu m-a marcat nici unul. Acum, pe moment, nu îmi mai aduc aminte nici măcar numele celor din generală sau liceu🤷♂️
Am. Profesorul de istorie, Bujor Carol. O scârba de om. 😑 La polul opus, diriginta din liceu, DOAMNA Gândea Ileana. O persoana extraordinara, din toate punctele de vedere.
Când ți-au zis părinții Bujor, simiți nevoia să te răzbuni pe toată lumea, toată viața. 🤷
Vasilescule, ridica bipedul!
Sau n-ai facut cu Mihail Voiculescu?
Ba da. Profesorul meu preferat. Omul efectiv ura proștii.
„Un profesor mediocru spune.
Un profesor bun explică.
Un profesor superior demonstrează.
Un dascăl adevărat inspiră.”
W. A. Ward
Am avut profesori de toate felurile, și buni, și răi, și mediocri, anoști.
Atît din punct de vedere profesional, pedagogic, cît și uman.
Pe puțini din ei i-am uitat, dar n-o să-i uit cît trăiesc și le voi purta veșnic respect celor care au știut să fie și dascăli buni, și oameni adevărați.
Oi fi fost eu norocos, dar am avut vreo cîțiva de acest fel.
Respect d-na Corniță – lb română, d-na Kovalik – lb engleză, dl Oros – lb română, dl Podăreanu – muzică (nu că am devenit vreun muzician, dar mi-a deschis gustul pt muzica clasică, plus ne-a insuflat disciplina și respectul de sine).
Fara sa excelez, am iubit mereu orele de romana si istorie si cred ca asta a fost un motiv sa-i simpatizez pe profesorii cu materiile respective si ei pe mine.
O placeam pe Alexandra, profa de romana, desteapta, frumoasa, preda cu dedicatie; pe profu’ de istorie, un tip foarte inalt si misterios, parea ca vine dintr-un trecut al nostru, indepartat, in care a fost martorul unor intamplari deosebit de serioase si de grave.
Profa de stiinte sociale era frumoasa ca o Valkirie dintr-un vis de glorie si de nemurire de razboinic viking tronand in Valhalla, in asteptarea ei. Avea o privire verde si un par blond ca spicul graului ce-i ajungea pana la coapse si era prietenoasa si blanda cu noi.
In vreun fel special nu cred ca m-au marcat profesorii mei. Am doar amintiri cu ei, de tot felul, unii au fost de treaba, altii toxici. 🙂
Cât am putut să-l urăsc pe proful meu de biologie din liceu -Bîrgăuanu! Circula o legendă urbană cum ca l-a lăsat repetent pe frate-su. Nu știu dacă e adevărat sau nu, nici nu mă interesează.
La celălalt liceu, pentru un motiv încă neînțeles îi eram profund antipatic dirigintelui meu, care era profesorul meu de matematica deși eram cel mai bun elev din clasa lui. Despre el am doar amintirea unui gust amar.
Afară de asta, am avut (și) profesori cărora le sunt recunoscător: învățătoarea mea din școala generală, profesoara de limba romană din școala generală, ceilalți profesori de matematica si informatică:
Multumesc, doamna Costan, domnul Costan, doamna Duduman, domnul Buga, domnul Bălășanu, doamna Câmpan!
Cică am făcut gimnaziul în cadrul unui prestigios liceu de provincie (cu care mă mândresc de altfel), fiind prima generație cobai într-un astfel de program. Din păcate, s-a evidențiat foarte negativ un singur profesor: cel de istorie, motiv pentru care nu doar că nu am învățat o boabă de istorie tot restul școlii (chiar dacă la liceu am avut alți profesori umani), însă a fost așa de marcantă experiența, încât nu am (mai) reușit să învăț la nicio materie unde trebuia tocit. Tot ce a fost logic, am învățat de plăcere. Totodată, datorită lui, am devenit extrem de inventiv cu metodele de copiat. Deci a fost și un aspect pozitiv. 🙂
Știți filmele alea japoneze horror unde ăia nu vorbesc nimic, însă datorită liniștii apăsătoare te c*ci pe tine de frică? Cam așa era și la ora dumnealui. Și în plus te trezeai cu un 3 din senin, „de încurajare”, ceea ce am pățit și eu, ceea ce m-a marcat, și evident că s-a lăsat cu discuții între părinți și individ, mai ales că se cunoșteau, fiind în aceeași branșă. Dar răul fusese făcut și a tot continuat să macine până la sfârșitul gimnaziului.
Sigur că de-a lungul școlii am avut și profesori care merită menționați, și ocazional îmi mai aduc aminte de ei, însă singurul de pe negativ a avut greutatea mai mare.
Imi amintesc de profa de fizica din clasa a IX-a. A spus ca se va razbuna pe noi (nu-mi amintesc motivul)
I-am spus ca razbunarea e arma prostului
Mi-a dovedit pana la finalul liceului ca am avut dreptate
Am terminat liceul acum 30 de ani. M-am întâlnit acum o săptămână cu fostul diriginte. A fost o reala bucurie reciprocă să ne revedem. Am toată stima pentru dânsul, a predat fizică, iar orele de fizică și de dirigenție erau un mix. Avea un talent grozav de a preda, exemplifica, ne implica pe toți la orele lui, știa să glumească cu noi, să povestească diverse lucruri. A fost cel mai democratic profesor dintre toți.
Doi dascăli mi-au marcat în mod pozitiv viața: dl. prof. Valeriu Sandovici (limba și literatura română), un OM frumos la trup și la suflet, care știa să ne pună în valoare pe fiecare elev; vorbea frumos și politicos cu noi, nu ne umilea, venea la fix în clasă și pleca imediat cum suna de pauză; datorită dumnealui, am devenit olimpic la limba și literatura română și… profesor la vârsta de 53 de ani!!! Al doilea este dl. prof. Dorel Cernomazu, la universitate, un OM pe cât de valoros (cel mai mare inventator în energetică din lume, asta s-a aflat după dispariția domniei sale, acum zece ani) pe atât de modest. Extrem de politicos (domnișoara/doamna/domnul student), preda cursurile din memorie și nu erau simple deloc. O singură dată a venit cu un bilețel pe care avea notată o formulă cu exponent multiplu, a scris-o pe tablă și ne-a spus că nu ne cere să o memorăm, pentru că nici dumnealui nu a reușit.