6,024 cititori

Cum faci să reușești în viață

Joi seară trotinetam vesel prin măreața noastră urbe, de la Universitate spre casă. Ajung la Ateneu și-o las oleacă mai ușor pe motiv că exact în parcarea din față era nuș’ce expoziție cu mașini bengoase, mașini la care voia și sufletul meu s-arunce un ochi. Ei și cum treceam io așa lejer gândindu-mă că cel puțin 3-4 bucăți de-acolo vor ajunge în colecția mea personală (după ce-mi intră cașcavalul de la bunul doctor din Nigeria), văd un cetățean chinez care tocmai ieșise de la Gucci și se îndrepta spre aceeași parcare devenită expoziție de muscle cars. Continuarea

5,618 cititori

Sinuciderea, act de curaj sau lașitate?

Iată un subiect care n-a fost dezbătut niciodată pe acest blog. Și cum eu țin foarte mult la părerile voastre, ce-ar fi să ne ocupăm de asta chiar azi? Nu de alta, dar dacă arunci o privire pe fereastră îți cam vine să-ți tai oleacă venele.

So, exista oameni pe care viața îi pune în fața întrebării dacă mai merită sau nu să trăiască. Unii aleg să nu, cei mai mulți aleg să da (cel puțin așa-mi place să cred). Totuși „unii” ăia există și aleg să plece din această lume.

Continuarea

5,271 cititori

Țara în care o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde

Probabil mulți dintre voi v-ați prins că din când în când mai public pe-aici câte un text advertorial. Nu de alta, dar trebuie să mănânce și gura mea măcar de două ori pe săptămână (în săptămânile bune). Sau să plătesc hostingul. Sau să, sau să. Nevermind, că nu despre asta povestesc azi.

Ei bine, treaba e că uneori, răsfoind interneții, mai dau peste campanii pentru cazuri sociale sau pentru copii sau peste câte-o campanie cum e asta pe care o fac acum BGS și Avon și-atunci n-am nevoie de niciun ban. Pur și simplu încerc să fac un pustiu de bine dacă tot pot.

Continuarea

8,787 cititori

Abstinența este calea către mântuire

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Nu știu ce reprezintă pentru voi biserica, dar pentru mine e doar un loc unde oamenii care și-au pierdut speranța și încrederea în ei merg și-și plătesc “cererile” de mai bine. Și după aia așteaptă să se întâmple lucruri. Nici măcar nu judec acest comportament. De condamnat nici nu încape vorba. Doar observ ce se întâmplă cu oamenii ăștia și mă întreb cum au ajuns să creadă că viața lor nu le mai aparține? Și de ce tot ce li se întâmplă se transformă în “asta e crucea pe care trebuie s-o port!”?

Părerea mea despre biserica este una destul de clară: este locul de unde o mână de șnapani ține subjugată o masă de oameni care îi urmează orbește pentru că iau ca literă de lege aberațiile pe care le propovăduiesc. Locul unde asumarea nu există nici de o parte și nici de cealaltă. Unde strigătul disperării este acoperit doar de foșnetul banilor. Unde nu exiști ca individ. Locul unde creierul și sufletul întră în moarte clinică pentru că, nu-i așa: există cineva care are grijă de tine. Iar în schimbul acestei griji deosebite, TU trebuie să faci un singur lucru: să-i plătești. Continuarea

6,158 cititori

Coaching și orgasm pentru toată lumea

Dacă e sâmbătă, e Elena

Cred că eram prin 2010 când board-ul companiei de telecomunicații unde lucram a observat că noi, managerii, suferim din cauza dezechilibrului între viața profesională și cea personală. Așa că același board a decis că trebuie neapărat să ne școlească în ale echilibrului vieții. Iar pentru realizarea acestui scop măreț a fost contactată o firmă de coacheri care urmau să ne învețe cum să trăim.

Decizia fiind deja luată, într-o dimineață ne-am trezit cu un e-mail în care ni se cerea explicit ca la sesiunea de training să fim număr par de persoane și să ne așteptăm la surprize. Participarea era obligatorie, desigur. Continuarea

7,056 cititori

Copilule, pregătește-te să devii ce spune maică-ta!

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Fetița se uită pe geamul tramvaiului la un afiș cu un spectacol de teatru.

– Mami, când o să fiu mare vreau să mă fac actriță.

– O să te faci doctoriță sau judecător!

– Ba nu! Mă fac actriță!

Dar imediat si-a dat seama că e pe un teren minat și brusc, a schimbat tonul vocii și s-a uitat în sus la mă-sa cu ochi mari, rugători:

– Pot să aleg eu ce vreau să mă fac, nu? Continuarea

5,195 cititori

N-o înțeleg p-asta cu dezamăgirea

Zilele astea mai amuză foarte tare o chestie. Mai precis mă amuză când oameni care nu m-au ajutat în viața lor cu ABSOLUT NIMIC, nici măcar cu un vârf de ac, vin să-mi spună că „i-am dezamăgit”. Well, cum să vă explic eu, nu m-ar interesa nici dac-ai fi mama și mi-ai transmite că te-am dezamăgit. Și-atunci de ce crezi că m-ar interesa că te-am dezamăgit pe tine? Pe tine care ce?

Continuarea

6,172 cititori

Cu iubirea la psiholog

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Zilele trecute am găsit pe internet un articol scris de o tipă psiholog: “Secretele cuplurilor care au o viaţă sexuală împlinită şi gesturile care trădează nemulţumirea”. Și ne dădea doamna psiholog câteva exemple despre ce fac cuplurile care sunt împlinite sexual, dar și care sunt gesturile după care-i poți recunoaște pe cei care n-au avut noroc în viață. Sau mă rog au avut dar i-au dat un voleu la mare artă. Norocului, desigur.

Bun. Ca să vă luminez și să știți ce aveți de făcut de acum înainte, asta dacă nu-i prea târziu să vă apucați de treabă, o să vă las aici câteva idei strălucite de a avea o viață sexuală în același ton. Adică strălucită. Continuarea

8,432 cititori

O știți pe-aia cu “viața bate filmul”, da?

Azi era ziua în care trebuia să scrie duduia Elena. Well, pentru că dumneaei e în concediu pe cine știe ce plajă luxoasă, am să vă povestesc eu o chestie foarte scurtă, dar absolut incredibilă. Deci, vă țineți bine?

Am un amic pe care nu l-am mai văzut de vreo câtiva anisor. Știți cum e, familii, obligații, drumurile se mai despart. Ei bine, amicul ăsta s-a întâlnit zilele trecute cu unul dintre prietenii mei buni. Omul prin care ne-am și cunoscut, de altfel. Nu se mai văzuseră nici ei de ceva vreme, mai precis de vreo trei ani. Automat, s-au pus la povești. Continuarea

6,229 cititori

Cel mai frumos moment din viața unei femei

Iar a scris Elena.

Îl știți? Momentul ăla unic la care visează oricine? A se citi “orice femeie visează”.

După o prietenie frumoasă de doi ani și jumătate am decis că este momentul să facem pasul cel mai important într-o relație. Așa că ne-am desparțit. Dar cum el n-a rezistat foarte mult timp fără mine (ceea ce este de înțeles), după vreo trei luni, într-o noapte pe la ora 23, l-am auzit cum mă striga din spatele blocului. Mi-a spus să cobor că are ceva urgent-urgent să-mi spună. Primul meu gând a fost că vrea colecția de cd-uri înapoi, iar eu nu apucasem să le ascult pe toate din cauza bocetelor. M-am gândit rapid cum să-l vrăjesc să mi le mai lase, așa că am sărit din pijamale în trusa cu farduri. Pentru că, nu-i așa, noi femeile suferim de sindromul “să vadă EL ce-a pierdut”. Continuarea

8,109 cititori

Câteodată nu știi ce să faci cu viața ta

Uite și de-asta e mișto să ai blog. N-o cunosc pe Ana. Nici ea pe mine. Cu toate astea, m-am trezit în inbox cu un email în care povestește tot ceea ce veți citi mai jos. Un e-mail prin care vrea să ajungă la voi și să vă ceară sfatul. I-am îndeplinit dorința. Acum e rândul vostru.

Mi-a fost întotdeauna greu să vorbesc despre mine. Poate pentru că de mică mama nu accepta alt punct de vedere decât al ei. Nu mă înțelegeți greșit, nu-i reproșez nimic și n-am suferit din cauza asta. Doar am închis în mine ce sunt și ce cred.

La 17 ani eram un copil ca oricare altul. Îmi petreceam timpul citind și cântând. Am învățat singură să cânt la chitară și primisem cadou de la niște prieteni de-ai tatei o chitară. Continuarea