4,050 cititori

În viață trebuie să ai curaj

Sâmbătă dimineață am luat, în sfârșit, una dintre cele mai curajoase hotărâri din această viață. A fost un moment de declic pe care poate îl ai doar de câteva ori, dacă îl ai, pe parcursul unei întregi existențe, un moment zero dincolo de care începi să vezi lucrurile cu totul altfel. Pentru că, odată trecut de el, pur și simplu simți cum tot ceea ce până atunci părea neclar devine dintr-o dată limpede și capătă sens. Un sens nou, luminos.

Odată făcut pasul ăsta, o să constați, la modul propriu, cum lucruri care până atunci abia se deslușeau, ca prin ceață, acum capătă contur, capătă un sens, capătă o nouă identitate.

Este momentul ACELA în care-ți zici “gata, suficient, mi-a ajuns, pănă aici a fost” și privești într-o lume nouă ce, parcă, se deschide pentru prima oară în fața ochilor tăi.

Pentru că, da, sâmbătă dimineață, am șters de praf ecranul laptopului.

Ia să v-aud, voi când ați făcut ultima oară ceva atât de nebunesc?

4,716 cititori

Noi suntem niște privilegiați ai sorții

Am dat peste un articol preluat din Business Insider care m-a făcut să realizez cât de norocoşi suntem noi cei care ne-am născut în ţara asta minunată, numită România. Textul este despre câteva experienţe de viaţă pe care ar trebui neapărat să le încerci până la vârsta de 40 de ani ca să “te simţi cu adevărat împlinit”. Ei bine, vesticii ăştia sunt nişte defavorizaţi ai sorţii care plătesc bani grei, sau cheltuie o grămada de timp, pentru nişte chestii care la noi fac parte din cotidian. Ca să nu mai zic că pe multe dintre ele le trăieşti până să împlineşti cinșpe ani.

Să te ambiţionezi şi să încerci să termini ceva ce ţi se pare peste puterile tale, cum ar fi să urci pe Everest sau să termini o cursă de 100 de kilometri.

Vreau un redactor de la Business Insider în tramvaiul 41 luni dimineaţa la 8.15. Atât. O să ştergă singur paragraful ăsta sau o să pună steluţă şi în josul paginii o să scrie: “recomandarea nu este valabilă pentru cititorii din România”.

Continuarea

8,206 cititori

Cum recunoşti un bărbat însurat

Desigur, cum îl recunoști dacă nu poartă verighetă și e neînsoțit, că dacă e și doamna prin zonă, lucrurile se simplifică automat. Știți, ca-n bancul cu ăla care se duce în supermarket la o blondă cu țâțe mari și-o roagă să stea de vorbă cu el câteva secunde. Aia face o față mirată si omul continuă: “nu știu unde-a dispărut nevastă-mea, dar la cum arăți, o să apară în maxim zece secunde”.

La supermarket

Are o listă în mână. Deşi are o listă în mână, se uită total dezorientat în jur, de parcă vede locul ăla pentru prima oară. Dacă te vei apropia suficient de mult de el, o să auzi cum mormăie nevos: “ce căcat însemnă făină albă trei nule şi unde naiba aş putea s-o găsesc?”.

Continuarea

9,589 cititori

Cum să procedezi dacă soţul pretinde relaţii intime în zile necuvenite?

Pentru că sunt un adept declarat al religiei ortodoxe și un susținător înfocat al bisericii, în ultima vreme am început să ma preumblu pe site-uri specializate întru credință și lumină. Căci plăcut îi e Domnului să-i cauți cuvântul chiar și pe căile mai puțin obișnuite ale interneților. Plus ca simt nevoia să mă căiesc cât mai am timp. Adevăr vă spun vouă.

Râdem-glumim, dar voi încă nu știți că eu am găsit pe un site, profund creștin și profund ortodox, răspunsul la minunata întrebare din titlu: Cum să procedezi dacă soţul pretinde relaţii intime în zile necuvenite? Ia fiți atenți aici:

Continuarea

6,265 cititori

Cum faci să reușești în viață

Joi seară trotinetam vesel prin măreața noastră urbe, de la Universitate spre casă. Ajung la Ateneu și-o las oleacă mai ușor pe motiv că exact în parcarea din față era nuș’ce expoziție cu mașini bengoase, mașini la care voia și sufletul meu s-arunce un ochi. Ei și cum treceam io așa lejer gândindu-mă că cel puțin 3-4 bucăți de-acolo vor ajunge în colecția mea personală (după ce-mi intră cașcavalul de la bunul doctor din Nigeria), văd un cetățean chinez care tocmai ieșise de la Gucci și se îndrepta spre aceeași parcare devenită expoziție de muscle cars. Continuarea

6,307 cititori

Sinuciderea, act de curaj sau lașitate?

Iată un subiect care n-a fost dezbătut niciodată pe acest blog. Și cum eu țin foarte mult la părerile voastre, ce-ar fi să ne ocupăm de asta chiar azi? Nu de alta, dar dacă arunci o privire pe fereastră îți cam vine să-ți tai oleacă venele.

So, exista oameni pe care viața îi pune în fața întrebării dacă mai merită sau nu să trăiască. Unii aleg să nu, cei mai mulți aleg să da (cel puțin așa-mi place să cred). Totuși „unii” ăia există și aleg să plece din această lume.

Continuarea

5,620 cititori

Țara în care o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde

Probabil mulți dintre voi v-ați prins că din când în când mai public pe-aici câte un text advertorial. Nu de alta, dar trebuie să mănânce și gura mea măcar de două ori pe săptămână (în săptămânile bune). Sau să plătesc hostingul. Sau să, sau să. Nevermind, că nu despre asta povestesc azi.

Ei bine, treaba e că uneori, răsfoind interneții, mai dau peste campanii pentru cazuri sociale sau pentru copii sau peste câte-o campanie cum e asta pe care o fac acum BGS și Avon și-atunci n-am nevoie de niciun ban. Pur și simplu încerc să fac un pustiu de bine dacă tot pot.

Continuarea

9,110 cititori

Abstinența este calea către mântuire

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Nu știu ce reprezintă pentru voi biserica, dar pentru mine e doar un loc unde oamenii care și-au pierdut speranța și încrederea în ei merg și-și plătesc “cererile” de mai bine. Și după aia așteaptă să se întâmple lucruri. Nici măcar nu judec acest comportament. De condamnat nici nu încape vorba. Doar observ ce se întâmplă cu oamenii ăștia și mă întreb cum au ajuns să creadă că viața lor nu le mai aparține? Și de ce tot ce li se întâmplă se transformă în “asta e crucea pe care trebuie s-o port!”?

Părerea mea despre biserica este una destul de clară: este locul de unde o mână de șnapani ține subjugată o masă de oameni care îi urmează orbește pentru că iau ca literă de lege aberațiile pe care le propovăduiesc. Locul unde asumarea nu există nici de o parte și nici de cealaltă. Unde strigătul disperării este acoperit doar de foșnetul banilor. Unde nu exiști ca individ. Locul unde creierul și sufletul întră în moarte clinică pentru că, nu-i așa: există cineva care are grijă de tine. Iar în schimbul acestei griji deosebite, TU trebuie să faci un singur lucru: să-i plătești. Continuarea

6,440 cititori

Coaching și orgasm pentru toată lumea

Dacă e sâmbătă, e Elena

Cred că eram prin 2010 când board-ul companiei de telecomunicații unde lucram a observat că noi, managerii, suferim din cauza dezechilibrului între viața profesională și cea personală. Așa că același board a decis că trebuie neapărat să ne școlească în ale echilibrului vieții. Iar pentru realizarea acestui scop măreț a fost contactată o firmă de coacheri care urmau să ne învețe cum să trăim.

Decizia fiind deja luată, într-o dimineață ne-am trezit cu un e-mail în care ni se cerea explicit ca la sesiunea de training să fim număr par de persoane și să ne așteptăm la surprize. Participarea era obligatorie, desigur. Continuarea

7,689 cititori

Copilule, pregătește-te să devii ce spune maică-ta!

Dacă e sâmbătă, e Elena.

Fetița se uită pe geamul tramvaiului la un afiș cu un spectacol de teatru.

– Mami, când o să fiu mare vreau să mă fac actriță.

– O să te faci doctoriță sau judecător!

– Ba nu! Mă fac actriță!

Dar imediat si-a dat seama că e pe un teren minat și brusc, a schimbat tonul vocii și s-a uitat în sus la mă-sa cu ochi mari, rugători:

– Pot să aleg eu ce vreau să mă fac, nu? Continuarea

5,379 cititori

N-o înțeleg p-asta cu dezamăgirea

Zilele astea mai amuză foarte tare o chestie. Mai precis mă amuză când oameni care nu m-au ajutat în viața lor cu ABSOLUT NIMIC, nici măcar cu un vârf de ac, vin să-mi spună că „i-am dezamăgit”. Well, cum să vă explic eu, nu m-ar interesa nici dac-ai fi mama și mi-ai transmite că te-am dezamăgit. Și-atunci de ce crezi că m-ar interesa că te-am dezamăgit pe tine? Pe tine care ce?

Continuarea