3,268 cititori

Asta contează cel mai mult

Am dat o fugă alatăieri să văd noul sediu ING Bank. M-au plimbat oamenii ăia de m-au amețit prin ditamai clădirea de nu mai știam pe unde sunt și le-am zis că, dacă mă lasă acolo, o să trebuiască să aplic la un job, că de ieșit afară habar nu am pe unde se mai iese.

A fost foarte amuzant când am intrat într-o încăpere care aducea a sală de mese. Zic “aducea” pentru că era exact ca o sală de mese doar că de câteva ori mai mare decât cea mai mare pe care o văzusem eu vreodată. Am intrat și una dintre fetele care îmi făceau turul clădirii a arătat așa larg cu mâna în timp ce mi-a zis foarte serioasă:

– Aici e chicineta noastră. Continuarea

5,293 cititori

Ai nevoie de un rucsac?

LATER EDIT

Au fost multe comentarii care mi-au plăcut, dar la unul singur am grohăit de râs: la cel al lui Constantin. La aia cu Anna Lesko mi-au dat lacrimile. Așa că, Constantine, dacă ești pe aici, trimite-mi un email cu adresa unde să trimit rucsacul. 

Întrerupem programul obișnuit pentru că avem două vești azi.

Prima. Oamenii de la Telekom au o ofertă deosebită luna asta. În sensul că dacă te portezi la ei până la 31 octombrie, la abonamentul Mobil 5 sau la Mobil Nelimitat, primești automat și un rucsac exact cum e cel din imaginea de mai jos.

Bine, eu cred că e un pic mai important că, pe lângă rucsac, ai primele trei luni din contract cadou sau că nu există perioadă minimă contractuală, dar, na, voi știți ce vă coafează, dacă e. Mie, personal, mi se pare mult mai tare decât orice rucsac că poți avea net 4G, nelimitat, la doar 5 sau 6 euro pe lună, dar eu sunt mai ciudățel așa, nu trebuie să vă luați după mine.

Continuarea

7,496 cititori

În sfârșit m-am liniștit

Prima oară a fost Adi. Adi era un tip brici, pe genul chirurg așa, care visa meserie. N-am să uit niciodată cu câtă emoție l-am așteptat, cum m-am întrebat dacă vine sau nu vine, dar, mai ales, cum aproape că mi-au dat lacrimile de bucurie când în sfârșit a venit, cu nici jumătate de oră mai târziu de ora fixată. Dar ce mai conta? A venit.

O vreme am fost fericit. De fiecare dată când aveam nevoie, îl sunam pe Adi și Adi venea, prompt, serios, exemplar, de aveam impresia că l-am prins pe bărbosul suprem de-un picior.

Continuarea

8,111 cititori

Pentru că se poate

Poate o să ziceți că n-am toți boii acasă, dar m-am cam bucurat când am primit invitația celor de la VEKA ROMÂNIA să merg pe șantier și să montez ferestre, pentru că era prima oară când participam la un proiect în cadrul căruia se construiește pe bază de voluntariat și eram extrem de curios ce-o să găsesc la fața locului.

Proiectul se numește BIG BUILD și are ca scop construirea a zece case pentru zece familii din Vaideeni, Vâlcea, sat peste care au trecut două rânduri de inundații nasoale. Primul în 2014, al doilea în 2018. Dar partea cea mai interesantă vine abia acum: cele zece case se vor ridica în exact cinci zile. De aici și curiozitatea, voiam sa văd cu ochii mei cum naiba se poate așa ceva. Și-am fost, și-am văzut. Continuarea

4,989 cititori

Cam ăsta ar trebui să fie viitorul

În Normandia n-am prea văzut, probabil din cauză că soarele e mai rar la vedere prin zonă, dar în sudul Italiei era plin de case cu panouri solare pe acoperiș. Cred și eu, la cât soare au ăia acolo, trebuie să facă ceva să-l pună să producă și altfel, nu numai scoțându-le din buzunar turiștilor, morți de sete, câte doi euro pe sticla de cola la jumătate.

Iar dacă la italieni am înțeles, că, na, sunt oamenii în pas cu tehnologia, treaba e c-am văzut o grămadă și la poporul, frate și prieten, bulgar. Chestie care m-a depășit în totalitate, pentru că, după știința mea, castraveții nu au nevoie de cine știe ce energie ca să crească mari și să ajungă în salatele de roșii ale românilor. Continuarea

3,525 cititori

Rece și cu un strat generos de spumă cremoasă, desigur

Care sunteți mai vechi pe aici poate vă aduceți aminte că anul trecut pe vremea asta scriam despre o meserie nou-nouță, pe numele ei Tapster. Iar dacă nu mai știți, vă reîmprospătez eu memoria acuș. Jobul de Tapster a fost inventat și scos pe piață de oamenii de la Pilsner Urquell care-și doresc de la tapsteri un singur lucru: fiecare bere consumată să fie turnată la modul desăvârșit de fiecare dată, pentru că numai așa stratul cremos de spumă va păstra prospețimea berii și va face ca fiecare înghițitură să aibă gustul perfect.

Între timp lucrurile au evoluat, a avut loc și concursul pentru alegerea primului tapster din România, concurs pe care l-a caștigat Dorin Adrian Mihai, cel care a devenit oficial Country Tapster Pilsner Urquell.

Mă gândeam că poate vă interesează să aflați, un an mai târziu, cam cu ce se mănâncă meseria asta Nu de alta, dar pe mine m-a interesat suficient de tare cât să-i pun omului niște întrebări. Ia fiți atenți aici. Continuarea

4,476 cititori

Ana n-are mere

Am fost săptămâna trecută la o chestie mai mult decât interesantă despre care am tot vrut să vă povestesc, dar, în lumina recentelor evenimente din spațiul carpato-danubiano-pontic, nu prea mi-a mai ars.

Mdeci, eu mă duc la conferințe de presă foarte rar spre deloc, pentru că mă plictisesc ca naiba, plus că, de cele mai multe ori, știu despre ce va fi vorba acolo dinainte să ajung. Prin urmare, de ce să mă mai duc? Dar de data asta un al nouălea simț mi-a zis că n-aș face rău să merg. Și-am mers. Continuarea

3,770 cititori

Surpriza cea mai mișto câștigă

LATER EDIT

Din cauza recentelor evenimente care ne demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, în ce fel de țară trăim, nu mi-a ars de niciun fel să citesc comentariile și să hotărăsc cine ia cele două vouchere. Am reușit abia azi. Sper că achiesați la hotărârea mea și anume că @Elena își merită soarta, pentru acest comentariu. S-o vedem acum pe unde scoate cămașa.

Toate telefoanele pe care mi le-am cumpărat vreodată, mi le-am cumpărat vara. Habar nu am de ce, dar cred că nu e doar o coincidență. Poate din cauză că vara intru pe modul de vacanță și-mi vine mult mai ușor să scot banii. După care, toamna sau iarna, se activează ariciul ăla care-și face veacul în buzunarele mele și gata, nu mai pup io telefoane sau alte gadgeturi până nu vine din nou căldura. Continuarea

3,931 cititori

Ce să aleg?

Ați auzit de măgarul lui Buridan? Ăla care nu se putea hotărî dacă să bea apă sau să mănânce și, până la urmă, a murit de foame și de sete. Ei, fix ca măgarul lui Buridan sunt io acum. Stați că că povestesc imediat.

Cetățeanul cunoscut sub numele de Marian Ionescu, în complicitate cu VEKA Romania, mi-au copt-o într-un mare fel. Pe scurt, m-au provocat la o experiență din aia de care ai parte #odatainviata. Doar că lucrurile nu sunt niciodată așa de simple cum par. În sensul că m-au pus pe mine să aleg între un zbor cu elicopterul și o cursă cu o mașină de raliuri. Well, cine naiba poate sa aleagă între astea două? Continuarea

6,497 cititori

E suficient o singură dată

Vorbeam zilele trecute cu radarul uman (aka cea mai mișto femeie din lume) pe subiectul „cum e să ai ghinion în vacanță” (că tot eram plecați și se potrivea la fix să cobim nițel) și-mi povestea despre niște prieteni de-ai ei care erau pe undeva prin Grecia, unuia i s-a făcut rău și-a trebuit să ajungă urgent la spital. Acolo l-au pus oamenii pe picioare rapid cu o singură perfuzie, cât să se poată întoarce înapoi acasă. Să vă spun cât l-a costat blestemata aia de perfuzie? 700 de euro, boss. Plătiți din buzunar și fără posibilitate de recuperare, pentru că, evident, nu-și făcuse niciun fel de asigurare. Normal, cine naiba își face asigurare când este foarte clar că ție nu ți se poate intâmpla nimic, doar altora. Continuarea

6,289 cititori

O dată în viață

Eram în clasa a doișpea și fotbalul românesc începea să cunoască anii de glorie. Steaua tocmai jucase a doua finală de Champions League, Dinamo jucase o semifinală, Craiova deschisese drumul, iar echipa națională era și ea în formă. În contextul ăsta, într-un noiembrie cenușiu, Craiova urma să joace cu un Dinamo, aflat în vârf de formă, chiar pe stadionul din Bănie. Nu cred că exista cetățean născut între Dunăre și Olt care să nu vrea sa vadă meciul ăsta. Inclusiv eu, evident. Și cum la televizor nu se transmitea, singura speranță era să fac cumva să ajung pe stadion. Continuarea