Ce voiam să zic, nu știu dacă ați retinut, dar mai sunt fix două zile până la sfârșitul campaniei “Convinge-ţi şeful!”, derulată de Telekom Romania, care te poate trimite la finala UEFA Champions League de la Madrid, împreună cu șeful tău și înca opt colegi. Așa că, dacă aveți de gând să faceți ceva în sensul ăsta, ar cam fi cazul. Continuarea
Category Archives: promo
Să nu ziceți că nu v-am spus
Păi nu mă gândesc eu la voi chiar dacă hălăduiesc printre macaronarii ăștia guralivi? Ia fiți atenți aici ce veste am să vă dau.
Unii dintre voi poate știați că nu mai departe de sâmbata trecută am cumpărat aproape tot stocul de sos de usturoi KFC pe care îl aveau la raft, în Carrefour. De teamă că dispare ca prin farmec și nici că-l mai găsesc altădată. L-am dus acasă și l-am depozitat fain, frumos și elegant, în frigider. Să fie, să nu duc lipsă, că niciodată nu e prea mult. Continuarea
Ai văzut vreo finală de Champions League?
Am mai scris pe-aici că fratele vostru a văzut cinci finale de UEFA Champions League. Cred că nu mai are rost sa vă povestesc cam ce înseamnă atmosfera la un meci de genul ăsta, nu? Din punctul meu de vedere, doar o finală de Campionat Mondial se mai poate compara cu așa ceva.
Mno, de ce-am făcut introducerea asta? Pentru că ia uitați ce chestie am primit pe email fix aseară: Telekom te ajută să îți îndeplinești visul și te trimite la finala UEFA Champions League 2019, care va avea loc la Madrid pe 1 iunie 2019. Continuarea
Sunteți pe fază, da?
Dacă vreți să vedeți live-ul cu fratele vostru, Deliric si Nicolai, de pe pagina Telekom, o puteți face și aici. Iar dacă vreți să întrebați chestii, v-aș recomanda să folosiți direct postarea de live.
Gata, sper să ne distrăm. Și eu și voi.
Luaț’ niște live:
sursa foto: pixabay.com
Astă seară dansăm în familie
Nu știu despre voi, dar eu am așteptat ultimul sezon din GoT ca pe cea de-a doua venire a tâmplarului. De fapt, dacă e să mă gândesc bine, nici măcar, pentru că ce treabă am io cu tâmplarul? Dacă vine, vine, ne salutăm și ne vedem fiecare de treaba lui, nu mă străbate nicio tresărire. Dar cu GoT-ul lucrurile stau oleacă altfel. În sensul că nici măcar nu știu cum naiba să fac, dacă să mă uit la fiecare episod în parte sau să las să se strângă câte 3-4 ca să am ce să aleg de el. Greu, foarte greu, decizii complicate nu jucărie.
Dacă tot e concurs, să fie și cool
Cred că Salvador Dali a spus nepierietoarele cuvinte: ”cine nu-și poate imagina un armăsar galopând pe o tomată e un idiot”
Personal, pot să-mi imaginez herghelii întregi galopând pe una și aceeași tomată, în schimb mi-e infinit mai greu cu aplicatul, cu practica. În sensul în care dacă am pus mâna pe creion, pix, mouse sau orice device de genul, cu scopul bine definit de a reprezenta grafic ceva, orice, s-a dus naibii toată imaginația mea. Pur și simplu, dacă nu e vorba despre cuvinte (la care se pare că mă pricep într-o măsură oarecare), imaginația mea sfârșește răpusă de mâinile care nu vor să asculte indicațiile creierului. Continuarea
Martie, luna despărțirilor
Dacă simți că nu mai poți, dacă simți că până acum, în ciuda eforturilor tale, te-a lăsat cu fundul în baltă ori de câte ori îți era lumea mai dragă, dacă simți că exact atunci când aveai mai multă nevoie, n-ai primit înapoi decât o mică parte din ce-ai fi vrut să primești, dacă simți că ți-a înșelat așteptările și cu toate astea ești nevoit să mergeți mai departe împreună, dacă simți că răbdarea ta s-a terminat, ei bine, dacă simți toate astea, nu există moment mai potrivit să-i spui “adio și n-am cuvinte” decât luna martie. Continuarea
Măcar nu rămâi cu banii dați
Practic, eu n-am pățit-o decât o singură dată, la concert la Madonna, unde n-am mai putut să ajung din motive independente de voința mea, gen a trebuit să rămân la Vâlcea. Mai am și-acum biletul pe undeva, îl tot găsesc când fac curățenie și nu mă îndur să-l arunc. Mă rog, speranța mea secretă e că la un moment dat o să i-l dau înapoi Madonnei, cu autograf. Ah, ba nu, mint, au mai fost și vreo două meciuri ale Stelei la care n-am mai reușit să ajung, dar am avut multe altele, concerte, meciuri, evenimente, la care am ajuns pe buză, la noroc, fără să sper ca voi mai ajunge vreodată în timp util. Continuarea
Cam ăsta este trendul
Ne place, nu ne place, devenim din ce în ce mai dependenți de aplicațiile pentru mobil. Astea-s vremurile și, oricât de conservatori am fi, constatăm că telefonul face parte integrantă din viețile noastre.
Sincer să fiu, nici nu prea are cum să fie altfel când un simplu smartphone de azi este de câteva milioane de ori mai puternic decât toate computerele folosite de NASA în ’69 când au trimis misiunea Apollo 11 pe Lună. Toate la un loc, da?
Pentru că nici nu știi ce te-a lovit
Hai că profit c-a venit frigul, și-am băgat trotineta la iernat, ca să vă povestesc nește chestii ce mă frământă încă de pe vremea când era cald și-o călăream cu pletele în vânt. Pe ea, pe trotinetă.
Cred c-am mai zis pe-aici că practic nu exista zi în care să nu fi avut vreo experiență neplăcută în trafic. Stați, nu-mi săriți în cap pe motiv de “așa-ți trebuie dacă nu mergi pe trotuar”, că nu știți despre ce vorbiți. Trotuarele din București sunt practic inutilizabile. Am încercat, vă jur c-am incercat să mă deplasez exclusiv pe trotuar. Nu ai cum. Trotuarele din mândra noastră capitală sunt sparte, sunt denivelate, sunt peticite, sunt pline de șanțuri. În plus, nu există rampe, nu există treceri, nu există nimic care să te ajute, la fiecare bordură practic trebuie să te oprești, să cobori de pe trotinetă și s-o iei pe sus ca să poți trece. Ocazie cu care mi-am dat seama, poate pentru prima dată, că în orașul ăsta toți cei care sunt nevoiți să se deplaseze în cărucior cu rotile, sunt condamnați din start, nu au cum să ajungă vreodată undeva fără să fie ajutați.
Statistica nu ține loc de viață
Tata nu era genul de om cu care să poți comunica ușor. Copil de țăran, cu încă patru frați, toți crescuți într-o sărăcie lucie, nu suporta să vorbească despre problemele lui cu nimeni, nici macar cu mama sau cu mine. Habar nu am de ce, probabil considera că asta ar însemnă să se plângă și bărbații n-au voie să se plângă, nu-i așa?
Nu-mi amintesc să-l fi văzut bolnav vreodată, cu excepția momentelor când îl pocnea vreo gripă sau răceală. Și-atunci făcea ce fac toți bărbații, trei zile trăgea să moară mai ceva decât o femeie în durerile facerii, în a patra zi, când deja era un pic mai bine, devaliza jumatate de frigider dimineața și cealaltă jumatate seara, iar din a cincea nu-l mai prindeai prin casă. În rest, dacă a suferit de ceva, a știut doar el, nouă nu ne-ar fi spus nici picat cu ceară. În aceste condiții, de mers la doctor, de făcut vreo analiză sau vreun control periodic, nici nu putea fi vorba. Continuarea