5,479 cititori

La cinci minute de metrou

Astăzi o să vorbim despre un subiect care probabil vă va deveni pe loc foarte simpatic: agenții imobiliari din spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu despre toți, desigur, doar despre cei care înfloresc ușor realitatea, ca să folosesc un dulce eufemism pentru „mint de îngheață apele”. Mno, cu toții știm minciunile care însoțesc multe dintre anunțurile imobiliare, dar doar câteva sunt cele de top, adică alea care te fac să pui mâna pe telefon si să suni, fericit c-a dat norocul peste tine.

De departe cea mai gogonată e aia cu „la cinci minute de metrou”. Oamenii știu prea bine că în București practic aproape că nu se mai poate circula cu mașina, așa c-o bagă p-asta cu distanța mică până la metrou, convinși fiind c-o sa funcționeze mai ceva ca mierea pentru muște. Și să vezi ce, chiar funcționează. Când îmi căutam ceva să mă mut, am fost să văd un apartament, undeva prin zona Iancului, aflat la cinci minute de metrou, evident. Oamenii nu mințiseră, fix cinci minute am făcut, doar că eram cu mașina. Continuarea

5,116 cititori

WELL

Am mai povestit pe-aici c-am lucrat 15 ani în vânzări, după care mi-am descoperit vocația de băgător de seamă pe interneții patriei și-am reușit să-mi văd visul cu ochii. Mai precis să-mi scot definitiv din vocabular cuvinte și expresii precum „target”, „comandă”, P&L, KPI, „raport” și altele de genul ăsta care-mi dau coșmaruri și acum. Serios, mă mai trezesc plângând noaptea, pe motiv c-am visat că nu mi-am făcut targetul și iar nu iau comision luna asta. Lasă, nu mă invidiați, că acum au intrat altele: „buget”, „idei”, „campanii”, „feedback negativ” și „nu ești bun de nimic”, d-astea.

În fine, nu despre asta voiam să va povestesc, ci despre clădirea în care mi-am petrecut toți cei 15 ani. Un mastodont de construcție, toată numai din beton din ăla de buncăr anti-rachetă, localizat, ați ghicit, în Pipera. Normal, unde altundeva poate funcționa o corporație serioasă?

Continuarea

4,719 cititori

Vești extraordinare pentru băutorii de bere

Iată că a sosit acel moment pentru care toți băutorii de bere care citesc acest blog (și nu numai) mă vor pomeni până la plecarea spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii și dincolo de ea. Acel moment în care toți băutorii de bere de pe acest blog (și nu numai), care n-au imprimantă acasă, vor da fuga la cel mai apropiat centru de copiere să-și tipărească acest text în câteva sute de exemplare. Așa să fie, să le aibă la îndemână dacă e nevoie.

Acel moment când toate soțiile/iubitele/prietenele/amantele vor deschide ușile frigiderelor, vor vedea sticlele de bere frumos aliniate și vor conchide ciudos: “nu mai lua de bun tot ce zice Vasilescu ăla”.

Continuarea

5,062 cititori

S-a rezolvat și chestiunea asta

De-a lungul acestei vieți am fost pus de câteva ori în situația de a fi nevoit să primesc sau să trimit diverse sume de bani în afara spațiului carpato-danubiano-pontic. Adică în afară granițelor țării, ca să fiu mai exact.

Toate bune și frumoase, doar că, de fiecare dată, indiferent că trimiteam sau că primeam, începea coșmarul. Ba comisoane mari, ba era nevoie de nuș’ ce coduri de la bănci, fără de care nu puteai să miști un deget, ba nu găseai deschis, ba aveai șapcă, ba de ce n-ai șapcă. Bucurii din astea mărunte de popor obidit.

Țin minte că la un moment dat a vrut vară-mea să-mi trimită niște bani, din State, pe post de cadou pentru ziua mea. După ce a încercat o vreme să mi-i vâre direct în cont și s-a izbit de tot felul de opreliști stupide, când și-a dat seama că trece și ziua mea, se duc și Crăciunul și Revelionul și ea tot nu reușește, s-a dus femeia și i-a pus printr-un serviciu din ăla de trimis bani. Continuarea

9,728 cititori

Mai stau cinci minute

Vine un moment în viață când te desparți de copilul din tine. Și, de cele mai multe ori, vine pe neanunțate, fix cum s-a întâmplat la mine. Era o seară oarecare când mi-am luat la revedere de la el. După cum ziceam, nici măcar n-a fost o chestie premeditată, dar simt că a fost definitivă. Păcat, ne înţelegeam aşa de bine, eu şi cu el, că uneori nici nu ştiam care-i unul si care-i altul.

Ruptura s-a produs brusc, fără niciun avertisment. O ardeam liniştit pe net, televizorul mergea în surdină şi dintr-o data am simţit nevoia presantă s-o fac. Nu ştiu ce mi-a venit, dar l-am luat pe puştiulică ăla care rămăsese pitit în mine şi i-am aplicat lovitura fatală. Iar asta s-a întâmplat fix când am deschis larg fereastra și am zbierat, cât m-au ținut plămânii, la cei trei-patru copii care jucau fotbal sub geamul meu: Continuarea

6,007 cititori

Dar balonu’, ce-ați făcut cu balonu’?

LATER EDIT

Iată că avem și cele trei comentarii câștigătoare care au strâns cele mai multe thumbs up. 

Câștigătorii vor fi contactați de cei de la Halls pe adresele de email folosite la postarea comentariului. 

Obsesia copilăriei mele a fost ciunga. Dar ce zic eu a copliăriei mele, a fost obsesia unei întregi generații de copii născuți în plină epocă de aur. Nu știți ce e ciunga, este? Well, ciunga era traducerea fonetică și profund mioritică pentru americănismul ăla decadent, și anume „chewing gum”.

Nu știam noi mare lucru despre ce nu se găsea pe vremea ailaNtă, nu eram la vârsta la care să tânjim după libertate, dar sigur-sigur după gumă de mestecat sufeream ca naiba. Și pe bună dreptate, pen’că în comerțul socialist de stat se găsea doar o chestie numită, profund ironic, „Gumela”. Cum să vă descriu eu senzația pe care-o aveai când mestecai șmecheria asta? Era asa ca și cum băgai în gură un bastonaș făcut din făină, cu drojdie de bere și scoarță de copac. Totul îndulcit cu zahăr fabricat din reziduuri de cornier de 14. Adevăr grăiesc, cine-a mestecat Gumela măcar o dată în viața lui poate să confirme că lucrurile stau exact așa. Continuarea

3,810 cititori

Hai să vă fac un cadou

LATER EDIT

Tocmai i-am tras la sorți pe cei doi câștigători. În ordinea numerelor de pe tricouri, avem așa:

  • Daniela-Elena Dedu – Play Station
  • Marius Coros – PC

Îi aștept pe cei doi să-mi scrie la adresa de email de la “Contact” ca să-i pun în posesia codurilor. 

Nu știu dac-am mai povestit pe-aici, dar nu cu foarte mult timp în urmă (cam vreo cinci anișori așa), eram dependent de Fifa. Mă refer la joc, nu la forul care conduce fotbalul mondial. Și nu glumesc deloc, abia așteptam să ajung seara de la muncă, să dau drumul la consolă și să bag fifa până la 3-4 dimineața. Iar weekendurile mele începeau vineri seara, cu fifa, și se terminau duminică noaptea în același stil. Continuarea

3,695 cititori

Gata e oficial

Eu v-am adus la cunoștință trebușoara asta, eu trebuie să vă zic cum s-a gătat.

Gata, e oficial, lunea aceasta fost ales primul tapster din România. De fapt, n-a fost tocmai ales, în sensul că tipul chiar a participat la un concurs de servit bere la draft, din două probe, plus un interviu final, în fața unui juriu internațional, concurs pe care l-a și câștigat.

Dar partea cea mai tare știți care e? După preselecții și selecții care au durat două luni, în cele din urmă, în finala de luni au ajuns patru cetățeni cu abilități de tapster. Nimic neobișnuit până aici, cineva trebuia să ajungă și-n finală, nu? Continuarea

5,868 cititori

Nu ne naștem fotografi

O să profit că tocmai s-a încheiat sezonul miilor de poze din concedii, de pe toate plajele lumii, din toate orașele planetei, cu toate felurile de mâncare posibile și imposibile, și-o să las aici niște sfaturi care vor face mult mai ușor de privit toate fotografiile celor care vor ține seama de ele vara viitoare. Sau cu orice altă ocazie când se simt în dispoziție „fotografică”. Da, știu, am mai scris despre asta, dar o să revin iar și iar pe subiect până o să vedem niște fotografii la limita decenței pe facebook și instagram.

Continuarea

6,663 cititori

De multe ori e prea târziu

Pentru că suntem prinși cu ale noastre, pentru că n-avem timp, pentru că lăsăm viața să ne alerge, în loc s-o alergăm noi pe ea, pentru că de multe ori ne ignorăm și pe noi înșine, pentru toate astea la un loc, ni se poate întâmpla ca de multe ori să ignorăm semnalele venite de la cei din jurul nostru, iar atunci când în sfârșit îi băgăm în seamă, să fie prea târziu.

Cel mai recent exemplu pe care îl am e legat de mama. Mama care a căzut acum aproape trei luni și și-a rupt mâna. Nu mă întrebați cum s-a întâmplat, nu știe nici ea prea bine. Mergea spre casă, a călcat aiurea pe-o bordură și aia a fost. S-a trezit pe jos, cu mâna stângă frântă ca o creangă uscată.

Continuarea

3,945 cititori

Și? Voi cum vă mai jucați?

Ia fiți atenți că v-am găsit de lucru pentru zilele următoare.

Mai țineți minte că nu de mult scriam pe-aici despre cum v-ați putea reorienta spre una dintre cele mai mișto meserii?

Well, cei de la Pilsner Urquell tocmai au trecut la nivelul următor în dezideratul lor de a găsi cetățeni cu abilități de tapster în România. Au lansat o aplicație cu ajutorul căreia o să-ți dai seama la marele fix dacă ai chemare pentru așa ceva sau dacă turnatul unei beri îți poate da cârcei la ambele mâini. Stați, nu strâmbați din nas că nu e o aplicație ca toate aplicațiile, asta promite să fie foarte fun. În sensul că nici nu trebuie s-o instalezi pe telefon, nici nu te joci cu ea la tine acasă, unde te pot admira doar familia și cele două mâțe, ci vei evolua la mall, boss, cu audiență, galerie, încurajări și tot tacâmul.

Continuarea