5,934 cititori

Nu te supăra, ai câteva secunde să salvezi o viață?

Text scris de Jamilla.

“- J, hai sâmbătă la cursul de prim ajutor la noi. Te bagi în echipă cu fetele mele.”

A fost prima dată când Cristina nu m-a întrebat ce fac, dacă am timp sau chef așa că, deși gândeam să-i spun “sâmbătă stau în pat ca un vierme la soare și nu fac nimic”, din gură a ieșit “Sigur! Abia aștept!”.

Începe cursul, ne-au fost prezentate manechinele și intrăm fără prea multă pierdere de vreme în subiect: “mergi pe stradă, victimă întinsă pe jos…”.

Trebuie să recunosc că eu am ajuns acolo suficient de îndoită de calitățile mele de salvator și cu regretul că am luat locul unuia care ar face respirație gură la gură, în timp ce eu sigur nu. Deci voi participa nu la salvare, ci mai degrabă îl voi asista pe om când moare!

Asta a fost primul mit pe care mi l-a desființat Dr. Alex. Respirația gură la gură -insuflație pe numele ei tehnic- crește șansele cu 1-2%, restul ține de resuscitare. Ba chiar nu e indicat deloc să faci insuflații pe stradă, când nu cunoști omul și riști să TBC, să hepatită C sau mai știu eu ce.

Continuarea

9,524 cititori

Allah e totuna cu Dumnezeu?

Articol scris de Jamilla.

Viața noastră pe Pământ, oricât de lungă ori de scurtă ar fi (și nu am spus că nu ar trebui să existe și o alta, în veșnicie) este o lecție. Te naști și înveți să respiri, să mănânci, mai întâi cu ajutorul părintelui, apoi singur, să mergi în două picioare, să vorbești, să scrii, să citești. Chestii elementare, simple, de bază. Apoi, începi să înaintezi în viață și ea începe să îți servească lecții mai puțin subtile.

În copilărie nu păream atât de îngrijorați când ne asumăm riscuri. Nici măcar nu înțelegeam termenul ăsta “risc”.

Știam să ne bucurăm de momente, știam să ne apropiem complet dezinhibați și dezarmați de oameni, nu ne poticneam atunci când simțeam nevoia de a numi pe cineva prieten. Ne plăceau oamenii și eram plăcuți de ei. Bine, poate eu mai puțin. Eu am fost cea care, scoasă din contextul familiei, trebuia să depună ceva mai mult efort să convingă că-i la fel sau mai bună decât alții. Eu eram arăboaica, iar ăsta aducea cu sine o ștampilă pe care nici eu, nici ceilalți copii, nu o înțelegeam că fiind diferită.

Continuarea

5,740 cititori

Nume de cod “Selaru”

Articolul de azi este scris de cea care comentează aici sub numele de @singlemum. Probabil este unul dintre cele mai puternice texte de pe acest blog. O să înțelegeți de ce zic asta, după ce-o să-l terminați de citit.

Senzația pe care o ai când intri în sala de lectură a CNSAS este aceea de scufundare în tenebroasele măruntaie ale unui organism putred. La mesele de studiu găsesti oameni cu stive de dosare în față, într-o liniște și-o atmosferă de mormânt. Arhivele cu dosarele victimelor Securității, îngălbenite de timp și legate cu sfoară, unul peste altul, sunt destine și vieți cuprinse între două coperți, destine pentru care Securitatea a fost Dumnezeu.

Starea de rău se instalează imediat ce iți dai seama că nu te uiți la niște dosare, ci la niște oameni morți. Acolo, între cele două coperți, pe filele numerotate cu roșu, e viața Numelui de Cod. Filă cu filă, rând cu rând, sunt minutele, zilele, anii celui “lucrat”. Așa se exprima Securitatea când făcea referire la persoana pusă sub ancheta: ” Obiectivul lucrat”. O sintagmă limpede ca apa chioară. Continuarea

6,716 cititori

I-a înjurat civilizat

N-aveam cum să nu salvez acest text pe care îl lăsase colegul nostru Ionuț sub formă de comentariu acum vreo două săptâmăni. Mi-am zis că merită o soartă mai bună. Nu Ionuț, comentariul.

Am mers o dată cu taxiul, cu un domn (acesta este cuvântul) de o eleganță desăvârșită. Mașina era lună, lingeai mac de pe jos, vorba poetului, el îmbrăcat la cămașă, cravată cu ac, un limbaj elevat cum rar mi-a fost dat să aud, cu o voce plăcută, ușor de bas așa, dând dovadă de un respect impecabil în trafic, ce să mai vorbim, o cursă deosebită. Mai ales că eu sunt fericit când găsesc partener de discuții, iar omul era destul de citit și cu păreri logice și de bun simț pe diverse subiecte. Până când… Continuarea

85,518 cititori

Altă specie letală: mămicile de pe grupurile de whatsapp

Dacă e sâmbătă, mai scrie Elena din când în când. Ca azi, de exemplu.

Nu există clasă în țara românească în care părinții să nu funcționeze pe un grup de whatsapp conceput special pentru siguranța și buna funcționare a odraslelor personale. Și pentru că de patru ani sunt membru (in)activ al unui astfel de grup, mă gândeam să las aici câteva lucruri deosebit de importante legate de organizare și de aspectele care se discuta pe grupul din care fac parte.

Inițiatorul – este aceea persoană care ia decizia înființării acestui grup încă din prima secundă a primei ședințe de la școală. Gândul că ar putea să existe altcineva cu ideea înfințării grupului pur și simplu îl ucide, așa că nu e exclus să deschidă discuția dinainte de a se intra la ședință. După înființare, el, inițiatorul, va avea drepturi depline asupra întregului grup: va băga, va scoate sau câteodată va bloca persoanele care vor să facă ceva în și cu acest grup.

Continuarea

35,338 cititori

Viii cu viii, morții cu morții

N-aveam cum să las textul ăsta să se piardă pe Facebook, ar fi fost o blasfemie, pen’că am râs cu muci. Jos pălăria pentru tipul care l-a scris, a reușit o radiografie la milimetru a corporatiștilor din spațiul carpato-danubiano-pontic. Din păcate, am vrut să las link către postarea originală, dar înțeleg că omului i-a fost blocat contul și, probabil, postarea ștearsă, pentru că eu n-o mai gasesc. 

Ce am învățat după ce am ars-o trei săptămâni cu o corporatistă grăsună de Pipera

Sunt de căcat nasol.

Ea mănâncă sloboz bio care miroase a mlaștină cu semințe de quinoa și goji, în timp ce eu bag fripturi ca un neanderthalian fără să mă gândesc la mediu, poluare și bietele animale. Continuarea

6,623 cititori

Cum e cu nevoile personale

Sâmbăta asta s-a întors din nou Elena.

Sunt într-o instituție. Hai să-i zicem oarecare. Am treabă, nu stau degeaba acolo. Cât îmi fac treaba, observ că există și un birou de credite. Acum e gol. Dar cât mă-nvârt prin zonă, observ că apare cineva care ia loc pe scaunul clientului. Brusc, începe dialogul dintre donșoara de la credite și proaspătul client. Se salută și intră direct în subiect:

– Vreau și eu un credit. Am și buletin și muncă.

Scoate buletinul ca dovadă. Donșoara tastează rapid informațiile de pe buletin. Ajunge la detaliile despre angajatorul domnului și cu ce de ocupă ‘mnealui acolo:

– Ocupația?

Continuarea

6,453 cititori

Comunismul, pe înțelesul idioților

În urma câtorva comentarii de la textul care ne reamintea dulcile vremuri ale Epocii de Aur, colega noastră @didina s-a indignat teribil și-a hotărât să le explice nostalgicilor, pe înțelesul lor, cam ce-a însemnat comunismul. Părerea mea e că-și pierde timpul, n-ai cum să-i explici unui individ care consideră că până în ’85-’86 s-a trăit bine în România, pe motiv că mai găsea din când în când de mâncare, ce înseamnă nouăzeci de milioane de victime sau că libertatea n-are preț. 

Stimate aplaudac al creierelor roșii comuniste, am citit cu uimire (și niscai amărăciune, recunosc, însă contează mai puțin) pleiada de aberații înșirată prin comentarii. Nostalgie? Mă doare la bască, n-am dureri d-astea, consider că fiecare etapă a vieții are farmecul ei. Sindrom Stockholm? Puțin, pe ici pe colo, dar nu-s psiholog să te repar eu. Ignoranță? Multă, desigur, dar n-a omorât pe nimeni. Mă rog, poate pe câțiva, dar numărul este irelevant când vine vorba de statistici. Continuarea

5,226 cititori

Cu sfaturile nu e așa simplu cum crede lumea

Asta e una dintre sâmbetele în care s-a întors Elena.

Sfârșit de an școlar. Preocupările copilului se duceau toate în cascadă către petrecerea ce urma inevitabil. Adică locul unde o va cuceri definitiv și irevocabil pe tânăra balerină, colega lui de clasă. Așa că m-a anunțat pe un ton de execuție imediată că trebuie să-i cumpăr haine și încălțăminte. Nu era loc de negociere a zilei în care pot să fac asta, așa că a doua zi m-am trezit direct în fața mall-ului,

Intru într-un magazin cu haine pentru copii și încep să pun cămașă lângă pantaloni, tricou lângă pantaloni, șapcă lângă tricou și tot așa. Exact când mă concentram mai abitir să-mi iasă asorteala și să plec rapid către casă, apare o tipă lângă mine și mă-ntreabă:

– Nu te supăra, văd că iei haine tot pentru un băiețel, care tricou crezi că merge mai bine la pantalonii ăștia? Ăsta sau ăsta? Continuarea

4,499 cititori

Șobolanii au cerut drept la replică

Mult stimate domnule blogger,

Cu uimire am citit articolul dumneavoastră în care scrieți despre noi, șobolanii, înfățișându-ne ca pe niște oportuniști de teapa lui Ponta ori Andronescu. Nu știm ce am făcut atât de grav în istorie pentru a ne eticheta astfel, însă dorim să ne exprimăm indignarea de a fi asociați cu asemenea specimene umane, pe care voi, oamenii, ar trebui să vi le asumați, nu să le pasați pe blana noastră. Voi scrie câteva rânduri în care sper să regăsiți poziția noastră cinstit-întunecată, fără de care omenirea nu ar mai fi ce a fost! (cu ciumă cu tot!). Continuarea

4,726 cititori

Voi ieși în stradă

Vă pregătisem alt text pentru azi. După care am văzut postarea lui Dragoș și m-am gândit că se potrivește muuult mai bine cu evenimentele de azi, așa că v-am lăsat-o și vouă aici.

Eu, unul, voi iesi în stradă alături de românii din diaspora nemulțumiți de actuala guvernare din trei motive principale:

1) Am contribuit la zi – direct si indirect – cu peste o jumătate de milion de euro la bugetul de stat în perioada mandatului actualului Guvern (taxe si impozite personale si via companie, tva etc). Prin urmare, în calitate de contribuabil cu mult peste medie la buget deci de “acționar” în Statul Român SRL, consider că o prea mare parte din banii mei au fost risipiți nejustificat si irațional de actualul “management”. Continuarea