Voi credeți că mai există ceva după viața asta?

Energia doar se transforma, nu se pierde. Vorba cântecului: “Jana nu e moarta, Jana se transforma…”

grea intrebare, acu, la unul din lesinuri am trecut nitel cu cracu’ pe partea cealalta, senzatia a fost ceva ce nu se poate descrie in cuvinte. usurinta, lipsa gravitatie, corpul nu mai era corp, nu stiu sa descriu in termeni precisi. la nivel de „trairi” a fost senzatia ca nimeni nu o sa mi faca niciodata nimic rau, am ajuns exact unde trebuie. era cald cat trebuie, culoarea un bleo laptos, eram ca intr un cocon.

nu stiu sa zic cat am fost asa, nici un coleg nu a fost destul de istet sa filmeze sau sa se uite la ceas, s au kk pe ei de frica.

exista viada de dupa? poate. exista iad/rai…. eu am gasit bine 🙂

Daca exista ceva sper sa nu fie cu mers la munca. Daca e cu mers la munca atunci sa nu fie ! 😀

Inscripție pe un mormânt: Lumea asta-i cum o vezi,/Aialaltă-i cum o crezi.

Știința ne spune că după moarte nu mai există nimic, dar nu totul e în prezent explicat de știință. Sunt multe relatări ale celor care au fost în moarte clinică și au revenit „de dincolo”. Din păcate eu cred că totul e explicabil prin procese fizico-chimice care se petrec în creier, pentru că moartea „instantanee” nu e așa (excepție când moartea se petrece prin detonarea unui explozibil care efectiv pulverizează corpul), creierul e ultimul care își încetează activitatea.

Mama mea a murit acum un an, neașteptat, fara să aibă timp nici ea nici noi sa ne obișnuim cu ideea sfârșitului.
Langa pat avea o măsută pe care ținea diverse lucruri iar sora mea mai mare, cam la o lună după, mi a cerut să îi dau ei măsuța.
In noaptea când a luat-o am visat o pe mama, supărată, ștergea măsuța de praf și își punea lucrurile înapoi. In vis, s a uitat la mine și a spus ” am luat-o înapoi, nu ai văzut ce au făcut cu ea ?!” .
Dimineață am sunat o pe sora și i am povestit visul. A tăcut puțin și apoi mi a spus că s a certat cu soțul ei în privința locului unde sa o pună, s-au enervat și au dus-o în pod.
Mult timp am crezut că nu mai e nimic… după, dar acum sper din tot sufletul să greșesc.

Nu cred in rai/iad ( sunt cca 4300 de religii, fiecare dintre ele considerand ca ea este unica si singura ,,corecta/adevarata,, – deci statistic vorbind e improbabil sa existe o ,,religie aleasa,, sau asa ceva ). Cred insa in matematica, fizica, biologie, chimie. Probabil ca, la un moment dat, atomi care au facut parte din noi vor deveni parte din alte fiinte/lucruri. Mi-ar placea sa cred ca energia noastra se conserva, ca va insufleti candva alte vietati/plante – dar nu vad cum si-ar pastra nealterate ,,datele,, care ne individualizeaza. Nu stiu cum va fi acel moment dar, cum atatia oameni inainte au trecut prin asta, voi face fata situatiei la momentul respectiv. Despre incinerari/ingropaciuni mi-e egal ( in acest moment) , vreau ca urmasii mei sa decida ei, in functie de cum le va fi lor mai usor -emotional vorbind ( ca mie tot aia mi-ar fi) . Singurele mele excentricitati ar fi acelea ca : * nu vreau sa ,,revin in tara,, daca ar fi sa mor in strainatate (ar fi amuzant sa emigrez ,,in extremis,,. )si * nu vreau deloc praznice cu mancaruri&vinuri ( prefer ca urmasii mei sa bea o cafea in Ibiza sau oriunde vor ei pe o plaja si sa se gandeasca la mine).

Ma deranjeaza vidul care ar urma dupa viata asta, desi daca este asa, nu mai are ce si cum sa ma deranjeze. Viata cu toate greutatile ei imi place extrem de mult, apreciez sanatatea, libertatea, cei dragi , calatoriile si jobul sa fie pasiune.
In alta ordine de idei, daca totul este strict material, si legaturile nuronale inceteaza dupa moarte , ne dezintagram total si este ca si cand nu am fi, cum ne explicam totusi anumite energii, intuitii, deja vu, si alte lucuri care par totusi paranormale, chestii pe care le simti ca vor fi sau nu vor fi asa, eu inclin sa cred ca nu suntem doar materie pura, exista si altceva.
Si nu cred aici in ce abereaza unii preoti, despre iad si rai, desi sunt unele carti vechi care explica niste lucuri , pe scurt simt ca e si altceva decat lumea materiala. Vorba cantecului : Luati aminte sfarsitul nu-i aici! Nu putem fi transanti nici intr-o directie , nici in cealalta.

Din pacate am aprofundat citind foarte multe despre subiectul asta. In special despre religie, pentru ca acolo se „promite” ceva dupa… Am ajuns la concluzia ca nu va mai fi nimic dupa. Ca sa indulcesc putin…va fi ca si inainte de nastere. Tehnic ne vom transforma. Elementele chimice din care suntem alcatuiti se vor imprastia. Astfel poate o parte din noi va fi o bordura….sau altceva.

Te-ai gândit vreodată la asta?

Peste 100 de ani, de exemplu, în 2123, vom fi cu toții îngropați împreună cu rudele și prietenii noștri.
Străinii vor locui în casele noastre pe care ne-am luptat atât de mult să le construim și vor deține tot ce avem astăzi. Toate bunurile noastre vor fi necunoscute, nenăscute, inclusiv acea mașină pe care am cheltuit o avere și care probabil va fi fier vechi, în cel mai bun caz va fi în mâinile unui colecționar necunoscut.
Urmașii noștri vor ști puțin sau aproape nimic cine am fost și nici nu își vor aminti de noi. Câți dintre noi îl cunoaștem pe tatăl bunicului nostru?
După ce vom muri, vom fi amintiți câțiva ani, apoi vom fi doar un portret pe raftul cuiva, iar câțiva ani mai târziu, povestea, fotografiile și faptele noastre vor intra în coșul uitării istoriei. Nici măcar nu vom fi amintiri.
Poate că dacă într-o zi ne-am opri să analizăm aceste întrebări, am înțelege cât de ignorant și de slab este visul de a realiza totul.
Dacă ne-am putea gândi doar la asta, cu siguranță abordările noastre, gândurile noastre s-ar schimba, am fi alți oameni.
Având mereu mai mult, fără timp pentru ceea ce merită cu adevărat în această viață. Aș schimba toate astea pentru a trăi și sa mă bucur de acele plimbări pe care nu le-am făcut niciodată, acele îmbrățișări care nu le-am dat, acele sărutări pentru copiii noștri și iubirile noastre, acele glume pe care nu am avut timp să le jucăm. Acestea ar fi cu siguranță cele mai bune momente de reținut, până la urmă ne-ar umple viața de bucurie.
Și că irosim, cu lăcomie, lăcomie, intoleranță zi de zi.