[drumul spre Punta de Tarifa – Ziua 7]

Ghinionul meu a fost c-am ajuns pentru prima oară la Valencia în 2021, adică an pandemic. Atunci nu mi-am dat seama c-a fost „ghinion”, dar mi-am dat seama acum, când am ajuns din nou.

În 2021 am dat peste un oraș aproape gol, cu cele mai multe dintre terase și restaurante închise, cu oameni purtând măști, cu tot ce știți și voi c-a însemnat mizeria de pandemie.

Mai mult ca sigur de-aia scriam atunci că nu prea m-a impresionat Valencia, eram aproape dezamăgit de ce găsisem la fața locului. Cu atât mai mare a fost acum surpriza să descopăr o cu totul altă Valencie.

O să-mi ziceți că n-are cum, că orașul e același, clădirile, străzile, parcurile și portocalii de pe stradă nu aveau cum să fie influențați de pandemie. Iar eu o să vă spun că vă înșelați amarnic. Un oraș vibrează în ritmul oamenilor de acolo, un oraș are propria lui viață strâns legată de viața fiecărui om care trăiește în el.

Așa se face ca acum am descoperit o cu totul altă Valencie. Da, același cer albastru aproape de perfecțiune, aceleași clădiri în culoarea pământului rumenit la soare, același Parc del Turia, aceleași Torres de Serranos, pe scurt, același oraș, doar oamenii erau cu totul altfel. Oamenii care erau prezenți peste tot având o cu totul altă energie față de vara lui 2021.

Să vă spun că în 2021 La Ciudad de las Artes y las Ciencias (Orașul Artelor și Științei) era închis și funcționa doar ca centru de vaccinare? Să vă povestesc cum arăta acum, plin de oameni?

Să vă spun că au un parc care străbate aproape toată zona centrală a orașului, parc în care acum trei ani abia de întâlneai câte un om, iar acum era efectiv plin? Oameni care făceau fiecare altceva. Stat la plajă pe pătură, picnic, arte marțiale, dansuri, party pentru copil care împinea patru ani, cred c-am văzut tot ce se putea vedea în materie de „hai să ne bucurăm de viață” acolo, în parc.

Treabă care mă face să pot spune acum:

Lo siento por haberte juzgado mal, ¡Valencia! ¡Eres hermosa!

Dar cel mai și cel mai mult mi-a placut reacția Marei, care nu mai fusese la Valencia. Rar am văzut-o atât de entuziasmată de un loc pe care vedea pentru prima oara. Dar și mai rar, spre niciodată, am auzit-o spunând:

– M-aș vedea locuind aici. 

În altă ordine de idei, voiam să vă las cea mai bună recomandare pe care o s-o citiți vara asta. Prieteni, dacă ajungeți prin Valencia, cu siguranță la un moment dat o să treceți și prin zona orașului vechi, pentru că altfel de ce v-ați mai dus la Valencia? Ei, când sunteți în orașul vechi, cautați o gelaterie pe numele ei Heladería Véneta. O s-o găsiți foarte ușor, este aici, fix în coasta Catedralei din Valencia.

De ce vă zic să mergeți la gelateria asta și nu la alta? Păi pentru că printre cele douăzeci de sortimente de înghetată, trebuie neapărat să căutați unul care se numește Galleta de la Abuela. Prieteni, sortimentul ăsta a luat premiul „înghețata anului” în Spania, în 2013 și 2014. Când o să vă umpleți primul cornet cu „Galleta de la Abuela” o să înțelegeți și de ce l-a luat. De mulțumit, îmi mulțumiți voi după.

Atât pentru azi. Vă las și câteva poze.