Am fost la mega și toată lumea purta mască. Serios, absolut toată lumea. Da, chiar și casierele. Mai mult de atât, când am ajuns să-mi pun produsele pe bandă, doamna m-a rugat să aștept un pic că vrea s-o dezinfecteze. Și-a dezinfectat-o. Dezamăgit m-am uitat la tipul din spatele meu, dar până și ăsta stătea […]

Văd multă lume revoltată că nu se respectă măsurile de distanțare socială, că nu se poartă măștile și în general că românii se poarta de parcă nu mai există nici urmă de covid. Și pe bună dreptate, ce-s prostiile astea de reguli, când vorbim despre poporul căruia nu-i e frică să stea între două geamuri […]

Nu mă întrebați de ce și cum, că n-aș ști nici eu să vă explic, cert e că m-am trezit cu un articol de la Elena pe email. Vi l-am pus mai jos, că trăiesc cu vaga impresie că de-asta mi l-ar fi trimis. … Mie dacă mi-a lipsit ceva în perioada asta a fost […]

Da, știu că în perioada asta avem probleme mai importante, valu’ doi, deblocarea economiei și identitatea de gen, dar există o chestiune care mă roade de ceva vreme și-am ajuns la concluzia că nu sunt singurul care a constatat asta. Prin urmare, simt nevoia să vă întreb: băi, voi ați observat că sarea nu mai […]

Am rugat-o multă vreme să scrie un text pentru blog, da’ n-a vrut și pace. Până azi, când colega pe care o cunoașteți sub numele de @didina, cu care semnează comentariile, a găsit de cuviință să vă întrebe niște chestii. Frumos ar fi să-i raspundeți, mai ales că pare interesant ce întreabă ea p-acolo. … […]

Prima oară s-a crăpat chiuveta de la baie, lavoarul, sau cum s-o numi el Asta se întâmpla cam pe când a început izolarea. La început a fost o crăpătură mică, după care a început sa se tot mărească de mă întrebam când o să se oprească. Evident, în plină pandemie fiind, nici măcar nu mi-a […]

UPDATE Prin puterea internetului s-a rezolvat. Picu (așa-l cheamă) a ajuns la stăpâna lui. Ați făcut o bătrână să plângă de fericire. Sunteți tari, vă mulțumesc. … Trebuia să fac precizarea din titlu, pentru că chiar seamănă și nu vreau să înceapă comentariile cu „l-ai găsit pe Vasileee”. Probabil că Universul are căile lui ciudate […]