2,068 cititori

Habemus papam!

In nomine patris et filii et spiritus sancti et Leo Messi di Barca, amen. Inteleg ca e argentinian, iezuitul de s-a calificat pentru postul al mare, de sfant parinte. De-aia am zis sa-l bag si pe Messi in ecuatia asta bigota. Desi, cred ca l-a prins jucand mai degraba pe Maradona. Sau chiar pe Mario Kempes.

Hai c-au reusit sa se inteleaga prelatii. Si nici n-a durat mult. M-au facut curios si m-am apucat si eu sa citesc care e procedura pentru alegerea „unsului lui Dumnezeu pe pamant”. Cum vine asta cu votarea? Eu credeam ca stau aia in Conclav acolo si pe o plasma uriasa le apare Doamne-Doamne, care le spune pe cine vrea. Continuarea

6,357 cititori

Dragoste explozivă

Se pare că povestea mea de ieri a fost motiv de “inspiraţie” pentru cei din jur. Altfel nu-mi explic de ce unul din prietenii mei mi-ar fi trimis email-ul cu păţania de mai jos. Sa-i dam cuvantul lui G.

…………………………………………………………………………………………………..

Numele meu este G. Și, din păcate, aceasta este o poveste adevărată de la un cap la celălalt.

Eram în anul doi de facultate, mai exact în vacanța de vară, ultima vară pe care am mai petrecut-o la Buzău pe post de băiatul mamei.

Mare nuntă în familie pe la sfârșitul lui august, ocazie cu care am flirtat cu o domnișoară (să-i spunem R.). După cum bine știți, la acest gen de eveniment, orice femeie care se respectă este horny în draci şi cu toate simţurile ascuţite la maxim. Cred că ceva se întâmplă la nivel molecular în dânsele. Combinat şi cu faptul că arăt incredibil de bine, a fost relativ simplu s-o agăț. Continuarea

34,589 cititori

“Sună-mă” are cratima! Exact ca “mă-ta”!

Telefonul bipăie scurt de două ori. Notificare de mesaj. Prietenul meu R. întinde mâna să vadă cine-i scrie așa pe burta goală. Zâmbește încântat. E una dintre bunăciunile agățate noaptea trecută în club.

“Teai trezit de dimineata cu gandul la mine? 🙂 si eu te pup”

R. se minte singur că i se poate întâmpla oricui să mai uite de-o cratimă și dă să pună telefonul la loc. Moment în care intră încă un mesaj:

“Ne vedem la 5 la munci?”

Hai să nu exagerăm. Să nu fim răi. Oricine poate sa mănânce un “i”, se întâmplă, ce naiba. Mai ales când are sâni de asemenea dimensiuni, continua R. să se mintă singur, înainte să răspundă:

“Băi eu sunt cam departe de muncii… poți veni până la st cel mare cu metroul?”

Prietenul meu R. n-a mai aflat niciodată dacă ea putea să vină până la Ștefan cel Mare cu metroul. Pentru că imediat a primit următorul și ceea ce avea să fie ultimul mesaj:

“Sunama”

Block pe toată linia și s-a culcat la loc.

Ca să vezi, cine-ar fi crezut că o chestie care începuse atât de promiţător s-a dus ulii de suflet de la două cratime şi nişte “i-uri”. Ce uameni pretenţioşi, dom’le.

P.S. Pentru conformitate, aveți aici printscreen-urile cu mesajele.

6,967 cititori

Pata maro

Azi o să vă povestesc una bucată boacănă pe care a făcut-o blogger-ul vostru preferat. Exact, despre mine este vorba, nu vă mai uitați ca disperații în browser.

Era tot o seară din asta friguroasă care te îmbie mai degrabă la stat sub pătură, dar am decis hotărât că este numai bună să mă duc să-mi mișc puținel hoitul în parc. Se întunecase deja bine de tot când am ajuns. Pentru ziua respectivă aveam “programate” trei ture de lac în Tineretului. Bune și-alea, decât nimic. De pe la prima așa, am început să simt un junghi mititel în vintre, combinat cu o ușoară senzație de balonare. Eh, mai trecusem prin d-astea, nu mă lăsam intimidat. A două tură mergea un picuţ mai greu. Junghiul devenise de-a dreptul insistent și balonarea aia nasoală îi ținea din plin isonul. Pe la sfârșitul ei situația era deja “umflată” rău.

Drept pentru care…hmmm…cum să va explic cât mai puţin “plastic”? M-am dat mai lângă un tufiș, sperând să “dezumflu” situația cu un “vânt”. Treabă pe care aș fi reușit-o, poate, dacă nu eram obosit și reflexele mele nu mai erau chiar ca într-o sâmbătă dimineață, când zaci în fotoliu, la televizor. Așa că, dragii mei, am reușit (cu brio) să mă cac pe mine. La propriu. Dezumflasem situația de tot și în cel mai prost mod posibil. Cum zic americanii, worst case scenario? Fix aşa. Acu’ nu mai era nici urmă de junghi și balonarea dispăruse ca prin famec. în schimb apăruse o mare pată. Maro. La mine, pe turul pantalonilor.

Ce era de făcut? Orice om normal la cap ar fi luat-o cătinel spre casă. Nu și eu. Nu cunoașteți cât de căpos sunt. Păi aveam trei ture de făcut, remember? Şi nu alergasem decât două. Cum era să plec acasă dacă mai aveam încă una? Nici gând. M-am gândit că e beznă afară, cine naiba să mă mai vadă? Așa că am purces să fac ultima tură. Oameni buni, atunci am înțeles, pe pielea mea, de ce trebuie dați bebelușii cu pudră de talc. Pentru că, ghiciți ce? M-am opărit de am mers crăcănat trei zile.

Mda, să vă mai povestesc că alergam de doi ani prin parcul ăla și nu văzusem în viața mea o mașină trecând prin el? Exact în seara aia a mers una 500 de metri în spatele meu! Rula încet, de voie, cu farurile aprinse. Adică vizibiltate maximă direct spre pata ce se lățea din ce în ce mai mult pe shortul meu. O plăcere, aveam impresia că şoferul râde cu lacrimi.

Să vă mai zic că am stat, la semaforul pentru pietoni, lângă două fete şi am auzit-o pe una dintre ele întrebând-o pe cealalata: fată, oare ce miroase în halul ăsta?

Nu vi le mai spun şi p-astea, că mă fac naibii de râs. Deşi am impresia că răul deja a fost făcut.

mihai_vasilescu_shit_happens

sursa foto

3,435 cititori

Clarificari

Azi, un bun prieten (si cititor al blogului pe care cu mandrie il pastoresc) mi-a facut ceva observatii in urma acestui post.  Mi-a reprosat, citez „atitudinea fata de gay si alti labagii”. Si m-a intrebat daca nu ar fi mai  bine sa nu judec pe nimeni. Sau macar sa fac glume neutre. Motivele lui erau ca: as putea pierde potentiali cititori, cu atitudinea asta. Sau ca si eu pot fi ridiculizat de altii. Eu i-am inteles perfect motivatia. Dar nu sunt de acord cu ea. Si o sa va explic.

Nu m-am apucat sa scriu avand in cap „goana” dupa cititori. Da, imi place ca ma cititi din ce in ce mai multi, dar nu sunt dispus sa fac nici un rabat pentru asta. Este blogul meu si vreau sa ma reprezinte pe mine, asa cum sunt. Continuarea

5,754 cititori

Primul interviu

Voi mai stiti pe unde si in ce conditii ati dat primul interviu pentru angajare ? Ca eu n-am cum sa-l uit pe al meu. Relativ proaspat venit in Bucuresti, am constatat ca banii de la ai mei se terminau cam repede. Dupa cateva zile sufla vantul prin buzunare. Ceea ce sa stiti ca nu este prea placut nici acum, cand mi se mai intampla, d-apai pentru un student ce avea de infruntat cruda capitala. Asa ca am hotarat ca ar trebui sa ma angajez sau ceva.

Dupa cateva zile de conspectat ziarele cu anunturi de profil, am gasit. Un magazin, ce vindea covoare, facea angajari. Perfect. A doua zi dimineata m-am prezentat la ei. Magazinul a avut, in anii ’90, o oarescare notorietate. Era in Piata Berzei si se numea “Pronto Padimex”. Continuarea

1,366 cititori

Ce tampenie…

     Mai tineti minte episodul din Seinfeld (care l-ati urmarit), cand Jerry se trezeste noaptea si-si noteaza in graba, pe un servetel, o idee pentru  a doua zi ? Rade satisfacut si se culca la loc. Iar cand se da jos din pat dimineata, vede cuvintele pe care le notase, dar nu reuseste sa-si aduca aminte care a fost ideea. Sa mor eu, daca nu mi s-a intamplat la fel. M-am trezit azi-noapte super satisfacut. Radeam singur de ideea care imi venise. Am notat in telefon si m-am culcat la loc, mega-multumit. Abia asteptam sa v-o scriu aici. Continuarea

2,963 cititori

Minciuna in sistem binar

Nu mai stiu in ce an de facultate (doi sau trei) aveam ca materie „Informatica”. Ceva de genul Cobol sau Fortran. Ca n-am calcat pe la cursuri si seminarii e irelevant. Oricum, degeaba ma duceam. Partea proasta este ca pana la urma a venit si sesiunea. Cu tot cu examenul la informatica. Cunostintele mele tindeau vertiginos spre minus infinit. Sa facem niste „servite”, zic. Daca nu stiti ce sunt alea „servite”, am sa va rog (respectuos), sa parasiti blogul. Acum! Reveniti cand o sa aprofundez subiectul metempsihozei in opera lui Schopenhauer.

Aveam cursurile de la o colega. Se bateau campii cu gratie, pe model logic. Nimic de tocit, nimic de copiat. Cica ar fi trebuit sa te duca capul. Pe mine nu ma ducea. Asa ca, intr-un moment de adanca inspiratie, m-am uitat in calendar si am vazut ca mai sunt ceva mai mult de doua saptamani pana la exame. Asa ca, am hotarat sa nu ma mai barbieresc. Care e legatura ? Aparent niciuna.

In ziua „Z”, m-am imbracat frumusel cu blugii si sacoul negru. Continuarea

1,584 cititori

Just a perfect day

Ieri, cand soarele ala misto era sus pe cer si ma gandeam tot mai abitir cum ca ce misto ar fi sa ies sa “sorb” cate ceva la o terasa, suna telefonul. Creatorul povestii cu “doamna Nemes”, ma anunta ca la cinemateca e un film cehoslovac din 67. Primul film din lume interactiv. Mergem ? Mergem.

Da omu’ telefon sa faca rezervare. “Nu e nevoie, veniti dumneavoastra cu 30-40 de minute mai devreme si ati rezolvat” l-a anuntat vocea din partea cealalta. Zis si facut. La 19.30 ne-am infiintat la “sala Eforie”. Numai ca planul de acasa, nu se potriveste niciodata cu povestea de la telefon. Rauri lungi de hipsteri se scurgeau catre acelasi loc. Coada ca la balamuc.

mihai_vasilescu_cinemateca

A propos, e vreun trend acum pe care nu-l stiu eu, daca esti hipster trebuie s-o arzi si un pic gheianu? Continuarea

1,897 cititori

9 Martie…finally!

Pentru ca “cea mai frumoasa fiinta din lume” si cu “lumina ochilor mei” (sa-si aleaga ele ce si cum 🙂 ) au hotarat ca dupa o victorie ca asta, trebuie sa fiu lasat sa sarbatoresc singur, au taiat-o, imediat dupa meci, la Pitesti. Una la bunici, cealalta la distractie, la sor-sa. Asa ca, minunata zi de 8 Martie m-a gasit singur-singurel. Dar pentru situatii ca asta s-au inventat prietenii,  nu ? “Hai ba cu noi, ca mergem la karaoke. Bem, cantam si ne distram”. Cum dracu’ sa rezisti la asa ceva ? Mi-am pus ceasul pe mana stanga, blugii mei skinny si hai la distractie. Da’ n-am apucat sa ajung in clubul cu pricina, ca mi-a sunat telefonul:

– Ba, vezi ca noi am plecat de aici (“noi erau vreo 10 persoane). Continuarea

2,659 cititori

First love!

A fost prima mea iubire. Am placut-o de cand am vazut-o intaia oara. Numai ca eu eram copilandru, iar ea apartinea altuia. Dar asta nu m-a impiedicat sa ma uit cu jind dupa fundul ei. Am revazut-o multi ani mai tarziu. Apartinea altcuiva, mai imbatranise, dar se tinea tot bine. Atunci am hotarat ca trebuie sa fie a mea. Am strans din dinti, am rabdat si pana la urma am invins: a fost a mea. Nu pot sa va descriu senzatia pe care am avut-o cand am dus-o prima oara prin oras. Desi avea deja o varsta, era fasneata si inca infipta. Mie imi placea s-o „calaresc”, iar ea se lasa „calarita” cu placere. Aproape doi ani am fost nedespartiti. Continuarea