4,384 cititori

Nu ne e teamă de moarte, dar ne e frică de curent

E posibil să fim cel mai curajos popor din lume. N-ai cum să nu crezi așa ceva despre un neam a cărui baladă națională este Miorița. Așadar un popor care practic face pipi pe ea de moarte, în schimb ține geamurile și ușile închise ca să nu cumva să moară din pricina curentului. Ce dovadă de curaj mai mare ca asta vreți?

Continuarea

3,708 cititori

Măcar nu vă mai plângeți că se duce naibii limba română!

Tot văd pe interneți o grămadă de publisheri, de influenceri care scriu fără diacritice și, personal, nu înțeleg de ce fac asta. Mă rog, înțeleg, motivul principal ar fi lenea, ceea ce nu cred că-i ajută deloc să se justifice.

Așa că am să las aici cele trei motive pentru care cred eu că diacriticele sunt absolut obligatorii pentru cei care într-o formă sau alta scriu sau publică pe câte undeva.

Continuarea

6,956 cititori

Cei mai stupizi români de pe internet și nu numai

Certurile și diferendele referitoare la religie, la familie tradițională, la politică, la veganism, la grași sau la eutanasierea câinilor sunt apă de ploaie atâta vreme cât pe internet poți să întâlnești indivizi care n-o suportă pe madam Firea, dar nu pentru că nu e în stare de nimic, ci pentru că-s ferm convinși că duamna primar este un reptilian sub acoperire. Și ăsta e doar așa, un exemplu minor. De-aia ziceam să vă las mai jos cele patru tipuri de concetățeni care la o primă vedere par sănătoși la căpuț, dar care vă vor surprinde când vă e lumea mai dragă.

Continuarea

8,955 cititori

Cum naiba să nu iubești familia tradițională?

Merg chiar în fața mea. Ea e… Nu, de fapt, ea nu mai e, a fost. Cândva, nu foarte demult, frumusețea a trecut tangențial pe lângă ea și-a ratat-o la mustață. Iar acum e doar umbră din ce-ar fi putut să fie. A rămas doar o șoricuță micuță, slabă, cu mâini muncite, care se uită speriată la EL.

O, da, EL! EL e capu’ la familie. Se simte de departe. După burtoaca-i revărsată peste pantalonii trei sferturi, după părul grizonant, după șosetele negre care-i acoperă genunchii, după adidașii albi impecabili, dar mai ales după fața acră și tonul arogant.

Continuarea

5,753 cititori

România e mândră, dar umblă spartă la buci

România. Secolul 21. Piața Berzei. Autogară.

Aștept mașina de Galați. N-a venit încă. Lângă mine, o hardughie de autocar, ce pare mai degrabă un autobuz care se pregătește de ceva vreme de casare, așteaptă cu motorul pornit să urce pasagerii. Șoferul îi contemplă cu un aer semi-dezgustat. E clar că și-a ales greșit meseria. Ar fi putut să facă rachete la NASA și, în loc de asta, uite cum se irosește în van cu loazele astea de clienți care-l exploatează.

Continuarea

4,696 cititori

Morții iau like-uri mai multe decât pisicile

Ca să continuăm seria “ce mă mai enervează pe Facebook“, trebuie s-o zic și pe asta.

Mă ia efectiv greața când văd statusuri de genul:

“Bunica mea cea bună și sfântă a plecat dintre noi azi. De-acum ochii ei blânzi nu-mi vor mai lumina niciodată serile de mai. La revedere, bunico, să ai drumul lin!”

Postări însoțite, eventual, și de câte o scurtă poveste emoționantă despre cum stătea bunica în nopțile de vară pe prispa casei bătrânești (pe care o construise singură din lut, paie și căcăreze de capră) și cu o mână își pieptăna pletele albe ca neaua, cu alta hrănea cu pipeta un pui de veveriță orb salvat de la moarte și cu cealată împletea colaci în timp ce mulgea delicat taurul.

Continuarea

15,123 cititori

România e o glumă proastă la care râd doar ei

Pe la începutul anilor 2000, taică-meu a decis că vrea să candideze la primărie în satul lui natal. Și nu pentru că s-a trezit el într-o dimineață, s-a uitat în oglindă și și-a spus “cred că mi-ar sta bine primar”, ci pentru că omul chiar era implicat în viața comunității de-acolo. Avea o bucată de pământ pe care o lucra și-o bibilea din primăvară până târziu în iarnă și, când îl căutai, omul era mai mult la țară decât acasă. Continuarea

6,166 cititori

Facebook-ul enervant și semianalfabet

Scurt, despre o chestie care mă scoate din minți pe Facebook aproape mai rău decât scrisul agramat sau cel fără diacritice.

Vorbesc despre statusurile sau comentariile în care semnele de punctuație sunt puse după reguli neștiute de nimeni sau, cel mult, știute de ele însele. Nu vă prindeți despre ce zic?

Păi,despre situația în care , din ce în ce mai des ,vezi statusuri în care virgula,punctul , semnul exclamării și toate celelalte semne sunt puse exact ca în fraza asta pe care tocmai o citiți.

Este și mai enervant când realizezi că pe respectiva persoana chiar o duce capul, nu e semi-analfabet și mai postează și chestii mișto.

Continuarea

8,620 cititori

Ce era să pățească vrăjitoarea cea rea

Prin lumea teatrului bucureștean circulă un fel de legendă urbană. În sensul că nimeni nu poate să spună c-a fost de față când s-a întâmplat, dar toți jură că e reală. Până la urmă, nici nu mă interesează, e prea mișto ca să nu v-o las aici.

Așadar, se făcea că într-o preafrumoasă și liniștită duminică, la teatrul pentru copii se afla în plină desfășurare un spectacol de teatru pentru, ați ghicit, copii.

Continuarea

15,026 cititori

Iete că nu e legendă

LATER EDIT-URI

1) A apărut și știrea asta conform căreia, un comisar de la Protecția Consumatorului s-a dus în această dimineață la Odorheiu Secuiesc unde a solicitat în limba română să fie servit și povestea s-a întâmplat identic! A fost refuzat!

2) Mîndruță zice niște chestii despre ce nu apare pe filmare. 

3) Comunicatul Kaufland.

…………………………………………..

Pentru azi, am zis să-mi aduc și eu umila contribuție la popularizarea nesimțirii ăsteia. Nu de alta, dar eram convins că aia cu “am cerut pâine în română și n-au vrut să-mi dea” e o legendă. Uite că nu e.

Continuarea

6,051 cititori

Bătrânii sunt încăpăţânaţi sau proști?

Astăzi am pentru voi o lejeră problemă de matematică. Sau cel puțin așa pare.

E plin cartierul meu, dar ce zic eu “cartierul”, e plin Bucureștiul, e plină țara asta de bătrâni care abia își duc zilele de azi pe mâine, dar dacă e să-i iei la bani mărunți, o să vezi că stau singuri cuc în apartamente de câte trei sau patru camere, mulți dintre ei în zone centrale sau semi-centrale. Și nu mă duce capul să pricep de ce naiba nu le vând, pe bani buni de tot, și nu-și cumpără câte o garsonieră unde ar putea să stea liniștiți până ce vor pleca spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii.

Continuarea