6,077 cititori

Hai acasă că eu vreau să plec!

Se dă următoarea situație.

Tu și cu partenerul tău sunteți la o petrecere unde tu te simți extraordinar de bine. Nu contează ce fel de petrecere, puteți să vă imaginați orice fel de adunare care seamănă a așa ceva: party la cineva acasă sau în club, nuntă, festival de muzică electronică sau manele, botez, uatevăr. Cert e că ție-ți place acolo de te piși pe tine. Că tocmai ai revăzut oameni pe care nu-i mai văzusei de ceva vreme, că-ți place muzica, că aștepți să vină și sarmalele, repet, nu contează, te simți foarte-foarte bine la sindrofia respectivă.

Continuarea

3,141 cititori

Mult a fost, puțin a rămas

Hai că nu prea v-am stresat cu fotbalul zilele astea. Am zis să mă abțin că poate nu toți de pe-aici sunt consumatori ai fenomenului. Și nici specialiști, ca subsemnatul care, dacă e să ne aducem oleacă aminte, a zis câte ceva despre Belgia încă de acum trei săptămâni.

Mă rog, dacă e să fiu foarte sincer, sunt specialist atât vreme cât nu e nimic pe bani. Când e să fie pe bani, abilitățile mele, nu știu cum naiba, dispar ca prin farmec.

Continuarea

5,584 cititori

Exact cum ziceam

Cantitatea de mwie pe care mi-am luat-o, după textul în care explicam de ce n-o să mai pun piciorul la protestele din Piața Victoriei, a fost remarcabilă. Tot felul de cetățeni de ambele sexe m-au făcut albie de porci pe motiv că așa ceva n-ai voie să scrii. Tu nu înțelegi că avem o datorie sfântă să stăm acolo-n Piață ca să vadă șobolanii roșii că nu fac ce vor ei? Nu înțelegi că țara are nevoie de noi? Huo, trădătorule!

O tanti mi-a explicat că există oameni care nu s-au mișcat 500 de zile de-acolo. Și tu vii să scrii așa ceva? Rușine! Serios, nu glumesc, mi-a bătut obrazul c-am pătat, citez: „protestul celor puțini care au ieșit și pentru mine, zi de zi, vreme de 500 de zile”.

Milogul trist, pe numele lui Florin Bădiță, a venit și m-a înjurat, aici pe blog. Păi el a renunțat la viața personală ca să stea să prostesteze în piață, iar eu scriu așa ceva? Din nou, rușine!

Continuarea

5,348 cititori

Credulul optimist

Eu atrag că un magnet numai oameni necăjiți sau, dimpotrivă, calzi, darnici și binevoitori. Serios. Păi uite, la un moment dat am oprit la un peco și a venit la mine un domn bine îmbrăcat, posesor de Audi A6. Mi-a povestit pe scurt despre cum a rămas fără bani de benzină (ce-i drept consumă și destul de mult mașina aia a lui, așa că l-am înțeles). Ce să fac, să las omul într-un așa necaz? Imediat am sărit și i-am dat bani pentru câțiva litri, că se grăbea spre casă unde-l așteptau nevasta grav bolnavă și trei copii suferinzi de diverse afecțiuni complicate. Și ce bine m-am simțit c-am reușit să ajut un seamăn aflat la necaz. Continuarea

12,020 cititori

De ce n-o să mai ies în Piața Victoriei

Pentru că ultima oară când am fost acolo, la protest anunțat cu surle și trâmbițe, la French Revolution și 5ensi (ambele localuri sunt chiar în Piața Victoriei) era plin. No joke. Chiar am făcut un mișto amar pe chestia asta cu Petrică. Erau terasele pline, lumea stătea relaxată la un burger și-un ecler, în timp ce la doi pași se scandau chestii ca „pesede ciuma roșie”. Semn că revolta socială trece prin stomac mai dihai ca iubirea. Sau că protestatul în stradă îți scade glicemia ca dracu’ și trebuie să bagi repede un caramel sărat.

Continuarea

5,359 cititori

La doctor

Pentru că viața e complexă și prezintă multe aspecte, maică-mea mergea liniștita pe stradă când a călcat aiurea pe bordură, a căzut și și-a rupt mâna stângă. Ghinon, vorba lu’ domn președinte.

Ce face un cetățean din spatiul carpato-danubiano-pontic când își rupe mâna pe stradă? Se duce la nenea doctorul. Ceea ce a executat și distinsa mea mamă.

A ajuns la spital, a făcut formalitățile de la intrare și-au trimis-o la cabinetul medicului ortoped. Cabinet unde a așteptat răbdătoare vreo două ore, după care, ușor impacientată că totuși zace la ușa unui doctor, cu mâna ruptă, și nu se uită nimeni la ea, și-a făcut curaj și-a intrat.

Continuarea

4,667 cititori

BAC-ul nu-ți trebuie la nimic

De ieri a început examenul de bacalaureat și mă gândeam cam ce motivație ar putea să mai aibă adolescenții din ziua de azi să învețe, să ia bac-ul, să facă o facultate, să facă tot ce mai știam noi c-ar trebui să faci dacă vrei să-ți „fie bine în viață”. Practic, aproape niciuna. Și nici măcar nu-i poți învinui, atâta vreme cât în spatiul carpato-danubiano-pontic nimeni și nimic nu te încurajează spre așa ceva, dimpotrivă, sunt promovate numai nulitățile, non-valorile, hoții, analfabeții și șmecherii.

Mă pun în pantofii stiletto pielea unei proaspete absolvente de liceu și mă întreb cam care ar fi motivația pentru care ar trebui să se apuce să rupă cartea-n două. De ce să facă așa ceva când, dacă dai drumul la televizor, vezi tot felul de botoxate și siliconate care nu știu să lege două vorbe, în schimb par să fi reușit din plin în viață? Și-atunci de ce să alegi hard way, când e limpede că funcționează atât de bine și easy way? Continuarea

4,123 cititori

Tu ce-ai da ca să-l vezi pe Dragnea în pușcărie?

Trei ani și șase luni cu executare. Au curs ieri râurile de șampanie și bancurile, s-a bucurat lumea mai ceva ca după trofeul de la Roland Garros al lui Halep. Dar, ieri a fost ieri, azi e azi. Trebuie să ne revenim pentru că, după cum bine știți, sentința nu e definitivă și în România poți să te aștepți la orice surpriză.

Știți cum se zice că funcționează lucrurile în Univers, da? Ca să poți cere ceva trebuie să oferi altceva la schimb. De-aia vin eu azi și vă întreb, fain frumos, ce-ați da ca să-l vedeți pe Liviu Dragnea condamnat definitiv, cu executare?  Continuarea

5,263 cititori

Atenție la prințesa like-urilor

Nu ştiţi ce este, cum arată sau ce face o astfel de prinţesă? Ei, lasă că vă spun eu, ca de obicei.

O veritabilă prinţesă a like-urilor este cea pentru care toate reperele vieţii obişnuite, aşa cum o ştim noi, au dispărut. Pentru ea, unitatea de măsură valabilă şi recunoscută este una singură: like-ul. Astfel, deşi pare că întreprinde acelaşi gen de activităţi banale pe care le facem toţi, lucrurile nu stau deloc aşa.

Uite, aţi putea avea impresia că prinţesa like-urilor merge la cinema ca să vadă un film. Numai nişte profani ca voi ar putea crede asta. O adevărată prinţesă a like-urilor vrea doar să le arate celorlalţi asta. În plus, niciodată n-o să evalueze producţia respectivă după acţiune, regie sau distribuţie. Aiurea, poa’ să ia filmul ăla doişpe premii internaţionale, dacă selfie-ul făcut în faţa afişului de-abia adună şase like-uri, pentru ea va rămâne doar o porcărie, un coşmar cinematografic care o va face să tresară şi-n somn. Continuarea

5,093 cititori

Concediul perfect pe Facebook

Există o regulă nescrisă care spune aşa: dacă ai plecat în concediu la mare, la munte, într-unul dintre oraşele mari ale Europei şi ai prins ploaie, caniculă, condiţii de cazare de căcat sau alte mizerii, pentru nimic în lume să nu recunoști asta!

Dimpotrivă, în momentul în care ai constatat primele nereguli, creierul trebuie să-ţi intre în modul de negare şi, orice s-ar întâmpla, refuzi să accepţi că asta ţi se poate întâmpla ție. Dar mai ales, faci orice ca vreo astfel de informaţie să nu ajungă la cei rămaşi acasă. Şi mi se pare perfect justificat, n-ai cum să pici de prost în fața celor mai importanți oamenii din viața ta, prietenii de pe Facebook. Așa că uite uite cum trebuie să procedezi ca să te poţi făli, netulburat de incidente d-astea minore, cu vacanţa ta de vis.

Continuarea

4,745 cititori

Am râs

Mi-am supraevaluat puterile când am zis că doar două zile o să vă jucați singuri pe-aici. Sunt rupt, n-am avut putere nici măcar să mă mai uit spre taste. Dar, gata, a trecut iceefest-ul și cred c-a fost cea mai mișto ediție dintre cele trei la care am fost și eu pe-acolo (poate ne confirmă @Vera).

În fine, ce voiam să zic, deși am stat două zile la un festival de digital&tech, paradoxal, am fost totalmente rupt de subiectele fierbinți de pe interneții patriei. Singurul care a reușit să răzbată până la mine a fost cel cu caricatura din Charile Hebdo care a umflat tărâța în patriotul român.

Și-am râs. Am râs de m-am spart când am văzut din nou cum funcționează dublul standard. Am râs când mi-am amintit cum mai gemea online-ul de revoltă când cu #jesuischarile, pe motiv că “da’ ce-au făcut, dom’le, au glumit și ei”.  Well, de data asta nu mai era glumă pentru că politicăl corectnesu’ și simțul umorului funcționează numai când te iei de ălialți.

Csf, ncsf.