LATER EDIT: pentru cei care chiar nu s-au prins că azi e 1 Aprilie.

În viața fiecăruia dintre noi există o primă dată.

Prima dată când mergi.

Prima dată când spui mama.

Prima dată când mergi la școală.

Prima dată când zbori cu avionul.

Prima dată când iubești.

Prima dată când suferi din iubire.

Prima dată când câștigi bani.

Prima dată când te căsătorești.

Prima dată când te desparți.

Prima dată când îți iei un Ferrari SF90 Stradale nou-nouț și-i rupi folia de pe scaune cu mânuțele tale. 💪

Pe sistemul „dacă tot e să fac o nefăcută, măcar să fie una cât mai serioasă”, am făcut-o. Da, e a mea.

Am stat foarte-foarte mult să mă gândesc dacă să vă spun sau nu, până la urmă am decis că de ce nu?

Știți, uneori mai trebuie să-ți faci și câte o bucurie, chiar dacă pentru cei din jur bucuria asta poate să pară exagerată. E ok, e bucuria mea, nu a lor.

Atât mai am de zis: 1000 de cai putere și de la 0 la 100 km/h în 2,5 secunde. Practic, e o rachetă care nu zboară.

Să nu mă întrebați de ce roșie? Consider că e sub demnitatea mea să vă răspund la această întrebare. Ah, da, și nici cât consumă.

Acum, desigur, aștept vestita glumă: sunt bune de ceva Ferrari astea? C-am văzut că nu prea-și cumpără lumea.