Nu, că trebuie să vă povestesc asta, că râd singur în casă.

M-a sunat o doamnă curier să-mi spună că are un colet pentru Mara. Distinsa stăpână a sufletului meu nu e acasă, așa că i-a dat numărul meu doamnei, să mă sune.

Și m-a sunat:

– Bună ziua! Pot să vin să las un cadou pentru Mara?

– Sigur că puteți veni, sunt acasă.

– Ok, vă sun când ajung, cam peste vreun sfert de oră.

– Perfect, sărumâna, am încheiat politicos.

Peste fix un sfert de oră îmi sună telefonul:

– Am ajuns.

– Bine, doamnă, cobor imediat.

Și i-am dat din nou un „sărumâna” zgomotos, c-așa sunt io, ca un gentleman d-ăla. O cam simțeam pe doamnă că mustăcea, dar mă gândeam că are emoții sau ceva.

După care am coborât să iau coletul. Am mai și strigat de pe drum, până să deschid poarta:

– Sărumâna, vin, vin.

După care, am deschis-o.

Prieteni, fraților, oameni buni, doamna era, de fapt, un domn. Bărbos.

Pur si simplu nu înțeleg de ce când ai nevoie, nu se cască o gaură mare în pământ, să te poți arunca liniștit în ea. 🤷‍♂️

sursa foto: freepik.com