Aseară, la ceva party.
Pun ceva de mâncare pe-o farfurie și m-așez la o masă unde mai erau trei cetățeni complet necunoscuți. Doi dintre ei de sex feminin.
N-apuc să mestec de două ori, cand aud:
– Aaa, pe tine te știu. Tu ești tipul ăla care scrie… Stai că-mi scapă numele… Continuarea
Dacă e sâmbătă, mai scrie Elena din când în când. Ca azi, de exemplu.
Nu există clasă în țara românească în care părinții să nu funcționeze pe un grup de whatsapp conceput special pentru siguranța și buna funcționare a odraslelor personale. Și pentru că de patru ani sunt membru (in)activ al unui astfel de grup, mă gândeam să las aici câteva lucruri deosebit de importante legate de organizare și de aspectele care se discuta pe grupul din care fac parte.
Inițiatorul – este aceea persoană care ia decizia înființării acestui grup încă din prima secundă a primei ședințe de la școală. Gândul că ar putea să existe altcineva cu ideea înfințării grupului pur și simplu îl ucide, așa că nu e exclus să deschidă discuția dinainte de a se intra la ședință. După înființare, el, inițiatorul, va avea drepturi depline asupra întregului grup: va băga, va scoate sau câteodată va bloca persoanele care vor să facă ceva în și cu acest grup.
Text scris de Elena.
Provin dintr-o familie cu tată CFR-ist și mamă casnică. Mama a muncit doar 13 ani cu carte de muncă. Are o pensie de 338 lei. În rest a făcut croitorie acasă. Am un frate mai mare și o soră mai mică. Viața ei am fost noi, copiii, și tata. Nu ne-a dat la gradiniță că făceam râie și luam păduchi. Eh, păduchi și râie am avut până la urmă, dar în școală.
Așa că, a avut tot timpul din lume să mă crească în spiritul femeii de casă și cel al căsătoriei. M-a îndoctrinat cu regulile vieții de familie. Parcă o aud: “Femeia este făcută să țină casa lună, să gătească, să calce, să cârpească chiloții și șosetele bărbatului și să facă copii. Și nu uita: barbatul este oglinda femeii!”. Continuarea
Text scris de Elena. Lăsați tot ce faceți, că eu am râs bine de tot.
Scriu acest text pentru bărbații adevărați care nu prezintă nici cea mai mică urmă de pizdificare. Pentru bărbații ăia care transpiră testosteron pur 100%. Băbăieți, io-s cu voi frații mei. Şi vă recunosc bărbăția de la o poştă. O poştă mai veche…
Mama nu m-a schilodit mental dăloc, ca pă plângăcioasele astea dîn zilele noastre, cu aberații legate de căsătorie, copii, soție model şi alte mizerii de genul ăsta. Mama m-a vrut femeie pentru ăştia ca voi, pulărăii adevărați. Pe la 15 ani, când începusera să-mi crească sânii si poponelul, m-a luat direct şi mi-a spus:
– Lasă naibii cartea că tâmpește. Mâine-poimâne vrei facultăti, mastăre… Stai dreacu’ cuminte cu astea. Dă-i drumu’ la veață. La sex. Destrăbălează-te! Să găsesti şi tu un bărbat adevărat care bate cu pumnu-n masă şi tu execuți.
Păi nu ascultam eu de mama? Ascultam. Şi-am început.
Primul meu iubit a murit înecat. Despre morți numai de bine. Oricum nu era ce-mi doream pentru că avea nişte probleme grave la cap şi era cam atent cu mine si cu dorințele mele. Şi-şi mai dorea şi căsătorie şi copii. Cu mine. Plm, sentimentalisme d-astea ieftine pentru fraierii care pişă ochii la filme dă dragoste şi care au tupeul ăla de jegoşi să facă lucruri împreună cu partenera de viață. Da, bă, exact: gătit, spălat, curat, plimbări, respect, înțelegere. Limbisme d-astea care vă fac pe voi, bărbații adevărați, dă râs şi vă taie din masculinitate. Bă, voi vă dați seama ce de căcat ar fi fost viața mea? Coiță, mă-nfior şi acum.
Cum așa ceva, când visul meu era un bărbat care să se tundă maxim dă două ori pă an, să aibă păr în nas până la buze, unghia mică să fie lăsată să crească în voia ei ca s-o folosească pentru curățat urechile şi nasul. Să vină dă la muncă şi să-şi lase şosetele băgate în pantofi, asta dacă nu cumva mă bucura până la excitație cu ele aruncate prin toata casa. Aaaa, şi să facă baie doar sâmbăta. Eventual de cea a morților. Morților mă-sii, desigur. Spun asta de dragul lui. Pup io pă el de bărbat adevărat. Să bea bere, să râgâie, să pută curu’ sub el când stă pă jilț şi dă comandă la fată. Adică mie. Ah, clar, şi fata să execute. Iar cand are el chef să-şi bage mâna în chiloți, să-şi aranjeze măciuca şi dupa aia să-şi duca mâna la nas să o miroasă. Şi sex să făcem doar când vrea el şi doar cum vrea el. Deja am căzut pe spate. Sunt excitată!
Mbuuun. Am găsit până la urmă exact ce căutam. Vreo 8 ani am stat cu el şi nu l-aş fi lăsat pentru nimic în lume. El m-a părăsit. Ştiți de ce? Hai, să vă spun. Era producător. Nu de filme. De ciupituri. De nimicuri. De găinării. Şi, în bărbăția lui, nu prea venea nopțile acasă. Mereu îmi zicea sfătos:
– Făăă, tu să fii mândră că eşti cu mine. Că ca mine nu mai găseşti. Şi să nu uiți că dintre toate proastele care m-a vrut, io pă tine te-am ales.
Păi, băăă, aşea cuvinte… mă înfioară şi acum. Pula lui dă jmeker în veață. Cum să nu-l iubeşti, mânca-i-aş coaele lui dă peloponez. Că mă suna și noaptea şi spunea:
– Ia, fă, lanțul ăla de la mă-ta şi adu-l încoa că vreau să-l joc la barbut. Câstig şi te îmbrac în aur. Doamnă tă fac, prostanco.
Păi nu executa sora voastră? Executa instant. Că doar doamnă voiam şi io să fiu. Şi cine mă mai altoia, mă, ca el. Că după o bătaie mi-a zis că-l dor tibiile şi când s-a gândit el mai bine, a slobozit adevarul:
– Că te-am batut pă tine ieri cu picioarele, d-aia mă doare. Că io n-aveam nimic înainte dă asta, nicio durere.
Să mai mira lumea dă pă scară când mă vedea dîn când în când (dăcât în zilele săptămânii terminate în “i”) cu botu’ umflat. Dacă nici asta nu era dragoste, io nuş’ ce să mai zic.
Da’ ce era să fac? Așa ceva nu mai găseam io. Că doar singur îmi zicea: “Fă, altele moare şi-aşa n-are”. De mi se făcea naiba și milă dă alea, când le vedeam bălind pe lângă el. Până la urmă i s-a făcut și lui milă de ele și m-a părăsit, am divorțat. La tribunal mi-a zis cu blândețe: “Fă, acu’ tu te muți dîn oraș d-aci, ca să nu te mut io. Rece.”. M-am mutat, ce să fac, că nu mă avantajează dăloc culorile reci. Mai ales în jurul ochilor.
În noul oraş am cunoscut visul oricărei femei. Aşa am ajuns să am a treia relație. Direct cu “ză best”.
Ăsta era dă dăparte tot ce voiam. Arăta bine, dăştept de ma excita intelectual la maxim şi vrăjitor la mare artă. Calitate, calitate prima.
După vreo 8-9 luni de relație, am aflat într-o zi că are o panaramă acasă. Da’ ce panaramă, cum abuza de bietul meu bărbat. Cică îl prinsese într-o seară beat, a abuzat la modul cel mai ordinar de el şi de sufletul lui curat, l-a futut şi intenționat a rămas gravidă. Staț’ că n-am terminat, să vedeți cum e vieața. Aștia doi, omu’ meu și panarama de-acasă, deşi aveau un copil împreună, nu mai făcuseră sex din paleolitic. Na, belea, uite cum se profită de un biet suflet nevinovat.
El voia cu mine, că era băiat de casă bun şi iubitor, mânca-mi-ar nasu’, dar ea, o zgripțuroaică nenorocită care se văzuse maritată şi cu copil făcut, ea nu mai voia să-l lase. Băăă, păi la asemenea dramă, io am plâns cu muci. Sincer acu’. De ce s-o dau cotită? Că aşa-s eu sensibilă la toți mirificii ăştia fără noroc în viață. Numa’ că, în nemernicia mea şi în sufletul meu de cățea nenorocită, l-am părăsit.
Știu, toți bărbații adevărați o să mă întrebe “coae, dă ce-ai făcut asta?”. Io n-am vrut, pă cuvânt, da’ prostul ăla nu erea bărbat. Erea, aşea, cum să spun ca să mă înțelegeți. Un perdant ordinar. Că mă apucă jalea iar, acu’ când mă gândesc.
Şi nu vreau să mă vedeți plângând şi să credeți că o dau în morții mamii în drame d-alea ieftine de tot căcatul. Că io vreau dăcât să vă hăhăiți voi p-aci și să veniți cu replicile alea care mă urcă pe pereți, dacă nu mă dau pă spate. Şi care mă fac să regret. Că bine le mai ziceți voi la toate “marmotele” astea care se plâng de bărbați: “Făăă, nimica n-ați învățat de la veață.”.
Asta vreau, să vă aratați voi bărbăția, virtual vorbind, iar io să adorm cu o mână în chiloți, gândindu-mă la voi, şi cu cealaltă pă icoana, că poate m-ajuta Dumnezeu să-l găsesc măcar pă unu dintre voi liber, ca să fiu şi io respectata şi iubită, măcar o dată în viața asta, de un bărbat adevărat.
Vă pupă sora voastră şi vă respectă maxim. Că ca voi nu e niminea. Amin!
P.S. – Masculilor, ăsta e un pamflet şi dacă reuşiti să-l luați ca atare, eu îmi scot pălăria în fața voastra.
sursa foto
Săptămâna trecută, la un moment dat, mi-a zbârnâit scurt telefonul. Mă uit, văd un add request şi dau click pe el. Bang, era exact momentul acela când îţi dă cerere de prietenie Ana Barton. Da’ eu bineînţeles că n-am crezut şi am intrat pe profilul respectiv ca să văd dacă nu cumva este vreo coincidenţă de nume. Nu, frate, nici pomeneală de aşa ceva, ea era. Continuarea
Eram serile trecute la o bere cu prietenul I. în spelunca pe unde ne mai petrecem câte o seară. Fumul de ţigară era la locul lui, gros să-l tai cu maceta. În schimb, era frig. Da’ un frig din ăla zdravăn de te lua cu zdrăngănit de dinţi şi tremurat vârtos. Partea bună era că aerul rece venea dinspre toaletă, deci mai mirosea şi a budă de trăsnea. Pe scurt, atmosfera ideală pentru stat la o caterincă ieftină.
De foame, tocmai voiam să comandăm al doilea rând de bere. Da’ chelneriţa noastră nici gând să apară. Când îl aud pe al meu:
-Pe unde-o umbla viitoarea mea soţie?
Daca te apuci sa intrebi o femeie (fata, doamna, domnisoara, persoana de sex feminin) ce o atrage mai intai la un barbat, o sa primesti fel de fel de raspunsuri. Si puse toate la un loc inglobeaza ceva de genul asta: Continuarea
Eu credeam ca pana la urma vom reusi sa scapam de nuntile in stil romanesc. Nu cu petrecerea in sine am ce am ci cu stupiditatea modului in care se organizeaza, se prezinta si se desfasoara. Credeam ca pana la urma vom scapa de cohortele de rude pe care le vezi doar de doua ori in viata. Prima oara la nunta ta si apoi la nunta lor, ca doar au fost la mine si acum mi-am facut „obligatie”, tre’ sa ma duc si eu la ei (reciproca este valabila, desigur, adica eu am fost la tine si tu nu vii la mine???). Credeam ca vom scapa de obiceiul de cacat, cu datul banilor in plic si numaratul lor (sa vedem cum am „iesit”). Credeam ca vom eradica nuntile cu „dar strigat”, despre care abia de indraznesc sa amintesc, pentru ca paralizez numai la gandul ca ar exista vreo posibilitate sa particip la asa ceva. Cel putin astea din urma ar trebui interzise prin lege.
Ei bine, nu. Cred ca fenomenul „nunta romaneasca” ia amploare si ajunge sa capete noi dimensiuni, Continuarea
Am simtit-o de cum s-a urcat in metrou ca este „pretioasa”. A strambat gratios din nasuc si a oftat din cauza aerului din vagon care (ce-i drept) nu aducea nici pe departe cu o gura de ozon de pe Jepii mici. Si-a tot fluturat cu mana pe la nas, semn clar ca nu-i convine deloc ce e nevoita sa inspire. Greu, vara, cu mijloacele de transport din tara cu cel mai redus consum de sapun, pe cap de locuitor, din Europa. E dificil si pentru mine, daramite pentru cineva care isi imagineaza ca-i curge sange de culoarea azurului, prin vene.
Apoi s-a eliberat un loc pe scaun (chiar in fata mea) si s-a asezat oftand de multumire. Macar nu mai statea in picioare, cu plebea.
Ca sa risipeasca orice fel de indoiala, a tinut sa precizeze inca de la inceput ca este o doamna. Acum ca ea este cea agramata sau cei care gazduiesc anunturile, ramane de stabilit. Oricum, este clar ca-si cauta „perechia potrivita”. Perfect!
Mi-a placut ca este foarte stricta cu varsta „candidatilor”. Sa nu cumva sa fie sub 32, ca nici cu curu’ nu se uita la ei. Sfatul meu pentru potentiali este sa minta dracului, daca au cumva pe la 30 de ani sau usor sub. Ca doar n-o sa-i legitimeze de la prima intalnire.
Dealtfel, se dovedeste la fel de neinduplecata si cu privire la celelalte calitati pe care ar trebui sa le aiba un eventual viitor petitor. „Inalt”. Cam ce ar putea sa insemne asta? Comparativ cu ce sau cu cine? Ca eu sunt inalt pe langa Prietenul I., dar daca ma compari cu Kobe Briant s-ar putea sa par un pigmeu nevolnic. „Dragut, Ingrijit”. Hopa, papusa „doamna” ai intrat brusc pe segmentul metro-sexualilor. Sau sa nu te pomenesti cu vreun gheianu doritor de o sincera si lunga prietenie, asa ca fetele. Continuarea