Probabil unul dintre cele mai mișto comentarii care n-au fost lăsate pe acest blog.

…

Bună ziua, articolul Dacă nici asta nu e o coincidență ciudată, publicat acum vreo câteva zile, mi-a atras atenția și am vrut să comentez ceva chiar atunci, dar m-am luat cu altele și am uitat.

Am fost destul de mirat că din vreo sută de comentatori numai o singură persoana a pus degetul pe rană și a spus ca e vorba despre sincronicitate.

Termenul a fost propus de Jung in urma nenumaratelor experiențe personale, dintre care cea mai cunoscută este cea cu scarabeul de aur, descrisă în cele ce urmează. Jung avea o pacientă cu o minte carteziană remarcabilă și de fiecare dată când Jung îi interpreta visele sau simptomele, încercând să găsească un sens mai profund, ea îi reducea mereu explicațiile la ceva pur rațional. Femeia avea o pasiune pentru reducționismul cartezian și Jung și-a dat seama că nu vor ajunge nicăieri câtă vreme ea va persista în această împotrivire.

Așa că a trebuit ca el să se predea, să creadă în posibilitatea că la un moment dat va avea loc ceva spontan și vor putea înainta cu terapia. Iar asta s-a întâmplat în ziua când ea a venit cu un vis impresionant, în care cineva îi oferise o bijuterie foarte valoroasă în formă de scarabeu auriu. Motivul scarabeului auriu l-a impresionat pe Jung, pentru că se corelează foarte limpede cu mitul egiptean al morții și renașterii. Pe măsură ce femeia își povestea visul, se auzea o bătaie continuă în fereastră, care devenise enervantă. Jung s-a dus la geam și a descoperit că era un scarabeu auriu care încerca să intre. L-a luat, i l-a adus și i-a spus: “Iată și scarabeul dumneavoastră”.

Întâmplarea a avut un impact foarte șocant asupra ei. Nu e ca și cum cineva a așteptat afară să ajungă ea la visul cu scarabeul ca să bată în geam și să-i dea un surogat de semnificație. Coincidența a fost extrem de semnificativă, reflectând perfect visul pe care l-a avut și anumite aspecte ale situației devenirii sale psihospirituale din acel moment, produsă spontan de sufletul naturii. Brusc, sufletul femeii părea să facă parte din acest suflet al naturii. Jung spune că din acel moment, procesul terapeutic s-a desfășurat foarte bine și au avut rezultate remarcabile. Oamenii care l-au cunoscut îndeaproape pe Jung spuneau că era foarte atent la aceste fenomene.

Îl vedeau adesea plimbându-se împreună cu pacienții săi în sera casei lui din Kusnacht de pe malul lacului Zurich. Jung era extrem de atent la momentele când în încăpere creștea nivelul tensiunii emoționale, și se întâmpla atunci ca vântul să bată mai tare și valurile lacului să se audă mai pronunțat izbindu-se de mal. Sau se întâmpla ca brusc să vină ori să plece stoluri de păsări. Altă dată se plimba cu o femeie care îi povestea un vis foarte puternic despre o vulpe argintie, iar la câteva secunde, o vulpe argintie le-a tăiat calea.

Nenumăratele experiențe de acest tip pe care le-a avut l-au convis că se întâmplă anumite lucruri care sunt dincolo de puterea explicativă a cauzalității mecaniciste moderne și a lucrat extrem de asiduu ca să ajungă la un concept pentru acest fenomen, pe care l-a numit “sincronicitate”.

Sincronicitatea este deci situația când două sau mai multe evenimente independente, fără nicio legătură cauzală evidentă, formează un tipar semnificativ (conectare prin sens sau înțeles). Personal, am trăit foarte multe asemenea sincronicități, unele absolut uluitoare, imposibil de explicat logic sau de pus pe seama unei simple coincidențe. Din ce am înțeles eu, fenomenul este relevant pentru că sugerează că universul in care trăim este foarte diferit de cel despre care am învățat la școală.

Cumva natura pare să fie capabilă să reflecte stările interioare (gândurile, visele, etc) ale unei persoane, indicând că evenimentele fac parte dintr-un context mai larg și că există o ordine subtilă în univers. E ca și cum „cineva” ar ști ce te preocupă și îți arată asta. Dovezile culese de cercetători indică în esență că universul este viu și înzestrat cu inteligență, dar nu doar una de tip matematic, ci mai degrabă shakespeariană, cu o extraordinară imaginație spirituală, morală și estetică și în plus cu mult umor.

Mai jos aveți o sincronicitate povestită de Stanislav Grof în Jocul Cosmic (o carte grozavă dar scrisă foarte simplu, care are și ea la bază o sincronicitate excepțională dar povestea e un pic mai lungă):

Existența unor coincidențe atât de extraordinare este dificil de reconciliat cu înțelegerea universului așa cum a fost elaborată de știința materialistă. Mai ușor ne e să ne imaginăm că aceste situații au un sens mai profund și sunt creații jucăușe ale inteligenței cosmice. Această explicație devine deosebit de plauzibilă când ele conțin și un element de umor, cum se întâmplă adesea.

Voi folosi aici, ca ilustrare, o întâmplare adevărată din viața astronautului american Neil Armstrong, primul om care a debarcat pe Lună. Improbabilitatea astronomică a unui asemenea lucru de a se întâmpla accidental, combinată cu umorul delicios al povestirii, o fac, cu siguranță, una din cele mai unice „coincidențe” ale tuturor timpurilor.

Coborând din modulul lunar, chiar înainte de a pune piciorul pe suprafața selenară, Neil Armstrong a rostit celebrele cuvinte: „Un pas mic pentru om, un salt gigantic pentru omenire.” Mult mai puțini oameni știu că, în timp ce urca din nou scara de pe suprafața lunară în modul, Armstrong a mormăit încă o frază: „Distracție plăcută, domnule Gorski!”.

După întoarcerea pe Pământ, reporterii curioși l-au întrebat la ce se referea acea propoziție, dar Armstrong a refuzat să răspundă. Unii s-au gândit că i-a fost adresată vreunui cosmonaut sovietic, dar nu exista nici unul cu acest nume. După multe eforturi frustrante din partea ziariștilor, situația a fost dată uitării.

Anul trecut, la o petrecere din Florida, cineva a adus din nou vorba despre acea frază. De astă dată, Neil Armstrong s-a simțit liber să dezvăluie sensul propoziției, întrucât, după cum a spus el, între timp domnul Gorski și soția lui muriseră.

Când Neil era mic, soții Gorski erau vecinii familiei lui. Într-o zi, Neil se juca în curtea din spate, cu prietenii. La un moment dat, mingea a căzut în grădina soților Gorski, sub fereastra deschisă a dormitorului acestora, iar Neil a fost trimis s-o aducă.

Soții Gorski tocmai se certau cu aprindere. Când a luat mingea, Neil a auzit-o pe doamna Gorski țipând: „Sex oral? Vrei sex oral? Ai să capeți tu sex oral în ziua când copilul vecinilor o să ajungă pe Lună!”

Mulțumesc,

Adrian

❗ Nota deținătorului blogului: n-aveți idee ce curios sunt dacă doamna Gorski s-a ținut de cuvânt.