Am ieșit ieri la alergat și-am făcut una dintre cele mai mișto fotografii. Știți cum se întâmplă, nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește. Ei bine, eu m-am nimerit.

Dar dincolo de cât de mișto este sau nu fotografia asta, știți care e problema cu ea? Că reprezintă extrem de fidel toata România. Imediat vă explic

Bucățica asta de rai se află undeva aproape de capătul liniei de tramvai 24. Cartierul se numește Dămăroaia și este la doar câteva minute de zona unde locuiesc de mai bine de cinci ani.

Să vă spun cum arată de fapt linia de tramvai? Că e îmbătrânită și peticită toată, cu șinele sărite în foarte multe locuri? Să vă mai zic că pe porțiunile unde șinele trec peste piatră cubica ai impresia că tramvaiul o să se rupă în bucăți? Să vă explic că măcar jumătate dintre tramvaie sunt din alea care au fost date în funcțiune încă dinainte de explozia de la Cernobîl?

Nu vă mai spun. Până la urmă ce contează toate astea, dacă la capătul liniei de tramvai 24 există peisajul de mai jos.

Doar că nu. Personal, dacă ar fi să aleg între peisajul feeric din poză și o linie de tramvai solidă, cu garnituri de tramvaie noi și bune, aș alege fără să stau pe gânduri. Și alegerea mea n-ar fi peisajul.

Problema e că situația asta se poate declina foarte ușor pentru toată România. Toata țara asta este plină de locuri foarte mișto, avem unele dintre cele mai frumoase locuri din Europa, dar ce folos? Că le avem în contexte complet disfuncționale, în sensul că nu prea avem cum să ajungem la ele. Pe scurt, ce folos că ai o țară frumoasă și cam atât?

Altfel, fotografia e foarte mișto, nu?