FineStore Black Friday 2026

Articol scris de Iulia. … Știți cum sunt zilele alea în care încă de dimineață ai așa, o senzație, că toate o să-ți meargă de-a-ndoaselea și apoi, ce să vezi, chiar îți merg toate de-a-ndoaselea în ziua respectivă? E, o zi d-asta am avut eu săptămâna asta. Să vă povestesc. Totul a început de dimineață, […]

Am ieșit din hotel și m-am dus întins spre parcarea unde era mașina, că deja se făcuse cam târzior și-aveam mult de condus. Am încercat să deschid portiera din spate să pun rucsacul pe banchetă. Nimic, nu mergea. Am încercat să ridic portbagajul. Nimic, nu mergea. Nu se deschidea și nu funcționa nimic. Vă dați […]

[drumul spre Cercul Polar – ziua 1] … 1.155 de kilometri mai târziu, am ajuns la Brno. Da, prima oprire a fost în faimosul obiectiv turistic, megalopoilsul cunoscut sub numele de Brno. O să mă întrebați, desigur: „de ce kkt ai ales să te oprești în orașul ăsta în care nu merge nimeni?”. Iar răspunsul […]

Prieteni, care sunteți mai familiarizați cu nordicii ăștia, poate reușiți să mă lămuriți și pe mine cum se plătește vigneta pentru drumurile din Norvegia. Că găsesc câte ceva (da, suprinzător, am și eu internet), dar nu mă prind dacă e corect ce găsesc. Așadar, înțeleg că pentru plata vignetei în Norvegia este suficient să înregistrezi […]

A fost Mara să-și pună aparat dentar, tocmai ce s-a întors acasă. Curios, o pun să spună cuvinte cu „s” și „ș”, să văd dacă se cunoaște că are aparat. Nimic, frate, le rostește absolut normal. Aproape dezamăgit, concluzionez: – Aaa, păi nici nu se cunoaște că-l ai. Ea, fără să-mi simtă dezamăgirea: – Mai […]