Săptămâna asta suntem mai pe chill, n-am avut de unde să aleg prea multe articole. Sau, mă rog, aș fi avut, dar mi-a fost un pic de lenică.

  1. Bucureștenii se plâng in corpore de lucrările de reabiilitate ale liniilor de tramvai care paralizează tot orașul. Hai să vedem și cum arată explicațiile celui pe care îl înjură toată lumea, respectiv însuși primarul Ciucu. Aici aveți prima explicație și aici o aveți pe cea de-a doua;
  2. I-auzi, aș semna cu două mâini să se întâmple și la noi asta;
  3. În timp ce noi suntem fierți pe blănițe de șinșile si socialism de caviar, peste gard, rusia își dă doctoratul în barbarism;
  4. Am râs;
  5. Așa arată o proastă care mănâncă căcat. Fix așa! (Eram în Copenhaga, luna era decembrie, afară erau vreo minus șapte grade, iar 90% din oamenii aia erau pe biciclete).
  6. Nu-mi spui tu mie cum să-mi transport copilul;
  7. Dacă ai putea șterge cea mai dureroasă amintire din viața ta, ai face-o?
  8. O insultă pentru adevărații deținuți politic!

Bonus, două videouri pentru cei care nu le-au văzut pe Facebook sau pe Tik Tok.

Primul, la care am râs cu lacrimi, sunete și muci când îl montam:

Și al doilea care cică ar fi filmat în Cluj: