7,543 cititori

Câteodată nu știi ce să faci cu viața ta

Uite și de-asta e mișto să ai blog. N-o cunosc pe Ana. Nici ea pe mine. Cu toate astea, m-am trezit în inbox cu un email în care povestește tot ceea ce veți citi mai jos. Un e-mail prin care vrea să ajungă la voi și să vă ceară sfatul. I-am îndeplinit dorința. Acum e rândul vostru.

Mi-a fost întotdeauna greu să vorbesc despre mine. Poate pentru că de mică mama nu accepta alt punct de vedere decât al ei. Nu mă înțelegeți greșit, nu-i reproșez nimic și n-am suferit din cauza asta. Doar am închis în mine ce sunt și ce cred.

La 17 ani eram un copil ca oricare altul. Îmi petreceam timpul citind și cântând. Am învățat singură să cânt la chitară și primisem cadou de la niște prieteni de-ai tatei o chitară. Continuarea

6,659 cititori

Singurătate în doi. Iadul este pavat cu intenții bune!

Primesc multe texte scrise de cititori. Unele ajung pe blog, altele nu. Depinde de subiect și de harul celui care scrie. Așa se explică de ce ieri, căutând ceva, am dat peste un word în care era cel de mai jos, gata pregătit pentru publicat. Doar că, habar nu am de ce n-am mai făcut-o. Iar altă problemă este că nu mai am nici cea mai vagă idee cine mi l-a trimis. Dacă vi-l recunoașteți, please, dați un semn. Până una-alta, citiți-l, mie mi s-a ridicat părul pe mâini.

…………………………………………………………………………..

Aveam vreo 12 ani și jumătate când maică-mea a hotărât că e cazul să mă bage în prima ședință esențială a vieții mele de femeie în devenire. Nu-mi venise încă ciclul, asta s-a întâmplat vreo doi ani mai târziu, într-o toamnă, în timpul campaniei agricole la care mergeam toți pionierii, că așa erau vremurile. Continuarea

2,608 cititori

Apendicita spre Marele Manitou

Tre’ sa va povestesc, nu de alta dar multi dintre voi cam aveti urmasi si sa nu va ia prin surprindere. Eram in clasa a opta, fix in vacanta de iarna, cand venise matusa-mea pe la noi si mi-a adus o punga de caramele vietnameze. Care ati prins caramelele romanesti de pe vremuri, ar trebui sa stiti ca erau tari ca fierul. Dura o jumatate de ora buna sa dai gata una singura. Practic, nu se puteau manca. Ah, asta dupa ce te chinuiai alta jumatate de ora sa desprinzi hartia de pe ea. Dar nu reuseai niciodata s-o dezlipesti pe toata, ca-ti pierdeai rabdarea. Asa ca, am binevoit sa devorez instant toata punga cu „vietnameze” care se topeau in gura. Imediat dupa ce am halit-o pe ultima, a inceput sa ma „doara burta”. Continuarea