2,948 cititori

Apendicita spre Marele Manitou

Tre’ sa va povestesc, nu de alta dar multi dintre voi cam aveti urmasi si sa nu va ia prin surprindere. Eram in clasa a opta, fix in vacanta de iarna, cand venise matusa-mea pe la noi si mi-a adus o punga de caramele vietnameze. Care ati prins caramelele romanesti de pe vremuri, ar trebui sa stiti ca erau tari ca fierul. Dura o jumatate de ora buna sa dai gata una singura. Practic, nu se puteau manca. Ah, asta dupa ce te chinuiai alta jumatate de ora sa desprinzi hartia de pe ea. Dar nu reuseai niciodata s-o dezlipesti pe toata, ca-ti pierdeai rabdarea. Asa ca, am binevoit sa devorez instant toata punga cu „vietnameze” care se topeau in gura. Imediat dupa ce am halit-o pe ultima, a inceput sa ma „doara burta”. Na, asa-ti trebuie daca te-ai lacomit.

mihai_vasilescu_caramele

sursa foto

A fost chiar mai rau de atat, pentru ca era in ajunul craciunului. Cine naiba are chef sa se plimbe cu copilul prin spital, pentru o durere de burta? Nimeni, va spun eu. Trebuie sa stiti ca in noua cazuri din zece, la copii durerea provocata de inflamarea apendicelui (apendicita) nu se localizeaza in partea dreapta. Este o durere surda, pe care cel mic o percepe ca pe o „durere de burta”. Eventual poate da rezonanta si inspre picior, iar asta ar fi semnalul ca se intampla ceva mai grav decat un stomac deranjat.

Deci, ma durea un picut. Neimpresionant. Chiar daca durerea persista de pe o zi pe alta, ai mei au incercat sa ma faca bine cu leacuri babesti. Mai o sticla cu apa calda, pusa pe locul durerors, mai o gura de tuica fiarta. Ce invatasera si ei de pe la tara (nu, nu exista internet, deci nu vreau sa o aud pe aia cu „de ce n-ati cautat ma pe google”). Am fost chiar la o taiere de porc, unde am bagat in mine sorici si restul preparatelor de la „pomana porcului”. Toate venite ca o dezmierdare, pentru apendicele meu inflamat.

Am tot dus durerea „pe picioare” pana in prima zi de craciun. Pe la pranz, am simtit in partea dreapta ca si cum mi-ar fi infipt cineva un cutit. Dar nu unul obisnuit. Era de parca lama fusese incinsa in foc. Crunta senzatie. Va dati seama ca nici eu nu aveam o chemare deosebita, pentru mersul la spital. Dar in momentul ala i-am spus maica-mii ca trebuie sa mergem. Nu mai suportam.

mihai_vasilescu_apendicita

sursa foto

La spital s-au prins pana si medicii, din prima, ca e groasa (situatia, fratilor). Un consult sumar si direct pe masa de operatie. Mi-a zis mama, cateva zile mai tarziu, ca i-a spus doctorul care m-a taiat „doamna, daca veneati doua ore mai tarziu cu el, vi-l dadeam inapoi ca nu mai aveam ce-i face, septicemie scria pe el”. Deci, un pic de noroc tot am avut, ca am scapat cu o peritonita ordinara. Nu stiu cum mai e procedura in zilele noastre, dar mie mi-au facut rahianestezie (nu mai simti nimic de la piept in jos). Am fost constient tot timpul si am stat de vorba cu echipa care ma „lucra”. Am spus bancuri si i-am barfit pe ai mei, cum ma faceau ei bine cu tuica si apa calda. Radeau aia ca la circ.

Doua ore mai tarziu eram in salon, cu o pereche de furtunase itiandu-si mandre capetele din abdomenul meu traumatizat si taiat. In mod normal de acum ar fi trebuit sa fie toate bune si frumoase si sa mearga lucrurile spre bine. Nu si in Valcea, tara de gratie Romania. Pentru inceput, nu se terminase inca efectul rahianesteziei. C-o fi fost vrajeala sau nu, dar ne-au zis ca nu am voie sa misc capul de pe perna o zi intreaga. Nu stiu daca realizati ce inseamna sa stai doispe ore in aceeasi pozitie. Iti vine sa-ti iei campii. Parca treceau ani, nu ore. Minutele durau o vesnicie. Nu mai stiu sigur, dar parca nu am avut voie sa beau nici apa. De fapt, sigur nu am avut voie, ca ar fi insemnat sa-mi ridic capul. Simteam ca ma usuc de sete. As fi baut si apa din balti, daca ma lasau sa ma ridic.

mihai_vasilescu_sete

sursa foto

Dar a trecut si asta. Ma recuperam in rezerva mea, cu inca trei colegi de suferinta. Prietenii veneau in vizita, parca nu era asa de rau. Numai ca, intr-o dupa-amiaza a venit mama sa-mi aduca chestii si m-a gasit delirand. La modul ca vorbeam aiurea, iar eu nici macar nu tin minte sa fi venit ea pe la mine, d-apai ce am vorbit. S-a speriat femeia ingrozitor. A pus mana pe mine si ardeam. Temperatura. Nu mare, patruzeci de grade. Masurate de asistenta, ca s-a albit si aia cand a vazut ce arata termometrul. S-au alarmat toti pe acolo ca n-am mierlit-o de la peritonita si ma duc acum cand nu mai era pericol. Pana la urma au depistat si cauza celor patruzeci de grade. Pe la pranz, cand eu dormeam, spalase infirmiera pe jos si lasase geamurile si usa rezervei deschise. Sa se usuce. Si asa au ramas cateva ore bune. Numa’ bine sa fac eu temperatura si sa fiu la un pas de „vesnicele plaiuri ale vanatorii”. Cred ca l-am vazut pe Marele Manitou in dupa amiaza aia.

Ce-a facut maica-mea in spitalul ala, nu vreti sa stiti. I-a aliniat de la vladica la opinca si a facut instructie cu ei. Profa de romana, de, are un timbru vocal ridicat si nu se intimideaza sa vorbeasca in fata a cativa zeci de handralai cu hormonii clococtind in vene. Pentru ea a fost distractie cu medicii si asistentele. Din ziua aia daca ridicam un deget, se infiinta cineva la patul meu, sa intrebe daca ma poate ajuta cu ceva. Si eu muream de rusine. Aveam impresia ca ar face orice, doar sa nu mai faca „nebuna aia” scandal inca o data.

mihai_vasilescu_profesoara

sursa foto

Unul din colegii mei de salon, era mai necajit. Ai lui ajungeau rar pe la el, ca veneau de la tara, o localitate de langa Valcea. Statea saracul mai mult singur si ofta. Prinsese un obicei. Se punea cu fundul pe un calorifer din ala lung, care era chiar langa geamul ce dadea in strada. Si se uita ore intregi la lume si la masini. Asta era placerea lui. Cand il cautai, pe caloriferul ala il gaseai. Copilul asta avusese mai mult noroc ca mine. Nu ajunsese la stadiul de pertionita. Il operasera la tanc, apendicita banala. Ce credeti bai, oameni buni? De la statul lui cu fundul pe sursa de caldura, i-a “copt” operatia. Si intr-o buna dupa-amiaza, au trebuit sa-l taie din nou, pentru ca era plin de puroi, dadea pe afara. Bine ca au observat la timp ca o mierlea saracul si aflau abia dupa aia de ce. Nu l-au mai lasat sa stea pe calorifer. Si i s-a mai prelungit sederea cu vreo doua saptamani.

Tipul asta, imi pare rau ca nu mai tin minte cum il cheama, statea intr-o zi de vorba, cu unul dintre prietenii veniti pe la mine. Prietenul Valjean (el era in vizita) toata viata a fost bolnav dupa caini. De cand il stiu eu si-a dorit caine, a avut caine si are si acum (doar ca acum are asa un fel de turma, sau haita, cum s-o numi). Pe atunci era in perioada cand isi dorea un caine-lup si era in negocieri avansate cu ai lui, doar-doar s-o aleage cu unul. Cum v-am zis statea de vorba cu baiatul cu operatia „pocnita”. Cand aude ca ala e de la tara, il ia la intrebari. Da’ tu ai caine? Am, zice ala, dar e unul mai bleg asa. Mai bleg? Pai de ce e bleg? L-ai crescut tu asa? Ploaie de intrebari ce lansa Valjean al meu. Nu apucase celalalt sa raspunda, ca i-o lanseaza pe ultima: cum il cheama? Raspunsul colegului meu de salon, ne-a lasat pentru moment cu gura cascata, dupa care ne-am intins pe jos (ma rog, eu eram deja in pat), de ras. Il cheama „ASASIN”, zice ala!

mihai_vasilescu_bad_dog

sursa foto

Cum frate sa ai un caine, sa ne povestesti ca-i bleg si sa le spui oamenilor ca-l cheama „Asasin”? Ne-am cacat pe noi de ras. Sunt curios daca Valjean isi mai aminteste faza. Stiu ca mai intra din cand in cand pe aici. Zi cocos, mai tii minte chestia asta?

Nu stiu ce sa va mai zic. A mai fost interesant cand a asistat taica-meu la un curatat de operatie si pansat. La mine, nu la altcineva. Si i s-a facut rau de l-au ridicat aia cu saruri de pe jos.

Ca sa inchid, ca ne-am lungit cam mult, atentie la durerile copiilor din zona abdominala. Daca persista si dau semne ca s-ar duce si spre picior, tocmai v-am povestit ce aveti de facut. Bine, de preferat ar fi sa nu procedati exact ca in cazul meu. 🙂

9 de păreri la “Apendicita spre Marele Manitou

  1. Amintirea mea legata de apendicita: eram in clasa a patra.Locuiam la bunica mea, intr-un bloc din “buricul” Pitestiului. Blocul avea o curte interioara dotata cu de toate: leagane, masa de tenis,pomi fructiferi buni de catarat in ei si nelipsita bara de covoare pe care o foloseam pe post de poarta de fotbal :). Intr-o zi cu soare jucam fotbal cu prietenii mei, baietii :)…da, da…fotbal…de-aia imi explic “microbul” fotbalului ramas in sange si in ziua de azi. Ma pregateam sa execut o lovitura de la 11m si imi amintesc ca si cum ar fi fost azi…am ramas cu piciorul in aer si in acelasi moment m-a coplesit o durere crunta de burta si picior…vaiete, urlete..mobilizare generala. Am uitat sa mentionez ca bunica mea era cadru medical si noi locuiam vis-a-vis de spitalul unde lucra…habar nu am cum am ajuns in spital, cand mi s-a facut rahia in coloana, cand am fost operata…stiu doar ca nu mai era nimeni ca mine in spitalul ala: mancam meniul doctorilor (doar cel bazat pe lichide..ca altceva nu aveam voie), aveam lenjeriile schimbate, era intrebata de sanatate de catre tot personalul medical…bunica mea facuse instructie cu toti de prin spital si ii pusese in tema ca la salonul “x” se afla iubita ei nepoata ;)…ce vremuri 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

  2. Baiatul meu e ipohondru, de mic avea o problema. Daca se intepa la un deget trebuia sa ii pansez mana pana la cot, cand au venit in vizita niste prieteni cu fetita lor ce suferea de astm, trei zile s-a prefacut ca are astm de am rascolit toata casa incercand sa elimin cea mai mica urma de praf. Cand era prin clasa a 8-a m-a sunat de la scoala sa imi spuna ca il doare nitel burta si crede ca are febra. Normal, nu l-am crezut. Cand am ajuns seara acasa (era intr-o zi de luni) i-am luat temperatura, avea un pic de febra, i-am dat Coldrex si l-am trimis urmatoarea zi la scoala. Povestea s-a repetat. Marti l-am dus la medic doar pentru ca se vaita, nu pentru ca il credeam si…. apendicita. Miercuri operatie. Acum are 21 de ani, m-a sunat acum vreo luna sa imi spuna ca il doare tampla, s-a uitat el pe net si crede ca are o tumoare :-))))). Ia un nurofen ca nu ai nici o tumoare, i-am spus. E student in Anglia si sunt prea departe sa ii fiu de folos. I-a trecut durerea imediat, dar vine sambata viitoare acasa in vacanta. Am facut programare la analize, la cardiologie, stomatologie, neurologie. Sunt convinsa ca nu are nimic, dar nu ma mai risc. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Larisa, :))))) Hai ca m-ai facut sa râd bine. :))))

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • Aaaaa, cea mai tare faza a fost cand, inainte de pregatirea la engleza (era plin clasa a 11-a), m-a sunat sa imi spuna ca nu mai vede. Cum adica nu mai vezi?, l-am intrebat. Cred ca am orbit, spune el. Nici daca imi baga cineva un motor in fund nu as fi ajuns mai repede acasa. Insfacat plod, sunat amica oftalmolog, analize amanuntite, nu avea nici pe dracu’. Nu avea chef de pregatire.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Larisa, :)))))) termină cu astea că mor de râs. :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Bineee, nu mai spun. Doar una si atat! 🙂 In Anglia si-a pus cercei in ambele urechi. Gaurile i le-a facut o colega de camin, in bucataria comuna, cu un ac sterilizat cu alcool zice el. Alcool din care colega englezoaica a baut nitel sa isi faca curaj. Cica nu l-a durut. Dupa ce mi-a spus, sotul meu mi-a facut doua margarita sa imi revin din soc. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.