2,705 cititori

It was a bad day…

1 Mai 1994. Eram la ai mei, la Valcea, in vacanta de Paste. Suna telefonul (fix, pe vremea aia). Un fost coleg de liceu ma intreaba daca am chef sa ies la un fotbal, sa mai dam mielul si drobul jos. Am, cum sa nu am. Si chiar daca nu aveam, tot trebuia sa ma duc. „Varf” ca mine a mai avut Romania doar pe vremea lui Dobay. De atunci, nimic. doar epigoni nevrednici. Atat ca m-am pierdut in anonimat.

Plec la teren. Meciul incepuse deja, da’ l-au expulzat pe unul si mi-au facut loc. Exact ce va ziceam. Pai cum era sa apara Ronaldo (Cristiano) la marginea terenului si sa-si ia un: „coaie, n-ai loc acum, mai asteapta si tu un pic pana oboseste cineva”. Exclus, zic.

mihai_vasilescu_football_comics

sursa foto

Da’ n-am apucat sa marchez. Surpinzator, pentru ca eu aveam procentaj de 100%. Sutul si golul, din orice pozitie. Cred ca nu apucasem sa trag la poarta sau imi cazuse greu mielul, altfel nu-mi explic. Jucam pe un teren de liceu (Silvic, daca mai e cineva din Valcea pe aici) din ala imprejmuit cu gard de sarma cu ochiuri. Plecasem la un atac pe partea stanga (n-am sa aflu niciodata de ce pe partea aia, pentru ca eu sunt dreptaci…bine,asta stiu doar eu, pentru ca lovesc mingea la fel de bine cu ambele picioare) cand o deposedare brutala si miseleasca a unui adversar, m-a trimis in gardul ala despre care va ziceam ca imprejmuia terenul.

Nu m-as fi asteptat la una ca asta, mai ales ca incercasem una din celebrele mele „biciclete” (driblingul asta a fost inventat de mine, nu de saraciile astea care joaca acum…normal ca nu o sa recunoasca nimeni…e plina istoria omenirii de mari artisti, ramasi nedescoperiti). Dar m-a luat ala cu fulgi cu tot de nu mi se mai vedea nici lantul de la „bicicleta”. Ca sa nu ma pravalesc pe acolo (nu-mi place sa simulez, eu acceptam sa mi se acorde fault numai de la entrose de gradul doi in sus…si numai daca adversarul intra prin alunecare cu ambele picioare inainte…joc de barbati, de) m-am tinut zdravan de gard. Care gard a avut proasta inspiratie sa aiba o sarma iesita in afara, fix in locul in care am pus eu mana.

mihai_vasilescu_broken-fence

sursa foto

Asa ca in momentul in care am retras-o, am constatat cu stupoare ca nu-mi mai pot misca unul din degete. Si mai curgea si sange ca la balamuc. Acu’ voi stiti cum sunt barbatii, viteji si darji, dar totul pana la sangele proprietate personala. Daca-l vedem iesind si din varful degetului ne ia cu lesin si vertij. Ori la mine tasnea exact ca la fantana arteziana pe care a trantit-o Piedone (primarul de la „patru”, nu Bud Spencer) in intersectia de la „Budapesta”.

M-am lasat usor pe vine si, cu ceea ce mi se pareau mie a fi ultimile cuvinte rostite in aceasta viata, am ingaimat „cred ca mi-am rupt degetul”. Am o banuiala ca nici coechiperii mei si nici adversarii nu au fost foarte impresionati. Altfel nu-mi explic de ce meciul a continuat. Si fraierul ala pe care il inlocuisem eu, a intrat in teren in secunda doi si a inceput sa zbiere „da-mi bai pasa”. Hmmm

Partea buna a fost ca dincolo de gardul care atentase la integritatea mea fizica era chiar Spitalul Judetean. Partea rea este de Paste nu lucreaza nici macar apostolii, daramite aia de la camera de garda. In cateva zeci de secunde eram acolo, crezand ca ma rezolva cineva si ma intorc pe teren (adevaratii luptatori asa se cunosc). Socoteala gresita. La camera de garda batea vantul. Adica nu era nimeni. De pacienti nu stiu ce sa zic, poate mai fusesera si se saturasera de asteptat, dar personalul din spital pe unde mama naibii umbla? Insa pentru ca dara de sange pe care o lasasem in urma i-ar fi facut invidiosi si pe Hansel si Gretel (ati prins-o pe asta?) m-am apucat sa-i caut eu prin incinta. I-am descoperit pana la urma. Ciocneau niste oua intr-o rezerva. Mirosea bine de tot a pasca si vin de tara (cred ca zaibar).

– Dumneavoastra? m-a intrebat cu scarba nedisimulata o asistenta.

– Stiti mi-am rupt degetul si… incercam sa arat spre balta de sange care deja se formase la picioarele mele.

Nici macar nu i-a tresarit firul de par mare si gros, care cu mandrie se itea dintr-un neg de pe nas.

– Asteptati pe hol. O sa vina cineva.

mihai_vasilescu_bleeding_hand

sursa foto

Si a venit. N-a durat mult. Cat sa poti sa incepi sa arunci momela pentru peste, in balta aia de sange pe care o alimentam din rezervorul personal, prosteste numit „sistem circulator”. Macar m-au „linistit”, degetul nu era rupt, cum credeam eu in nemernicia mea de pacient sosit sa le scoata cozonacul din gura. Doar tendoanele erau sectionate. Ambele. De-aia nu mai puteam sa-l misc. Cum s-ar spune, eram bine de tot. Dar stati ca a mai fost fun pe acolo. Auzind ca le-am taiat intr-un gard, matahala aia de asistenta, s-a luminat la fata (da, cred ca era un pic razbunatoare…sa stiti ca din profil aducea un pic cu Genghis Han) si a rostit hotarat:”antitetanos”. Anti, ce? Bai oameni buni eu deja sangeram ca toate victimile lui Arnold in „Comando”  la un loc si alora le ardea sa-mi gaureasca fundu’ cu injectii.

Poate in visele mele, imi facea halterofila aia reprofilata injectii in fund. Mi-a ordonat sa intind mana. Bine, si sa nu fi vrut, rezultatul era acelasi. Mi-a prins antebratul in menghina aia pe care ea o folosea pe post de mana si…(efectiv mi se ridica parul in cap, acum cand imi aduc aminte)…si mi-a infipt acul direct in RANA DESCHISA!!! Bai oameni buni, va jur ca am auzit cantand coruri de ingeri. Mi s-a dus durerea drept in varful capului, de unde a inceput sa se raspandeasca peste tot in corpul meu musculos. Dupa care a tasnit afara…sub forma de…urina. Da, dragii mei, m-am pisat pe mine de durere.

Cand mi-am revenit, Godzilla era aplecata deasupra mea si incerca sa-mi spuna ca o sa ma bandajeze.

– Pai si mi-ati reparat tendoanele? am intrebat cu speranta in glas.

– Tendoanele nu se pot repara acum. Trebuie operatie. Dar dupa ce se vindeca rana asta.

N-as putea sa jur, dar o urma de satisfactie tot cred ca se simtea in explicatiile „divei”.

mihai_vasilescu_bad_nurse                                                                                            sursa foto

Ce-i drept nu sunt eu la curent cu procedurile din lumea medicala, dar si in ziua de azi sunt convins ca operatia trebuia facuta atunci, pe loc. Adica de ce sa mai astepti o luna sa se inchida rana si apoi sa o deschizi la loc??? Poate asa o fi, dar mie n-o sa-mi scoata nimeni din cap ca aia trebuiau sa-si continue ciocnitul de oua si nu aveau chef de tendoanele mele sectionate. Care le mai „sectionau” si pofta de mancare. Asa ca, mi-au umflat mana cu bandaje si m-au gonit acasa.

Meciul se terminase, ca m-as mai fi bagat un pic. Macar asa sa le arat baietilor o combinatie de Maximus (Gladiator, frate, Russel Crowe) si Gicu Dobrin. Da’ nu mai erau. Cred si eu. Fara mine ce farmec mai avea? Si mai ales cine sa „marce” gol, vorba lu’ Gicuta Hagi.

Cre’ca e de prisos sa va mai spun ce fete au facut ai mei cand am intrat in casa. Taica-meu, care ma futuse la cap toata dimineata sa nu ma duc la fotbal, s-a uitat de sus la mine si a scrasnit: „ti-am zis eu”. Nu ca e cel mai placut lucru pe care vrei sa-l auzi dupa cate o chestie din asta?

De ce v-am povestit? Ca sa va arat ca se poate face haz de necaz si de chestiile nasoale prin care trecem. Pentru ca, degetul cu pricina nu si-a mai revenit niciodata. Chiar daca, dupa ce s-a vindecat rana (duh??!!!) l-am operat. Si pentru ca in dupa amiaza aceleiasi zile (1 Mai 1994), murea la Imola, cel pe care il admiram si il invidiam deopotriva: Ayrton Senna. Deci nu voi putea uita aceasta zi vreodata, in aceasta viata, dupa toate care s-au intamplat pe parcursul ei. Bine, asta daca nu fac Alzheimer.

Si citeam acum ca nici Michael Schumacher nu se simte prea bine, gen s-ar putea sa ramana asa, in starea asta, spre leguma gen. Citind, am avut un flash si mi-au iesit la suprafata toate chestiile pe care tocmai vi le-am povestitara. Cata vreme a fost rival cu Ayrton, l-am urat. Nici dupa disparitia brazlianului, nu pot sa spun ca l-am indragit. Dar a venit ziua cand l-a egalat pe Senna si a facut asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EOQjYCwgLdE&w=480&h=360]

Sper sa nu moara si, mai mult de atat, sa-si revina!

7 de păreri la “It was a bad day…

  1. De mentionat si partea in care talentul nepereche in ale fo’lbalului valcean era totodata si un mare puturos si nu s-a dus decat o singura sedinta de recuperare, desi avea prieteni mai mici ca el care il bateau la cap sa se duca.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @alghenu, ba sa avem pardon. Am fost la TREI sedinte de recuperare. Si cum sa te iei dupa ce spun niste prieteni mai mici ca tine? :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Mi-ai trezit amintiri neplacute legate de spitalul din Valcea 🙁 . Nu i-a pus nimeni bomba inca? Ar fi si valcenii in siguranta…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @carmina, ultima oară când am fost acasă, era inca in picioare. Dar cred ca nu e timpul pierdut. Stii cum se spune, mai bine mai tarziu decat niciodată.
      Da, stiu la ce te referi. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  3. Pingback: De pe margine se vede mai bine | mihai vasilescu's blog

  4. Pingback: Apendicita spre Marele Manitou | mihai vasilescu's blog

  5. Din ce scrie acolo Dobay murise cu 3 săptămâni înainte de evenimentuevenimentul cu pricina. Dumnezeu să îl ierte si să îl odihnească în pace

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.