4,097 cititori

Cam ăsta este trendul

Ne place, nu ne place, devenim din ce în ce mai dependenți de aplicațiile pentru mobil. Astea-s vremurile și, oricât de conservatori am fi, constatăm că telefonul face parte integrantă din viețile noastre.

Sincer să fiu, nici nu prea are cum să fie altfel când un simplu smartphone de azi este de câteva milioane de ori mai puternic decât toate computerele folosite de NASA în ’69 când au trimis misiunea Apollo 11 pe Lună. Toate la un loc, da?

Continuarea

9,034 cititori

Frozen (b)rain

Cred că era prin 2008 când Steaua juca la Munchen împotriva lui Bayern în grupele Champions League (ce vremuri!). În România era un noiembrie târziu, gri, nu foarte geros și fără zăpadă. Nu și în Germania. Chiar în ziua dinaintea meciului, am intrat pe prognoza meteo și-am văzut că la Munchen ninge de rupe. Nasoală treabă.

Am plecat la meci gândindu-mă cam cât ghinon pot să am să ningă la nemți fix în alea două zile pe care le aveam și eu pentru hălăduit prin Munchen. Mă și vedeam înotând prin troiene pe-acolo, ud, înghețat și zgribulit, căutând adăpost din berărie în berărie. Continuarea

4,667 cititori

Cocalari fără frontiere

Mdeci azi m-am trezit cu o lene din aia dureroasă în organism. Atât de dureroasă că la simplul gând c-ar trebui s-o iau la pas spre metrou, m-a apucat așea un soi de vertij de-am fost nevoit să mă întorc pe partea cealaltă și să mai dorm o juma’ de oră.

Prost e că până la urmă tot a trebuit să plec. Doar că procrastinarea m-a dovedit și-am luat un taxify. N-aveam cum, simțeam c-o să-mi explodeze capu’ dacă fac un singur pas pe jos.

Șofer e Mohamed. Un băiat din Siria care zâmbește tot timpul. Continuarea

6,002 cititori

Elon Musk ăsta chiar e un vizionar

Serios, acum chiar nu mai am niciun dubiu. Da, știu, poate ar fi trebuit sa mă lămurească măcar treaba cu Tesla sau cealată șmecherie demențială cu mașina trimisă-n spațiu, dar, cumva, simțeam că lipsește ceva ca să-mi fie clar că omul e un vizionar absolut. Chestie care s-a întâmplat până la urmă. Ia fiți atenți aici:

Continuarea

9,659 cititori

Allah e totuna cu Dumnezeu?

Articol scris de Jamilla.

Viața noastră pe Pământ, oricât de lungă ori de scurtă ar fi (și nu am spus că nu ar trebui să existe și o alta, în veșnicie) este o lecție. Te naști și înveți să respiri, să mănânci, mai întâi cu ajutorul părintelui, apoi singur, să mergi în două picioare, să vorbești, să scrii, să citești. Chestii elementare, simple, de bază. Apoi, începi să înaintezi în viață și ea începe să îți servească lecții mai puțin subtile.

În copilărie nu păream atât de îngrijorați când ne asumăm riscuri. Nici măcar nu înțelegeam termenul ăsta “risc”.

Știam să ne bucurăm de momente, știam să ne apropiem complet dezinhibați și dezarmați de oameni, nu ne poticneam atunci când simțeam nevoia de a numi pe cineva prieten. Ne plăceau oamenii și eram plăcuți de ei. Bine, poate eu mai puțin. Eu am fost cea care, scoasă din contextul familiei, trebuia să depună ceva mai mult efort să convingă că-i la fel sau mai bună decât alții. Eu eram arăboaica, iar ăsta aducea cu sine o ștampilă pe care nici eu, nici ceilalți copii, nu o înțelegeam că fiind diferită.

Continuarea

10,748 cititori

Ce i-aș face eu lui Dragnea

Nici nu m-aș gândi să-l bag la pușcărie. Dacă ar fi după mine, i-aș confisca absolut tot. Și când zic „absolut tot”, apăi chiar i-aș lua case, bani, firme, i-aș purica rudele și prietenii la sânge și dac-aș avea cea mai mică bănuială că ăștia-l ajută cu ceva, le-aș lua și lor tot. Pe scurt, l-aș lăsa în curu’ gol complet, după care l-aș angaja vânzător la kauflandu’ de pe Barbu Văcărescu și l-aș muta într-o garsonieră confort trei, în prelungirea Ghencea. Pe care s-o plătească-n rate. Și-apoi m-aș asigura că trăiește doar din banii de salariu.

Ca să vadă și el cum e să se trezească dimineața la șase fără un sfert, să-și facă singur cafeaua, să înjure că iar a rămas fără pâine și crenvurști și nici nu mai are cu ce să-și cumpere până intră avansul. Asta dacă-i mai rămâne ceva, că banii cum intră, cum sunt toți dați pe datorii. Poate cu bonurile de masă să se scoată, dacă le primește.

Continuarea

5,013 cititori

WELL

Am mai povestit pe-aici c-am lucrat 15 ani în vânzări, după care mi-am descoperit vocația de băgător de seamă pe interneții patriei și-am reușit să-mi văd visul cu ochii. Mai precis să-mi scot definitiv din vocabular cuvinte și expresii precum „target”, „comandă”, P&L, KPI, „raport” și altele de genul ăsta care-mi dau coșmaruri și acum. Serios, mă mai trezesc plângând noaptea, pe motiv c-am visat că nu mi-am făcut targetul și iar nu iau comision luna asta. Lasă, nu mă invidiați, că acum au intrat altele: „buget”, „idei”, „campanii”, „feedback negativ” și „nu ești bun de nimic”, d-astea.

În fine, nu despre asta voiam să va povestesc, ci despre clădirea în care mi-am petrecut toți cei 15 ani. Un mastodont de construcție, toată numai din beton din ăla de buncăr anti-rachetă, localizat, ați ghicit, în Pipera. Normal, unde altundeva poate funcționa o corporație serioasă?

Continuarea

4,623 cititori

Vești extraordinare pentru băutorii de bere

Iată că a sosit acel moment pentru care toți băutorii de bere care citesc acest blog (și nu numai) mă vor pomeni până la plecarea spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii și dincolo de ea. Acel moment în care toți băutorii de bere de pe acest blog (și nu numai), care n-au imprimantă acasă, vor da fuga la cel mai apropiat centru de copiere să-și tipărească acest text în câteva sute de exemplare. Așa să fie, să le aibă la îndemână dacă e nevoie.

Acel moment când toate soțiile/iubitele/prietenele/amantele vor deschide ușile frigiderelor, vor vedea sticlele de bere frumos aliniate și vor conchide ciudos: “nu mai lua de bun tot ce zice Vasilescu ăla”.

Continuarea

3,479 cititori

Gata e oficial

Eu v-am adus la cunoștință trebușoara asta, eu trebuie să vă zic cum s-a gătat.

Gata, e oficial, lunea aceasta fost ales primul tapster din România. De fapt, n-a fost tocmai ales, în sensul că tipul chiar a participat la un concurs de servit bere la draft, din două probe, plus un interviu final, în fața unui juriu internațional, concurs pe care l-a și câștigat.

Dar partea cea mai tare știți care e? După preselecții și selecții care au durat două luni, în cele din urmă, în finala de luni au ajuns patru cetățeni cu abilități de tapster. Nimic neobișnuit până aici, cineva trebuia să ajungă și-n finală, nu? Continuarea

6,466 cititori

Comunismul, pe înțelesul idioților

În urma câtorva comentarii de la textul care ne reamintea dulcile vremuri ale Epocii de Aur, colega noastră @didina s-a indignat teribil și-a hotărât să le explice nostalgicilor, pe înțelesul lor, cam ce-a însemnat comunismul. Părerea mea e că-și pierde timpul, n-ai cum să-i explici unui individ care consideră că până în ’85-’86 s-a trăit bine în România, pe motiv că mai găsea din când în când de mâncare, ce înseamnă nouăzeci de milioane de victime sau că libertatea n-are preț. 

Stimate aplaudac al creierelor roșii comuniste, am citit cu uimire (și niscai amărăciune, recunosc, însă contează mai puțin) pleiada de aberații înșirată prin comentarii. Nostalgie? Mă doare la bască, n-am dureri d-astea, consider că fiecare etapă a vieții are farmecul ei. Sindrom Stockholm? Puțin, pe ici pe colo, dar nu-s psiholog să te repar eu. Ignoranță? Multă, desigur, dar n-a omorât pe nimeni. Mă rog, poate pe câțiva, dar numărul este irelevant când vine vorba de statistici. Continuarea

4,321 cititori

Aglomerație mare, moncher

Mdeci să vă povestesc.

Sâmbătă am făcut o haiducească la volan. A trebuit s-o aduc pe mama în București pentru un examen rmn. Niște dureri de spate a căror sursă nu reușește s-o depisteze nimeni în toată Vâlcea aia. A propos, mi se pare foarte cool că în toate clinicile private un rmn costă de la 1000 de lei în sus (mama a avut de examinat două zone, prin urmare a plătit „modesta” sumă de 1800 de lei), dar interpretarea vine abia după zece zile. Lucrătoare. Femeia aia moare de dureri de spate, dar abia după două săptămâni poate să afle și de la ce i se trag, deși stă cu rezultatele de la rmn în mână. Și asta la privat. Șmecheră treabă.

Continuarea