6,619 cititori

Hai să facem lucrurile să se miște!

LATER EDIT: Ca să se dezpanicheze cei care se panicaseră. Ar vrea ei ăia de la PSD să mă duc acolo, dar nu în această viață

Sunteți primii care află vestea pe care tocmai o să v-o dau, pentru că așa mi se pare normal, să încep cu voi, cei care mi-ați fost mereu alături.

În ultimele săptămâni am avut o serie de negocieri cu consilieri ai partidului de guvernământ, negocieri care s-au încheiat ieri, duminică, târziu în noapte, și în urma cărora am acceptat să fiu, începând de săptămâna viitoare, consilier pe partea de comunicare al Partidului Social Democrat.

Probabil că mulți dintre voi se vor întreba de ce-am luat decizia asta. În primul și în primul rând pentru că o consider o provocare uriașă, ce poate fi mai incitant decât să știi că te vei ocupa de comunicare pentru cel mai mare partid din România – cel care, mai mult ca sigur, se va mai afla la guvernare cel puțin încă cinci ani și jumătate?

Vreau să fac lucruri mișto, vreau să ajut partidul să iasă din conul de umbră în care a intrat și din care poate ieși doar cu ajutorul nostru, al tuturor. Până la urmă, peste tot, oriunde te-ai duce, o să realizezi că există și oameni buni, oameni capabili, oameni care-și doresc să facă ceva pentru cei din jur, oameni implicați care vor și pot să facă lucrurile să se miște. Și exact asta am de gând să fac pe bucata care mi-a fost încredințată: să fac lucrurile să se miște, dar altfel decât s-au mișcat până acum.

Ca să fie foarte clar, am luat decizia asta după ce-am avut și o discuție între patru ochi cu Liviu Dragnea. Președintele PSD m-a asigurat că voi avea mână liberă, toată susținerea partidului și toată logistica de care voi avea nevoie pentru a reuși să comunicăm care sunt adevăratele noastre valori și modul în care România trebuie repusă pe direcția cea bună. Pentru că, până la urmă, cred că asta este singura și adevărata problemă a PSD: oamenii de aici vor și pot să facă lucruri bune, dar până acum n-au știut să le comunice.

România, îndrăznește să crezi!

26,158 cititori

Am stat de vorbă cu Ștefan Mandachi

Ieri pe la ora patru mi-a sunat telefonul. Știam cine mă sună, dar adevărata surpriză am avut-o când am aflat de ce mă sună:

– E Ștefan Mandachi în București și-ar vrea să vă întâlniți, poți?

– Pot.

Și cam așa s-a făcut c-am stat ieri seară de vorbă, ca băieții, mai bine de trei ore, cu omul momentului în România. De povestit, am povestit multe, c-așa e la bere, dar eu m-am dus acolo cu câteva chestii în minte pe care voiam să le aflu chiar de la sursă.

În primul și-n prmul rând trebuie să vă spun că omul e nebun, în sensul cel mai bun al acestui cuvânt. E un tip care crede cu tărie în ce spune și căruia i se luminează ochii de fiecare dată când povestește despre ce i s-a întâmplat în ultimele zile. Pentru că nici lui nu-i vine să creadă, i se pare că trăiește un vis.

Continuarea

77,533 cititori

Sper c-ați văzut asta

Dacă ați ajuns acasă, sfatul meu ar fi să vă rupeți 5 minute pentru videoul ăsta. Dacă n-ați ajuns, nu vă uitați de pe drum, așteptați s-ajungeți, ar fi păcat să nu vă concentrați la ce zice tipul ăsta, că nu zice rău deloc.

N-aveți idee cât mi-ar placea să-i iasă șmecheria asta si să văd o Românie înțepenită timp de cinsprezece miute. Dar uitați-vă la clip și vorbim după. Ah, și dacă vă lasă sufletul, dați-i share, că merită.

P.S. Dacă n-aveți cont de facebook, puteți să-l vedeți aici.

P.P.S. Îmi vin tot felul de informații din foarte din multe părți, dar toate spun același lucru: se pare că extrem de mulți cetățeni, cu putere de decizie în companiile lor, sunt dispuși să se ralieze la cele cinsprezece minute de suspendare a activității. Well, să vedem, a zis orbul.

4,175 cititori

Cam ăsta este trendul

Ne place, nu ne place, devenim din ce în ce mai dependenți de aplicațiile pentru mobil. Astea-s vremurile și, oricât de conservatori am fi, constatăm că telefonul face parte integrantă din viețile noastre.

Sincer să fiu, nici nu prea are cum să fie altfel când un simplu smartphone de azi este de câteva milioane de ori mai puternic decât toate computerele folosite de NASA în ’69 când au trimis misiunea Apollo 11 pe Lună. Toate la un loc, da?

Continuarea

9,120 cititori

Frozen (b)rain

Cred că era prin 2008 când Steaua juca la Munchen împotriva lui Bayern în grupele Champions League (ce vremuri!). În România era un noiembrie târziu, gri, nu foarte geros și fără zăpadă. Nu și în Germania. Chiar în ziua dinaintea meciului, am intrat pe prognoza meteo și-am văzut că la Munchen ninge de rupe. Nasoală treabă.

Am plecat la meci gândindu-mă cam cât ghinon pot să am să ningă la nemți fix în alea două zile pe care le aveam și eu pentru hălăduit prin Munchen. Mă și vedeam înotând prin troiene pe-acolo, ud, înghețat și zgribulit, căutând adăpost din berărie în berărie. Continuarea

4,755 cititori

Cocalari fără frontiere

Mdeci azi m-am trezit cu o lene din aia dureroasă în organism. Atât de dureroasă că la simplul gând c-ar trebui s-o iau la pas spre metrou, m-a apucat așea un soi de vertij de-am fost nevoit să mă întorc pe partea cealaltă și să mai dorm o juma’ de oră.

Prost e că până la urmă tot a trebuit să plec. Doar că procrastinarea m-a dovedit și-am luat un taxify. N-aveam cum, simțeam c-o să-mi explodeze capu’ dacă fac un singur pas pe jos.

Șofer e Mohamed. Un băiat din Siria care zâmbește tot timpul. Continuarea

6,086 cititori

Elon Musk ăsta chiar e un vizionar

Serios, acum chiar nu mai am niciun dubiu. Da, știu, poate ar fi trebuit sa mă lămurească măcar treaba cu Tesla sau cealată șmecherie demențială cu mașina trimisă-n spațiu, dar, cumva, simțeam că lipsește ceva ca să-mi fie clar că omul e un vizionar absolut. Chestie care s-a întâmplat până la urmă. Ia fiți atenți aici:

Continuarea

9,851 cititori

Allah e totuna cu Dumnezeu?

Articol scris de Jamilla.

Viața noastră pe Pământ, oricât de lungă ori de scurtă ar fi (și nu am spus că nu ar trebui să existe și o alta, în veșnicie) este o lecție. Te naști și înveți să respiri, să mănânci, mai întâi cu ajutorul părintelui, apoi singur, să mergi în două picioare, să vorbești, să scrii, să citești. Chestii elementare, simple, de bază. Apoi, începi să înaintezi în viață și ea începe să îți servească lecții mai puțin subtile.

În copilărie nu păream atât de îngrijorați când ne asumăm riscuri. Nici măcar nu înțelegeam termenul ăsta “risc”.

Știam să ne bucurăm de momente, știam să ne apropiem complet dezinhibați și dezarmați de oameni, nu ne poticneam atunci când simțeam nevoia de a numi pe cineva prieten. Ne plăceau oamenii și eram plăcuți de ei. Bine, poate eu mai puțin. Eu am fost cea care, scoasă din contextul familiei, trebuia să depună ceva mai mult efort să convingă că-i la fel sau mai bună decât alții. Eu eram arăboaica, iar ăsta aducea cu sine o ștampilă pe care nici eu, nici ceilalți copii, nu o înțelegeam că fiind diferită.

Continuarea

10,983 cititori

Ce i-aș face eu lui Dragnea

Nici nu m-aș gândi să-l bag la pușcărie. Dacă ar fi după mine, i-aș confisca absolut tot. Și când zic „absolut tot”, apăi chiar i-aș lua case, bani, firme, i-aș purica rudele și prietenii la sânge și dac-aș avea cea mai mică bănuială că ăștia-l ajută cu ceva, le-aș lua și lor tot. Pe scurt, l-aș lăsa în curu’ gol complet, după care l-aș angaja vânzător la kauflandu’ de pe Barbu Văcărescu și l-aș muta într-o garsonieră confort trei, în prelungirea Ghencea. Pe care s-o plătească-n rate. Și-apoi m-aș asigura că trăiește doar din banii de salariu.

Ca să vadă și el cum e să se trezească dimineața la șase fără un sfert, să-și facă singur cafeaua, să înjure că iar a rămas fără pâine și crenvurști și nici nu mai are cu ce să-și cumpere până intră avansul. Asta dacă-i mai rămâne ceva, că banii cum intră, cum sunt toți dați pe datorii. Poate cu bonurile de masă să se scoată, dacă le primește.

Continuarea

5,067 cititori

WELL

Am mai povestit pe-aici c-am lucrat 15 ani în vânzări, după care mi-am descoperit vocația de băgător de seamă pe interneții patriei și-am reușit să-mi văd visul cu ochii. Mai precis să-mi scot definitiv din vocabular cuvinte și expresii precum „target”, „comandă”, P&L, KPI, „raport” și altele de genul ăsta care-mi dau coșmaruri și acum. Serios, mă mai trezesc plângând noaptea, pe motiv c-am visat că nu mi-am făcut targetul și iar nu iau comision luna asta. Lasă, nu mă invidiați, că acum au intrat altele: „buget”, „idei”, „campanii”, „feedback negativ” și „nu ești bun de nimic”, d-astea.

În fine, nu despre asta voiam să va povestesc, ci despre clădirea în care mi-am petrecut toți cei 15 ani. Un mastodont de construcție, toată numai din beton din ăla de buncăr anti-rachetă, localizat, ați ghicit, în Pipera. Normal, unde altundeva poate funcționa o corporație serioasă?

Continuarea

4,677 cititori

Vești extraordinare pentru băutorii de bere

Iată că a sosit acel moment pentru care toți băutorii de bere care citesc acest blog (și nu numai) mă vor pomeni până la plecarea spre Veșnicele Plaiuri ale Vânătorii și dincolo de ea. Acel moment în care toți băutorii de bere de pe acest blog (și nu numai), care n-au imprimantă acasă, vor da fuga la cel mai apropiat centru de copiere să-și tipărească acest text în câteva sute de exemplare. Așa să fie, să le aibă la îndemână dacă e nevoie.

Acel moment când toate soțiile/iubitele/prietenele/amantele vor deschide ușile frigiderelor, vor vedea sticlele de bere frumos aliniate și vor conchide ciudos: “nu mai lua de bun tot ce zice Vasilescu ăla”.

Continuarea