Unul din prietenii alaturi de care am crescut s-a ales la un moment dat cu porecla ce avea sa-i ramana pe post de nume, toata viata. Stiti voi, genul ala de nickname, din cauza (sau datorita, naiba stie ce se potiveste) caruia lumea efectiv nici nu-ti stie numele adevarat. Iar pentru noi astia care ne mai prindeam si degetele in cate o carte, noul lui nume avea o conotatie si mai data dracului. Bref, nu stiu de unde si cum, dar omul s-a trezit ca toata lumea ii spune Valjean. Intre timp ar fi trebuit trecut si in buletin, pentru ca si in ziua de azi toata lumea il striga la fel.
Si ca sa se potriveasca mai bine cu noua si infricosatoarea lui porecla, prietena lui din acele timpuri imemoriale, a gasit de cuviinta sa-i faca un cadou cum nu se poate mai nimerit: un pui. Dar sa nu va ganditi ca i-a adus ceva carne congelata, ca sa se apuce asta sa faca o supa si niste fripura cu cartofi prajiti. Nicidecum. Fata i-a adus un pui din ala galben, pufos, de gaina. Misto este ca stateam la bloc si prietenul meu a ales sa pastreze mica faptura. Ce era sa faca? Nu putea sa instraineze simbolul iubirii si nici sa-l friga pe gratar.
Treaba era haioasa, pentru ca micuta pasare l-a identificat pe amicul meu ca fiind…mama ei naturala. Stiti vorba aia romaneasca „se tinea dupa el, ca puiul dupa closca”? Atunci m-am lamurit si eu ce era cu ea, pen’ca nu apucasem nici eu sa vad prea multe closti la viata mea. Bulgarele ala galben se tinea dupa Valjean de cum intra in casa, pana iesea din nou. La masa, la dus, la baie, in culcare, in sculare puiul era prezent langa „ma-sa”. Daca n-as fi vazut cu ochii mei, as fi crezut ca e vrajeala, dar eram acolo, prezent si am vazut cum alerga ala mic ca un catelus dupa Valjean, oriunde s-ar fi dus.
Si mai tare este ca pe toti ceilalti din casa ii ignora sau se temea de ei. Nu se mai putea apropia nimeni de el. Era puiul unei singure „mame”, ca sa zic asa. Curiozitatea mea (dar si a prietenului meu, proaspat devenit closca) era daca avem de-a face cu o gaina sau un cocos. Am incercat sa ne dam seama in fel si chip, dar nimeni nu a putut sa ne lamureasca. Asa ca nu aveam altceva de facut, decat sa-l asteptam sa creasca. Va dati seama ca omul isi dorea un cocos. Ca orice tata, „nu conteaza ce e, dar baiat sa fie”.
Seara, cand mergea la culcare, hop si puiul in pat. Doar nu credeti ca dormea pe jos sau avea cotet. Nimic, nici pomeneala. Se punea lipit de omul nostru, undeva intre umar si fata lui. Si acolo adormea. Daca Valjean se mai trezea peste noapte, se scula si puiul si incepea sa „pircane” nelinistit pe genul „unde te duci mama”? L-a lasat singur acasa, cand a fost omul la o petrecere, de nu s-a putut intelege nimeni cu oratania. A alergat, a piuit si l-a cautat prin casa de n-a fost in stare nimeni sa doarma. Iar a doua zi s-au primit amenintari cu „potoleste-ti fiara ca altfel ti-l halim cu mujdei si cartofi”.
Si uite asa, seara de seara prietenul meu si pasarea minune adormeau lipiti unul de celalalt. Eram asa curios cum se va desfasura procesul de maturizare si cum Valjean o sa inceapa sa merga cu ditamai cocosul (sau gaina) dupa el prin casa. Eventual si pe afara. Un fel de Iulia Albu, avant la lettre.
Dar n-am avut norocul sa aflu. Intr-o noapte, amicul meu s-a trezit la o ora din aia mica, agitat tot. S-a ridicat in capul oaselor. Ceva nu era in regula. A incercat sa depisteze ce anume. Ametit de somn in primele clipe nu si-a dat seama. Apoi a realizat: lipsea „pircanitul” ala atat de familiar. A sarit ca ars din pat. Puiul, unde e puiul? Prea tarziu! Ala mic zacea cu gatul atarnat intr-o parte, victima a acceleratiei gravitationale. Adica se foise in somn prietenul Valjean si se urcase pe el. Si asa adormit, i-a frant gatul, iar zburatoarea n-a mai apucat sa zica nici „pas”. Radem noi si glumim, da’ a fost mare tragedie la vremea aia. Cu plansete si tot tacamul. Drama in toata regula.
Pot sa va zic ca nu a existat niciun fel de tentatie canibalica de a-l hali si, mai mult de atat, a fost ingropat cu mare pompa in curtea blocului.
Buna povestea, dar iti voi zice si eu povestea cu gaina mea.
Cand au venit ai mei sa ma ia de la tara, pe la 5-6 ani, bunica-mea a hotarat sa fie generoasa si sa ne dea cea mai buna gaina ouatoare a ei, ca sa avem si noi oua proaspete moca, ca la piata cred ca erau.
Impreuna cu soara-mea, i-am pregatit o cusca pe balcon, noua ei casa. Era din carton, dar era foarte buna si frumoasa.
In prima zi nu a facut niciun ou, dar am zis ca o fi marcata de drum si de schimbarea mediului. A doua zi nu a facut niciun ou. A treia zi, mama a zis ca o taie daca nu face ou.
Nu a facut, dar eu m-am gandit sa iau un ou din frigider si sa il pun sub gaina. Buna idee, m-am dus fericit la mama sa ii spun ca a facut un ou. Mama nu a fost atat de entuzismata precum ma asteptam si mi-a zis sa pun oul in frigider. Am scapat, eu si sora-mea eram fericiti ca nu ne taie „pet”-ul.
in ziua urmatoare, gaina nu a factu niciun ou, dar am salvat situatia din nou, cu un ou din frigider. Dupa inca o zi, mama a zis ca o taie. Nu mai putea ea de oul proaspat, ea vedea gaina aia direct ciorba si friptura. Cand am vazut ca se ingroase gluma, am trecut la fapte. Gaina „facuse” primul ou pe la 9 dimineata si la 12 am surprins-o pe mama cu faptul ca a mai facut un ou. Mama nu era de la tara si nu stia comportamentul gainilor si primul lucru pe care l-a facut a fost sa o sune pe mamaia (soacra-sa) si sa ii spuna ca gaina ei minune facuse doua oua in trei ore. Bunica-mea a zis ca nu se poate asa ceva si mama m-a pus sa ii arat oul facut acumn 3-5 minute. Era rece, scos din frigider.
S-a prins mama si s-a distrat pe seama noastra, a zis ca gaina nu e caine si a taiat-o in ziua respectiva. Am plans ca un copil (de 5-6 ani).
@Preduca George, ai uitat sa spui ca aveai 24 de ani cand s-a intamplat povestea. Prelucrata un pic, iesea un guest post bunicel.
Ar fi putut iesi, dar mai astept, vreau sa am ceva mai bun.
Ramasesem cu amintirea ca era un pui de rata, dar e cam acelasi lucru. Tare povestea:)