3,269 cititori

Sisif și Don Quijote ar fi trebuit să se nască în România

Să presupunem că ai avut ghinionul să te naști și să trăiesti în România. Ducem presupunerea mai departe și ne imaginăm că dacă tot trăiești aici, te-ai mai și căsătorit și-ai făcut și-un copil. Copil care s-a născut hipoacuzic. Mai precis, fără auz. Deloc.

Știți ce-ți oferă statul român din momentul în care acel copil a venit pe lume? Muie, multă muie. Bine, nu că ți-ar oferi altceva nici dacă ai un copil perfect sănătos, dar în acest caz muia parcă se simte mai al dracului. Se simte în așa hal încât, din momentul în care s-a pus diagnosticul de hipoacuzie profundă bilaterală, și te “bucuri” din plin de “benficiile” sistemului de sănatate românesc, începi să te întrebi dacă nu cumva ai avut dintotdeauna în tine instinctul criminal care-ți spune că poate ar fi cazul să dai în cap cuiva. Continuarea

5,451 cititori

Și blugii mei, Costele?

Ați cerut Elena, luați Elena.

Costel este de departe cel mai important personaj al copilăriei și adolescenței mele. Costel a întrat în viața mea de copil bezmetic trimis fiind de providența care vedea cum mă pierde din tabăra femeilor feminine. Se știe deja că pe vremea “cealaltă” primul copil din familie era cel privilegiat și câștiga mereu, fără să participe, concursul cu tema “haine noi luăm doar pentru cel mare, celălalt le moștenește”. Eu eram “celălalt”.

În plus, hainele rămase de la frate-meu se asortau perfect și cu tunsoarea mea la care “lucra” mama vreo juma’ de oră cu foarfeca de croitorie. Nu m-ar fi deranjat prea tare acest aspect dacă nu erau năsturii ăia mici de la prohabul pantalonilor, naturi pe care uitam mereu să-i inchid și prin care ieșea cămașa prea mare pentru fizicul meu silfid. Partea bună e tata îmi făcuse o curea din cureaua lui de ginerică ca să stea hainele pe mine. Vedeți tabloul cu ochii minții, da? Continuarea

1,622 cititori

Pentru copilul din tine

Pentru că azi e 1 Iunie, o să vă zic doar atât: nu lăsați să moară copilul din voi!

Ajutați-l să iasă de acolo de unde s-a pierdut sau stă să se piardă și dați-i voie să se mai joace din când în când liber. O să vă mulțumească. Promit!

Acum vă rog să mă scuzați, am treabă, aștept să mă sune mama să-mi ureze “la mulți ani”.

mihai_vasilescu_iunie

3,196 cititori

Circuitul animalelor de casă în natură

După cum vă spuneam, am oleacă de concediu și umblu mult zilele astea, deci nu-s foarte prezent pe-aici (poate v-ați prins când ați văzut că nu prea răspund la comentarii). Azi v-a mai scris Elena câte ceva. După ce citiți poate dați și voi vreo sugestie despre cum îi găsim fetei ăsteia un prinț ca să nu mai sărute degeaba pe rât bot toți broscoii. 🙂

Până pe la vârsta de 3 ani fiu-meu nu și-a dat seama că este un copil singur la părinți. Asta probabil și pentru faptul că a dormit cu mine în pat în toată această perioadă și credea că sunt soră-sa mai mare. Habar n-am. Cert este că la ziua lui, soră-mea ne-a anunțat că va avea al doilea copil. Atunci a început teroarea pentru mine. S-a declanșat în fiu-meu o dorință nebună de a avea un frățior.

Continuarea

10,118 cititori

Suferințele viitorului tată

Text scris de Ionut.

Ca să nu se mai plângă doamnele despre cât pătimesc și cât de greu le e, am îndrăznit să aștern câteva impresii despre sarcină, “cea mai frumoasă perioadă” din viața unui bărbat. Pentru că ce pățesc ele e nimic în comparație cu chinurile prin care trecem noi, bărbații, partenerii, soții, viitorii tați.

Din start scoatem din discuție varianta cu “accidentul”, ca să eliminăm atacurile de panică, fugitul în lume, certuri pro și anti avort, sinuciderile etc. E o altă temă, ține de noroc, intelect și educație. Considerăm că bebelul a fost oarecum programat.

Când afli vestea, ca proaspăt viitor tătic, ești în al noulea cer. Sărman naiv! O să-ți pice cerul ăla, împreună cu celelalte 8, fix în cap. Continuarea

8,187 cititori

Momentul ăla în care-ți vine să-i bagi parentingul în…

Acu’ niște anișori (destui, chiar prea mulţi), mă retrăsesem la Vâlcea cu arme și bagaje. Nu era loc de plictiseală, pentru că la Vâlcea, dacă nu știați deja, sunt cele mai mișto fete din țara asta. Sau erau. Venise vacanta de vară și toate serile mele se sfârșeau invariabil în același mod: cu un pepsi în față în unicul club din oraș. Mă rog, pe vremea aia se prea poate să-i fi zis „discotecă”, nu club.

Ei, într-una din serile de genul ăsta, pe când măsuram din ochi fauna feminină din jur, mă trezesc că-mi zâmbește galeș o concitadină. N-o știam, carevasăzică era prospătură. I-am zâmbit și io înapoi, iar de-aici n-a mai fost decât un pas. Pe care a dracului nu voia deloc să-l facă. În seara aia nimic, a doua zi nimic. O ardea hard to get și fată cuminte de-mi venea să-i zic de la obraz.

Continuarea

6,690 cititori

Cum e cu parentingu’ modern când îți prinzi copilul fumând?

Toată adolescența mea, ba chiar și mulţi ani după, m-am certat cu taică-meu pe tema fumatului. Efectiv nu se putea obișnui cu ideea că fumez și mă ardea pe unde mă prindea. Mă mir că n-am dat naiba foc la casă ascunzând chiștoacele de țigări. Mă rog, ca orice fost fumător care se respectă nu voia să accepte în ruptul capului că altcineva de pe lumea asta mai simte nevoia să fumeze. Doar știți că ăștia care s-au lăsat sunt cei mai răi, nu? Unde mai pui că “altcineva” mai era și fiu-său. Așa că mă ţinea numai în pedepse stupide și tot tacâmul. Ai fumat? Nu-ţi mai dau mașina. Ce legătură avea sula cu prefectura? Dar, na, ăsta era taică-meu, nu mai aveai cum să-l schimbi.

Continuarea

5,709 cititori

Te calc în picioare, nenorocitule!

Alaltăieri dimineță, pe când mă deplasam voios spre muncă pe ploaia aia câinească, m-am intersectat cu o duamnă care ducea de mână un băiețel de vreo patru-cinci ani (maxim șase). Probabil mergeau spre grădiniță sau ceva.

Exact, dar exact când treceau prin dreptul meu, am auzit-o pe femeie scrâșnind din dinți și aruncând cu ură spre ăla mic:

– Te calc în picioare, nenorocitule! Continuarea

5,018 cititori

Asta cu obezitatea copiilor ține tot de parenting, nu?

Sâmbăta trecută, pe seară, așteptam pe cineva într-una dintre cârciumile mai cu ștaif ale îndrăgitei noastre Capitale. Și pentru că persoana cu care trebuia să mă întâlnesc era femeie, evident a întârziat. Nu mult, cam o jumătate de oră așa. Nu era panică, îndelungata mea experiență de viață m-a făcut să înțeleg că la femei „sfertul academic” se poate metamorfoza oricând în „ora academică”. Sau, dacă ești foarte ghinionist, în orele academice. Mă rog, amănunte. Pentru că tot n-aveam cu ce să-mi ocup timpul, mi-am zis să mai las naibii telefonul și să mai arunc câte o privire și la viața reală care se defășura în jur (aiurea, nu mai aveam baterie și eram speriat să nu moară de tot). La fix, pentru că ce să vezi, la masa de lângă se defășurau lucruri mai mult decât interesante.

Continuarea

5,602 cititori

România din afara “bulei”

Am să va las și eu aici cele doua video-uri care m-au scos din minți zilele astea. Pe cel cu părintele cocalaro-manelist idiot, mi-l trimisese cineva pe mess rugându-mă să fac ceva, orice. I-am răspuns că pur și simplu nu știu ce-aș putea să fac și am mari dubii că nu se va răsfrânge asupra mea faptul că am popularizat un video în care apare fața unui minor. Între timp, cea care mi l-a trimis a făcut o reclamație la Protecția Copilului. Pun pariu că de data asta nu se mai sesizează rapid și prompt, așa cum s-a întâmplat cu bebelușul care-și căuta părinți? Continuarea

60,222 cititori

Habar nu am ce-ar trebui făcut. Poate știți voi.

LATER UPDATE

Pentru că sunteți foarte-foarte mulți cei care mi-ați scris si care continuați să-mi scrieți, trebuie să vă spun că s-a rezolvat (am vorbit acum câteva minute cu mama bebelușei), cea mică va avea o familie nouă.

Nu sunt în măsură să dau amănunte de genul cine și cum, pot doar să vă spun că se vor respecta PROCEDURILE LEGALE. Acum mai pot doar să va mulțumesc tuturor pentru implicare și să le doresc sănătate multă și mamei și fetiței!

…………………………………………………………………………….

Să știți că există puține lucruri care mă mai iau prin surprindere de nu știu cum să reacționez. Mno, am și io o oareșcare experiență, plus că sunt destul de spontan, nu mi se blochează creierul așa repede. Ei, uite că din când în când apare câte un moment din ăsta de rămân uitându-mă în gol, în timp ce singurul meu nuron se învârte disperat căutând soluții. Hai că vă zic imediat, țineți-vă bine!

Sâmbătă seara eram la un Sfânt Ion când m-am trezit că-mi scrie cineva pe mesageria privată a paginii de Facebook. Așa, de nicăieri, s-a gândit să-mi zguduie oleacă seara. Și-a reușit: Continuarea