Articol scris de Iulia.
…
Aute-i, cum au dat ei clic repejor după ce-au văzut titlul, crezând că mă apuc să povestesc cine știe ce porcoșenii de prin budoarul personal!
Ntz, țeapă, dacă asta sperați, nu e cazul. Nu e cu porcoșenii, e cu copii. Mai exact, cu al nostru, că p-ăsta îl avem. Și cu modul în care s-a insinuat, treptat și pe nesimțitelea, în patul matrimonial.
Dar să începem cu începutul. Copchilul ăsta de l-am făcut io cu omul meu e un model mai dubios, așa. În sensul în care, în primii vreo 4 ani și ceva din viața lui n-a vrut să doarmă cu mă-sa și cu tac-su sau cu mă-sa ori cu tac-su nici mort.
Când era mic mititel și se trezea din 5 în 5 minute pentru că papa-caca-pipi, mi-aș fi dorit din tot suflețelul meu mic și negru să îl fac să doarmă plantându-l în pat între noi. Sau lângă noi. Sau peste noi. Sau oriunde pe aceeași suprafață de dormit cu noi.
Că, evident, asta ar fi simplificat destul de mult lucrurile din punct de vedere al aprovizionărilor nocturne cu hrană, a cărei sursă principală a constituit-o timp de niște luni bune în exclusivitate subsemnata.
Dar nu. Copchilul meu urla ca din gură de șarpe de fiecare afurisită de dată când încercam să îl culcăm oriunde altundeva decât în patul domniei sale. Vorbim aici de somnul de noapte. Ziua mai accepta să doarmă și în sistemul de purtare.
Că vorba aia, dacă tot o ții pe mă-ta trează toată noaptea, de ce n-ai profita de ea și pe timpul zilei, să te ție atârnat de persoana ei precum un sac cu mălai. Cărucior? Pfff, ce-i aia? Ah, gata, știu. Un dispozitiv similar patului părintesc, în care odată plantat copilul, acesta începe să urle pe diverse tonuri, care mai de care mai sfâșietoare.
Mă rog. Ziceam deci de somnul de noapte. Am încercat noi în fel și chip să convingem mica făptură urlătoare că nu, patul nostru nu are cărbuni încinși, lavă fierbinte, cuie unse cu șoricioaică sau piuneze înmuiate în cianură pe post de saltea.
Dar copilul, nu și nu. Cum atingea suprafața de dormit a patului nostru, cum începea să urle de-l auzeai de la două județe mai încolo. La un moment dat ni se făcuse și frică, să nu care cumva să vie naibilor Protecția copilului peste noi, urmare a reclamației vreunui vecin că chinuim biata odraslă…
E, n-a venit Protecția Copilului, în schimb a venit vârsta grădiniței. Care, așa cum am tot povestit în repetate rânduri – și după cum știe cam orice părinte trecut prin aceste vremuri de restriște – au venit la pachet cu nenumărate episoade de muci, febre, tuse și alte plăceri ale vieții în comunitate.
La unul dintre aceste episoade, pentru că nu mai dormisem ca oamenii de niște nopți bune și pentru că febra și mucii nu-i dădeau pace deloc bietului copchil, am decis să-l luăm cu noi în pat. Să ne fie mai la îndemână să-i suflăm mucii, să-i administrăm medicamentele și așa mai departe.
Mno, și cam aici s-a împuțit treaba. Pentru că, ce să vezi, fiul nostru a descoperit cu această ocazie că nu e rău deloc să dormi cu mă-ta și tac-tu. Că una e să dormi la tine în pat, împreună cu o șatră de plușuri, și alta e să dormi pe carne de om.
Pentru că, vedeți voi, degeaba-i dai un genunchi în nas unui Mickey de pluș, n-o să icnească niciodată la fel de amuzant cum o face tac-tu atunci când primește același tratament. În somn, firește, că altfel unde-ar mai fi distracția?
Așa că, încet, încet, odrasla s-a insinuat în patul nostru. Cu titlul de chiriaș provizoriu, desigur. După ce i-a trecut boleșnița în cauză, l-am mutat bineînțeles înapoi în camera și patul domniei sale. Și lucrurile păreau să fi reintrat în normal.
Asta timp de vreo 2-3 nopți. Că-n a patra m-am trezit pe la un 3-4 dimineața, așa, trasă delicat de mânecă de fi-miu, care „șoptea” (am pus ghilimele pentru cine nu știe că un copil de 5 știe să șoptească cam la fel cum știe o pisică să-și facă singură popcorn la ceaun): „Maaaaamiiiii, pot să vin la voi în pat?”
În primul moment m-am panicat, firește, crezând că a revenit molima. Așa că am luat iute copilul, l-am sucit pe toate părțile, l-am pipăit, l-am analizat, l-am interogat și am aflat că n-avea nici pe dracu, atâta doar că avea chef să nu doarmă singur.
Am zis hai, n-o fi foc dacă îl las și-n seara asta. Bine, sinceră să fiu, prea mult n-am gândit, că v-am zis, erau ore mici ale nopții și eram capie de somn, așa că aș fi fost dispusă cam la orice numai să mai apuc un pic de nani.
Acceptat așadar odor în pat, culcat la loc. Vorba vine, culcat – că după ce aprinsesem lumina, sucisem copilu pe toate părțile, luasem temperaturi și purtasem dialoguri interminabile tip „Ce-ai pățit? Te doare ceva?” și așa mai departe – numai un singur lucru îmi lipsea. Somnul.
Evident că am stat cu ochii-n tavan până s-a crăpat de ziuă, ascultând cum sforăie mulțumiți ceilalți 2 colegi de pat.
Noaptea următoare – aceeași dandana: ore mici ale nopții, copil apărut lângă mine, tras de mânecă, „Maaaaamiiiii, pot să vin la voi în pat?”
De data asta n-am mai stat la discuții cu el, doar am mârâit ceva printre dinți, mârâială pe care fiul a interpretat-o drept accept de cocoțare în pat. S-a cocoțat, s-a culcat, a adormit instant. Io – cu ochii-n tavan, cum altfel?
Seara următoare, prevăzătoare, mă apuc să-i fac instructajul:
– Dacă la noapte te trezești din nou și vrei să vii la noi în pat, poți să vii. Nu e nevoie să mă trezești, să mă întrebi dacă ai voie, poți să vii direct. Bine?
– Bine!
Sper că vă dați seama că instructajul meu a fost fix frecție la picior de masă din PAL. Că de trezit tot m-a trezit, de adormit tot n-am mai adormit la loc.
Așa că, năucă de somn, am decis împreună cu domnul soț să ne ușurăm viața în felul următor: punem copilul la culcare în camera lui, îl lăsăm să adoarmă, iar apoi, când mergem noi la culcare la rândul nostru, îl transbordăm de bună voie și nesiliți de nimeni de la el în pat la noi în pat. Măcar așa nu ne mai trezește în creierii nopții.
Zis și făcut. Am executat, lucrurile au părut să meargă bine o bucată – copilul dormea, noi dormeam, toată lumea fericită.
Până într-o altă noapte. Copilul era deja parcat între noi, așa că, exceptând vreun caz de boală, teoretic n-ar fi avut de ce să se și să ne trezească. Nimic mai greșit decât această naivă presupunere.
Căci în noaptea cu pricina, mă trezesc, din nou, trasă de mânecă:
– Maaaaaamiiiii!
– Ău? Ce-ai? Ai pățit ceva?
– Nu. Dar mă scapă pipi. Ce să fac?
– %$^**%$#^&*&^$##!@@
– Ceeeeee?
– Să te duci să faci pipi, evident!
Mulțumit de răspuns, pleacă, își face treaba, se întoarce. Se culcă, adoarme. Încerc și eu să adorm la loc. După o bucată bună de foială, ajung fix în punctul ăla în care știi că ești pe cale să ațipești, nu ești chiar adormit de tot, dar nici treaz 100% nu mai ești. Și cum savuram eu acest plăcut moment, din stânga mea se aude din nou un glăscior suav:
– Maaaaaamiiiii!
– %$^**%$#^&*&^$##!@@
– Ceeeeee?
– Ce este, Eric? (nush dacă v-am zis, dacă nu v-am zis, vă spun acu – Eric e fi-miu)
– Mi-e sete! Pot să beau apă?
– Da, normal că poți să bei apă!
– Bine!
Se dă jos din pat, își ia sticla, începe să gâlgâie.
– Maaaaaamiiiii!
– %$^**%$#^&*&^$##!@@
– Ceeeeee?
– Ce mai e acum, Eric?
– Poți să îmi spui tu câtă apă să beau, ca să nu mă mai scape pipi în noaptea asta?
– %$^**%$#^&*&^$##!@@
– Cââââât?
– Trei înghițituri, mamă. Trei înghițituri!
Ziua următoare, îl ia tac-su la instructaj:
– Eric, fii atent: diseară o să te culci la tine în pat, ca un băiat mare. Iar dacă cumva, peste noapte, te trezești și vrei să vii la noi în pat, poți să faci lucrul ăsta fără să ne trezești pe nici unul dintre noi, da? De asemenea, dacă îți vine să faci pipi, dacă ți-e sete, dacă vrei să-ți sufli nasul sau dacă se întâmplă orice alt lucru pentru care nu ai nevoie de ajutor de la mami sau tati, te descurci fără să ne mai trezești, bine?
– Bine!
Reușim astfel să petrecem câteva nopți pașnice. După care, într-o seară, după ce îndeplinim cu succes toate procedurile aferente nanificării copilului, stingem lumina și mai trebuia numai să mai stau eu cu el câteva minute. Că așa e înțelegerea – mai stau câteva minute cu el după stingere. De obicei își ia somn cam în 5-10 minute. Dacă nu adoarme cât stau cu el, îl las să-și vadă de treabă și mă duc și eu în treaba mea, că știu că oricum în maaaxim 20 de minute doarme.
În seara cu pricina însă, mă trezesc în fața următorului dialog:
– Maaaaaami!
– Da, Eric?
– Poate în seara asta, după ce adorm, mă luați la voi, în pătuțul mare…
– …..
– Ce zici?
– …..
– Maaaaaami, zi ceva!
– Bine, uite, o să vorbesc cu tata și vedem. Dar cu condiția să te culci acum extra-mega rapid, că e deja destul de târziu!
– Bine, mă culc acum, dar discuți cu tata, da?
– Bine. Acum culcă-te!
Se culcă copilul, plec din cameră de la el râzând pe înfundate și mă duc să-i raportez omului solicitarea lu fi-su. Râdem amândoi, după care decidem că hai, fie, hai să-l luăm și-n seara asta, că n-o fi foc.
E, și de la „n-o fi foc”, acu nu mai scăpăm de el, că face ce face și seara, după ce dăm stingerea, mă ia cu „Azi crezi că ai putea discuta cu tati, să mă luați la voi?”
Ceea ce, în esență, dacă e să fiu absolut sinceră, nu mă deranjează crunt. Adică mna, în afară de ocazionalele coate în stomac, genunchi în coaste sau palme peste față pe care ni le aplică fără intenție, dar cu o precizie demnă de-o cauză mai bună, nu mă deranjează să dorm cu mica arătare.
Mai puțin acu vreo câteva nopți, când am crezut c-o să-l spânzur de lampă. Că să vedeți. În ultimele săptămâni, din motive pe care nu stau să le detaliez acum, câinelui Freduț i s-a permis, pentru o perioadă limitată de timp, accesul la etaj.
Evident, la un moment dat pe parcursul nopții, cățelul Freduț ni s-a alăturat în pat, la picioarele mele, mai exact. Că vorba aia, unde dorm 3 suflete, mai încape ș-al patrulea. Și cum dormeam noi cu toții în liniște și armonie…
– Maaaaaamiiiii!
– Ce este, Eric?
– Maaami, Freduț s-a dat jos din pat!!!
– %$^**%$#^&*&^$##!@@
Si pe la 14 ani ajunge sa le fie rusine ca ii duc parintii la scoala.
Comentariu beton!47
Ai pățit? 🤔
O, da, deja de pe la 11 ani al meu. Când i-am făcut „surpriza” să-l iau de la școală, a fost bosumflat toată după amiaza 🙂 (de obicei îl duc eu, însă vine singur).
Răzvan, era un articol scris astfel de dragul umorului, Jeezus, nu e cazul ( cred eu) sa vă luați atât de în serios…
Vai de capul meu! Sper ca aveți un pat din ala făcut la comanda, de doi metri jumate pe trei ca, in ritmul asta, toată suflarea casei va dori arzător sa doarmă cu voi in pat.
Noi nu l-am luat in pat cu noi pe copil de teama sa nu-l storcim peste noapte din greșeala.
In schimb, când avea spre un an, așa, simțeam, in crucea nopții, ca sunt niște ochi care ma fixează insistent (pătuțul lui era in camera noastră). Deschideam ochii si vedeam odrasla in picioare, in pătuțul lui, cu ceva lighioana de plus in mana si cu mutra numai zâmbet, holbându-se la mine. Evident ca ma dădeam jos din pat, efectuam ritualul culcat- învelit-pupat după care…ma uitam in tavan.
Comentariu beton!35
Avem pe naiba, avem un pat de două persoane care nu se foiesc în somn 🤣
Și noi l-am avut în cameră cu noi, în pătuțul lui, până pe la vreo 8 luni, după care l-am mutat în camera lui. Unde a habitat bine, mersi, până de curând.
Cumva cred că toată dandanaua asta de acu e un fel de scos pârleala pentru perioada de bebelușie, când a dormit chiar bine, a început să doarmă legat toată noaptea de pe la 4-5 luni, de se minuna toată lumea (inclusiv noi).
Da e ok, în dimineața asta m-a scos din pepeni temeinic, că s-a trezit și a început să ne ardă plușuri în cap și mie, și lu tac-su, așa că l-am anunțat că de diseară va face bine să doarmă la el în pat și punct. Culmea, deși mă așteptam la văicăreli și proteste, a zis numa „Mbineeeee!”
Vedem 😂
Comentariu beton!47
@(alta)Iulia recomad pat de 2 pers la el in camera, sa doarma cu voi pe rind. Sau unul dintre voi să doarmă pe rând la el în pat. Ca să vă puteți odihni ca oamenii. Pățit și noi, durează mult perioada asta. La noi până la 11 ani când a lovit brusc pre–adolescența… Ne-am chinuit cu multe metode încurcate, dar cel mai bine a fost când am cedat, copilul câștigă oricum până la urmă…
@Siami, exclus. Unu la mână că are pătuț în formă de mașinuță, pe care fix el și l-a dorit și acu n-o să mă apuc să schimb mobila că așa dorește domnia sa.
Și doi la mână, așa cum până acum a putut să doarmă bine, mersi în camera lui, va putea și de acu încolo. Va trebui numai să fim mai perseverenți și sincer, nu ne-am prea agitat în direcția asta 🙈
Și noi am fost perseverenți… mai mult ne-am chinuit 😅 După ce am abandonat „lupta” a fost mai bine.
Mult succes! Poate la „modelul” vostru o să meargă. 🥰
Duamneajută 😂🤞
‘neața, Iulia! când le povestești, e tare amuzant. când le trăiești, însă.. 😁 😃
mie-mi place Eric, din poveștile tale 🥰 cred că e un băiețel istețel foc și care se răsfață un pic, că, de ce nu? 😃
să fie sănătos și voios și bucură-te cât mai vrea să stea cu voi! ne cresc prea repede copiii 🙂
Comentariu beton!53
Așa mă gândesc și eu – cresc repede al naibii, așa că încercăm să ne bucurăm de fiecare vârstă și să îl ghidăm în direcția bună, cât putem și cât ne duce capul 🤷♀️
Comentariu beton!30
Eu nu am dormit cu copiii în pat.
Fiecare avea pătuțul lui când erau mici, dar dormeam în aceiași camera cu ei. De la trei ani au avut pat supraetajat. Când era unul bolnav, dormea cu mine.
Și eu îl supravegheam, că de dormit, nu putea fi vorba!
Și acum dormim fiecare în camera lui. Acesta a fost unul dintre motivele mutării la casă.
Soțul meu sforăie. Eu nu pot să adorm dacă mă trezește ceva/ cineva.
Teodora și-a transformat camera în,, peștera ei” cu acces limitat pentru noi.
Mihai vrea și el camera lui.
Deci, somn separat și suntem bine.😁
Din fericire, eu cu zgomotul n-am probleme, pot să dorm lejer și-n gară, dacă mi-e somn 😁
Ete d’aia nu e articolul despre porcoșenii de budoar : că n-au cum să se intâmple. Nani cu puiul în pat este cea mai sigură metodă contraceptivă.
In altă ordine de idei, am mai văzut filmul ăsta. Fie-mea, cam aceeași vârstă, dormea singură in cameră fiindcă așa o dresasem. Până când am băgat casa in renovare și am dormit vreo două luni la socri, toți trei în pat, din lipsă de odăi.
Când ne-am intors acasă, aceeași poveste. Niște motive cu zgomote suspecte, oameni răi care o răpesc, povești d’astea alambicate care se vedea din avion că-s minciuni.
Eu, tată prost, ia fata, vorbește cu ea, explică-i, du-o la baby-psiholog și alte strategii. Rezultate canci!
Când i-am explicat că dacă nu doarme singură eu o să plec cu mă-sa la mare și ea o să rămână acasă să doarmă cu bunicii în pat, toate zgomotele stranii și oamenii răi au dispărut brusc.
10 ani mai târziu, când am intrebat-o cum a reușit să-și invingă fricile, a zis că nu i-a fost frică niciodată, dar era mai bine la noi în pat. Și citez ” doar nu eram tâmpită să stau acasă și voi să plecați la mare”
Acum e pe salariu, câștigă bine, dar banii pe care i-am cheltuit pe la psiholog tot nu mi i-a restituit.
Comentariu beton!116
😂😂😂
Hahahaha, norocul lui că e simpatic, vorba ta 😁 Să știi că te citez de multe ori 😁
Noi am încercat dormitul separat de copil nu, că cine naiba avea chef să se tot plimbe în creierii nopții cu laptele din dotare până la odraslă? Plus că mai era și mică și amărâtă, abia i se auzea scâncetul cu tot cu monitorul dat la maxim. Apoi dă-i cu creșă și grădi și nesfârșitele triade febră-muci-tuse… Așa s-a ajuns la denumirile: camera mea, tati-cameră! Io n-am nicio cameră, în caz că întrebați, mulțumesc.
Cel mai fain e când vrea să doarmă cu tat’su și zice să ne aliniem să ne numere, să vedem cine iese. Și începe o numărătoare la al cărei final ies victorioasă, dar imediat degețelul se îndreaptă către taaaaaatiiiiiii, spus pe tonul ăla de coptil de 6 ani jumate plus, cu ochii și fățuca aia numai un zâmbet de uiți toate belelele din lumea asta! Păi să nu leșinezi pe loc? Să!
Comentariu beton!22
Adevărul e că ăsta ESTE norocul lor – că-s simpatici 😂
Ai mei au avut paturile lor, în camera lor, de pe la 6 luni, de când am considerat ca nu mai trebuie alăptați noaptea.
Dar! Fi-miu, în jurul vârstei de 7-8 ani, a început să vină la noi în pat, pe la 4-5 dimineața. Câinele dormea cu mine, lipit, copilul lipit, soțul rupea patul, eu huhurez.
În fiecare seară făceam sport și cărăm copilul dormind, la el în pat. Când n-am mai putut să-l ridic, am avut discuția cu el și l-am rugat să înceteze ca uite ce frumos pat/camera are și ca eu nu pot să dorm în așa înghesuială. Și a funcționat! Mi-a fost milă de moaca lui dar, pe de altă parte, sunt și cam obsedată de băieții care dorm cu părinții până sunt mari, de nu pot merge în tabără, ca nu pot dormi fără mami (știu 2 cazuri).
Comentariu beton!24
Sincer, nu mă stresez că nu poate dormi fără noi, că știu că poate. Mai ales că nu e vorba despre nimic care să nu-l lase să doarmă gen frici sau mai știu eu ce… Dar mna, am fost și noi comozi și am preferat să nu se mai frăsuie și să ne trezească.
Și oricum, în toată perioada asta de când a început să se ceară la noi în pat, au fost și nopți când l-am pus la culcare în patul lui și a dormit lemn până dimineața. Deci se poate.
😂😂😂
I feel you. Un an aici, dar din prima zi de viață a dormit cu noi. Zic ca avem cele mai scumpe paturi de bebei pentru ca nu știu dacă au fost folosite mai mult de 8 ore legate (mai mult a încercat pisica să doarmă în ele decât el). Daaar sunt bune ca bariera, să nu cadă copilul din pat. Ah, și noi suntem 4, cu pisica! Dormim ca sărmăluțele, mai puțin atunci când cel mic se apucă de alfabet și ajungem cu toții în litera H 😅
Hai ca mai e puțin până la 14 ani!
Ne spunem ca e bine pentru inteligenta emoțională a copilului, da??
Comentariu beton!15
nu intru în amănunte, da’ Z e mai rău: pe mă-sa, cu mînile, la față și pe tac-su, cu șpițu’… unde-i greu voinicului; și dacă tot citim Creangă, ia să vă dau io o cimilitură:
larice, țol gros, oghial, prostire, pilotă cu puf de gîscă (asta-i prea modernă ca să aibă arhaism), ghici patu’ lu’ tac-su ce-i, di trii zîli-ncoași?
Comentariu beton!11
@Mada, dadada, cunoaștem aia cu litera H. Cred că e ceva specific copiilor sau ceva, că altfel nu-mi explic. Jur că eu nu m-am trezit niciodată de-a curmezișul prin pat 🤣
@unchiu Costică, în afară de pilotă n-am priceput mai nimic 😂😂😂
din larice (deci relativ moale) îi podeaua; deasupra îi covor d-ăla mițos, gros; peste, pun o plapumă și cearșaf; dup-aia mă pun pe mine și deasupra pilota; de 3 zile dorm pe jos, abia aștept să-ncep delegațiile, să nu mă fac, naibii, japonez…
De bună voie sau de șele? 🤔
@costică, in afară de „prostire” am știu tot bată-te-ar șlangu’ 😜
o chicat o pierjî din bagdadii ș-o feștelit prostirea di la oghial;
a căzut o prună din pod și a murdărit ceașaful plăpumii
I feel You too,sister. Că Io am trei bucăti ,și după cum am mai menționat, ăsta ultimu’ mi-a cam pus capac. După ce am trecut de la pătuț la pat în camera lui cred că a durat vreo doi ani până nu s-a mai plimbat de la etaj din camera lui până la parter să se bageîn pat lângă mine.Nu mă trezea dar mă trezeam eu,îl luăm în brațe și îl duceam la loc în patul lui după care mă mutam la mine . Și tot așa de vreo 2-3 ori pe noapte ,de făcusem calculul la un moment dat că eu,vreme de vreo 6-7 ani,cu alăptat și obișnuit copilu’ sa doarmă singur,n-am dormit 8 ore legate vreo noapte în timpul ăsta. Singurul lucru bun este că după ce i-am stins orice fel de excitanți -lumina,zgomote de tv sau altceva- adoarme cam in 30 secunde. Ca păsările ,s-a stins lumina,s-au culcat. 😁 De vreun an, victorie! Nu mai vrea să doarmă cu mă-sa nici picat cu ceară,nici măcar când aș vrea eu ,că se mai întâmplă să fie răcit etc și tre’ să îl observ cum respiră și alte treburi de mămici îngrijorate . Băiatul cel mare care are aproape 11 ani a avut serbare înainte de Crăciun și mi-a zis sa nu îl pup in public, așa că se verifică faptul că pe la 14 deja nu mai vor nici să -i duci la școală . Asta deși acasă mă întreabă de câteva ori pe zi : „Mamiiiii, mă iubești ?!! ” Îi spun că da,și mă întreabă :”De ce ?” . E,joac-o p-asta.
Comentariu beton!27
Aidecapumeu, deci noi o ducem bine, comparativ cu tine 🙈
Și al nostru adoarme iute de tot, oricum nu are nici un fel de surse de zgomot/lumină în cameră, că așa am încercat să îl „dresăm” de mic – ziua să doarmă chiar dacă e lumină și zgomot, noaptea – beznă. Și funcționează bine, vorba ta, ca găinile: s-a stins lumina, adoarme.
La aia cu „De ce?” am leșinat 🤣🤣🤣
Aoleu 🤣🤣🤣🤣🤣 mooorrr
Nu muriiii! 🤣
Delicios scrii, de-abia aștept să citesc articolele din vremea adolescenței copchilului tău. 😁
Când era mică, a noadtră dormea între noi din motive de țâță. Apoi i-am lipit pătuțul de patul nostru mare, ceea ce a însemnat că a dormit în mare parte pe mine. Iar acum are patul ei de „om mare” lipit de al nostru. Dormim decent, odrasla face 8 ani în martie și nu dă semne că ar dori camera ei.
Pfff, ce mi-aș fi dorit și eu să reușesc să îl fac să doarmă între noi în perioada țâță 🙄 Da el nu și nu, până nu îl puneam în pătuțul lui, urla de ziceai că-i dai foc.
Hahaha, same story here cu excepția faptului că noi nu l-am luat benevol in pat. A dormit singur la el în pat, la el în camera din prima zi de când l-am adus acasa.Tot pe la 4 ani când a început gradi a început să se trezească noaptea plângând .. psiholog, toate cele, era doar speriat că după 4 ani non stop cu noi (noi lucrând de acasă) s-a trezit la gradi fara noi. De atunci se insinuează la orele mici la noi in pat, acum ce e drept o face mai rar, de 3-4 ori pe luna. Problema mea e că el doarme pe lat și dimineața am nevoie de mașina de ridicat paleți să mă dau jos din pat ca-s înțepenită toată. Amuzant mi se pare că ne anunță de când se culca daca va veni la noi sau nu :))
Comentariu beton!13
Și mie mi-a fost teamă să nu aibă panici din astea după ce a început grădinița, dar n-a fost cazul.
Sunt curioasă care o fi explicația pentru care îi apucă migratul spre paturile noastre la ore d-astea mici. Că sigur există o explicație 🤔
Pai ce vina are bietu copil ca se doarme asa bine cu voi?! 😂
Sa treceți in SiVi, Skills: professional helpers for sleepin sleepin. 😎
😂😂😂
Ce amuzant povestești, de altfel aceste momente de dragalasenie trec atât de repede! Să vă bucurați de ele. Îmi aduc aminte de o perioada pe la 4-5 ani, el dormind în permanență în camera lui fără probleme, aud niște piciorușe pe podea în tocul ușii iar pe posesorul lor șoptind ,, bârrrrr, mi-e frig” am ridicat doar plapuma în semitrezire și țuşti în pat! Acest ritual a durat ceva, măcar nu mă trezea! Acum, ma duc eu peste el, sa vadă cum e!
Comentariu beton!18
🤣🤣🤣 O să țin minte asta cu dusul peste el pentru când va fi mai mare!
@Iulia: ca sa-ti mai ridic moralul, e un banc pe care-l spun fiecarei mame de baiat si atit, stii tu specia aia dubioasa de mama de unic copil si ala baiat(si eu intru in categorie): „Mama, te-am rugat de o mie de ori sa nu mai vii noaptea peste mine sa ma invelesti”! „Cum, mama, dar stii ca racesti usor daca te dezvelesti”! „Da, mama, asa-i, dar o trezesti pe nevasta-mea”! :)))))
Comentariu beton!26
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@Teodora
O doamne apară și păzește! Asa ceva!
Ah, doamne cat suna de cunoscut 🤭. Cred ca noi cei cu doar o odrasla avem sanse mai mari la altfel de povesti. Nu de alta ca doar el e singurul copil din casa (asta mi-a zis comunicat copilul). Cel mai tare mi se pare cand vine pâş, pâş si se infiinteaza langa pat si ma sperie. Dar pe vremea cand inca incapeam noi 3 in acelasi pat, venea si se baga singur intre noi. Evident ca trecea intotdeauna peste mine si nu peste taica-su. Ca de, avem preferinte🙄.
La un moment dat am facut un calendar cu recompense. Daca adoarme singur, fara sa mai stau si eu langa el (ca sfertul de ora ajungea si la o ora), o sa primeasca ceva. Si chiar a functionat. A primit un joc, totul parea ca merge struna pana a venit corona si totul s-a dus pe apa sambetei. Si uite asa se face ca acum la zece an de la venirea lui in casa noastra, avem mama seri si papa seri. In sensul ca in seara in care eu ma duc cu madamele la piscina, juniorul doarme cu taica-su. Adica taica-su adoarme cu el in pat si pe la miez de noapte se muta in patul conjugal. Iar in serile in care taica-su se duce la repetitie eu dorm cu odrasla si pe la miez de noapte ma strecor langa domnul sot.
Eu zic ca se rezolva pe la adolescenta cand o sa ne renege ca parinti🫣.
P. S. Multa vreme cat a fost mic ii placea sa doarma pe mine😳. A renuntat dupa ce i-am comunicat ca e prea greu sa ma foloseasca pe post de saltea.
Comentariu beton!12
Da, nene, și ăsta al nostru la fel face – și când se urcă în pat, și dacă se trezește să bea apă sau să se ducă la pipi, invariabil peste mine trece, niciodată peste tac-su 😐
Auuu, ce draguuut! Trebuie neaparat cumparat un pat mai mare, ca sa fie loc pentru toti membrii
Sa dormi cu copchilasii este la urma urmelor ceva cat se poate de natural mai ales ca sunt fiinte sociale si locuiesc in burtica mamei noua luni si dupa ce ies de acolo trebuie pastrata o apropiere fizica asemanatoare ca sa se simta iubiti si protejati. Asta ajuta la formarea atasamentului emotional al copilului fata de parinte si invers, atasament ce pune bazele unei relatii puternice si frumoase intre parinti si copii si face din ei indivizi puternici, fara complexe si nesigurante de tot felul si fara apucaturi egoiste.
Sigur ca copchilasii trebuie facuti constienti ca nu toata lumea ii iubeste asa cum ii iubesc parintii, ca sa nu sufere mai tarziu experimentand relatiile cu oamenii.🙂
Poi bine, soro, io înțeleg că atașament și d-astea, da al naibii de ce tocmai acu? Când era cât o franzelă și ne jucam de-a lactobarul deschis non stop de ce nu voia atașament d-ăsta de dormit cu noi? 😂
Pai, soro, eu cred ca mititelul de el o fi vrut sa fie independent la inceput dar acum s-a gandit la chestia cu atasamentul si s-a razgandit si vrea sa faca totul ca la carte. Mai cred ca i s-a facut si mila de voi si si-o zis: „Hai sa fac un compromis si sa-i las pe mami si pe tati sa doarma cu mine dar la ei in pat!”😅
Posibil să ai tu dreptate! 😅😅😅
Nu cred… Copie la indigo. Și aici tot un Eric, aceeași poveste cu plimbatul noaptea în dormitorul nostru(uneori și acum, la 13 ani – ai lui 🤣) , într-un pat de 160 cm lățime, în care a poposit de un an jumate și un cățeluș drăgălaș de vreo 35 kg, talie medie spre mare. A, da nu uit: copilul Eric a crescut frumos pana la 173cm și vreo 65 de kile. Seamănă cu părinții, desigur…🙈
În concluzie, draga Iulia, succes cu Eric ul vostru! 😘
Comentariu beton!12
😁🤗🤗🤗
Nici fetita noastra nu doarme singura, are 5 ani. Doar de la 6 luni la un an a dormit in patutul ei. Speram sa reusim sa o convingem in viitorul apropiat sa doarma separat 🤞
Vă țin pumnii 🤞🤞🤞
Secretul este simplu: trebuie sa-i faci sa se simtă inconfortabil în patul vostru!
Inclusiv pe caine…
Dar de ce să faci asta?
Pentru ca vad multe ” %$^**%$#^&*&^$##!@@ ” în povestire.
În ciuda aparențelor, ne place să dormim cu aceste ființe dubioase. Mă rog, cel puțin mie.😀
Asta-i alta treaba.
Eu aveam câteva idei de alungare…
Noi am luat ca fraierii un pătuț din Ikea. Colecția Mammut parcă îi zicea. Greu cu spume, din MDF.
Dr la inceput a servit ca spațiu de depozitare…
Cunoastem marfa. La mine a trecut de mult perioada asta. O sa iti amintesti cu placere.
Acu doar ma suna:
– Ce faci? (cand incepe cu ce faci e clar)
– Bine zic
– Pune si mie pe card niste bani
Nici nu mai intreb de ce. Doar execut transferul.
Comentariu beton!26
😂😂😂
Nu ne-ai pacalit, stim ca nu se mai intampla porcosenii in dormitor. 😀
Comentariu beton!12
🤣🤣🤣
Ma iertati, m-am hahait ca o nesimtita de mama de adolescent de cinspe ani jumate, cu care am trecut prin absolut toate fazele povestite in articol si comentarii. Daca ma apuc sa povestesc, nu mai termin. PS. ultimul somn impreuna cu junele adolescent in acelasi pat(taica-su nu mai traieste de cind avea fii meu 4 ani 🙁 ) a avut loc la inceput de septembrie, anul care tocmai a trecut, in apartamentul prietenilor nostri din Londra care nu aveau decit un pat dublu(cum zice Iulia, de ala unde dorm 2 care nu se foiesc) de pus la dispozitie pentru turistii navalitori :). Am supravietuit amindoi fara ochi vineti de la coate 🙂
🥺🥺🥺
Lamulțeani! Eu cu ai mei nu am pățit așa ceva, cred că i-am programat de la început, adormeau aproape instant în drum spre pernă doar prima masă a zilei era sfântă și de nestrămutat până i-am dat la grădiniță, toate treburile casnice le făceam după ce adormeau ei, lăsam totul la linie pregătit pentru dimineața și cădeam și eu lată până la 6 dimineața când începea distracția: micul dejun, spălat, îmbrăcat, aruncat în mașină cu arme și bagaje și depus la grădi/școală și eu la job. În schimb de la prieteni am multe povești și weekend uri în care rămâneau copiii lor la noi ca să poată dormi și ei liniștiți ca să fie apți încă o săptămână.
Bine că măcar de asta cu dusul la grădiniță am scăpat, e treaba lu’ tac-su 😬
Haios, al nostru vrea camera lui, cu ușă, că stă într-o mansardă deschisă spre living și ar vrea să poată incuia ușa ca să nu mai vadă mă-sa dezastrul. Oricum el eate peste tot, din living până in pod. Abia aștept să facă 18 și să îi dau un șut in cur, să își cumpere propria mâncare, să stea in propriul jeg și noi să ne liniștim, că nimic nu îi convine. Dar am auzit că varsta asta de 14 trece și se îmblânzește cand se apropie ziua fatală 😬
Ce uameni, dom’ne! 🤣🤣🤣
Fiu-miu, pe la 5 ani jumătate, vine la mine îngândurat tot:
– mami, când o să fiu eu mare, o să trebuiască să am un job foarte bine plătit…
– păi, ce planuri mărețe ai?
– păi o să fac o casă mare-mare, îmi trebuie câte un dormitor pentru fiecare soție.
– dar câte o să ai, mămică?
– cred că 5!
Să leșin, nu alta, mă pregăteam să îi explic cum stă treaba asta cu soții mai multe, din punct de vedere legislativ, când plusează, hotărât:
– și un dormitor pentru tine!
– dar ce să caut eu la tine în casă? Nu e destul de aglomerat?
Și îmi dă fatala:
– trebuie, altfel eu cu cine dorm?!🤦🏼♀️
Adevărul e că, printre hohotele de râs, i-am înțeles îngrijorările și logica: dacă ai 5, când și cu cine dormi?! Decizii, decizii…
Doi ani mai târziu, nici cu mă-sa nu mai doarme, decât ocazional; nici neveste nu mai vrea (doar una, dac-o fi să fie – ca să îl citez).
Comentariu beton!25
Am râs cu zgomot 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Si eu ca si Iulia rad cu zgomot. 😂😂😂 Cred ca pustiul a inteles la matura varsta de 7 ani cum sta treaba cu sotia si de-aia a devenit evaziv. Important e ca mama ramane personajul principal din viata lui si are un dormitor rezervat in casa lui mare.
Nu ti-ar fi fost usor nici tie cu 5 nurori! Cred ca ocupatia ta ar fi fost sa nu le lasi sa se paruiasca prea mult si prea des.🙂
al nostru are aproape ani si nu doarme singur. anul asta deja l-am pus in tema ca ii facem mutatie.. a bombanit ceva insa trebuie sa se desprinda putin de bratele mamei sa ma pot lipi eu :))
😅😅😅
6 ani 😀