29,704 cititori

Înainte era mai bine

Săptămâna trecută am rămas cu gura căscată când am văzut un reportaj pe tema „români cu care ne mândrim”, reportaj care prezenta și un top în care Nicolae Ceaușescu ocupa un stupefiant loc trei. Parcă. Oricum, era sus de tot în top.

Și mi-am zis că poate n-ar fi rău să las aici un scurt rezumat al perioadei cunoscută și sub numele de „Epoca de Aur”. Eu înțeleg că trecerea timpului mai estompează părțile negative și ți le aduci aminte doar pe cele pozitive, dar chiar să uiți cu desăvârșire că anii ’80 au fost doar un geamăt de durere nesfârșit?

Bun, să începem. La noi în casă intrau lunar undeva între 8000 și 10.000 de lei. Salariile alor mei plus ce mai scotea mama din meditații. Deci bani ar fi fost, problema era că nu aveai ce să faci cu ei.

Continuarea

3,360 cititori

Mi-am luat pălărie nouă

Text scris de colegul Ionuț. Care text a fost de fapt un comentariu la postarea de alaltăieri, dar n-aveam cum să-l las să se piardă așa.

Asta-mi aduce aminte de cretacicul timpuriu, în anul întâi de facultate, când mi-au luat ai mei primul mobil, un Siemens A35, un bolovănel mic și simpatic, dar care fusese destul de scump la vremea aia (vârf de gamă, deh)

Într-un weekend am plecat mai mulți la mare. Cum pe atunci se fura în draci de pe prosoape (nu știu cum o fi acum că n-am mai vizitat litoralul românesc de vreo 14 ani), îmi cumpărasem o pălărie d-aia de pescar, cuib de păsărele, care avea un buzunar mare fix în frunte. Acolo îmi băgam telefonul și toți banii pe care-i aveam la mine când mă plimbam pe plajă doar în slip și nu rămânea nimeni la prosop. Fără haine mai rămăsesem în trecut, dar banii și mobilul erau vitali. Arătam cam ciudat cu “umflătura” pe cap dar mi se rupea.

Continuarea

5,128 cititori

Vorbim împreună și ne înțelegem separat?

Am citit cândva o poveste care mi-a rămas în creier ca un exemplu perfect despre cum funcționează mintea umană. Mai precis despre cât de diferit ne funcționează mințile. Din păcate nu mai știu nici autorul, nici cartea, nici nimic. Îmi aduc aminte perfect doar povestea.

Un tip îi povestește unui prieten despre coșmarul care-i revine noapte de noapte. Omul visa că e pe un vapor de croazieră care se scufundă în urma unei furtuni, dar reușește să se salveze în ultima clipă cu una dintre bărcile de la bord. După care navighează așa, fără țintă, până ajunge pe o insulă pustie. Dar complet pustie, fără nicio urmă de vegetație, doar nisip și-atât.

Continuarea

7,513 cititori

Pare simplu, dar nu e deloc

Nu știu dacă ați sesizat, dar în ultimii ani, o dată cu procentul tot mai ridicat de hipsteri din spațiul carpato-danubiano-pontic, au cam înflorit și afacerile cu cafea, respectiv cafenelele. Practic, au răsărit ca ciupercile după ploaie tot felul de localuri unde cafeaua se metamorfozează din banala apă maronie într-o licoare atinsă de zei.

Mno, ca să fiu foarte sincer, nu pot să neg, am băut de vreo câteva ori cafea în locuri din astea, cafea făcută de niște tipi la care se vedea din avion că studiaseră cum trebuie în ce mod și în ce concentrații trebuie amestecate apa, frișca (sau laptele) cu boabele maronii și-am cam rămas cu gura căscată, în sensul c-am auzit îngerii cântând încă de la prima gură. Adică, da frate, se simțea limpede și pe propriile-ți papile că oamenii chiar știau ce execută acolo și se pricep, dar problema e cu totul alta.

Continuarea

13,494 cititori

S-au mai descoperit 10 porunci

Miss Alina zice că nu e posibil să fie mii de poze cu pisici pe Facebook și niciun articol pe aceeași temă. N-am contrazis-o, zice c-ar fi făcut research serios. 

……………………………………………………………………

Am descoperit că în toată blogosfera asta nu există niciun articol despre pisici. Bă, frate, da’ niciunul! E clar că e o conspirație mondială menită să ascundă rolul pisicilor pe acest pământ și poruncile venite odată cu ele. Astăzi (sub protecția anonimatului), o să rup acest lanț al tăcerii și o să vă dezvălui adevărul. Știți tăblițele alea cu porunci primite de Moise? Ei bine, s-a mai descoperit o tăbliță, ascunsă sub Marea Litieră din Sahara, având încrustată pe spate silueta unei pisici adormite (ştiu, absolut şocant). Momentan este păstrată sub cheie la Institutul Pisicologic de la NASA, însă vă redau mai jos o transcriere cu explicațiile de rigoare. Continuarea

15,662 cititori

Cum mi-am petrecut concertul lui Robbie Williams la coadă la băuturi!

Mă rog, corect este “cum aş fi putut să mi-l petrec”, pentru că am refuzat să mai stau a doua oară 50 de minute la coadă. Efectiv nu aveai cum să cumperi ceva de băut (apă, cola, bere, orice) fără să pierzi măcar o oră. Iar concertul avea două cu totul.

Nu ştiu cine s-a ocupat de organizarea standurilor unde se vindeau băuturi şi nici nu mă interesează, dar vreau să le transmit vreo două chestii. Continuarea

1,662 cititori

Zmeul cel Rău şi pompierul de serviciu

Guest Post by upprann.

Cine este upprann? Habar nu am. Stiu doar ca este unul dintre cititorii blogului, caruia ii face placere sa si comenteze. Si mai stiu ca traieste undeva in UK (cred ca a zis pe unde, dar nu mai retin) iar acolo practica nobila meserie de pompier. Drept pentru care imi scot palaria in fata lui si ii gazduiesc articolul pe care a avut placerea sa-l scrie si sa mi-l trimita.

 

Voiam sa va scriu cum vad de la aproape 2500km si prin prisma unei meserii asemanatoare, modul de operare al ISU, dupa accidentul elicopterului SMURD. Mihai m-a facut sa schimb macazul. E de ajuns ca dupa ultimile doua accidente aviatice in Romania, toti se scarpina in cur si gasesc doar vinovati de serviciu. In schimb o sa va povestesc o patanie din perioada cand eram pompier voluntar. Continuarea

2,257 cititori

Cu burta goala si creierul si mai gol

Cred ca prin clasa a saptea eram, cand am fost in tabara la Cheia (de Prahova). Nu stiu cum naiba ma pricopsisem eu cu treaba asta smechera. Cred ca Prietenul Valjean a facut lobby puternic de tot, sa merg cu el, ca sa nu fie singur si stingher. Cert este ca m-am dus. Nu mai tin eu minte mare lucru din ce s-a intamplat pe acolo, in afara de plictiseala groaznica din timpul zilei si foamea ingrozitoare care m-a bantuit pe toata perioada sederii, dar vreo trei lucruri mi-au ramas intiparite clar in minte:

Unu. Am vazut Rambo. Filmul. Cu Stallone. La video. Doar pentru evenimentul asta si tabara ar putea fi considerata o reusita. Rambo, bai!!! Cred ca nici macar nu realizati ce inseamna, nu? Continuarea

888 cititori

La vremuri noi, jucării noi

S-au schimbat vremurile, acum e foarte clar. In copilăria mea, făceam ghidusii din astea, cu apa. Mai umpleam o pungă de “un leu”, un balon sau, daca aveam noroc porcesc, un prezervativ. Si le aruncam in capatanile nevinovatilor care se nimereau sa treaca pe sub balcoanele de unde catapultam noi “proiectilele”.
In rest, principiul era acelasi. Ne ascundeam si ne rugam sa plece victimile, ude si fără să cerceteze prea îndelungat de unde se aruncă.
Acum vad ca ăstia micii se distrează cu arme. Bun asa. Iar concluzia politiei este foarte tare. Cică: ” pe linia lui 77 nu s-a tras cu pistol”. Zău? Continuarea

10,530 cititori

Apa caldă şi fetele grăbite

Am locuit o vreme într-un cămin studențesc de fete. Fostul „Occidentului”, dacă îl mai știe careva. Căministele spuneau despre el: „ăsta a fost mai demult bordel, apoi spital de nebuni, iar acum e și una și alta”. Nu puteam să le contrazic. Așa mi se părea și mie. Ba chiar, din comparațiile cu prima lui funcționalitate, puteai să tragi și ceva foloase. Era o construcție veche și nasola, dar poziționată excelent, aproape de școală. Rahat cu perje, fix că e aproape de școală mă interesa pe mine. Era plin de femei și chiar în centru, adică aproape de locurile de „pierzanie” ale studentului român, ajuns în Capitală. Continuarea