Articol scris de Iulia.

Băi, deci săptămâna asta n-am avut chef de nimic. Implicit, inspirație zero. Deci dăloc-dăloc-dăloc. Deja de luni m-au luat toate transpirațiile, gândindu-mă că vine joi seara și tre să-i trimit lu Vasilescu articol și io nu pot lega doo cuvinte coerente, deci dă unde mama sărăciei un articol întreg?!?

Dar pentru că nu poci pentru ca să vă las așa, ai nimănui, sâmbăta la cafea și pentru că nici pe Vasilescu nu mă lasă sufletu să-l pun la muncă, am zis să încerc totuși să încropesc ceva, așa, lejer. Deci dacă e subțire, mă iertați, n-am nici io vorbele și mințile la mine tăt mereu. Vă zic de pe acu că nush ce-o să iasă, dacă o să fie cu hăhăit sau pe lamentări, da îi dăm înainte, ca pionierii…

Să purcedem, deci. Să vă spui ce-am mai creat io săptămâna asta, de când nu ne-am mai auzit.

👉 Am fost cu javra la tuns. Cu una din ele, respectiv cu numitul Freduț, că el e mândria familiei și campeonu’ nostru. În traducere, el e singurul pe care îl ducem în expoziții, așa că javra naibii beneficiază o dată la câteva săptămâni de frezat la București.

Dacă vă întrebați de ce la București (dar și dacă nu, io tot vă spun, 🎼🎶coz it’s ma party and I’ll say what I want to 🎵🎼 – e că acu vă sună în cap mizeria asta de melodie și n-o să vă mai iasă toată ziua?), e pentru că acolo am găsit pe cineva suficient de capabil să facă ce trebuie făcut pentru rasa asta.

Nu multă lume știe, dar Schnauzerul, la fel ca multe alte rase, nu se tunde pur și simplu. Nooooo, că de ce să fie veața simplă când poa să fie complicată? Nu, jnauțărul se trimează. Asta înseamnă că părul mort se smulge, manual, parțial folosind diverse instrumente ajutătoare, parțial pur și simplu, cu mâna. Operațiune care este atât groaznic de migăloasă, cât și demnă de cel mai bătrân și răbduriu chinez din lume.

Așa că, după câteva experiențe triste și eșuate pe aici, prin zonă, am avut norocul să o cunoaștem pe Zâna bună a Groomingului (că așa se zice în limbaj profi la frezat căței pt expo), o fătucă de-un metru ș-un zâmbet, care face cumva magie și dintr-o javră lățoasă îl transformă pe Freduț al nostru într-o frumusețe de câine (cra-cra…).

Ca să vă faceți o idee (și cu asta nu vă mai plictisesc cu chestii despre javre. Cred.), întregul proces durează undeva între 4 și 6-7-8 ore. Ultima dată, de exemplu, am ajuns la ea pe la 10:30, s-a apucat de el pe la 11 și am plecat de acolo la 18:00. Iar în tot timpul ăsta, fătuca asta a făcut pauză fix de 3 ori. De 2 ori ca să facă pipi și o dată ca să mănânce o salată.

A, da tre să mă laud și io cu ceva. Io personal, cu mânuțele astea doo stângi și amândouo dă lemn, am tuns celelalte 2 javre din dotare. Și le-am tuns așa „bine” încât, după ce i-am trimis fetii ăsteia niște poze, a zis 2 lucruri. Primul a fost „au, mama”. Și al doilea – „data viitoare, adu-i și pe ei încoace, măcar să te învăț cum trebuie ce să le faci”. Înclin să cred că poate nu i-am tuns tocma bine. Da nu cred, cred că e ea excesiv de cârcotașă :))))

👉 Am dus copchilu la tuns. De data asta, la un profesionist antrenat. Adică la coafeză. Că ultimele două – trei dați l-am tuns io. Cu foarfeca de filat a câinilor. Da după ce am primit de la frizerița câinelui așa feedback, am zis că mna, poate totuși ar fi mai bine să nu mai fac io operațiunea asta.

Acu, ca să înțelegeți cam cum stă treaba, ultimele dați l-am tuns în curte, ca să nu umple casa de păr. Că fi-miu are stare cam cât o vrabie cu-n ardei iute-nfipt în… mă scuzaț… dos. Așa că pac, mai tăiam oleacă, mai fugea după minge. Țac, mai tăiam oleacă, mai alerga o mașinuță…Și tot așa. Tot norocu e că e oricum ciufulit din fire, așa că prea rău nu arăta. Părerea mea. Da nici educatoarele nu mi-au zis nimic – gen: „du-l, cucoană, la un tuns omenesc, că râd și leagănele din curte de el”, așa că am presupus că e totul ok.

Daaaar, pentru că, după cum vă ziceam de la bun început, săptămâna asta n-am avut chef de nimica nimicuța, n-am avut chef nici să fugăresc copchilu cu foarfeca prin curte, așa că l-am dus să se chinuie altcineva cu el.

Zis și făcut. Dus copchilu. Mă pune tanti aia să mă așez pe scaun și aruncă mantia lu Zorro peste mine. Zic, stai așea, că pe el îl tunzi, nu pe mine! Ea zice că știe, da e mai bine așa, o să văd io de ce. Nfine. Merg pe mâna ei. Mă ambalează. Îmi urcă copilu în brațe. Îl ambalează și pe el. Și începe distracția. Bănene. N-avea ăsta stare nici 5 fracțiuni de secundă. Ba se foia la stânga, ba la dreapta. Ba se uita la tavan, ba la blonda de pe scaunul de alături… Ba voia să sară de la mine din brațe, ba voia să mi se urce în cap…

Ce să mai, nush ce dracu i-au dat să mănânce la grădi în ziua aia, da ziceai că a ras ș-un redbul lângă ciorbiță. Cert e că la final eu eram mai plină de păr decât un câine netuns, iar pe fi-miu l-a ciuntit biata femeie cum a putut. Așa bine, încât când i-am trimis maică-mii poză cu el proaspăt frezat, mi-a scris: „cam ciudat i-ai făcut bretonul de data asta, dar noroc că e el drăgălaș oricum…” 😐

👉 Pentru ăia dintre voi care nu sunteți preteni cu ilustra mea persoană pe febeu, să știți că luna asta am împlinit 39 de ani a doua oară. Și jur că simt cum mă duc de râpă pe zi ce trece. Ce eram io senilă până acu, acuma… Mniezo cu mila.

Și primul semn rău știți care-a fost? Acu vo doo zile m-am trezit cu ruj pă dinți. E clar, mă duc să-mi iau un cărucior de cumpărături de la Catena și să mă așez la o coadă, undeva. Sau să mă dau cu autobuzu la 7 dimineața. În timp ce bombăn că tineretu din ziua de azi…

👉 Apropo de tineretu din ziua de azi. Duc copilul la culcare. Înainte de orice, îl pun să-și strângă jucăriile împrăștiate pe jos prin toată camera, să le pună la loc.

Se face că nu mă aude, e foarte preocupat de un fermoar. Repet rugămintea să își strângă jucăriile. Fix atunci își amintește că are să-mi pună o întrebare foarte importantă. Îi spun că îi răspund la întrebare DUPĂ ce strânge. Dă ochii peste cap, se întoarce pe călcâie, se apleacă să ridice o mașinuță și bombăne printre dinți: „Of, ce mă enervezi!” N-apuc să deschid bine gura să întreb ce a zis, că se întoarce spre mine cu un rânjet și zice: „Am zis: Ce bineeeee! Ce bine, asta am zis!!!” 😐

👉 Mi-am cumpărat căști. Bine, nu chiar acu, ci acu ceva vreme. Căști d-alea de om organizat, nu de oaie capie în cap. Adică d-alea de le bagi în ureche și șed ele acolo, îndesate binișor, să pot vorbi io la telefon în timp ce spăl vase și fac alte chestii d-astea palpitante.

Acu, io am mai avut înainte de astea, altele. Firless da nu chiar. În sensul că n-aveau fir cu care să se lege de telefon, da aveau un fir care le ținea legate una de alta. Și mai erau și magnetice, așa că se lipeau – clac – una de cealaltă, atunci când le țineam spânzurate la gâtlej.

Da nooo, n-au fost bune alea. Că ce te faci când ieși din casă, gătită prună, cu ceva zdrăngănele la gât? Nu se cade să mergi cu plasticu de la căști peste. Așa că am decretat că îmi trebe MUSAI d-astea fără nici un fel de fir. Zis. Luat.

Singurul bai la căștile astea e că…n-au fir. Așa că, atunci când nu le folosesc, le trântesc prin casă, pe te miri unde și apoi le caut de bezmetică atunci când îmi sună telefonul. Că uitai să vă spui, da telefonul meu a luat-o și ăla pe ulei, de zici că el a făcut patruj dă ani, nu io. Recte nu mai poci să vorbesc la el ca omu, fără căști, că nu mă aude interlocutoru. Io aud perfect, da degeaba, că vorbesc singură, ca televizoru. Că ălălalt n-aude nimic. Da cu căști merge brici.

Așa că, de fiecare dată când îmi sună telefonul, încep să mă învârt prin casă ca o broască curentată, căutând în disperare căștile. De obicei, nu le găsesc în timp util ca să răspund, așa că ajung să trebuiască să sun înapoi. Și uite-așa ajung dreq la sapă de lemn, din cauza unor nefericiri de căști. Da cine poa să poarte acu bling-bling la gât oricând vrea? A?

👉 Nu mai știu ce dracu să mai gătesc. Zău. V-am zis că mă duc de râpă. Așa că mă apuc să caut pe marele weweweu. Găsesc pe iutub ceva canal al unei tăntițe care promite „fast and easy meal ideas”. Hait, aci e de mine. Dau plei. Începe. Pui cu nush ce. Ingrediente: 1 conservă de pui gata gătit, 1 conservă de supă de nush care, 1 tub de nush ce. Bă, dă-o dreq!

Dau skip, următoarea. Ingrediente: 1 pachet de aluat congelat, 1 cutie de draci prefierți, 1 sticlă de rahat pansat. Bănene, mă leși? Da o rețetă d-aia cinstită, care începe cu „se călește o ceapă medie” n-avem și noi?

Așa că mi-am băgat picioarele în el internet și am executat o ciorbă cinstită de cartofi cu tarhon, o iahnie de fasole cu cârnaț, un spanac cu mămăliguță la cuptor și un orzo cu ardei copți și carne de vită, așa, să nu uităm c-am fost pă Grecia (și întru cinstirea patronului la blog).

La voi? Toate bune? Cum stați cu stările de spirit? Mai știți ce să gătiți? Vă amintiți de fiecare dată unde vă sunt telefonul, cheile, căștile?

Ps: vă las la final și două poze, că dacă scrisul e așa, mai meh, măcar să clătiți ochiu cu ceva simpatic. :)))