3,141 cititori

Aici, voi sunteți tot ce contează!

Singurul și cel mai important lucru pe care vreau să vi-l zic astăzi este ăsta:

SUNTEȚI CEI MAI TARI, MĂ ÎNCLIN!

Mi-a scris Georgiana și mi-a povestit că ce-a fost pe blog, după articolul cu copiii care au nevoie de haine, a fost light față de mulțimea mesajelor și telefoanelor pe care le-a primit. Iar pentru modul în care reacționați de fiecare dată când chiar e nevoie de voi, meritați să vi se întâmple numai lucruri bune.

Vă mulțumesc că-mi faceți zilele mișto și mă faceți să fiu mândru de mine, de blogul ăsta și de voi, cititorii lui. M-aș bucura să puteți fi în locul meu macar o secundă ca să înțelegeți de ce în momente din astea mă simt de parcă mi-ar injecta cineva mândrie în vene.

De-aia îmi place să mă retrag aici când mi se face silă de ce e în jur și în principal de Facebook, pentru că aici e casa mea virtuală. Și toate astea doar pentru că ați hotărât voi să veniți aici, să aruncați un ochi și să rămâneți.

Atât. Orice altceva ar fi de prisos pentru azi.

P.S. Pentru comentariile de ieri ne socotim noi altădată.

mihai_vasilescu_mandrie

3,780 cititori

Mirajul banilor din blog

Din timp în timp mă pomenesc că-mi scrie câte cineva în privat și tam-nesam îmi pune o întrebare de genul: “auzi, dacă-mi fac și eu un blog după câtă vreme o să încep să scot bani cu el?”. Nu sună de fiecare dată așa, dar mesajul e același. Și de fiecare dată când o primesc, rămân cu gura căscată. Vă explic imediat, foarte scurt, de ce.

Continuarea

3,986 cititori

Bula mea e cea mai mișto!

Am scris alaltăieri un text despre Academia de Optimism. Așa am simțit eu că vreau să-i ajut pe oamenii ăia de-acolo care ajută la rândul lor niște copii ce suferă de boli incurabile, copii care astfel pot să spere sau măcar să vadă viața și altfel. Și-o fac bine, o fac așa cum ar trebui să fie făcute multe alte lucruri în țara asta, altfel n-aș fi scris.

Continuarea

4,285 cititori

Pentru că mișto e să mai și dai

LATER EDIT

Habar nu aveți ce fericit m-au făcut comentariile de la textul ăsta. Și habar nu aveți ce rău îmi pare că nu vă pot da câte un premiu fiecăruia în parte. Mă rog, cu ajutorul tatălui tâmplarului, poate o să reușesc io ceva mișto până la urmă. 

Până una-alta, avem câștigătorii:

– PS3-ul merge la Ionuț;

– Polaroidul la Laura G.;

– Acumulatorul extern la Ananas;

Pe toți trei îi rog să mă contacteze la adresa de email de la “Contact”, iar pentru restul am din nou un mare și sincer: MULȚUMESC! Sunteți cei mai mișto oameni. 

Nu știu dacă ați observat, dar pe prima pagină a acestui blog se actualizează automat numărul de comentarii înregistrat de la înființarea lui până în prezent. Iar acum vreo câteva zile, am constatat cu stupoare și niscaiva mândrie că tocmai s-au strâns 100.000 de comentarii.

Așa că azi vreau să fac pentru voi, cei cu care mă trezesc dimineață de dimineață, două lucruri pe care trebuia să le fac de ceva vreme, dar am tot fost pe drumuri zilele astea.

Continuarea

4,810 cititori

Cum mi-a schimbat viața un blog

După comentariile primite la textul de alaltăieri (vă rog să le citiți, mie mi-au ridicat părul pe mâini) și după povestea de mai jos, am înțeles încă o dată că este mult mai important să faci ceva pentru cei din jur, în loc să te prefaci că faci și să dai din gura a prost political correctness. Articolul de astăzi este scris de SorinB. L-am găsit în inbox ieri dimineață. Ce-aș putea să mai zic? Nimic. A spus el toate motivele pentru care sunt mândru că există acest blog.

Cam așa începe povestea noastră, a mea și a lui Don Vasilescu. Era o seară calmă de iarnă, pe la sfârșitul lunii mai (mă scuzați, dar nu am greșit cu nimic, la sud de Ecuator era iarnă, da?), în mândru Sudănel de Sud, pe malul Nilului, crocodilii se jucau zburătăcind alene prin apa curată și limpede ca cristalul (cacofonie voită), în care, vreo câteva zeci de negrișori făceau baia anuală. Vântul vuia printre cocotierii în floare. Din depărtare se auzea răgetul regelui junglei, a deșertului, în general al tuturor animalelor care, fiind în perioada de rut, zbiera ca nebunul printre copacii de mango și bananieri, să anunțe că are chef de fucking.

Continuarea

2,648 cititori

Stupefacția înjurătorului de net

Dacă nu știți ce este un “înjurător de net”, vă explic eu imediat. Este acea specie semi-humanoidă care a înlocuit televizorul cu internetul. Ei, înjurătorii de net, arată aproape ca niște ființe normale, doar că în loc de creier au o materie mucilaginoasă ce li se scurge din când în când, sub formă de zoaie fetide, spre taste.

Obișnuit cu sudălmile slobozite pă gură, în fața tv-ului, această subspecie va reacționa exact la fel și pe Facebook sau în orice alt loc în care i se va permite să-și plaseze mizeriile. Doar că de data asta în scris. Mai precis, va considera că e de datoria lui să intre pe profilul/blogul tău și să-ți explice că ești un idiot pe care el simte nevoia să micționeze, de sus, cu jet puternic. Moment în care, dacă ești un om normal, cu urme de coloană vertebrală (nu un ipocrit speriat că n-o să mai primești campanii) intervii și îi dai imbecilului o palmă peste bot. Mai precis, îi răspunzi cu aceeași monedă. Continuarea

3,030 cititori

Vreau să vă mulțumesc public!

Și vorbesc acum cu oamenii care intră pe acest blog, citesc și comentează. Băi, sunteți într-un mare fel. Aseară am ajuns târziu de tot acasă și abia atunci am apucat să citesc comentariile de la textul cu “alegerea”. Vă jur că am râs cu lacrimi și cred că este prima oară când se întâmplă. Bun, zilnic există comentarii mișto, dar cele de ieri bat tot. M-am tăvălit de râs și acum vreau doar să vă mulțumesc că mi-ați făcut seara. Pentru momentele de genul ăsta merită să mă culc târziu noapte de noapte și să merg mai departe. Mă înclin! Sunteți cei mai tari!

mihai_vasilescu_jos_palaria

4,464 cititori

Trei ani de blog

Azi sunt exact trei ani de când am scris prima oară pe acest blog. Mă rog, nu chiar pe ăsta, pe atunci eram pe wordpress, dar aţi înţeles voi ce-am vrut să spun. Şi mă felicit, măcar o dată pe săptămână, pentru inspiraţia de a-l face. Datorită lui am trăit nişte experienţe incredibile şi am cunoscut oameni la care n-aş fi avut cum să am acces altfel. Dar cel mai mult mă bucură că în continuare scriu cu aceeaşi plăcere şi că voi sunteţi aici să ne distrăm împreună. Iar pentru asta vă mulţumesc! Continuarea

6,800 cititori

Cum procedăm când ni se fură articole!

Mă enervează de mor când o aud pe-aia cu “ar trebui să fii mândru că cineva a considerat că un text scris de tine merită furat şi republicat, plus că au dat sursa, ce mai vrei?”. Ei bine, uite că nu sunt mândru deloc. Iar cei care spun asta, deşi cred că nu au intenţia, practic îmi desconsideră munca. Înteleg de ce judecă aşa, până la urmă ce mare lucru am făcut, nişte cuvinte aruncate pe un blog, să zic merci că m-au băgat în seamă. Well, sunt curios dacă ar mai gândi la fel dacă cineva le-ar fura ceva făcut cu mânuţele lor (o masă, un scaun, un tablou, un mărţişor, o ulcică, orice), ar recunoaşte de unde le-a ciordit, dar asta nu l-ar împiedica să le pună în vânzare şi să facă bani cu ele. Iar lumea din jur, în loc să strige “hoţii”, să aplaude şi să zică “ce tare!”.
Continuarea