Astăzi, 24 februarie, se împlinesc 10 ani de când există acest blog.

Dacă e să trag linie după tot timpul ăsta, nu pot decât să mă felicit încă o dată pentru inspirația de a-i fi trimis lui Cetin email-ul despre slăbit și să-i mulțumesc că l-a publicat. Dacă nu făceam mișcarea asta, nu mi-ar fi dat niciodată prin cap să-mi fac și eu blog, deși la ora aia citeam cam tot ce mișca în blogosferă.

Zece ani mai târziu: este de departe cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Datorită blogului am trăit experiențe la care nici măcar n-aș fi îndrăznit să visez, datorită lui am ajuns să lucrez într-o agenție de digital, datorită lui am cunoscut extrem de mulți oameni și tot datorită lui am strâns aici una dintre cele mai mișto comunități din online: VOI.

Altfel, dacă-mi spunea cineva acum zece ani, când bâjbâiam printre butoanele alea ale WordPress-ului (din care nu înțelegeam absolut nimic), c-o să ajung să trăiesc din scris pe blog, i-aș fi zis că e cel puțin nebun (asta fiind varianta eufemistică de la „mănânci kkt, prietene”).

Ei bine, se pare că dacă-ți place foarte mult ce faci și ești suficient de încăpățânat încât să insiști la nesfârșit, până la urmă vei putea să trăiești din ceea ce-ți place să faci. Ceea ce vă doresc și vouă.

Și dacă tot a venit vorba despre voi, mă ruga cineva printr-un comentariu la articolul despre ce bloguri mai citiți să vă întreb de ce citiți acest blog. I-am promis că voi face asta în ziua în care împlinește blogul zece ani. Uite că m-am ținut de cuvânt și vă întreb: de ce citiți blogul ăsta?

Dacă nu vreți să răspundeți la întrebarea „de ce?” (lucru pentru care nu vă pot învinui), poate-mi ziceți măcar de când îl citiți sau cum l-ați descoperit.

P.S. Din păcate, a ținut Putin morțiș să-mi strice bucuria de azi. 🙁