Pentru că „atunci când ești prost, tu nu știi, e greu doar pentru cei din jur”, am să las aici cele mai comune cinci semne care pot aprinde un beculeț de alarmă. Desigur, nu vor folosi la nimic, pentru că proștii nu se vor regăsi în ele, dar măcar le-am strâns la un loc.
1️⃣ Dacă te uiți în oglindă și ai impresia că ești perfect sau perfectă, există cele mai mari șanse să fii prost sau proastă.
2️⃣ Dacă nu ai suficient simț al umorului încât sa te poți auto-ironiza, sunt extrem de mari șansele să fii la fel de prost sau proastă.
3️⃣ Dacă orice glumă la adresa ta ți se pare un atac inadmisibil la augusta-ți făptură, șansele să fii prost sau proastă sunt în procent covârșitor.
4️⃣ Dacă simți cu toată ființa ta că ai întotdeauna dreptate și nimic nu reușește să te convingă că poți sa te înșeli, cu regret îți spun că ajungem la aceeași concluzie: ești prost sau proastă.
5️⃣ Dacă ai impresia că ești de neînlocuit și că poziția centrului Universului se schimbă după locurile pe care le binecuvântezi tu cu prezența, well… cred că e clar deja.
Cam astea sunt cele mai evidente cinci. Dacă le constatați la cineva din jur, bine ar fi să dați bir cu fugiții. Nu de alta, dar prostia nu se vindecă.
sursa foto: freepik.com
Dacă citești acest articol și ai impresia că e un atac direct la persoana ta, iar autorul e un hater – îs șanse mari să fii prost 😀
Comentariu beton!158764
@Andrei, acest comentariu… Chapeau!
mi-ar fi placut sa nu vad romgleza in text, pe langa „well”-ul ala de exemplu.
Cat priveste articolul, de acord. Dar daca esti convins ca ai dreptate in ce ai scris….te incadrezi si tu in el :))
Comentariu beton!26496
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.3772
Daca ai citit un post neserios si scrii un comentariu ca te deranjeaza romgleza din el…sunt sanse mari!
Comentariu beton!24532
Daca ai impresia ca a nu sti engleza e un avantaj, esti… (completeaza tu, te rog!)
Comentariu beton!8527
Cel mai bun comentariu! Si 5 prosti de serviciu! :))
Comentariu beton!7431
Intre timp numarul imbecililor care n-au priceput ioc si au napadit pe iconita cu destu’n jos a crescut vertiginos.
Comentariu beton!14925
daca nu erau si prosti, nu exista articolul…. de aceea e si semnul cu degetul in jos…
Comentariu beton!13521
delicios
Comentariu beton!4018
deja avem 20 de prosti 😀 aia de au dat dislike :))))))
Comentariu beton!8224
si daca iti pierzi viata pe forumuri, in goana iluzorie dupa like-uri, esti prost sadea ;). Punctul 6
Comentariu beton!8517
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.11136
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.1526
GHITA IS PROST
Se dezbate încă. Ce zici?46
Parafrazand…Centrul Universului e mereu acolo unde sunt eu! Stii ca deja e rasuflata aia cu ,,capul mesei,,. 🙂
Comentariu beton!8028
@9, una din cinci. Hai că stai bine. :)))
Sunt…alfa si omega vietii mele, ce mai! 🙂
Comentariu beton!7017
@9, aia e, dacă ești, ești. 😀
Tinand cont de faptul ca universul se considera a fi infinit, da poti spune ca acolo unde esti, este centrul universului.
Comentariu beton!879
Tare! Nu am comentarii! De unde le scoti?
Comentariu beton!3811
@gheo, din experienţă. Nici eu nu-s foarte deștept.
Si modest pe deasupra. ?
Comentariu beton!3015
@lectorarumana, cel mai. 😀
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.1158
prost să FII dar să-ți REVII*** Stai f. prost cu limba româna
Comentariu beton!6511
Șablon: Jeff Foxworthy – ‘You might be a redneck’
Se dezbate încă. Ce zici?1115
Nu e mai simplu criteriul ăla care e mama tuturor celorlalte criterii: dacă te uiți la Antena 3, atunci puncte puncte ?
Comentariu beton!13534
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.2469
Bine punctat. Generalizările, cum e cea cu telespectatorii Antenei 3, dar și extrapolările forțate, precum etichetarea unei publicații după 3-4 articole, sunt semne clare de superficialitate crasă, care izvorăște din …
Știu, tocmai am făcut o generalizare. Cu toate astea, stau la coadă în spatele altora pentru a ajunge în centrul Universului. :))
Comentariu beton!5825
cătălin fdd, chiar cred că ești prost. Ca și toți cei care împart lumea în pro și anti-Antena 3.
La atât se reduce orizontul vostru.
Comentariu beton!6341
@Omin, să vorbești cu „ca și toți” si să faci prost pe cineva. Priceless!
Aici, dă-mi voie să-ți spun că te înșeli. „Ca și toți” se traduce prin „ca de asemenea toți” și este foarte corect. „Ca și” este greșit când „ca” are sensul de „în calitate de”; or, aici nu are acest sens. Să nu știi în totalitate o regulă de gramatică, ci doar să preiei din zbor ce ai auzit pe internet și să corectezi pe altul. Priceless!
Comentariu beton!10525
… e corect ,, foarte corect ” ?!
Comentariu beton!147
„Există totuşi şi situaţii în care folosirea lui „ca şi” e corectă. Este vorba de enunţurile în care „ca şi” poate fi înlocuit cu „la fel ca”. Iată şi câteva exemple din această categorie:
„CA ŞI George Bernard Shaw (sau LA FEL CA George Bernard Shaw), Goethe a scris până foarte târziu”.
Alt exemplu: „CA ŞI Patrick Modiano (sau LA FEL CA Patrick Modiano), Svetlana Aleksievici a câştigat Premiul Nobel pentru literatură”.
În fine: „CA ŞI handbalul (sau LA FEL CA handbalul), fotbalul este un sport de echipă.”
Radu Paraschivescu
Comentariu beton!285
se aude prin targ ca mama prostilor este mereu gravida . ..
Comentariu beton!529
A devenit mama eroină, este in gratiile guvernului si încurajata sa nu se lase.
Stiti, tara te vrea prost!
Comentariu beton!387
Ai tirgul aproape?
Se dezbate încă. Ce zici?66
In loc de Latrina3 ,punem digi24,haz.n-au.a1 ,iRealitatea tv(cam prea des ,dar nu chiar permanent ,depinde si de invitati ),PROsTv etc .. ?
Se dezbate încă. Ce zici?1013
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.19
Câteodată sunt proastă, ce să vezi! Îmi place de mine când mă uit in oglindă…doar câteodată ??…cât despre cei ce nu pot face umor si auto ironie, ai dreptate!
Comentariu beton!597
Offf! Mie nu-mi place de mine în oglinda. Sunt un…geniu!
Comentariu beton!1077
@9, absolut. :))))
eroare logica de rationament. doar pt ca ceva e adevarat, nu inseamna ca si opusul sau e necesar adevarat.
Se dezbate încă. Ce zici?108
adica un fel de redundanță de pleonasm cu repetiție?
Se dezbate încă. Ce zici?85
@Lidia, dacă nu te vezi perfectă, e bine.
???
Se dezbate încă. Ce zici?105
Am o fătucă d’astea la birou. Mâine printez textul și îl lipesc pe dulap, cu vizibilitate maximă și aștept reacția. Celorlalți.
Comentariu beton!11810
@GabiI, și ne zici și nouă ce reacţii au fost?
Normal. .)
Comentariu beton!189
@Gabi … Si zici ca nu te crezi centrul universului?
Se dezbate încă. Ce zici?1111
Chapeau bas,maitre !
Se dezbate încă. Ce zici?1011
Apropos de „augusta-ți făptură”, cică venea regele în nu știu ce sat iar popa era pus să anunțe norodul de aceasta importantă vizită, citind depeșa oficială în care scria că vine regele, însoțit de augusta sa mamă.
Popa citește: vine regele…iar în august vine mumă-sa!
:))))) Cică întâmplarea e reală, povestită de un preot bătrân. Ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva el a citit anunțul :)))
Comentariu beton!6311
@Anca, mvaiii, ce urât vorbești despre clerul nostru.
Faza cu „e greu doar pentru cei din jur” se aplică și la bolnavii de Alzheimer. Partea bună la ei e că-și pot ascunde singuri cadourile de Crăciun.
Se dezbate încă. Ce zici?3027
@Anca, hai, mă, ăia n-au nicio vină, săracii.
Pai pe acelasi principiu prostii ce vina au ca s-au nascut asa?
Se dezbate încă. Ce zici?1813
Prostul este „stalpul” societatii. Trebuie consultat in tot si toate. Orice il priveste direct.
Comentariu beton!2811
@DOINA, nu știu dacă e chiar „stâlpul”, dar începe să devină definitoriu.
No, eu n-am nevoie de semne ca să știu că-s proastă.
Comentariu beton!406
@Alina, ce te mai alinți. 😉
Poate am nevoie de multe studii, fiindcă nu mă prea regăsesc în astea,dar prost sunt,e clar.
Eu ma auto-ironizez cel mai bine. Mai bine decat mine nu ma auto-ironizeaza nimeni.
Ei, ce zici? Reiese, din ce am scris, ca sunt desteapta, asa-i?
Comentariu beton!6610
Da.
Se dezbate încă. Ce zici?78
Multumesc. Nici nu m-am straduit. Mi-a iesit natural.
Comentariu beton!305
@Elena, nu era nevoie. Știam deja, din ce ai mai comentat pe-aici. 😉
Eu am o cumnatica , care se incadreaza dar nu stiu cum sa fac cu textul. Daca i-l lipesc pe usa ? Usa blocului sa vada toti vecinii. Doamne , ce ma mai mananca varful degetelor…
Se dezbate încă. Ce zici?1311
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.1231
@Mihaela Bic, crede-ma ca nu este nevoie sa-mi spuna nimeni. Era doar o gluma. Sau „dăcât o gluma”, cum ar spune unii…altii..
* pe seama..
sau
* la adresa…
„..pe adresa..” nu in propozitia asta.
Te pup!
Comentariu beton!365
Da’ e frumos să răsucești așa cuțitul în rană?
Se dezbate încă. Ce zici?106
@simona, e recomandat măcar din când în când.
Da nu trebuie sa regreti.. daca omul e prost, e prost!
Se dezbate încă. Ce zici?55
@Corina, unde ai văzut tu vreo urmă de regret la mine?
@Corina…prostul in general nu regreta nimic. Cei din jur in schimb…..
Se dezbate încă. Ce zici?58
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.19
Prostia e foarte contagioasa ..observ la cateva persoane din preajma mea ….sot sotie s-au contaminat unul de la celalalt si au ambii impresia ca sunt de neinlocuit si ca nu mai poate lumea fara ei …si pe langa asta ….ei au intotdeauna dreptate desi sunt 3-4 persoane care le pot dovedi cu acte ca nu au dreptate …dar nu accepta nici in ruptul capului …dupa ce am citit articolul ..am ajuns la concluzia ca aceste doua persoane sunt irecuperabile 🙂 bubuie de prostie si tot nu isi dau seama.
E rau sa fii prost si sa nu iti dai seama, dar mai rau e sa fii prost, sa iti dai seama si sa nu incerci sa schimbi nimic.
Mare e gradina Domnului si multi prosti sar gardul cu poarta deschisa. 🙂
Comentariu beton!434
@Emilia, nu e chiar un articol, dar tot e bine că ți-a deschis ochii.
Mă bucur enorm când cineva recunoaște că s-a contaminat din propria-i familie !….
Înseamnă că este …..DEȘTEPT !
Dar ..Fiecare individ este și inteligent ….în felul său !
Se dezbate încă. Ce zici?55
nU CRED CA UN PROST ISI DA SEAMA CA E PROST IESE DIN DISCUTIE SI CUM,STIINDU-TE PROST POTI SA TE SCHIMBI ? IMI VINDE SI MIE RETETA ASTA ? FACE MLILOANE !
Se dezbate încă. Ce zici?66
Aroganta si ingamfarea si lipsa de adaptare sunt alte semne ce denota prostie de bubuie 🙂
(imi cer scuze pt greselile gramaticale )
Prostia este deja ceva normal in societatea in care traim. Ma gandesc daca nu cumva, cei care mai gandesc putin, ar trebui sa isi faca bagajul si sa incerce sa ajunga pe o alta planeta ..pt ca in scurt timp aici nu vor mai avea loc de atata prostime 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?159
A devenit mama eroină, este in gratiile guvernului si încurajata sa nu se lase.
Stiti, tara te vrea prost!
Se dezbate încă. Ce zici?15
Cică aroganța e fiica ignoranței si nepoata prostiei.
Se dezbate încă. Ce zici?106
Mihai am un subiect pt un articol ..in cazul in care te intereseaza : am auzit in ultima vreme o fraza de genul : nu ai familie si copii , esti un nimic. Nu am inteles de ce face lumea atata caz pe chestia asta cu insuratoarea, copiii si asa mai departe ..inclusiv chestiile financiare …si de ce esti un nimic atunci cand incerci sa iesi din tipar, sa nu mai fii o oaie din turma si sa te bucuri de viata asa cum iti doresti ? Bine fraza de mai sus am auzit-o de la cineva, un individ, clar insurat si cu copil si cu discutii si povesti cu ton „urlat” zilnic cu nevasta-sa. Sa inteleg ca individul e „happy” daca striga la nevasta-sa zilnic sau daca nevasta-sa nu ii face pe plac, doar pt ca e insurat ? Asta sa fie oare rostul casniciei: urlatul unul la celalalt? Si asta sa fie oare standardul fericirii in viata ? In cazul asta prefer sa fiu „nefericita” asa cum imi e viata acum: nu visez cu ochii deschisi ci traiesc asa cum imi doresc.
Asa deci : daca nu ai familie si copii, respectiv ceva avutii (nu ca ar fi cazul), esti sau nu un nimic ? Incep sa ma gandesc daca sunt unde trebuie (in societatea potrivita) sau poate trebuie sa imi cumpar bilet doar dus spre Marte sau cine stie ce alta planeta 🙂
Comentariu beton!459
@Emilia, cred că am mai scris câte ceva pe subiect pe aici.
Din clclul: fiecare cu ce-l doare.
Comentariu beton!133
@Emilia, urlatul unul la celalalt nu e rostul, e şarmul 🙂
Comentariu beton!154
Cand afli ce-i in capul lor, sa-mi zici si mie, te rog.
Se dezbate încă. Ce zici?74
Toata lumea are dreptul la o parere. Daca nu ti-o impune … e ok.
In alta ordine de idei: sunt convinsa ca si cel despre care vorbesti crede despre sine ca e destept si detinatorul adevarului absolut …
Ce este casnicia?
Nu din exemplele celorlalti gaseste-ti raspunsul. Neavand legatura cu tine nu ți se poate potrivi acel raspuns. Experienta directa te va lamuri … 😉 intr-o oarecare masura .
Comentariu beton!195
toarna vreo 5 plozi, baga-te la rate, mai ia inca o slujba, si nu vei mai fi „nimic”, ci o sa ai valoare.
Se dezbate încă. Ce zici?116
Ai doua culori
Alb si …negru
Gri nu exista
Este culoare politica
Se dezbate încă. Ce zici?52
Agree…
Se dezbate încă. Ce zici?52
Dacă ai lăsat vreodată un comentariu cu amin sau partikip… sau dacă distribui o poza de teama sa nu mori în 5 zile….
Comentariu beton!615
Daca incepi orice fraza cu: NU mai, nu este asa, este al sase-lea semn de prostie.
Comentariu beton!146
Hehe, astia deja sunt prostii profunzi. Eu n-am trecut de stadiul de pus zahăr în loc de sare sau de trimis înjurăturile despre ei la ei. O zi in care nu mi-am amintit cu voce tare tradiționalul proverb „cand esti prost si viața-i grea” e o zi desarta.
Comentariu beton!174
Doar ca-i grea pentru cei din jur care sunt nevoiti sa suporte prostia si fudulia altora…stii cum spune vorba aia…:cand esti mort nu stii ca esti mort ..e greu doar pt ceilalti ..la fel si cand esti prost”… !!
Se dezbate încă. Ce zici?75
E nevoie şi de ei, pentru comparaţie. Dar dacă-s prea mulţi la un loc, te doboară (vezi parlamentul).
Comentariu beton!275
@Laura G., exact.
Mie mi se pare o problemă în sine că oamenii ajung să gândească-n termenii ăștia: bine/bun-rău. deștept-prost, alb-negru, frumos-urât. Mdea.. limitat, zic.
dar, na, te adaptezi cititorilor tăi.
Se dezbate încă. Ce zici?2426
Ai dreptate să te auto-intitulezi”total irelevant”.
un comentariu la obiect, chiar dacă deranjează sau nu
Se dezbate încă. Ce zici?105
judecand asa ai dreptate dar …..iti spun un singur lucru: sunt multi prosti care vor sa iasa ca paduchele in frunte desi nu au habar si se cred cei mai ce, este plina lumea de cei care critica si nu isi vad paiul din ochii lor si cate si mai cate expemple. Si unii „normali”, nu zic destepti- observi, da…nu pot frate sa-si gaseasca locul printre astia. Ma refer la persoanele care trebuie sa le suporte mojocia , ex. – locul de munca. Astia sunt foarte periculosi, stresanti, te storc de energie, se cred cei mai ce, critica tot din jur…ca sunt limitati. Poate esti mai norocos tu si nu ai intalnit prototipuri de-astea!!!
Comentariu beton!114
– sunt multi prosti care vor sa iasa ca paduchele in frunte –
E dreptul lor. De ce îi lăsăm?
Se dezbate încă. Ce zici?97
Stii…din pacate unii oameni chiar sunt rai…si altii chiar sunt prosti…si mai sunt si cei mai ilustri dintre toti.. care sunt si rai si prosti…despre alb/negru , frumos/urat nu si are loc discutia….aici intervin alte aspecte in discutie care nu fac subiectul acestui post si nu ar ttebui sa faca subiectul nici unui post…fiecare dpdv fizic este asa cum l a lasat Dumnezeu…dar rautatea si prostia sunt infinite…poti sa spui ca unul care iti da in cap sa ti fure geanta e un om bun? Sau cei din clasa poltica sunt buni? Un medic care nu se uita la tine daca nu dai bani e bun???? Un preot care nu baga mortul in groapa pana nu cotizezi…e un om bun??? Unul care chinuie un animal sau un alt om…e bun??? Si exemplele continua….este trist…dar oamenii sunt din ce in ce mai rai, mai prosti si mai egoisti…
Comentariu beton!172
Total…-asta, ce zici tu, nu se cheama prostie ci relativism stupid
stai ca nu prea inteleg ce vrei sa spui. adicatelea te iei de ” trendul” din zilele noastre?! adicatelea de un maret slogan „lumea te vrea prost”?! eu cred ca sunt ” prost” si nu inteleg. noroc ca sunt multi „destepti” care se vor simti ofensati de acest articol cat se poate de real si adevarat.
Se dezbate încă. Ce zici?66
@Marius, păi de-aia l-am scris, ca să se simtă ofensați.
nu va faceti griji, in ziua de azi toti suntem prosti, in primul rand, primul semn de prostie este gasit in faptul de a cauta prostia in altu, pentru a-ti da o impresie mai stralucita decat prostia ta. in al doilea rand, prostia de a te da mare pe net, si de a-i umili pe altii, in atatea feluri, denota o foarte mare prostie, in special internautii sau mai bine zis blogerii atotstiutori, in fine lista poate continua, dar ajung la primul rand si nu mai termin.
P.S. bai prostilor, mai lasati dracu netu si pc-ul, ca aveti creierele prajite din cauza radiatiilor electromagnetice, ba prostilor…. si vorbaia aia mai lasati desfacutul de picioare si deschisul de pagini web, si mai puneti mana pe o carte
Comentariu beton!3929
@prostilor, știi, despre tine vorbeam în textul ăsta. Dar fix despre tine. Felicitări!
Eu tocmai mă pregăteam să scriu că din păcate, proștii nu citesc blogul ăsta și hop a sărit unu :)). Prea tare asta.
Comentariu beton!3110
@cornelia, ai văzut tu pădure fără uscături?
iei ce-i bun din textul omului. Ca lumea sta prea mult pe bloguri, ori in indemnul de a mai pune si mana pe o carte, sunt de acord cu el. Pacat ca ne-a servit de mancare intr-o olita de nevoi fiziologice. Ambalajul conteaza si el
Se dezbate încă. Ce zici?54
Buna, o parere personala ( a mea in caz ca nu va dati seama) ar fi aceea ca toti suntem prosti doar ca unii dintre noii arata nivelul de prostie mai mult sau mai putin,consecutiv sau “la ore fixe” ( fiecare intelege ce vrea).Asadar si prin urmare,ideea mea ( parerea personala,ma repet,fiecare intelege cum vrea si poate) e ca toti suntem prosti.Sa ne dam cocosi ca suntem cu toti genii e o prostie, sa judecam stanga-dreapta e o mai mare prostie.
Iar acum o mica glumita (care sper sa va faca sa zambiti) – daca fiecare dram de prostie din toti oamenii ar lumina, am arata ca soarele( ori cum mai zic unii oameni ” daca fiecare prost ar avea beculet in frunte,tara noastra ar arata ca pomu de craciun”).
In incheiere,va multumesc de timpul alocat (ati citit mesajul,nu?) si numai bine.
Îţi place sau nu:

0 

0
Se dezbate încă. Ce zici?106
@Kira, știi ce greu îmi e să citesc, darămite să iau în considerare, părerea cuiva care nu e în stare să scrie corect din punct de vedere gramatical?
creanga parca a spus( nu stiu cat de exact reproduc, de aceea nu folosesc ghilimelele) stiu ca sunt prost dar cand ma uit in jur, prind curaj
Se dezbate încă. Ce zici?104
Cum se mai regasesc unii in textul asta 😉
Comentariu beton!155
@MadaP, d-apăi eu pentru ce l-am scris?
Daca faci un articol penibil pentru a da impresia ca esti destept punand niste puncte cu care te-ai confruntat in viata, reiese ca si tu esti la fel de prost (sau poate mai prost) decat orice prost care il consideri tu prin punctele enumerate la care ai facut doua gafe care sunt evidente: 1. ,,Dacă simți cu toată ființa ta că ai întotdeauna dreptate și nimic nu reușește să te convingă că poți sa te înșeli, cu regret îți spun că ajungem la aceeași concluzie: ești prost/proastă.” si 2. ,,Dacă ai impresia că ești de neînlocuit și că poziția centrului Universului se schimbă după locurile pe care le binecuvântezi tu cu prezența, well… cred că e clar deja.”! Ar mai fii si ,,Dacă orice glumă la adresa ta ți se pare un atac inadmisibil la augusta-ți făptură, șansele să fii prost sunt în procent covârșitor.” asta dupa ce vei da un reply la fel de penibil!
Se dezbate încă. Ce zici?2428