2,376 cititori

Luminita

Acu’, vad ca ma intreaba o gramada de lume ce s-a intamplat, dupa ce m-am intors la Barlad, la Luminita. Pai s-a intamplat cam asa…

Dupa ce i-am distrus toaleta “a buna” fetei, asa cum va povesteam, ne-am intors la nunta vara-mii. Nu-mi amintesc eu prea multe din ce i-am “balmajit” in noaptea aia blondei, dar sigur-sigur i-am explicat cum ca sunt student in Bucuresti, si i-am dat coordonatele unde poate sa dea de mine, in Grozavesti. Da’ i le-am spus asa sa fie, avand tot atatea sperante c-o sa o mai vad vreodata, cate are porcul de Craciun.

Cateva saptamani mai tarziu, ma intoceam de la cursuri, nerabdator sa ajung in camera, cu gandul sa trag un “festin” cu ceva cartofi prajiti pe resou. Mancarea noastra de baza. Nici nu intru bine in camera, ca ma ia in primire colegul meu:

– Bai boule, unde ma-ta umbli? Te-a cautat una buna rau azi. Continuarea

4,108 cititori

Dacia 1300 cu imbunatatiri…continuare

Continuarea episodului 1  

Si-am ajuns la Barlad. La nunta. Acolo, in cele din urma, mi-au fost si mie indeplinite ambitiile „soferistice”.  Pen’ca taica-meu a gasit de cuviinta sa traga la masea. Doar era nunta lu’ nepoata-sa. Numai ca, era nevoie de o masina. Mereu mai apar „chestii” de rezolvat pe ultima suta de metri. Si cine era singurul cu permis, care nu consumase alcool? Ihi, chiar eu. Deci nu a avut de ales. Cand mi-a dat cheile masinii, a fost cat pe ce sa i le smulg cu antebrat cu tot.

Am facut la curse prin Barladul ala…Daca ma gandesc bine, amintirile mele de la nunta vara-mii sunt foarte vagi si confuze. In schimb, as putea sa va spun cu aproximatie (a trecut mult timp si de-aia) cam pe unde stateau jumatate din invitatii „loco”.

Imi placea o duduie dintre invitati. Blonda, cu tot ce trebuie in „dotare”…buna tare, ce sa mai vorbim. Un fel de Pamela Anderson “avant la lettre”. Luminita, pe numele ei, prietena buna cu sora miresei, adica cealalta vara a mea. M-as fi „bagat”, dar pentru asta trebuia sa stau dracului potolit, la „vrajeala”. Continuarea

1,242 cititori

Daca “este” mai mult de doua…

Am uitat sa va povestesc ieri. O taiasem spre casa, aseara. Ma bucuram de-o carte si de atmosfera relaxata din metrou. La Victoriei se urca un hipster. Desi, in prima faza am crezut ca e apartenent cu „acte in regula” al vestitului trend, ulterior mi-am dat seama ca este un marunt epigon.

Ma uitam la el si-l scanam. Corespundea pe deplin ghidului pe care vi l-am impartasit si voua. Pantalonii straaaaamti, de te intrebai cum i-a luat pe el, camasa in carouri, geanta tip postas si o basca vintage, foarte cool chiar. Ipod-ul si niste casti mari albastre, completau de minune tabloul. Mi-a venit sa-i fac cu ochiul, ca sa stie ca stiu.

Pana la Romana a studiat cu strasnicie harta metroului. Se mai uita, mai pufnea, se observa ca ceva nu-i miroase a bine. Dupa care, a lasat castile, dezorientat, pe spate si l-a intrebat pe tipul  ce statea in picioare, langa el:

– Cate statii mai este pana la Unirii ? Continuarea

3,987 cititori

Dacia 1300, cu imbunatatiri…parintesti.

De cand ma stiu mi-a placut sa conduc. Desi, v-am explicat ca nu folosesc masina in Bucuresti, decat in caz de stringenta nevoie. Dar, pentru mine, ce se intampla in orasul asta nu are legatura cu sofatul. Poate doar cu pierderea de timp, nesimtirea si nervii. In schimb, ma pot urca la volan la orice ora din zi sau din noapte, si sa plec la un drum de 1500 km, fara nici o problema. Ceea ce s-a si intamplat de cateva ori.

Va dati seama ca tot liceul am visat un singur lucru. Sa fac varsta legala, sa-mi iau permisul si sa incep sesiunile de drive-test cu batrana Dacie a lui taica-meu. Si, ca sa ma pregatesc mai temeinic pentru examenul auto, dadeam cate o fuga in poligon (da, eu am prins si examinarea printre jaloane) cu o vecina de varsta mea. Mergeam noi doi, cu masina maica-sii. Pentru ca nu aveam carnet nici unul din noi, conduceam eu. Femeile conduc prost, cu permis, daramite fara. Nu-mi permiteam sa risc. 🙂

Am luat examenul fluierand, la cat imi dorisem. Iar o saptamana mai tarziu aveam mult dorita bucata de carton roz (da, da, erau din hartie candva) in buzunar. Continuarea

2,508 cititori

Simbolistica funerara obscena…

Am primit de la M.S., unul din cititorii mei (pe care l-am avut si invitat aici) articolul despre care o sa vorbesc.

Cand am citit titlul, mi-am zis: “mama, ce bine suna, ce-o sa ma mai amuz”. Aiurea. Nici o sansa. Articolul respectiv, desi avea un subiect atat de “ofertant”, este pe atat de insipid, pe cat este de prost scris. Deci, nu avea cum sa-mi starneasca vreun zambet. Da, stiu, sunt rau. Va invit sa-l cititi. Cel putin pe primul.

Aveti aici si aici, link-urile catre articolele originale. Daca va e lene sa le parcurgeti, las’ca va explic eu pe scurt. Ca sa pot trece si la explicatia pe lung.

Cica un nene miltar de cariera si-a prins neasemuita sotie ca se cam juca de-a animalul cu doua spinari. Da’ nu cu el. Gen, cu altii. Si “dupe” ce a murit distinsa, cea darnica in farmece femeiesti, a tinut cu tot dinadinsul sa-i puie la cap, piatra funerara pe care o puteti admira in fotografie. Continuarea

2,923 cititori

Injuratura…bratara de aur.

Voi ati prins in scoala muncile agricole ? Dar nu vorbesc de mers o zi la cules de cartofi, ci de plecat minim o saptamana la „munci”. Pe care, noi le numeam impropriu, „practica”. Si fiind din Valcea, ne duceau la cules de struguri, la Dragasani. Va dati seama ca abia asteptam sa chiulim cate o saptamana sau doua de la scoala. Ca mergeam la “camp”, era mai putin important. Oricum, eu traiesc cu impresia ca absolut nimeni nu muncea. Cel putin dintre noi, elevii. Pentru ca mai existau si localnici, iar aia „bagau” grupa mare. Cred ca, de fapt, ii incurcam la stransul viei, dar nu aveau ce sa ne faca. Astea erau „indicatiile”. Zic ca nu stiu cine muncea, pentru ca absolut toti colegii din jurul meu, foloseau acelasi truc. Continuarea

1,638 cititori

Cand Universul te salveaza de la recidiva

Hai c-am vazut ca va plac astea hazlii din parc. Ca tot se termina acusica ziua de luni, va mai da fratele vostru una. Tineti-va bine!

Imi faceam eu linistit turele, multumit ca reuseam sa am un ritm bun. De data asta era vara si cald. Lumina afara, corporatistele zburdau in jurul meu, ca niste morse harnice, dornice sa ajunga din nou la acele dimensiuni care sa le permita sa iasa din nou pe plaja. Alergam cu un zambet multumit pe fata si nimic nu parea sa-mi perturbe activitatea. Caloriile date jos se inmulteau vazand cu ochii, numarate de tipa cu voce sexy de la mine din telefon. Ce sa mai, se anunta o dupa-amiaza linistita. Daca ma miscam bine, imi mai ramanea timp si de o „fifa” mica.

Dupa vreo sapte kilometri, simt usoare tulburari gastro-intestinale. Hmmm, ma incrunt. Continuarea

3,515 cititori

Posta Romana ne face…”posta”

Nu cunosc institutie sau societate comerciala care sa asigure servicii mai proaste decat Posta Romana. Si nici angajati mai odiosi. Tanti-ile alea de la Posta, efectiv ma ingrozesc. Este un fel de Triunghiul Bermudelor, in orice oficiu postal te abati. Doar ca nu dispar persoane sau lucruri (desi, despre lucruri nu stiu ce sa spun, mai astept si acum niste carti comandate de vreo doi ani!!!). In schimb iti dispare timpul. Oricat ai avea la dispozitie, au grija angajatii postei, sa-l faca sa para prea putin. Si asta in ciuda faptului ca sunt o armata. De multe ori sunt mai multi decat clientii. Degeaba, toti sunt “foarte ocupati”.

mihai_vasilescu_posta

sursa foto

Nu a fost data in care sa intru la posta si sa nu ma cert cu aia, desi va jur, ca ma duceam acolo fara nici cea mai mica intentie de  scandal. Continuarea

5,268 cititori

Tenorul groazei

Tot într-o zi din asta rece, umedă şi profund neprietenoasă, ieşisem la alergat în Tineretului. Era seară, se întunecase deja și afară o ceață ca la balamuc. Din aia lăptoasă de nu vezi la doi metri în fața ochilor. Acu’, asta nu ar fi fost o mare problemă, dar mulțumită lui nen-tu’ Piedone, în jumătate de parc iluminatul public este sublim, în sensul că lipsește cu desăvârșire.

De felul meu nu sunt foarte căcăcios, adică nu mi-e frică și de umbra mea. Da’ mă simt eu mai în largul meu când e lumină în jur. Ca să te poți uita în ochii adversarului, dacă iei una în falcă sau o rangă la picioare. Păi măcar să ţi le dea unul pe care îl vezi, nu doar îl simți prin preajmă. Ca să înțelegeți, când am citit “Shining”, stăteam într-un cămin studențesc unde noaptea știai pe unde s-o iei doar dacă fusesei as în copilărie la concursurile de orientare turistică. Ţin minte că n-am mai mers la budă noaptea cât timp a durat lectura și încă vreo săptămână după aia. Continuarea

1,071 cititori

Free of charge!

Pentru ca tot e Sambata si multi dintre noi o s-o luam la picior prin oras, mi-am adus aminte ca, recent, am descoperit  “taxi gratis”. Nu e meritul meu, la Cabral am citit despre ei, dar asa o chestie merita s-o facem toti cat mai cunoscuta, zic.

Nu, nu le-am utilizat inca serviciile. Ba mai mult, mi-am zis ca orice minune tine numai trei zile, iar in Romania, nici atat. Doar ca, perioada de “gratie” a trecut si vad ca ei se tin inca de treaba. Mai sa fie!? Continuarea

1,466 cititori

Satana (Nea Piti)…vazut de C.V.T.

Pot sa afirm despre mine orice, mai putin ca as fi vreun admirator la lui Corneliu Vadim Tudor. Tipul e sarit de pe fix si nici macar nu-l cred atat de erudit, precum se da. Dar, aseara, ma trezesc cu un mail de la vara-mea. Carele, plecata fiind prin cele strainataturi, isi culege informatiile despre tara-i de bastina, cu ajutorul fibrelor optice. Ce-i duc informatia, exact pana la vecinul de unde “fura” ea wireless (hai ma, ca nu stie ala romana, nu te-am dat in gat).

   Nu stiu cum si pe unde, gasise articolul de mai jos. Mi l-a trimis, insotit de o singura intrebare: “chiar asa e” ? Am citit, am compilat, am raspuns: “fix asa e”. Continuarea