Apropo de vestitele „rezoluții” pentru noul an. Știți despre ce zic, nu? Că e plin de ele la fiecare sfârșit de decembrie și început de ianuarie. Practic, nu mai poți sa deschizi Facebook-ul de frică să nu năvălească rezoluțiile peste tine.

Pe la jumătatea lunii ianuarie, m-am recunoscut învins de frig și-am fost nevoit să-mi fac abonament la sală. Nu, n-am treabă cu aparatele de pe-acolo, tot ce-mi doream era să pot alerga pe bandă, fără să fiu nevoit să ajung acasă înghețat bocnă.

Ei, faza e că în ianuarie efectiv ne călcam în picioare la sala asta unde merg eu. Era aglomerat la vestiare, în sală era full de oameni care lucrau la toate aparatele. Evident, benzile de alergat nu făceau excepție, full și la ele. Păi când plecam de acasă mă rugam să prind bandă liberă, să nu trebuiască să aștept.

Iar apogeul a fost atins în primele zile lucrătoare de după 24 ianuarie, atunci când am crezut că renunț la sală, atât era de plin. N-am renunțat, și bine am făcut.

Suntem un pic după jumătatea lui februarie, nu? E gol la sală, prieteni, bate vântul pe-acolo mai ceva decât crivățul în Moldova. Lasă că de vreo săptămână n-am mai văzut niciodată mai mult de 10 oameni simultan în toată sala (care, să ne înțelegem, e pe două etaje), dar cam așa arată acum benzile de alergare. Dacă vedeți una care pare ocupată (aia cu apă și prosop), să știți că chiar este ocupată. De mine.

Păi în ritmul ăsta, pe la jumătatea lui martie înseamnă c-o să le fac o propunere celor cu sala să mă plătească ei pe mine. Nu de alta, dar o să fie atât de gol pe-acolo c-o să dea bine să mai apară cineva prin pesiaj.

Și nu, n-am schimbat ora la care merg la alergat, ca să zici că poate e la mine problema. De când am început, merg mereu în același interval orar. De schimbat ceva au schimbat doar oamenii ăia care în ianuarie erau hotărâți să rupă norii, după care n-au mai fost la fel de hotărâți.

Iar eu mă întreb naiv: oare de ce nu postează și-acum cum mai stau pe partea cu rezoluția „anul ăsta o să merg la sală”? Aveți idee?