După cum vă ziceam vineri, nu numai că am reușit să reintru în cămașa buclucașă, dar mi-a rămas și mare cârpa naibii. So, dacă n-am avut de lucru, mi-am pus mintea cu ea și s-au topit zece kilograme în cinci săptămâni. Dar partea cea mai mișto este că n-am mai făcut foamea aia cruntă care te face să te urci pe pereți și să dai naibii orice dietă. Cum s-a întâmplat asta? Hai că vă povestesc imediat.

Eram de aproape trei săptămâni pe regim exlcusiv de frunze salată, la care mai adăugam din când în când câte o banană sau un “Făgăraș”, ca să simt că nu nu mă scurg pe asfalt. Dar deja mă lua cu sfârșeală numai când simțeam verde sau legume în fața ochilor. Serios, dacă vrei să mă vezi c-o iau la sănătoasa, foșnește-mi niște salată iceberg lângă ureche sau fă-te că vrei să cureți un morcov. Am zbughit-o instant de lângă tine.

Mno, mă aflam exact pe acest fond psihologico-gastro-depresiv, când am mers în vizită la Holcim și pe drum a venit vorba despre mâncare. Păi, na, despre ce era să vină? Că numai asta pictam, asta visam, haleală. Moment în care Marele Manitou s-a îndurat de mine și mi-a vorbit prin gura lui Cetin. Omul s-a uitat cale de vreo jumătate de oră cum salivez și la caii de pe marginea drumului, apoi mi-a aruncat într-o doară: “Auzi, în loc să behăi de foame, nu vrei tu să te pun în legătură cu o tipă care-o să-ți dea să mănânci cât vrei și-o să slăbești în continuare?”. 

Eu m-am uitat la el ca și cum aș fi văzut un omuleț mic și verde cu un singur ochi, dar pentru că foamea nu mă lăsa să mai raționez normal, am acceptat. Desigur, cu îndoială maximă în suflet, ferm hotărât doar să testez și, dacă nu funcționează, să mă întorc la rumegatul meu de frunze. Uite-așa am cunoscut-o pe Cristina.

Iar fata asta e așa un fel de înger cu multă răbdare. M-a lăsat să aberez binișor și să-i explic cu aplomb cum nu cred că se poate slăbi decât mâncând rahaturi fără gust, după care mi-a dat-o la marele fix:

– Eu îți fac meniul pe-o săptămână, tu te ții strict de el, după care, dacă nu-ți plac rezultatele, te întorci la ale tale în continuare. 

Ce mai poți să răspuzi la așa ceva?! Toate obiecțiile mele s-au dus instant pe apa sâmbetei. Mi-a făcut nebuna femeia meniul și mi l-a trimis pe email. Când l-am văzut, am făcut ochii mari și singurul lucru care mi-a trecut prin cap a fost: “cu așa ceva este imposibil să slăbești”. Convingere care mi se întârea și de fiecare dată când mă ridicam sătul de la masă. Cum naiba să cred altceva când într-una din zile aveam ceafă de porc la grătar? Ca să v-o spun pe-aia dreaptă, i-am scris și-am întrebat-o dacă e sigură că n-a greșit ceva și e bine ce mănânc. A râs și mi-a zis că vorbim după cele șapte zile. Bref, la finalul săptămânii m-am urcat cu emoție pe cântar și am constatat cu ochii mei că mai scăzusem cu încă 1,8 kilograme.

Din momentul ăla, n-am mai avut nicio îndoială și m-am ținut de tot ce mi-a trimis în continuare. Rezultatul? Patru kilograme în două săptămâni, date jos fără să mai fac foamea. Adică aproape cât cele șase slăbite și în primele trei de rumegat frunze. În total, zece kilograme. Absolut superb!

Acum, pentru că mulți dintre voi mi-ați spus că vreți să știți ce și cum, facem așa: aici aveți site-ul cu tot ce vă interesează despre dieta în care e specialistă Cristina. Iar aici un interviu, din care o să vă prindeți singuri în ce fel funcționează. Din păcate, n-am cum să public meniurile pe care mi le-a trimis mie, sunt personalizate pentru fiecare individ în parte. Dar, dacă vă interesează să scapați de niște kilograme, luați legătura cu ea prin site-ul de mai sus sau pe Facebook. Fără teamă, că nu mușcă.

P.S. Ah, ce uitasem să vă spun. Cristina, care în prezent arată pe genul fototmodel skinny, a fost… grasă (băgați un ochi, ca să nu ziceți că aberez). Well, dacă nici asta nu vă convinge, nu știu ce-aș putea să mai adaug.

mihai_vasilescu_friptura